Mircea Crişan: o greutate a umorului. 99 de kilograme

Ziua vindea mezeluri, seara juca rolul măcelarului în "Lozul cel mare", la Teatrul Baraşeum. Aşa îşi câştiga existenţa Mircea Crişan, în 1943.

La 19 ani, s-a îndrăgostit de scenă şi ajunsese să-şi dorească şi să viseze ca un actor adevărat al teatrului să se îmbolnăvească, pentru a-i putea lua locul în piesă. Şi nu oricum, ci imitându-i stilul şi vocea, astfel încât publicul să nu-şi dea seama. "Teatrul Baraşeum se afla pe două etaje: sus se juca «Potopul» de Strindberg, jos - un spectacol de revistă cu Maria Tănase. Regizorul Dinu Negreanu îmi scrisese rolul pe o carte de vizită. La începutul piesei ceream un coniac, la sfârşitul piesei, alt coniac. Între timp se petrecea... potopul! Aşa că aveam timp să joc şi jos, la Revistă. Maria Tănase, auzind că pot să-i imit pe toţi ăştia, a zis: «Să vie Crişan!». Şi i-am imitat pe toţi actorii care jucau sus. Lumea leşina de râs!", mărturisea artistul într-un interviu.

ASCENSIUNEA
Războiul l-a "inspirat" pe Mircea să născocească un număr comic cu imitaţii de bombardament. Locuia pe o străduţă din zona Barierei Vergului şi de la staţia de tramvai până acasă avea timp berechet să repete zgomotele de avioane şi de bombe explodând. Erau el şi câinii care-l lătrau, speriaţi de... bombe! Crişan a fost racolat de teatrele de revistă şi apoi în Teatrul Armatei, unde tot responsabil cu umorul era. "Am făcut pe urmă şi filme comice, scrise cu Alexandru Andy. Erau filme de o jumătate de oră, care se puneau înaintea unui spanac, gen România muncitoare sau altele, aşa-zise documentare. Aş, glume! Lumea venea pentru «Ilie face sport» sau «Ilie în luna de miere». Era omor de lume la cinema! După aia, se golea sala", declara Mircea Crişan, în urmă cu câţiva ani.

Cu Alexandru Andy Kessler şi cu Radu Stănescu, actorul a trăit o perioadă ca funcţionar al râsului. Aveau program de inventat poante şi texte pentru spectacole, fie iarnă, fie vară, în fiecare zi de la ora 9:00 până la amiază. "Aveam, n-aveam treabă, ne adunam şi făceam material. Era ca un fel de atelier de umor. Materialele astea le mai întrebuinţez şi astăzi", spune Crişan.

Comicul era mare iubitor de automobile şi, cum din turneele internaţionale nu avea voie să se întoarcă în ţară cu bani, şi-a adus din Bulgaria, în anii '60, un Chevrolet. "Când a venit Hruşciov la noi, nu-mi ştia numele, l-a chemat pe «ăla cu Chevroletul»" Şi că tot veni vorba despre vecinii de la Răsărit, Hruşciov l-a vrut pe Crişan neapărat în Rusia, să spună poante la o aniversare a sa: "Au fost chemaţi mai mulţi artişti din ţările vecine şi prietene, precum şi din URSS. Atunci am jucat «Tribunalul Câinilor». Am făcut mai multe scheciuri, dar ăsta i-a plăcut teribil. Se spunea că în Uniunea Sovietică există trei tipuri de cetăţeni: unii care au fost în închisoare, unii care sunt în închisoare şi unii care vor fi în închisoare. Pe asta se baza «Tribunalul Câinilor»".

Nu i-ar fi trecut prin cap niciodată să plece din România dacă nu s-ar fi întâmplat anumite "chestii". În 1965 fusese în turneu la Paris şi s-a întors în ţară. În 1966 a fost în Berlinul de Est, cu tot Teatrul de Estradă, şi i-a impresionat pe cei de la Teatrul de Satiră, care l-au invitat pentru o stagiune în Germania. Pentru Mircea Crişan, oferta însemna o mare cinste. Nu şi pentru Securitate, care i-a refuzat cererea, pentru că ar fi trebuit să plece singur în Germania. Drept pentru care, cu prima ocazie, adică în anul următor, când a plecat din nou în Franţa, cu toată trupa, a rămas acolo. Şi a învăţat să fie din nou actor, într-o altă limbă şi sub un alt nume: Mircea Krishan.

Ziarele nemţeşti îl tot răsfaţă de patru decenii încoace. "Animalul său preferat este ursuleţul de pluş, floarea lui preferată este varza şi la întrebarea despre starea civilă el răspunde cu «de mai multe ori căsătorit»... Mircea Krishan este o greutate a umorului. 99 de kilograme. Piatra de temelie a Festivalului de teatru «Open Air Störtebecker». Are 80 de ani, dar este încă în putere, obraznic şi vesel ca odinioară", scria Bild acum cinci ani.

"Este un comentator al actualităţii, al vieţii politice, al curajului de a trăi. Arăta o incisivitate fantastică fără să fie rău, agresiv sau vulgar. Ştia să facă o radiografie inteligentă a socialului românesc. Fără îndoială, a fost un comentator de geniu, viu... iar publicul îl adora pentru asta"
Ion Lucian

"Străinii care veneau la noi remarcau întotdeauna nivelul de cenzură. «Cum?», ziceau tovarăşii. «Vino să vezi ce spune Crişan!» Ăsta a fost momentul meu de succes,  când era mai greu pentru toţi"
Mircea Crişan

"Era un extraordinar one man show, te uimea. Spunea totul foarte repede şi nu te lăsa să aplauzi decât când voia el. Creştea, creştea, creştea, şi la un moment dat exploda. Era foarte interesant, era foarte bun. Informat, inteligent"
Stela Popescu