"Moncher chiar era mort"

Mărturia doctorului Dan Claudiu Tănăsescu, după 30 de ani

Virgil Constantin Mazilescu şi portarul de la Mogoşoaia sunt ultimele persoane care l-au văzut în viaţă pe Marin Preda. Preda a fost găsit mort a doua zi dimineaţă de Cornel Popescu, redactorul-şef al Editurii "Cartea Românească", astăzi dispărut şi el din viaţă, şi de Dan Claudiu Tănăses­cu, medic şi scriitor.


16 mai - ora 12:15
Dan Claudiu Tănăsescu îşi aminteşte şi azi imaginea camerei 6, camera lui Marin Preda, aproape de ora prânzului. În acea zi de 16 mai, în drum spre Mogoşoaia, doctorul Tănăsescu numai la asta nu se gândea, că va fi cel care avea să-l descopere pe scriitor fără suflare în camera 6.

Iată ce ne relata în acest iunie, la aproape o lună de la împlinirea a trei decenii de la tragedia morţii lui Pre­da în camera nr. 6 de la Mo­go­şoaia.

Dan Claudiu Tănăsescu: "În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focşani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Marin Preda cu cititorii urma să aibă loc în Sala Teatrului.

Ajungem, tragem maşina în faţă, la Mogoşoaia, ne dăm jos, erau acolo Di­nescu, paznicul şi alţi câţiva. «Nu l-aţi văzut pe Preda?», zic şi, cum ni­meni nu-l văzuse, mă duc sus, la ca­me­ra lui. Era deja foarte târziu, cam 12:20.

Împreună cu Cornel Popescu, urc scările, ajung la camera lui, bat la uşă, dar nu primesc nici un răs­puns. Mai bat o dată şi iar nimic. Apoi, ca românul şi eu, ce să fac, apăs pe clanţă, gândindu-mă totuşi în si­nea mea că Marin nu dormea nici­odată cu uşa deschisă, dar am zis să în­cerc.

Spre surprinderea mea, uşa se deschide şi-l văd pe Preda într-o poziţie ciudată, cu capul la tăblia pa­tu­lui, cum ar veni înspre picioare, cul­cat pe o parte, în fund. Într-o străfulgerare de o miime de secundă mi-am spus atunci că era mort, luându-mă după culoarea cenuşie a cheliei (eu, ca medic, aveam expertiza necesară), dar am înlăturat ime­diat acest gând.

Mă apropii de el şi-l scu­tur uşor, «Hai, monşer, că ne-a­ş­teap­tă lumea la Focşani!». În secunda următoare, eram în faţa unei con­fir­mări cutremurătoare: monşer chiar era mort. Mă sperii groaznic şi-i şop­tesc lui Cornel: «Cornele, a murit Pre­da».

Cornel o ia la goană pe scări, eu rămân în cameră şi, într-un impuls ciudat (astea sunt momente în care eşti şi tragic, şi comic deopotrivă şi faci lucruri inexplicabile şi iraţionale), mă dau un pas înapoi şi-i spun trupului rămas fără suflare «Ridică-te, monşer».

Apoi, ca săgetat, cobor val-vârtej scările şi alerg spre maşină să-mi iau geanta medicală, ştiind totuşi că nu mai e nimic de făcut, dar, repet, sunt lucruri pe care pur şi simplu le faci şi nu te mai gândeşti. Ce era să mai fac eu, cu trusa mea de injecţii, în faţa unui trup neînsufleţit? Dar, vezi, aşa e fiinţa umană, în momente de criză face lucruri ciudate".


CU DUBA LA MORGĂ
Toate astea s-au petrecut în câteva secunde. Marin Preda murise şi nimeni, nici măcar un medic cu o trusă plină de injecţii, nu-i mai putea fi de nici un ajutor.

Trupul neînsufleţit al marelui scriitor urma să fie transportat la morgă, într-o dubă, aşezat direct pe podea, aşa cum a căzut când a fost pus.  
Camera 6 din Palatul Mogoşoaia e acum camera 11. Nimic, dar absolut nimic nu păstrează amintirea scriitorului. Nici măcar o plăcuţă comemorativă. Nimic. Camera 6 e camera 11. Şi atât. De pe geamul camerei se văd copacii şi lacul.


RAPORTUL MEDICO-LEGAL: MOARTE VIOLENTĂ
Potrivit raportului medico-legal, Marin Preda a murit undeva în jurul orei 4:30 dimineaţa:
"Moartea lui Marin Preda a fost violentă. Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice.

În ceea ce priveşte rănile de la cap, în actele procurorilor care stabilesc la 4 august că nimeni nu este vinovat de moartea lui Marin Preda se specifică la fel ca şi în raportul medico-legal că «acestea nu au nici un rol în producerea morţii», iar «planurile dure care le-au provocat prin impact sunt suprafaţa patrulateră a pilierului patului şi suprafaţa dreptunghiulară a tăbliei de la pat»", menţionează cei doi medici legişti care au efectuat autopsia, M. Terbancea şi Constantin Rizescu de la IML Bucureşti.



Ancheta lui Mircea Micu
Scriitorul Mircea Micu, care este internat la Spitalul Elias, după un atac cerebral, ne-a îngăduit să reluăm câteva fragmente din propria anchetă asupra morţii scriitorului. Aflăm astfel ce făcuse Preda în dimineaţa zilei de 15. Intertitlurile ne aparţin.

AMÂNASE PROCESUL DE DIVORŢ
În acea noapte fatală de mai, Marin Preda venise de la sediul Editurii "Cartea Românească", unde, în cursul după-amiezii, singur sau cu sporadicii vizitatori, consumase o sticlă cu whisky. Se pare că această exagerată libaţie se datora faptului că în cursul dimineţii, după relatările unora, moncherul avusese o în­fă­ţi­şare la tribunal şi izbutise să amâne procesul de divorţ.

În după-amiaza acelei zile fusese vi­zitat la editură de dramaturgul Radu F. Alexandru şi de Mircea Di­nes­­cu. Vizita primului este sigură, cu Mir­cea Dinescu ar fi luat prânzul la Capşa. Informaţie pe care nu am ve­rificat-o.
Cel puţin doi funcţionari care lucrau la Fondul literar, casierul Bătrâneanu şi contabilul-şef Bu­tuşină, au mărturisit că la ora 7:00 seara, oră la care au plecat ei spre casă, scriitorul era la editură şi părea destul de... vesel...


UN VIS DIN NOAPTEA MORŢII
Mircea Micu povesteşte că în noaptea morţii lui Preda se afla la Arad cu Gheorghe Tomozei şi Nicolae Oancea, unde l-au evocat până târziu, fără un motiv anume, povestind întâmplări despre el, care pendulau între legende şi adevăr.

"Apoi, scrie Micu, l-am visat îmbrăcat soldat, echipat de război, cu puşcă şi raniţă în spate, pedalând pe o bicicletă ciudată prin mijlocul oraşului.
Lumea se oprise pe trotuare, recunoscându-l, şi eu l-am strigat  «moncher», «moncher» de câteva ori, vrând să-l avertizez fie despre ridicolul situaţiei, fie despre faptul că se apropia de un zid răsărit brusc în faţa sa, pe care mi-am dat seama că nu-l poate evita, fiindcă avea ghidonul bicicletei... fix!

N-am povestit multă vreme nimănui acest vis ciudat şi nu-i acord nici o semnificaţie premonitorie sau mistică. A fost pur şi simplu un vis provocat, probabil, de discuţiile de dinaintea somnului.

Am pornit dimineaţa spre Bucureşti, am ajuns noaptea târziu, de fapt dimineaţa, pe la 3:00, şi după câteva ore de somn, să fi fost pe la prânz, soţia mea a deschis uşa şi mi-a spus abrupt «a murit Marin Preda».

N-am înţeles pe loc ce zice, ca şi cum ar fi vorbit într-o limbă străină, şi după ce mi-am revenit din uimire am plecat spre Mogoşoaia să aflu amănunte."


MIROS DE TĂMÂIE LA 3 DIN NOAPTE
Tot Mircea Micu mai povesteşte că la un an după noaptea dispariţiei lui Marin Preda, un funcţionar de la Mogoşoaia i-a relatat următoarea întâmplare.

"Atunci când a cazat (ce termen!) pe cineva în camera lui Marin Preda, cineva care dorea neapărat să doarmă acolo, pe la ora 3 din noapte (oră aproximativă a morţii prozatorului), s-a trezit brusc cu o stare de inexplicabilă nelinişte. În cameră mirosea pătrunzător a tămâie...

A deschis geamurile şi, în cele din urmă, şi uşa ca să... facă curent, dar zadarnic.
Mirosul acela exalta discret, dar cu impetuozitate de NU SE ŞTIE UNDE...
Mirosul acela a dispărut abia când s-au ivit zorile.
Stranie relatare..."


ERA SCRIS ÎN STELE SĂ MOARĂ BRUSC, NEAŞTEPTAT...
Astrologul Cristina Vanea interpretează harta astrală a lui Marin Preda.
"Născut în plină zodie a Leului, Marin Preda era o persoană impunătoare, strălucitoare, care reuşea să se facă remarcat oriunde apărea. Capacităţile sale intelectuale erau garantate de prezenţa planetelor Jupiter şi Saturn în casa a III-a, a inteligenţei, a comunicării, a scrisului. Bucuria scrisului era enormă pentru marele scriitor. Era profund, filozofic, serios şi cu o deosebită capacitate de concentrare. Prezenţa lui Pluton în casa a XII-a, a lucrurilor ascunse, îl determina să fie dornic de a afla tot ce se afla dedesubtul lucrurilor. Uranus, aflat în casa a VIII-a, a morţii, şi mai ales relaţia nefastă, de cuadratură cu Marte, avertiza încă de la naştere asupra unei morţi bruşte, neaşteptate, în urma unui eventual accident."


STILOUL LUI N-A MAI FUNCŢIONAT NICIODATĂ
O relatare din partea unuia dintre fiii prozatorului, Alexandru Preda, vine să mai pună o umbră de mister asupra acestui caz: "Niciodată nu scria cu pixul sau creionul. Stiloul (un superb model de aur) era principala ustensilă de scris. De sub peniţa acelui stilou au ieşit multe ro­ma­ne, inclusiv «Cel mai iubit dintre pă­mânteni». După moartea  lui Ma­rin Preda, acel stilou nu a mai func­ţio­nat niciodată. Nimeni nu ştia să scrie cu el. În anii ce au trecut am în­cer­cat de multe ori să scriu cu el, l-am spălat, i-am pus cerneală, dar... ni­mic. Mai mult zgâria hârtia decât să aş­tearnă cerneală. (Claudia Dăboveanu)



Marin Preda: Voi avea o mare nenorocire cu această carte
● mărturia unui editor, fost funcţionar în Consiliul Culturii

"Era spre sfârşitul lui februarie 1980. Primesc un telefon de la se­cretara lui Marin Preda, care-mi transmite rugămintea acestuia să-i fac o vizită cât mai repede la Editura Cartea Românească", îşi aminteşte Elena Docsănescu.

"Maşina editurii urma să sosească în faţa Consiliului Culturii (fostul Minister al Culturii la acea dată), unde eu lucram. Ajunsă la editură, îl găsesc pe Marin Preda puţin agitat, încordat, grăbit. Intră imediat în subiect, solicitându-mă să-i citesc romanul, aflat în plin proces de tipărire. Ne aflam într-o pe­rioa­dă (după desfiinţarea cenzurii) când nu era necesar avizul Consiliului Culturii pentru apariţia ro­ma­ne­lor, răspunderea revenind editurilor.

Personal, nu doream să mă implic în destinul acestei cărţi şi să-mi spun părerea înainte de apariţia ei. De aceea, am încercat prin mai multe subterfugii să-l conving pe Marin Preda să renunţe la soli­citarea sa. (...)

Zâmbind, Marin Preda mi-a făcut o mărturisire care m-a urmărit de atunci ca o povară: «Nu, doamna Docsănescu, nu e vorba de aşa ceva. Mi-am făcut horoscopul şi mi-a ieşit că voi avea o mare nenorocire cu această carte şi, dacă mi-o citeşti dumneata, intru cu ea mai liniştit pe piaţă.»

În convorbirile avute cu Marin Preda la începutul anului 1980 - povesteşte editoarea Elena Docsănescu, pe atunci funcţionară în Consiliul Culturii - când am citit romanul «Cel mai iubit dintre pământeni», dar şi imediat după apariţia lui (sub presiunea ecourilor care loveau şi în zidurile Consiliului Culturii), l-am întrebat de ce a părăsit proiectul de a scrie volumul doi de la «Delirul», aşa cum a promis.

Mi-a răspuns (reproduc cu aproximaţie cuvintele sale): «Nu am renunţat, dar am citit mult în legătură cu evenimentele de la 23 august 1944 de care trebuia să mă ocup în roman şi am ajuns la alte concluzii decât cele oficiale. După părerea mea, nu Partidul Comunist a avut aici rolul principal, ci armata. Eu nu pot scrie altfel şi, dacă scriu aşa (zâmbet ironic), voi n-o să-mi daţi drumul cărţii.» Am zâmbit şi eu, i-am spus că se descoperise un fond de documente necercetat despre acea perioadă şi că dânsul poate obţine aprobarea să ajungă la această arhivă.

L-am încurajat să scrie cartea aşa cum crede şi cum simte, pentru că ficţiunea literară îl va ajuta să găsească soluţii pentru a depăşi orice obstacol.

Mi-am dat seama că era foarte obosit, neliniştit, parcă vibra din toată fiinţa, şi că romanul «Cel mai iubit...» fusese o adevărată obsesie, dincolo de care îi era imposibil să se gândească la altă carte. Am înţeles că, o dată cu apariţia romanului, «eliberat», va relua lucrul la «Deli­rul», volumul doi. Mi-a spus că după ce se va odihni puţin va merge să obţină accesul la documentele despre care-i vorbisem (a amintit parcă de Dumitru Popescu) şi a precizat textual. «Pe masa mea de la Mogoşoaia am deja fişele la urmarea Delirului.»

Când am aflat de moartea lui Ma­rin Preda, l-am întrebat pe Cornel Po­pescu, care, împreună cu dr Tă­nă­sescu, intraseră primii în ca­mera lui de la Mogoşoaia, în acea zi fa­ta­lă, dacă el sau altcineva au văzut sau au cunoştinţă de fişele de la ro­manul «Delirul» doi. Nimeni nu ştia atunci nimic." ­(Monica Andronescu)


Citiţi şi:
+ Ultimele 24 de ore ale lui Marin Preda