Moş Ion Roată de la Gura Văii

CINE-I SPALĂ LUI RUŞINEA? ● Ca străbunul său, Moş Ion Roată e talpa ţării
Ţinutul Vrancei se mîndreşte mai presus de orice cu doi oameni cu inima bărbată: Vrîncioaia şi Moş Ion Roată. Dacă despre cea dintîi nu se poate spune cu certitudine că a existat în realitate sau a fost rodul minţii poporului dornic de fapte vitejeşti, pe urmaşii lui Ion Roată îi găseşti în comuna Cîmpuri. Ion Roată din Gura Văii îşi vede la cei 82 de ani ai lui, de vaca din grajd şi de grijile bătrîneţii.

CINE-I SPALĂ LUI RUŞINEA? ● Ca străbunul său, Moş Ion Roată e talpa ţării
Ţinutul Vrancei se mîndreşte mai presus de orice cu doi oameni cu inima bărbată: Vrîncioaia şi Moş Ion Roată. Dacă despre cea dintîi nu se poate spune cu certitudine că a existat în realitate sau a fost rodul minţii poporului dornic de fapte vitejeşti, pe urmaşii lui Ion Roată îi găseşti în comuna Cîmpuri. Ion Roată din Gura Văii îşi vede la cei 82 de ani ai lui, de vaca din grajd şi de grijile bătrîneţii.

Moş Ion Roată e "răsnepotul" bătrînului "cu gîdilici la limbă", pe care Dumitru Almaş l-a făcut celebru, scriind despre felul ghiduş şi înţelept în care dădea peste nas boierilor care voiau să-l înveţe pe ţăranul plin de bun-simţ cum se va înfăptui Marea Unire. De la remarcele pline de duh i s-a tras străbunului lui Roată cel de astăzi duşmănia boierului Guriţă, care voia să-i plătească cu orice preţ neobrăzarea de a-l fi ridiculizat în Divanul Domnesc.

POVESTEA MERGE MAI DEPARTE. Despre curajul şi vorbele spirituale ale moşului contemporan cu Ioan Cuza vorbeşte din odaia curată şi răcoroasă şi strănepotul lui. "Cînd l-a chemat boierul pe străbunicul să ridice bolovanul, el a zis să pună mîna cu toţii, altfel lucrurile ar fi ca pînă atunci, adică tot greul tot pe opinca ţării va sta", deapănă legenda cu glas obosit nea Ion, după ce-l convingem să lase culesul prunelor pe căldura ucigătoare şi să stea de vorbă cu noi. Apoi povesteşte, de parcă i s-ar fi întîmplat lui ruşinea, că boierul, prinzînd ură pe bătrînul care-i zisese pe şleau un adevăr pe care mai-marii încercau să-l camufleze sub vorbe frumoase şi înălţătoare, a hotărît să-i facă zile fripte. Şi i-a măcinat averea sub dări uriaşe şi corvezi din ce în ce mai mari, ajungînd să-l scuipe în obraz. Moş Ion Roată a mers în întîmpinarea lui Cuza, care trecea prin Vrancea, i-a căzut la picioare şi i-a spus oful pe care-l are de ani buni. Domnitorul i-a dat mai mulţi napoleoni, bani de aur, şi i-a zis să meargă liniştit să-şi vadă de bătrîneţe. "Şi ruşinea, Măria Ta?", a îndrăznit bătrînul. Atunci Cuza s-a apropiat, l-a sărutat pe obraz şi i-a zis să spună lumii că acolo unde l-a scuipat boierul l-a sărutat Măria Sa.

PORTRET. În faţa casei lui Moş Ion Roată cel de azi se ridică mai multe acareturi. Bătrînul face semn cu mîna peste ele spunînd că acolo a fost casa strămoşului său de care e mîndru, iar casa memorială din Cîmpuri a fost făcută pentru a-şi scăpa copiii de urgia boierească. "Moşul a avut trei feciori şi o fată", spune "răsnepotul" frămîntîndu-şi degetele înnegrite de pămînt. "Tatăl meu l-a apucat, zicea că era om bun, aducea bani din salariul ce i se dădea pentru funcţia ce o avea acolo la consultări, nu ştiu să vă zic exact". Nu ştie cum să-l descrie pe cel al cărui nume îl poartă, dar poate să ne arate o fotografie a acestuia. Într-un tablou pe care fotograful a intervenit să idealizeze portretele după moda vremii se înfăţişează patru bărbaţi: doi feciori ai moşului şi un nepot. "Îsta-i tata, băietul lui Ion Roată", ne arată bătrînul, un bărbat cu cuşmă şi cu aceeaşi frunte încăpăţînată ca a părintelui său. Moş Ion Roată nu zîmbeşte în poză: la ţărani nu e loc de convenienţe ieftine şi prefăcătorii: priveşte drept, uşor încruntat sub căciula groasă. Numai barba albă şi privirea îi îmbunează chipul hotărît şi trecut prin multe.

RESEMNAT. Nea Ion e scump la vorbă. A avut o viaţă grea încît trecutul aşa de îndepărtat nu-l mai poate încălzi cu nimic. Are două fete, una plecată în alte ţări, alta la Constanţa, cărora le duce dorul mereu. Pensia lui e mizerabilă, de la Colectiv: un milion opt sute de mii pe lună, din care el şi baba lui trebuie să trăiască. Noroc cu găinuşele din curte şi cu vaca. Şi cu grădina cu legume şi porumb crescut ca din apă. "Matale ai săpat, ai prăşit aici?" "Eu, păi da’ cine?", întreabă trist în timp ce-şi cară găleata smălţuită pe care vrea să o umple cu prunele căzute prin grădină. Moş Ion Roată al zilelor noastre n-a ieşit niciodată din satul lui. La ce să iasă, dacă ţăranilor nu li se mai cere părerea în nici o privinţă? "Cînd m-oi mai duce undeva, acolo la biserică mă duc", zîmbeşte amar arătînd spre cimitir. Îl întreb, dacă ar avea ocazia să stea de vorbă cu cel mai important om din stat, aşa cum şi străbunul lui a făcut-o, ce i-ar spune. "Nu, dar n-ar fi pozibil. Nu se poate una ca asta. Păi şi, dacă totuşi l-aş întîlni, am sta ca doi oameni de vorbă, ce să-i spun?", vorbeşte resemnat. De cerut ar cere ajutor, numai că-i e cam ruşine. Mulţumeşte lui Dumnezeu că încă e sănătos, deşi nu vrea să mai trăiască mult.

ZAVISTIŢA – GHID ÎN CASA MOŞULUI. Casa memorială a lui Moş Ion Roată e ascunsă sub şoseaua ce taie comuna Cîmpuri. O casă cu două odăi, îngrijită, cu miros de lemn vechi şi rînduială fără greş. E închis, aşa că o strigăm pe tanti Sevastiţa de peste gard, o rudă îndepărtată a moşneagului care a pus pe hartă comuna. Ghidul nostru, scos de la treabă din grădină, se şterge pe mîini, descuie casa şi ne arată repezit obiectele din interior. "Asta e cofa de apă, putineiul pentru unt, linguroiul sau polonicul de atunci. Asta e o icoană foarte veche, masa cu blidele, patul cu cergă, iţarii moşului în loc de blugi, glugă în loc de umbrelă, desagii în loc de diplomat", simte nevoia femeia să compare obiectele cu cele contemporane. "Aici e bucătăria unde de obicei dormeau copiii. Puneau o rogojină pe jos şi se culcau cu spatele la foc", răspunde nelămuririi noastre cu privire la cum încăpeau şase oameni în două odăiţe din care una era bucătărie.

Sevastiţa Burnichioiu, cunoscută în sat ca Zavistiţa, "nume urît pus de o mătuşă care m-a crescut", se ocupă de 30 de ani de casa lui Moş Ion Roată. Cam de cînd a rămas văduvă. Îşi lăsa cîteodată şi copiii singuri ca să vină să explice turiştilor amănunte din viaţa bătrînului şi obiectele ce se găsesc în fosta lui casă. Zice că a ajuns să fie ghid, pentru că socrul ei era rudă cu moşul, părinţii lui erau veri cu acesta.

DEZINTERES. Anul acesta a fost slab în ce priveşte vizitatorii. Biletul de 4 lei îi ţine departe pe cei de prin satele învecinate, "că parcă n-au şi ei pe acasă ce-i în casa moşului?", explică Zavistiţa cu
glasu-i aprig. Din ce a mai auzit ea despre bătrîn, acesta era un om ambiţios şi nu se ferea de cuvinte. "Dacă nu s-a lăsat el călcat în picioare de boier..."

Tanti Zavistiţa nu ne-a lăsat să plecăm fără să luăm cîteva fire de lămîiţă şi floarea raiului. "Ca să-i fie la bătrîn", spune recunoscătoare faţă de cel de pe urma căruia mai face un ban la bătrîneţe.

CASA MEMORIALĂ MOŞ ION ROATĂ
"Că parcă n-au şi ei pe acasă ce-i în casa moşului? Aici e bucătăria unde de obicei dormeau copiii. Puneau o rogojină pe jos şi se culcau cu spatele la foc. Asta e cofa de apă, putineiul pentru unt, linguroiul sau polonicul de atunci. Asta e o icoană foarte veche, masa cu blidele, patul cu cergă, iţarii moşului în loc de blugi, glugă în loc de umbrelă, desagii în loc de diplomat"
Sevastiţa Burnichioiu, muzeograf

Sprijin pentru Ion Roată

Cei care vor să-i mai aline bătrîneţile lui Moş Ion Roată, urmaş al reprezentantului ţărănimii clăcaşe în divanul ad-hoc al Moldovei, îi pot trimite ajutor la Gura Văii, numărul 137, comuna Cîmpuri.