Misionariat - Cu Dumnezeu in TAB-uri

Ionel Vranceanu, la 39 de ani, este singurul preot roman care a fost a-laturi de militarii nostri in toate ce-le trei teatre de operatii: Kosovo, Afganistan, Irak. A sfintit tehnica de lupta, a adus in-credere militarilor din punctele fierbinti ale globului, s-a rugat impreuna cu ei pentru echipele lor favorite de fotbal.

Kosovo, Afganistan, Irak. Ionel Vranceanu, la 39 de ani, este singurul preot roman care a fost in toate cele trei teatre de operatii. A sfintit tehnica de lupta si a adus incredere in sufletele militarilor "detasati" timp de sase luni in punctele fierbinti ale globului.

In biserica "Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul" a Brigazii 282 din Focsani, slujba de Sfantul Nicolae s-a incheiat; cei cativa militari care au asistat la ritual au plecat spre birourile lor. Parintele Vranceanu si-a pus peste sutana haina de camuflaj. Privirile i-au cazut peste lada de metal, aflata aproape de locul unde se vand lumanarile. Acum, lada e goala, neteda, fara zgarieturi, ca si cum ar fi stat dintotdeauna acolo in biserica si n-ar fi trecut din masina in avion si iarasi in masini, de zeci de ori, in drumurile parintelui prin Kosovo, Afganistan si Irak. De fiecare data cand pleaca, Ionel Vranceanu indeasa in cutia metalica Sfanta Evanghelie, crucea, lumanari, tamaie, paine sfintita pentru o luna de zile, un pic de agheazma, grau pentru coliva, cartile de cult si hainele pentru slujit. Nici o arma, doar credinta si speranta ca peste sase luni se vor intoarce cu totii sanatosi.

ORTODOX PRINTRE MUSULMANI. Prima sa iesire cu trupele in afara tarii a fost in Kosovo. Si-a lasat cei doi copii in grija sotiei si a plecat chiar de Craciun, sa oficieze slujba pentru militarii romani aflati acolo. Nu a fost obligat sa o faca, dar a vrut sa fie alaturi de oamenii "din curte". "M-am intors cu un mare gol in suflet. Doua saptamani am plans, n-am fost om. Am vazut in Kosovo sate intregi mutate in cimitire proaspete; biserici arse, cladiri daramate. Langsa zidul unei manastiri zacea o maicuta decapitata; iesiese sa aduca inapoi o vita si o omorase un albanez."

Parintele a fost dus de razboaie numai prin tari unde religia principala este cea musulmana. "Salamalecum alecum salam", rosteste parintele cele cateva vorbe in araba pe care le cunoaste. "Am fost bine primit de musulmani; s-au bucurat cand au vazut ca si noi ne rugam si ca le respectam credinta." Pe unul dintre enoriasi, capitanul Ciprian Nastase, 34 de ani, tocmai fervoarea cu care se discuta despre credinta in lumea musulmana l-a facut sa se apropie de Dumnezeu: "In Irak m-am spovedit dupa foarte multi ani. Asa am simtit in momentul ala; eram departe de sotie si de fetita si-mi era dor. Acolo ai mai mult timp sa te gandesti. De la parinte am invatat ca grija fata de omul de langa tine e cel mai important lucru intr-o misiune."

RITUALURI IN RAZBOI. Intre iulie 2004 si ianuarie 2005, parintele Vranceanu a insotit militarii in Afganistan, la Kandahar. In octombrie au avut loc primele alegeri libere din istoria Afganistanului, iar militarii romani au asigurat ordinea publica. "Langa stadionul principal, unde le executau altadata pe femeile adultere, elicopterul NATO a adus voturile pentru a fi numarate. Eu le-am sfintit campul." In cele sase luni, militarii au prins departe de casa Craciunul si alte sarbatori. "Faptul ca puteam merge la biserica si indeplini ritualurile asa cum am fi facut-o acasa conta foarte mult pentru noi", spune caporalul Cristi Croitoru (26 ani). In razboi, o zi incepe cu un briefing, o scurta sedinta la care participa comandantul si consilierii sai apropiati. Preotul spune pilda zilei. Urmeaza apoi rugaciunea de dimineata. Inainte de plecarea in orice misiune, preotul face impreuna cu militarii o scurta rugaciune. "Am spus-o de vreo mie de ori; ziua sau noaptea, si in Irak si in Afganistan: «Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, cel ce ai calatorit cu Luca si cu Cleopa spre Emaos, cel ce ai trimis inger pazitor lui Tobie si lui Iosif in Egipt, calatoreste si cu militarii nostri in misiunile lor, trimite-le lor inger pasnic ocrotitor, care sa-i fereasca pe ei de toata reaua intamplare. Intoarce-i sanatosi din misiunile lor, ocrotindu-i cu harul Sfantului Duh si prin stropirea cu aceasta apa sfintita»".

Preotul spune ca cele mai grele incercari pentru un militar sunt dorul de familie si decesul unui parinte sau al unui copil. "Ei stiu ca nu pot parasi teatrul de operatiuni pentru a ajunge acasa. Am invatat din Afganistan ca e bine sa am la mine grau, nuca si vin. Am facut coliva, ne-am rugat impreuna pentru cel care a murit si am incercat sa-l fac pe militar sa constientizeze ca ii poate ajuta sufleteste pe cei din familie chiar daca e departe."

FARA GRANITA. Un preot militar spovedeste barbati obisnuiti cu disciplina. Pacatele lor sunt aceleasi ca ale tuturor oamenilor. Desi ocaziile de a cadea in ispita, cand sunt in teatrul de operatiuni, sunt aproape inexistente, dorinta de spovedanie ii ajunge mai degraba acolo. Vin la parintele roman si militari din alte tari, ortodocsi. Parintele spune ca ei se spovedeau in engleza, el ii dezlega si ii intreba daca se considera vrednici de a primi impartasania.

PRIETENIE. Ionel Vranceanu pastreaza legatura cu preotul italian Giorgio Nencini, impreuna cu care a oficiat mai multe slujbe

CONVERTIRE. Parintele Vranceanu s-a hotarat sa-si paraseasca parohia unde a slujit vreo noua ani in 2002. S-a transferat din satul Darhauti la Brigada 282 din Focsani, ramasa fara pastor de suflete dupa demisia preotului. "Aici, la brigada, era totul de facut. Slujbele se tineau intr-un cort. Stiam ca voi fi partas la construirea unei biserici." Pe Ionel Vranceanu regulamentele militare erau sa-l dea gata: "In primul an m-am gandit de multe ori sa plec. Uneori era de nesuportat toata aceasta disciplina, erau alte reguli si alte principii decat in viata civila". A facut si sase luni de pregatire militara la Fagaras. Ofiterul de relatii publice, Sergiu Bajanaru, care a asistat la interviu (e si asta una dintre reguli), il intreaba: "Parinte, ai tras cu arma?". "Da", vine raspunsul. "Trebuie sa fim familiarizati cu tehnica militara, desi nu purtam arma nici in teatrul de operatiuni. Suntem echipati cu o vesta antiglont si o casca de kevlar."

"SARU-MANA, PARINTE! Iau si eu doua lumanari." Militarii se perinda prin biserica atunci cand au o pauza; vin cu randul la slujbele de duminica si de sarbatori. In Ajun de Craciun si Boboteaza, parintele Vranceanu intra prin fiecare birou si sfinteste, asa cum un preot civil sfinteste casele. El crede ca absenta preotului din armata atatia ani a facut armata sa fie "ca o padure care nu a fost ingrijita multa vreme." "Mi-a trebuit multa rabdare cand am ajuns aici; am fost dornic sa contribui si eu la schimbarea mentalitatii in armata. Am mai imblanzit spiritul asta cazon si am pledat pentru acordarea celei de-a doua sanse celor care au gresit."

SPERANTA "Cand plecam cu grupa pe TAB, ma uitam la crucea de pe biserica si cu imaginea asta plecam in misiune. Ma gandeam sa venim toti inapoi. Misiunea preotului e sa-l aduca in fiecare clipa pe Dumnezeu langa tine si sa-ti dea speranta. (...) Nu am reusit sa tin post. Acolo, in conditii de razboi si in regim de cazarma, e mai greu. Dar am mers la biserica de sarbatori." Ilie Viorel sergent major comandant grupa infanterie

ECUMENISM

Toate trupele aflate in razboi sunt insotite de preoti militari. Cand a fost in Afganistan, parintele Vranceanu a conlucrat cu 12 capelani americani. Ofieterii americani ortodocsi au venit la preotul roman cu prescuri, tamaie si vin, dupa traditia ortodoxa. Pastreaza si acum legatura cu capelanul-sef, un protestant american. In Irak a tinut slujba de Inviere alaturi de un preot italian, catolic. "Cand murea un soldat italian mergeam impreuna cu preotul Giorgio Nencini pentru a oficia slujba. La biserica noastra veneau si militari din coalitie."