x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Martor la tragedia Americii

Martor la tragedia Americii

de Mihaela Biliovschi    |    05 Sep 2005   •   00:00
Martor la tragedia Americii

La inceput au crezut ca va dura cateva ore. De o saptamana au cunoscut mirosul mortii si ce inseamna sa fii sinistrat. Ciclonul Katrina a lovit trei state din sudul SUA si a lasat in urma sute de mii de oameni disperati. Mihaela Biliovschi, corespondenta in SUA a Jurnalului National, este martor al tragediei care a ingenuncheat America.

La inceput au crezut ca va dura cateva ore. De o saptamana au cunoscut mirosul mortii si ce inseamna sa fii sinistrat. Ciclonul Katrina a lovit trei state din sudul SUA si a lasat in urma sute de mii de oameni disperati. Mihaela Biliovschi, corespondenta in SUA a

Pe aici a trecut Moartea



Trei state americane au fost devastate ca la razboi

Corespondenta din Mobile, Alabama (SUA)
Nici nu mai stie cum a reusit sa impacheteze si sa urce in masina, pentru a pleca, la 2.500 de kilometri distanta si pe putin 20 de ore de mers, spre zonele calamitate din sudul SUA. Fara sa-si dea seama de riscuri, in numele meseriei de gazetar si intr-o zi care ar fi trebuit sa fie sarbatoare: Ziua Muncii. Mihaela Biliovschi a pornit spre aventura, acolo unde domnesc durerea, dar si speranta, povestindu-si experienta intr-o corespondenta de la fata locului. Inaintand spre cele trei state afectate de uragan, atmosfera devine din ce in ce mai apasatoare. Simti in aer durerea. Atat a oamenilor, cat si a naturii. Suntem la 40 de mile distanta de Montgomery. Aici Eddie, ingrijitorul unui popas, spune ca e un mare curaj sa incerci sa mergi in localitatile distruse. "Sunt hotii. Iti pun arma la cap si atunci te rogi sa nu te impuste. Le dai totul, le dai pana si benzina si ramai fara nimic", spune nativul american trecut de mijlocul vietii. Dar pe el il afecteaza cel mai tare faptul ca s-a scumpit carburantul. Este week-end-ul Zilei Muncii. Ziua cand in fiecare an americanii isi scot masina si gratarul si pleaca intr-o scurta vacanta. "Am auzit ca pretul unui galon de gaz in Mobile este de 6 dolari", spune Eddie.

"OUT OF GAS". Sase dolari nu este, dar pretul cel mai mare intalnit de noi era de 3,59 dolari. Mare, spun americanii, comparativ cu cel de dinainte. Eddie este totusi multumit ca zilnic se opresc la popasul lui "baietii de la Garda Nationala". E ca in Irak, mai adauga el, plimbandu-si matura pe trotuare.

Pe masura ce inaintam, situatia se agraveaza. Statiile de benzina, cele care au ramas "out of gas", sunt pazite de politisti si pompieri. Cele care inca mai au cu ce umple rezervoarele clientilor disperati sunt pazite de Garda Nationala, ca sa mentina ordinea. Toata lumea vrea benzina. Nu ai, nu pleci. Pana si canistrele pentru gaz, in care si noi am vrut sa ne facem provizii, au disparut. Toate magazinele intalnite pe drum parca au fost rase de termite la raionul "canistre" pentru gaz.

Cei din New Orleans, spun americanii care se inghesuiesc sa fuga din zona, sunt un pic mai bine. "Unii sunt la limita agoniei de bucurie ca au venit autobuzele sa-i evacueze. Altii s-au umplut atat de tare de durere si deznadejde, incat s-au convins ca nu mai exista nici o salvare pentru ei. Ii hulesc si-i scuipa de soldati. Nu-i frumos", explica doi "evadati".

NEFIRESC. Barca "parcata" pe sosea

DEZNADEJDE. Toti in jurul nostru cauta sa plece departe, in nord. Cei care inainteaza spre zonele afectate sunt voluntarii, garzile, Crucea Rosie si cei care vor sa-si vada proprietatile dupa dezastru.

"Am plans in prima zi. Dupa care mi-am adunat curajul si am inceput sa imi strang lucrurile imprastiate. Dupa cateva ore mi-am dat seama ca sunt lucrurile vecinilor", explica femeia care si-a regasit casa devastata. De uragan. Spune ca nu se mai poate recupera nimic. "Nici nu imi trebuie. Unde sa le duc? Multumesc lui Dumnezeu ca i-a dat luciditate barbatului meu si a plecat din casa inainte de a lovi Katrina."

Sotul ei este cel care s-a luat la tranta cu toate uraganele. In 1969 lovise Camille, uraganul care, spun oamenii, detinea suprematia la dezastre provocate. "Nu am plecat. Credeam ca mai mare decat Camille nu poate fi nimic. Dar m-am inselat. Cand am vazut cum zboara acoperisul vecinilor in casa noastra, am iesit din casa direct in masina si m-am rugat sa ies cu bine din asta", spune barbatul, destul de dezamagit ca nu a putut sa vada cu ochii lui cum casa i-a fost distrusa. Intr-un fel ciudat spune, pentru ca temelia o turnase el si a facut-o dupa cum stie el ca e rezistenta. Insa nu s-a gandit niciodata ca locuinta lui va fi daramata de casa vecinilor, zburata pur si simplu peste casa lor.

RESEMNARE. In Pascagoula, oraselul care se mandreste cu privelistea golfului, oamenii sunt resemnati. Nici nu mai simt mirosul greu de cadavru. Oameni si animale, spune seful de post. Masinile mortuare frigorifice incarca cadavrele. Nimeni nu vrea sa imi spuna cati au murit. Nici macar nu au reusit sa-si revina. "Fratele meu are o casa mortuara si, pana acum o ora, cand venise masina mortuara, avea 12 cadavre", spune un barbat care isi cauta vaporasul de croaziera. L-a gasit pe sosea, la 1,5 mile departare de tarm, unde il ancorase. L-a gasit cand cineva l-a sunat pe numarul de telefon scris pe vaporas. Zambeste de parca este obisnuit sa isi gaseasca barca parcata pe sosea. Isi face poze cu ea, schimba doua cuvinte si pleaca.

Uraganele sunt o obisnuinta in aceasta mica localitate, care se margineste cu golful. La fel cum obisnuinta este ca fiecare casa sa aiba macar un vapor sau o barca mai deocheata. Acum toate sunt imprastiate in haosul uraganului. Isi aduna doar pozele si steagurile. Pe care apoi le atarna de copaci, le pun la uscat.

LA PAMANT. S-a ales praful de agoniseala de o viata

DISTRUGERE. A trecut o saptamana de cand casele lor au fost distruse din temelii. Se intorsesera cu speranta ca le vor gasi, nu intregi, dar macar sa le recupereze cumva. Firmele de asigurari nu le platesc daune pentru ca, spun reprezentantii, au fost inundate si nu distruse de uragan. Apa ajunsese, in unele case mai rezistente, pana la tavan.

Sunt suparati ca ii ataca hotii. Au sau nu mai au case in picioare, oamenii au afisat un semn mare: "Daca furi, te impusc". Este destinat celor care ii ameninta in ultima vreme, hotii care profita de durerea lor si fura pana si putinele amintiri care au fost salvate de furia uraganului. "Nu disperam, avem ce este mai scump pentru noi: familia, prietenii si pe Dumnezeu. Casele se pot repara sau facem altele", spun toti. La ceea ce fusese casa vecina, mirosul de mort este puternic. Se uita cu mila acolo, dar nu au curajul sa calce. Spun ca locuia o familie care sub nici un chip nu a vrut sa plece. Au spus ca locuinta lor e rezistenta. Acum din locuinta lor au mai ramas intregi crosele de golf si o candela. "Ce este mai important? Ca ne avem unii pe altii. Azi-dimineata, un vecin care tocmai ajunsese sa-si vada casa m-a vazut ca imi cautam lucrurile prin zona. A venit la mine si m-a intrebat: Cu ce pot sa te ajut? Va imaginati? El avea nevoie de ajutor, dar m-a intrebat pe mine cu ce sa ma ajute", spune femeia, care isi mangaie cei doi fii pe crestet. Imi arata o farfurie pe care o gasise la intrarea fostei usi. "Vezi? Parca nici nu a fost atinsa de uragan. Uita-te ce scrie pe ea." "Pentru orice ofera un «multumesc»" Asta scria. Femeii ii curg lacrimi pe care si le sterge imediat cu dosul palmei.

SPERANTE. I-am lasat acolo in timp ce isi adunau lucrurile. Ba o masuta, ba o carte. Dar cel mai tare se bucurau cand isi gaseau fotografiile. Pline de apa, mirosind a putrezit, le sterg cu atentie si le pun la uscat. Au spus unii ca isi vor reconstrui casa acolo, desi "s-ar putea sa mai fie un uragan peste o luna. Sezonul nu s-a incheiat. Totul este posibil. Acum e clar ca totul este posibil, cu voia lui Dumnezeu". Altii se jura ca in viata lor nu-si vor mai face casa langa ape. Cel putin la 200 de mile departare. Urmele uraganului se vad pana la o distanta de 100 de mile fata de zona in care a actionat. Case imense cu turnuri imense daramate. Geamuri sparte, copaci rupti in doua, sfartecati cu furie.

RISC. Problema carburantilor incepe sa fie si pentru noi "o problema". Un preot ne-a ajutat cu doua galoane, dar nu este destul. In drum, nici o benzinarie care sa vanda. Situatia devine critica. Cu atat mai mult cu cat intunericul se lasa usor peste localitatile fara electricitate. In asemenea cazuri te rogi sa ai destula forta si gaz pana la urmatoarea localitate. Insa peste tot am gasit acelasi raspuns: out of gas, no vacancy.

Benzina acum ne ajunge doar pentru 13 mile. Iar cei care vin dinspre Jackson ne spun acelasi lucru: nu este benzina nicaieri, iar locurile de odihna sunt toate ocupate. Nu dormiseram de mai bine de 30 de ore. Abia acum ne-am dat seama cat de mult am riscat.
×
Subiecte în articol: casa eveniment