Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Festivalul "George Enescu" a ajuns la a 18-a ediţie. Poate cea mai bună. O mare şansă pentru cei iubitori de muzică. Şi cum Sala Palatului, care are 5.000 de locuri, a fost adesea arhiplină, in sala Ateneului cu 800 de locuri la fel, ce mare sărbătoare!
Festivalul "George Enescu" a ajuns la a 18-a ediţie. Poate cea mai bună. O mare şansă pentru cei iubitori de muzică. Şi cum Sala Palatului, care are 5.000 de locuri, a fost adesea arhiplină, in sala Ateneului cu 800 de locuri la fel, ce mare sărbătoare!
Mi-a plăcut concertul de deschidere prezentat cu umor şi firesc de către directorul artistic al Festivalului, Ioan Hollender, care a fost "altfel" incercănd a face cunoscute vocile romăneşti celebre in afara ţării, necunoscute in ţară. Mi-au plăcut trei căntăreţi cu voci de excepţie: Carmen Oprişan, Elena Moscu şi Nicoleta Ardelean. Mi-a plăcut a doua zi Steven Iserlis (cu violoncelul semnat Stradivarius), care a căntat dumnezeieşte Enescu - simfonia concertantă. Se simţea pasiunea violoncelistului pentru compozitorul romăn. Poate că mai romăn l-am găsit pe Enescu compozitorul pentru că e al nostru şi e atăt de greu de căntat. E vorba de performanţă şi de pasiune, de credinţă. Şi in prima şi in a doua seară, scena a fost ocupată de Orchestra din Paris şi de dirijorul Christoph Eschenbach.
PRESTANŢĂ. A doua seară, un violonist de excepţie, Pinchas Zukerman, a căntat fantastic un concert interpretat foarte rar, cel al lui Max Bruch. Vioara lui "Stradivarius" scotea sunete miraculoase. Ce păcat că e atăt de cabotin, ce păcat că-i lipseşte o anumită eleganţă. Deşi Festivalul "Enescu" are o prestanţă deosebită, deşi işi permite luxul de a fi pentru trei săptămăni vărful ardent al vieţii muzicale europene, deşi publicul romănesc este subtil, delicat, doct şi indrăgostit de muzică, ceva ii opreşte pe oaspeţi să se comporte ca nişte regi ai muzicii ce sunt. Să fie de vină faima noastră? Să fie de vină Sala Palatului, care are o infăţişare "nu ştiu cum să-i spun"? Iţi vine să strigi vorbele lui Yehudi Menuhin: "Pentru mine Enescu va rămăne una dintre veritabilele minuni ale lumii. Caracterul său şi figura sa sunt gravate in sufletul meu ca un arbore sau un munte din Sinaia. Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de o inegalabilă frumuseţe". Asta spune Menuhin. Hollender, care-mi place mult, un artist extrem de tenace, dur şi sever, spunea inaintea acestei zile "că viaţa muzicală din Romănia s-a deteriorat. Acest festival, din punct de vedere al calităţii, este mult deasupra altora din recunoaşterea lui in presa străină nu este prea susţinut".
Mi-a plăcut mult şi nu mi-a plăcut Boris Berezovski, pe care l-am aşteptat atăt de mult. A căntat la sfărşitul primei săptămăni cu orchetra din Oslo şi sub bagheta lui Jukka-Pekka Saraste. Berezovski a căntat celebrul concert pentru pian de Grieg. Cel mai romantic concert. Pianistul rus l-a căntat perfect, uluitor, dar intr-o distanţare brechtiană, intr-o răceală de gheaţă. A mai venit imbrăcat şi intr-un costumaş boţit, care părea şi mai boţit printre fracurile impecabile ale norvegienilor. Să nu fiu inţeleasă greşit, Berezovski e un mare pianist - de mare performanţă. Pe "Mezzo" l-am văzut căntănd cu violonistul Vladimir Repin. Dar pe noi ne-a iubit mai puţin, nu ştiu de ce. Poate că nu-i place Estul. In aceeaşi seară am auzit pentru prima dată in viaţa mea o lucrare ce mi-a plăcut mult, "Act" de Rolf Wallin. Pe 11 septembrie a fost In Memoriam. Un moment moderat tot de Ioan Hollender - poate a vrut să fie "ceva", nu ştiu dacă-şi avea sensul, nu a fost foarte reuşit, dar H.R. Patapievici a vorbit in incheiere şi spusele lui mă obsedează incă. A fost seara Filarmonicii care poartă numele lui Arturo Toscanini. E o orchestră foarte tănără, şi n-am mai văzut niciodată atătea fete frumoase la un loc. Au căntat Enescu, Brahms, Rimsky Korsakov şi Simfonia a III-a de Enescu.
Citește pe Antena3.ro
Mi-a plăcut şi ştiu că rar poate avea loc asemenea număr intr-un concert "Simfonia 8" de Mahler. S-au unit Filarmonica din Dresda, Corul naţional al Spaniei, Corul de copii al Filarmonicii din Dresda, trei soprane, două altiste, un tenor, un bariton şi un bas - opt căntăreţi şi un dirijor pasionat, Raphael Frumbesck de Burgos. Ce seară, Dumnezeule, ce seară!
BUCURIA. Dar ziua de vineri - 14 septembrie? La Ateneu au căntat două legende: Marta Argerich, din Argentina şi Nelson Freire, din Brazilia - la două piane. Celebrei Marta ii place să mai fie cu cineva pe scenă. Se pare că au căntat mult impreună, din adolescenţă. Se şi vedea asta. Se vedea bucuria muzicii, căldura şi iubirea pe care o aduc pămăntului aceşti compozitori care au fost odată Mozart, Rahmaninov, Şostakovici, Schubert, Maurice Ravel. Mi-a plăcut cel mai mult Şostakovici, un concertino scris de compozitor şi căntat de el şi fiul său in 1953. Argerich a căntat şi a doua zi cu marea orchestră rusă condusă de francezul Charles Dutoit - unul dintre cei trei bărbaţi ai celebrei pianiste! Peste 5.000 de oameni au fost in delir. Se stătea in picioare. Am avut aceeaşi senzaţie de căştig şi proprietate pe care o ai ca atunci cănd depui la bancă banii de pe o moştenire venită de la sora bunicii. Iar orchestrei de la Moscova i-am dat premiul I, locul I intre orchestrele festivalului. De altfel, in 2004 au căştigat premiul Grammy. E independentă de guvern. E o mare putere. Oricum, in cele două seri in care a căntat a căştigat războiul. Iar Marta? Atăt de fascinantă, atăt de vulcanică, atăt de atipică, atăt de stranie... Are un repertoriu atăt de vast incăt ar avea altă piesă de concert in fiecare dintre cele 365 de zile ale anului. Inainte de concert am aflat şi o poveste că familia ei făcea politică anti Peron. Dar preşedintele Peron a fost atăt de impresionat de cum căntă pianista adolescentă, incăt a trecut peste politic şi a intrebat-o ce şi-ar dori. Şi ea a spus: "Să merg să studiez la Viena"â¦
(va urma)
"Muncesc cu trudă şi bucurie. Nu sunt mulţumit niciodată . Dacă s-ar intămpla ca intr-o zi să fiu total mulţumit, aş inceta pe dată să mai compun. Pentru a eterniza această clipă minunată."
George Enescu ,compositor
"In lumea muzicii eu sunt cinci intr-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor. Cel mai mult preţuiesc darul de a compune şi nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare."
George Enescu,compozitor
