Misterele dosarelor comunismului românesc

În vara anului trecut au fost desecretizate oficial arhivele comunismului românesc. Ce conțin acestea? S-a "umblat” la dosare? Când vor fi accesibile publicului larg? Sunt câteva dintre întrebările la care am încercat să obținem un răspuns din interviul acordat în exclusivitate pentru Jurnalul Național de Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naționale.

• Jurnalul Național: Domnule director, în vară au fost desecretizate arhivele comunismului. Aţi făcut până în acest moment o inventariere? Ce conţin acestea?

Dorin Dobrincu: Accesul la arhivele comunismului românesc a fost un deziderat al celor interesaţi de istoria noastră recentă, dar şi de prezentul societăţii româneşti. Din nefericire, până de curând aceste arhive, în mod deosebit cele ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român, au fost puţin accesibile cercetătorilor, exceptând un interval cronologic restrâns şi, trebuie să o spunem, anumiţi cercetători privilegiaţi. Documente importante provenite de la fostele structuri teritoriale ale PCR se află în fiecare judeţ, preluate aproape în totalitate în depozitele Arhivelor Naţionale. Din nefericire, în mare parte aceste documente nu sunt inventariate. Această situaţie are explicaţii multiple: nu a existat interes din partea fostei conduceri a Arhivelor pentru prelucrarea într-un timp rezonabil a acestor documente, mijloacele alocate au fost reduse în raport cu necesităţile, iar în mod deosebit la Serviciul Arhive Contemporane, din cadrul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, a existat un management defectuos, ceea ce a determinat printre altele şi o migraţie masivă a personalului care lucra la inventarierea acestui fond. Începând din iulie 2007, o dată cu venirea mea la conducerea Arhivelor, această operaţiune a devenit o prioritate pentru Arhivele Naţionale, iar cercetătorii au putut solicita prin sălile noastre de studiu documente care privesc întreaga perioadă comunistă, cererile fiind satisfăcute, aş spune, imediat. Oricine se poate convinge de realitatea spuselor mele prin simpla prezenţă la sala de studiu din Bulevardul Elisabeta, nr. 49.

Dosarele comunismului online

• Când se va încheia inventarierea şi cercetătorii sau cei interesaţi vor putea consulta un opis al acestora? Poate online...

Cu resursele actuale îmi este greu să cred că am putea termina prea repede. Însă vrem să alocăm resurse suplimentare, umane şi materiale, pentru a termina inventarierea acestor documente într-un timp rezonabil, poate un an şi jumătate-doi ani. Bunăoară, în curând vom scoate la concurs câteva posturi şi pentru Serviciul Arhive Contemporane, iar în plus unii arhivişti şi arhivari vor fi detaşaţi temporar de la diverse servicii special pentru inventarierea aceste arhive. Este până la urmă atât în beneficiul instituţiei, cât şi al publicului nostru interesat de aceste documente. Intenţia noastră este ca inventarele acestor fonduri – ca şi ale tuturor fondurilor pe care le deţinem – să fie postate într-un timp rezonabil pe website-ul Arhivelor Naţionale, astfel încât cercetătorii să le poată accesa din orice colţ al ţării sau, de ce nu, al lumii.

Arhivele "periate”

• Există certitudinea că dosarele primite la Arhivele Naţionale cuprind totalitatea documentelor comunismului românesc?

Credeţi că s-a umblat la acestea, aşa cum, spre exemplu, s-a umblat în dosarele de la fondul Comitetului Central al PCR?S-ar cuveni o precizare. În acest moment, în depozitele Arhivelor Naţionale Istorice Centrale se găsesc documente create de fostul CC al PCR, de fostul Comitet Central al Uniunii Tineretului Comunist, de structurile centrale ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România şi de Institutul de Istorie a Partidului, iar în depozitele Direcţiilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale se află documente create de fostele structuri teritoriale ale PCR şi ale UTC. Având în vedere condiţiile în care au fost preluate multe din aceste fonduri, dar şi informaţiile fragmentare de care dispunem, unele dintre acestea circulând ani şi ani în mediile istoricilor sau în presă, nu putem exclude varianta "perierii” acestor fonduri înainte ca ele să ajungă la Arhivele Naţionale. Aş mai aminti că am depistat în depozitele noastre teritoriale documente create de fosta Securitate, care, conform Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, trebuia predate demult Consilului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Din motive pe care le intuiesc, predarea acestor documente nu s-a făcut la timpul cuvenit. Noi am luat cunoştinţă de existenţa documentelor respective în propriile spaţii în urma unor investigaţii interne realizate ca urmare a unei decizii a ministrului Internelor şi Reformei Administrative, domnul Cristian David, către toate structurile MIRA, în septembrie 2007. Documentele aflate în depozitele ANR vor fi puse la dispoziţia CNSAS, conform legii, în perioada următoare. Cred că este şi acesta un semnal de ruptură deschisă, completă şi, sper, definitivă cu practicile trecute de închidere a arhivelor.

"Numeroase fonduri arhivistice sunt inaccesibile cercetătorilor”

• Mai sunt alte documente legate de perioadă comunistă în alte locuri?

Desigur. Spre exemplu, documentele produse în anii comunismului de diverse ministere, departamente, direcţii ş.a.m.d. sunt la creatorii lor în cea mai mare parte. Din păcate, din cauza lipsei noastre acute de spaţii de depozitare, a mijloacelor tehnice diverse, dar şi a personalului insuficient, numeroase fonduri arhivistice de cea mai mare importanţă pentru studierea istoriei regimului comunist sunt inaccesibile cercetătorilor. Spre exemplu, aceasta este situaţia cu documentele create de Ministerul Învăţământului, de Ministerul Culturii, inclusiv de fostul Departament al Cultelor etc. Alte arhive importante create de fostul regim comunist au fost păstrate de ministerele sau autorităţile care potrivit legii îşi organizează arhivă proprie, şi mă refer aici la Ministerul Afacerilor Externe (Arhivele Diplomatice), Ministerul Apărării Naţionale (Arhivele Militare Române), Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe (acestea din urmă păstrând încă părţi importante din arhivele fostei Securităţi, respectiv din arhivele fostei Direcţii de Informaţii Externe). De asemenea, după cum este îndeobşte cunoscut, în cea mai mare parte (nu discut asupra conţinutului) arhiva fostei poliţii politice a regimului comunist a ajuns la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

"Arhivele Naţionale au fost conduse de oameni ai Securităţii”

• S-a vorbit de demilitarizarea Arhivelor. Se spune că oficial ultimul militar a plecat din Arhive în 2006….

Atingem o chestiune despre care s-a mai discutat în societatea românească postcomunistă. Integrate în 1951 în Ministerul Afacerilor Interne, Arhivele Statului au ajuns să fie conduse în cea mai mare parte până după căderea regimului comunist de oameni cu grade militare înalte în acelaşi minister, unii chiar în Securitate, cu metode specifice cazărmilor. Practica instalării unor militari activi pe posturi de conducere a fost continuată până în anii trecuţi prin aducerea pe posturi importante a unor persoane din diverse structuri ale ministerului. Aceasta a dăunat extrem de mult atmosferei din instituţie, atmosfera cazonă resimţindu-se chiar şi acum, de la felul în care se iau deciziile, până la felul în care oamenii relaţionează. Din nefericire, se observă şi în acest caz că simpla rupere a lanţurilor nu ajunge pentru a introduce o atmosferă de libertate asumată într-o instituţie prea mult timp supusă unui regim de forţă. Totuşi, drumul pentru reformarea Arhivelor Naţionale a fost deschis şi îmi reafirm speranţa că el nu va fi blocat.
Laptopul – interzis în Arhive până în 2007

• Domnule director, în anul 2000 a fost adus primul computer la Arhive. Înţeleg că şi astăzi situaţia arhivelor nu este prea roz şi că reforma a bătut pasul pe loc. Ce veţi face?

Pentru corectitudine, trebuie spus că potrivit unor date disponibile în anii ’70 ai secolului trecut – când informatica era încă în perioada adolescenţei – a existat un program de "informatizare” a Arhivelor. Dar acesta a fost cel mult un "vis frumos”, pentru că nu a rămas, de fapt, nimic palpabil în arhive. Aşa cum s-a întâmplat şi în alte domenii, s-au cheltuit resurse umane şi materiale într-un mod puţin folositor. Într-o epocă a informaticii este inconfortabil să te gândeşti că până acum opt-nouă ani existau doar câteva PC-uri în Arhivele Naţionale, toate uzate fizic şi moral, iar atâtea operaţiuni arhivistice, unele complexe, se făceau ca pe vremea lui Asachi sau Haşdeu. Dacă vă puteţi închipui, obtuzitatea în privinţa tehnicii de calcul era atât de mare încât până anul trecut li s-a interzis cercetătorilor accesul cu laptopuri sau cu camere digitale în sălile de studiu ale Arhivelor. De asemenea, până în august 2007 nu exista un website al Arhivelor Naţionale, pe care să fie expusă legislaţia arhivistică în vigoare, unde să fie anunţate evenimentele organizate de instituţie, concursurile pentru ocuparea posturilor, pe care să fie prezentate fondurile deţinute ş.a.m.d. Din fericire, astăzi această realitate aparţine istoriei triste a instituţiei noastre. Ne dorim informatizarea şi digitalizarea într-un viitor realist a celei mai mari părţi a patrimoniului arhivistic pe care îl deţinem. Ni s-a promis sprijin din partea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, personal domnul ministru Cristian David manifestându-şi interesul faţă de Arhivele Naţionale.

Arhivele comunismului şi lustraţia

• Documentele din arhivele comunismului conţin pentru unii "informaţii sensibile”. Datele biografice de aici (din dosare de cadre, stenograme) coroborate cu o lege a lustraţiei le-ar pune unora funcţiile publice în pericol?

Pentru unii, documentele create de regimul comunist conţin informaţii care ar putea arunca o altă lumină asupra propriilor vieţi sau asupra instituţiilor în care au lucrat, pe care le-au splujit cu mai mult sau mai puţin devotament. Probabil că desecretizarea arhivelor PCR şi ale structurilor subordonate acestuia i-a deranjat pe aceştia măcar în parte. Faptul că se discută de posibilitatea emiterii unei legi a lustraţiei, care să se bazeze pe accesul total la documentele istoriei recente, fără îndoială că le sporeşte disconfortul celor care şi-au reinventat trecutul public, preferând chiar să şi-l înceapă (doar în CV) din decembrie 1989. Pentru că tot discutăm despre raportul trecutul-prezent, aş aminti un fapt care ar fi comic, dacă nu ar fi tragic. Spre sfârşitul toamnei trecute, în contextul unor reparaţii executate în biroul directorului general al Arhivelor Naţionale am avut surpriza să descopăr în spatele unei canapele portretul lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum era el expus în toate clădirile "de partid şi de stat” în România anilor ’80. Dincolo de întrebările pe care ni le putem pune, acest fapt poate servi drept metaforă pentru încremenirea în trecut până de curând a Arhivelor Naţionale, responsabilitatea principală revenind, se înţelege, celor care s-au succedat la conducerea instituţiei în cei mai bine de 17 ani de la căderea regimului comunist.

• În nenumărate rânduri v-aţi referit la o nouă lege a arhivelor. Cum arată proiectul şi când vom avea noua lege?

În mai toate domeniile, România s-a ales cu o legislaţie nouă după 1989. În privinţa Legii Arhivelor, aceasta a fost promulgată în 1996 (Legea 16), dar este general (re)cunoscut că avem de-a face cu un act depăşit chiar din momentul emiterii lui. S-au auzit în societatea românească multe voci în ultimii ani care au cerut cu insistenţă schimbarea cadrului legislativ al Arhivelor, fiind vehiculate în spaţiul public mai multe proiecte de lege, fiecare cu propria lui istorie, mai mult sau mai puţin complicată. Din vara anului trecut am lucrat intens împreună cu un grup de arhivişti competenţi şi dăruiţi din Arhivele Naţionale la un nou proiect de lege a arhivelor, preluând practic din precedentele proiecte de lege tot ceea ce am considerat util: aducerea legislaţiei arhivistice în acord cu reglementările UE, informatizarea practicilor arhivistice, formarea personalului de specialitate, deschiderea arhivelor comunismului. De asemenea, am beneficiat şi de contribuţia unor universitari, a unor jurişti din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi din Ministerul Culturii şi Cultelor, am prezentat proiectul în diverse faze în cadrul profesional lărgit, am avut consultări cu instituţii publice sau cu organizaţii neguvernamentale. Cele două ministere amintite au asumat împreună susţinerea acestui proiect de lege în faţa Guvernului şi apoi a Parlamentului României. Am crezut iniţial că vom avea un nou proiect de lege până la sfârşitul anului 2007, dar din motive variate acest lucru nu a fost posibil. Speranţa mea este să avem totuşi noua Lege a Arhivelor adoptată în primăvara anului 2008.

CV

Dorin Dobrincu ,directorul General al Arhivelor Naţionale ale României, cercetător la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol” din Iaşi:
Născut la 28 februarie 1972, în Darabani, jud. Botoşani
Căsătorit, un copil

• 2006 – Doctor în istorie al Universităţii "Al. I. Cuza” Iaşi cu tema "Rezistenţa armată anticomunistă din România (1944–începutul anilor 60)”
• Profesor asociat al Universităţii "Al. I. Cuza” Iaşi
• Membru al Comisiei Tismăneanu
• Ultima carte publicată (editor împreună cu Constantin Iordachi): ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România (1949-1962), (Iaşi, Polirom, 2005). Coeditor al Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (ediţie revăzută şi îmbunătăţită, Bucureşti, Humanitas, 2007)
• Autor a peste 60 de studii despre istoria politică şi socială a României contemporane, cu focalizare asupra perioadei comuniste