x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Michael Jackson, înmormântat fără creier

Michael Jackson, înmormântat fără creier

de Anca Aldea    |    06 Iul 2009   •   00:00

Michael Jackson va fi înmormântat fără creier, informează tabloidele britanice, precizând că medicii au avut nevoie de acest organ pentru a efectua testele neuropatologice necesare.



Potrivit site-ului ziarului The Mirror, familia Jackson a fost pusă în situaţia de a alege între o amânare cu trei săptămâni a înmormântării sau îngroparea marţi, înainte de a se cunoaşte rezultatele acestor analize. Creierul lui Michael Jackson a fost prelevat după ce s-a constatat decesul, în ziua în care a ajuns la spitalul UCLA din Los Angeles. A doua zi, familia a ridicat trupul neînsufleţit şi a fost înştiinţată de această schimbare. Craig Harvey, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Legală din Los Angeles, a declarat că testele neuropatologice îi vor ajuta pe anchetatori să identifice cauza exactă a decesului. Pentru efectuarea acestor analize este nevoie să treacă două săptămâni de la deces, timp în care creierul devine suficient de solid. Din organ vor fi prelevate mai multe secţiuni, cu o grosime de mai puţin de un centimentru, care vor fi atent analizate mai întâi cu ochiul liber, iar apoi cu ajutorul unui microscop. Creierul urmează să fie examinat pentru a se verifica atât tipurile de medicamente folosite, cât şi frecvenţa ingerării acestora, dar şi pentru identificarea semnelor abuzurilor de alcool din trecut sau a bolilor de care ar fi suferit Michael Jackson. În cele din urmă, creierul megastarului ar putea fi incinerat, laboratoarele medicale obişnuind să incinereze organele după examinare, uneori acestea fiind înhumate ulterior alături de trupurile din care au fost extrase.

×
Subiecte în articol: special