x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Special Mircea Dinescu, suparat pentru 8.000 de dolari

Mircea Dinescu, suparat pentru 8.000 de dolari

de Carmen VintilaDana Piciu Publicat la 17 Iun 2006 00:00 Modificat la 17 Iun 2006 00:00
Mircea Dinescu, suparat pentru 8.000 de dolari

Dan Voiculescu a dezvaluit ca unul dintre membrii CNSAS, Mircea Dinescu (foto), are o "problema personala" cu el. "Problema lui e atat de meschina ca mi-e rusine sa o spun. In urma cu cativa ani a avut o emisiune pe Antena 1 al carui proprietar eram. In contractul lui cu directorul postului a dorit un avans, vreo 7, 8, 9 mii de dolari. Contractul s-a derulat, a facut cateva emisiuni, trebuia sa fie platit pentru fiecare emisiune si in mod normal s-a hotarat sa i se reduca avansul cand i se facea plata emisiunii. Domnul Dinescu s-a suparat foarte tare, m-a cautat la telefon sa-mi spuna ca nu admite un astfel de lucru si ca a terminat-o cu mine. Deci, domnul Dinescu este foarte suparat pe Dan Voiculescu pentru ca nu a primit 8.000 de dolari", a spus liderul PC aratand ca "e jenant" ca un astfel de om "se coboara pana la un astfel de nivel". In replica, Dinescu a aratat ca Voiculescu a fost "dat in gat la CNSAS" chiar de Dan Voiculescu, iar contractul nu are nici o legatura cu decizia CNSAS. "Daca e sa credem ce spune Voiculescu, ar insemna ca ar trebui sa le tremure fundul tuturor patronilor posturilor cu care am avut contracte, ca o sa le dau certificate de colaborator. Il credeam mai destept pe Voiculescu. La ce nivel crede el ca m-am coborat? Poate la nivelul lui, de colaborator al Securitatii, sau de ce nivel vorbeste?", a intrebat retoric membrul CNSAS. (Dana Piciu, Carmen Vintila)

×
Subiecte în articol: eveniment