MEŞTERUL ŢUGUI / Academicianul măştilor

Aproape de Iaşi, în localitatea Ruginoasa există un vechi obicei: de Anul Nou, sute de tineri mascaţi se întâlnesc în ceea ce se numeşte "bătaia cu măciuca". Un obicei dur, în opinia specialiştilor. Pentru aceasta, ei îşi îndeasă pe creştet măşti cât mai groase, protectoare. Cel are le asigură băieţilor astfel de măşti este un meşter renumit în întreaga ţară, unul dintre ultimii "maeştri" în domeniu.

Nea Gheorghiţă Ţugui umblă în costum popular, cu opinci, ca un arcaş de pe timpurile lui Ştefan cel Mare. Şi poartă la pălărie o pană norocoasă. "Asta-i pană de cucoş, cineva a zis că o să-mi poarte noroc." Are şi o cobză, moştenită de la un mare cobzar. Când nu vin muşterii la vreun târg la care participă, se apucă de cântat la orice instrument are în preajmă, mai ales la cobză. Dar ştie cânta şi la buciumul lung pe care îl ridică până la cer.

Inventiv, meşterul a născocit o nouă metodă de punere în valoare a creaţiilor sale: măşti montate pe căşti de motocicletă, să reziste cât mai bine loviturilor de ciomag sau de ce-or fi ele. Însă Ţugui creează pe lângă măşti, cele mai dragi lui, şi buhaiuri, cârâitori (mici minunăţii din lemn care fac zgomot prin învârtire, folosite şi la vânătoare de gonaci), stele pentru Crăciun, dar şi instrumente muzicale pentru Sărbătoarea Anului Nou – unul ar fi cel care imită cimpoiul – toate destinate celor care merg cu ursul, cu capra sau căiuţii.

Plurivalent

Obiceiul "bătaia cu măciuca" de la Ruginoasa este păstrat cu sfinţenie de localnici, care spun că nu pot intra în alt an dacă nu respectă tradiţia. Până ce câţiva dintre tineri nu ajung cu capul crăpat la spital, cum se întâmplă de fiecare dată, nu se lasă. Cu toate acestea, obiceiul rezistă, lupta fiind printre cele mai violente practici din întreaga Moldovă. De aceea, în prag de An Nou, Gheorgiţă Ţugui este foarte căutat de amatorii de măşti din Ruginoasa, de cei din Vorona botoşăneană, natală, dar şi de oameni din întreaga ţară. Însă în aceste zile se întorc cu miile românii din străinătate în concediu de sărbatori şi deja l-au solicitat pentru noaptea magică de Revelion, dar şi pentru zilele de sărbătoare de după trecerea într-un nou an. Ţugui este însă şi un mare rapsod, cântă la cobză, la fluier, cimpoi, chiar şi la bucium, instrumente pe care tot el le construieşte, şi umblă cu ursul sau cu căiuţii. Meşterul este invitat de oamenii importanţi ai ţării, preşedinţi de partide, oameni de cultură, de toată floarea cea vestită. De altfel, Ţugui este şi... academician în domeniul folclorului. A primit diplomă de la oficialităţile culturale în acest sens. Anii aceştia, el a vorbit de la egal la egal cu presedinţii ţării, cu ambasadorii lumii pe care i-a întâlnit, cu Papa Ioan Paul al II-lea, când acesta a venit la Bucureşti, dar şi cu marii artişti ai României şi de pretutindeni. Tuturor le poartă un respect deosebit.

Meseria

"Eu sunt meşterul popular Gheorghiţă Ţugui şi am 63 de ani", aşa se recomandă artistul popular, care spune că meseria lui este o tradiţie moştenită din tată-n fiu, de la bunicul său. "Doina şi masca sunt născute din jale.

Noi eram zece copii la părinţi şi am trăit vremea foametei. Trebuia să improvizez încă de mic câte un cântec din gură, cu frunza, lui bunicu', să-mi mai dea câte ceva. Însă meseria am furat-o de la tata. Mulţi ştiu să facă măşti, dar nu cunosc specificul măştii. Masca e făcută şi din dragostea de a merge la cumpăna dintre ani, de a colinda din vecin în vecin. Anul Nou, ca şi trecerea de la un anotimp la altul, reprezintă moarte şi regenerare. Masca reprezintă răul, omul rău de lângă noi de care trebuie să ne ferim. Purtând măştile devenim mai precauţi şi avem o viaţă mai frumoasă", povesteşte Ţugui.
Avea trei anişori când bunicul a pus pe cineva să probeze o mască, iar el s-a speriat atât de tare, că a căzut din copac şi s-a lovit, de i-a curs sânge din nas câteva zile. După aceea, o dată cu trecerea anilor, a început să mâzgălească cu cărbune tot felul de figuri, iar prima mască a făcut-o din cârpe şi alte materiale foarte greu de găsit la acea vreme.

Pe la 7-8 ani a făcut-o, iar pe la 14 ani s-a îmbrăcat căluţ. La 15-16 era deja iniţiat în ce priveşte meseria pe care avea să o facă toată viaţa: aceea de făuritor de măşti. Acum are comenzi din toate colţurile ţării, vinde şi celor care pun măşti în restaurante, dar mulţi dintre cumpărători nu au bani, aşa că îi oferă câte un bidon cu vin sau o sticlă cu rachiu pe câte o mască. Preţurile pe care le cere variază mult, de la 10-15 lei până la 300 de euro. Dar destule măşti le dă fie şi pentru o sticlă de ţuică! Pe cele foarte vechi nu le vinde nici să-l picuri cu ceară. Pentru nimic în lume. A dat câteva măşti şi cu o sumă bunicică în euro. Acum însă spune că mai degrabă renunţă la nevastă decât la măştile vechi. Şi aşa, odată, când se afla în străinătate, soţia l-a îndemnat să vândă cu un preţ de câteva mii de euro câteva măşti. La întoarcere a fost supărare mare, a trebuit să treacă luni până să-şi vorbească din nou.

Ustensile

Înainte le punea măştilor nasuri din chipăruş (ardei iute), mai târziu a pus în loc de nasturi "ciucalăi" de porumb. Foloseşte ca ustensile ace, aţă, sula, prenadez, pentru lipirea diferitelor părţi de textile. Însă materia de bază o constituie materialele textile, pe care le caută pe la second-hand, pe unde găseşte. "Nu aştept să îmbătrânească un om ca să-i folosesc pălă-ria, de exemplu. La modul profesionist fac măşti de pe la 18-19 ani, am diplome de prin 1981."

Ţugui a început cu masca de "jidan", cu pene, care astăzi nu se mai confecţionează. "Mai am doar vreo două acasă, au vreo 30-40 de ani. Au o coroană bogată din pene, la fel ca cele care ironizau la acea vreme şi ţiganii, care făceau numai gafe şi nebunii. Erau motivele de inspiraţie ale timpului de atunci, pentru că existau pe acea vreme unii evrei comercianţi care îţi băgau pe gât tot felul de lucruri care nu valorau nimic şi te păcăleau. Iar ţiganul s-a ţinut întotdeauna de prostii. Şi ele au evoluat în timp în diferite ipostaze. Eu luasem în serios să îl concurez pe tatăl meu." Meseria sa este pe cale de dispariţie, mai este doar un meşter din Vrancea: "Am vrut să mă fac ursar şi am umblat cu ursul de Anul Nou timp de vreo 50 de ani, de când eram de-o şchioapă. În creaţia măştilor trebuie să ştii să creezi, să inventezi". Pe primele măşti a câştigat o navetă de bere. Acum are unele mult mai scumpe. De toate, sunt foarte multe, aşa că a înfiinţat la Vorona, ca şi tatăl său, un alt mare meşter popular de măşti, un fel de muzeu al creaţiilor sale populare. Două camere din apartamentul de la bloc le-a transformat în expoziţie: a scos mobila şi a pus pe pereţi măşti şi alte obiecte populare tradiţionale: "Masca reprezintă răutatea sau bunătatea din om, faţa invizibilă a omului".

De la vânători mai primeşte piei de vulpe, de la păsările vânate, pene. Dar nea Gheorghiţă Ţugui foloseşte şi materiale de la animalele pe care le creşte în propria ogradă. Mai recuperează măsele de la viţei, pene de la găinile pe care le taie. Celelalte le cumpără de prin magazine de mâna a doua. Mai pune uneori dinţi la măşti şi din boabe de fasole, dar aceia nu-s fioroşi. Fiind din zodia Vărsătorului, îşi foloseşte imaginaţia pentru a le da chip tuturor măştilor.

Capete de urs nu mai face nimeni în ţară, este singurul meşter care le creează. Mai face şi buhaie, care se vând repede, şi cârâitori, dar sunt migăloase şi nu prea-i plac. "Un cap din ăla de urs are vreo 40 de kilograme. Procesul de fabricaţie e destul de complicat. Eu croiesc pielea cu foarfece ţigănesc, că am unul de la un meseriaş în faţa căruia mă închin." Copilaşii sunt fascinaţi de dinţii de vampir, iar masca e din lemn de corn şmirgheluit, ca să pară mai fioros. Aprovizionarea şi-o face de la un restaurant din Botoşani, unde duce măşti şi primeşte la schimb coarne de bou din care face buciume: "Le raşchetez frumos cu cuţitul, le pun aţişoară, roşie sau alb cu roşu şi negru, pentru vânători. Cornurile se fac şi ele greu: trebuie tratate, că nu poate să sufle omul în ceva care miroase". Pe badea Gheorghiţă Ţugui îl mai ajută şi soţia la confecţionarea măştilor, mai ales la lucrurile care cer foarte multă migală.

"Mă scol de la 3 dimineaţa, că trebuie să creez, gâdil oleacă cobza, trag un rachiu,mai iau o gustare şi o cafeluţă şi mă apuc să fac ceva: un instrument, o mască, un căluţ.

Nevasta o mai las să doarmă, că aşa-s femeile, mai moţăie. De sărbători, la noi se mai fac crai şi stea în trei sau cinci colţuri. Craiul are un fel de scripete cu care îl înalţ către icoană. Am fost şi eu câţiva ani cu steaua. Sunt invidiat mai ceva ca şeful de judeţ. Când vine cineva, om mare, în judeţ vine întâi la mine."

Jocuri

De ce face noile măşti pe căşti de motociclist? "Ca să fie mai rezistente, că se bat mascaţii ca nebunii de sărbători". "Croiala la mască: "Pielea o măsor după faţă, moi arătătorul în cremă şi trasez pe piele, după aceea pun pe faţă mai întâi ochii, apoi nasul şi gura". Jocurile cu măşti se desfăşoară cel mai des în perioada Sărbătorilor de iarnă, în special de Anul Nou. Mascaţii umblă în cete conduse de vătafi, căpitani ori dragomani. Măştile cele mai răspândite sunt cele pentru capră, urs, cerb sau căiuţi. Constituiţi în cete organizate din timp sau încropite ad-hoc, mascaţii colindă satul trecând pe la fiecare om în parte, suscitând în cel mai înalt grad interesul comunităţii. Iar nea Ţugui spune că oamenii trebuie să se bucure de sărbători, în ciuda duşmăniei care există acum în mulţi: "Cine nu are duşmani nu are valoare. Eu am foarte mulţi, pentru că sunt bun în ceea ce fac, iar măştile mele sunt foarte reuşite şi trainice".