Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SPECIAL
Serge Moscovici, tatal lui Pierre Moscovici, noul raportor pentru Romania al Parlamentului European, este una dintre celebritatile lumii stiintifice. Serge Moscovici s-a nascut si a trait in Romania pana in 1947, cand a emigrat la Paris. Putini cunosc insa viata sa tumultuoasa si ceea ce a indurat in Romania doar pentru ca era evreu.
Moscovici, un destin legat de Romania
Psihosociologul Serge Moscovici, tatal politicianului socialist francez Pierre Moscovici, in prezent raportor al legislativului de la Strasbourg pentru Romania, este una dintre celebritatile lumii stiintifice contemporane. Pana la numirea fiului in functia de mare importanta pentru politicienii romani, oficialitatile noastre culturale au omis recunoasterea publica a lui Serge Moscovici, unul dintre putinii oameni de stiinta celebri, nascuti in Romania. LAVINIA BETEA
Serge Moscovici s-a nascut si a trait in Romania pana in 1947, cand a emigrat clandestin la Paris. Dupa studii la Sorbona, la aceeasi universitate a obtinut un doctorat stralucit, in 1960, cu teza "La Psychanalyse - son image et son public", ajunsa curand lucrare de referinta in domeniul psihosociologiei. In 1963, Moscovici a devenit presedintele Asociatiei Europene de Psihologie Experimentala, iar in 1979 director al Laboratorului European de Psihologie Sociala.
ELOGII. Lucrarile sale despre reprezentarile sociale, minoritatile active, credinta, psihologia maselor, personalitatea liderilor au fost traduse in numeroase limbi, iar autorul lor, elogiat de faimoase comunitati universitare ale lumii. Lista publicatiilor lui Serge Moscovici contine circa 20 de carti, mai mult de o suta de articole si capitole in volume colective si cam tot atatea in colaborare. Cei mai importanti psihosociologi din lume i-au fost si ii sunt colaboratori, pe tema teoriilor sale fiind organizate dezbateri si conferinte stiintifice.
Co-editor la publicatii si colectii valoroase de psihologie sociala, profesor invitat si Doctor Honoris Causa in mari universitati ale lumii, membru al Academiei Europene de stiinta, Cavaler si ofiter al Ordinului "Legiunea de Onoare". Sunt doar cateva dintre recunoasterile publice ale operei sale. Dupa 1990, cand lucrarile sale au penetrat si spatiul ex-comunist, Serge Moscovici a devenit membru al Academiei din Moscova si membru onorific al Academiei ungare de stiinte.
Citește pe Antena3.ro
"Una dintre cele mai mari sanse pe care le poti avea in viata este sa nu fi fost fericit in copilarie" - apreciaza psihologul efectele acelui timp. Tatal fiind negustor de cereale, din Braila, l-a urmat la Cahul, Galati, Bucuresti. "Viata mea s-a desfasurat in nenumarate alte locuri, unde am petrecut mai multi ani decat acolo, scrie Moscovici. Totusi, cand scriu sau cand aud pronuntandu-se cuvantul pamant, ma gandesc la pamantul acela, la Basarabia. Ca si cum ea ar fi devenit locul natural al trupului meu, insamantandu-l cu senzatiile, miresmele si fosnetele ei. Spun asta ca sa se stie ca am avut totdeauna un pamant si care este el."
In cercetarea viitoare insa, asemenea trairi au generat premisele fundamentarii teoriei minoritatilor active. Tot astfel cum observatiile directe asupra entuziasmului salbatic starnit de legionari vor fi sedimentat, desigur, in strafundurile memoriei ca teme de investigatie, reflectii si teorii ale unor fenomene psihosociale. "Sunt episoade care mi-au marcat viata, deci nu pot sa le dau asa, pur si simplu uitarii", declara in 2002 Moscovici. "Nu pot sa uit ca am avut prieteni, tovarasi de joaca, la Galati, la Cahul, la Bucuresti, care nu erau evrei. Dar nu pot sa uit nici ca prin anii â40 a fost un pogrom la Dorohoi, unde erau destul de multi evrei, nici faptul ca Garda de Fier a fost o miscare cat se poate de "populara", care si-a gasit adeptii, liderii ei... Observ ca atunci cand se vorbeste despre intelectualii romani cunoscuti international, cel mai adesea lumea ii aminteste pe Emil Cioran si pe Mircea Eliade, acesta din urma fiind, ca legionar, chiar mai indoctrinat decat Cioran. De ce nu-i amintesc oare acestia si pe, de exemplu, Tristan Tzara sau Ionescu? Sau, daca o fac, oricum se intampla mult mai rar".
ANI DE RAZBOI. "Trei ani au fost decisivi in viata mea - marturiseste Moscovici - 1932, 1939, 1947". Cel din urma e anul stabilirii la Paris. In 1939, adolescentul Moscovici traieste un "desfrau al lecturii" si mari nelinisti privind viitorul. Intre sionism si comunism - cele doua cai intre care va pendula generatia de tineri evrei ai timpului - Moscovici o alege pe cea de-a doua. Un anume Kappa (numele conspirativ al unui ilegalist care-si va pastra pentru totdeauna identitatea imprecisa in memoria sa) ii va fi legatura superioara de partid. "El a fost chipul enigmatic al unui partid fara chip", caracterizeaza mai tarziu psihosociologul relatiile sale cu un partid care numara in acel timp vreo opt sute de membri.
Dupa razboi, in imprejurarile in care spre putere este propulsat minusculul partid comunist, cu asemenea date biografice, tanarului Moscovici ii erau larg deschise toate portile spre indiferent ce cariera in viata romaneasca. Probabil insa ca in aceasta rascruce biografia sa este absolut unica: in loc sa-si revendice meritele de ilegalist ori sa clameze nedreptatile suportate ca etnic evreu, tanarul Moscovici se angajeaza in toamna lui 1944, ca muncitor, la Uzinele "Malaxa" din Bucuresti. Admiratia pentru revolutie se stinsese, iar spiritul liber al viitorului om de stiinta refuza inregimentarea in ac-tiunile unei forte care face legile fara a le respecta.
In ratacirile si sperantele postbelice alege iarasi o cale periculoasa pentru noul spirit al vremii. Implicat in organizarea unei retele de treceri clandestine peste granita pentru sionisti, va fi arestat la Arad. Judecat si achitat la Timisoara, decide sa emigreze definitiv. Dupa o peri-oada petrecuta intr-un lagar pentru refugiati in Italia, ajunge la Paris.
Parisul care a primit si celebrat mintile si talentele exceptionale statornicite in el, indiferent de originea si formele lor de exprimare, a fost spatiul de consacrare a lui Serge Moscovici.
"Niciodata nu vei putea locui intr-o alta limba ca intr-a ta", va reflecta el insa in "orasul luminii" amintindu-si de tara natala unde avusese "o limba materna si ganduri romanesti".
ATRACTIA POLITICULUI
In biografia lui Moscovici se afla si episodul candidaturii sale, ca ecologist, la Primaria Parisului. Iata-l relatat in cartea de interviu cu A. Neculau: "Un alt eveniment important din viata mea a fost publicarea cartii "Essai sur l histoire humaine de la nature" (1968) in colectia coordonata de Braudel. Nu putini au fost cei care s-au aratat interesati de ideile avansate de mine in aceasta lucrare, alaturandu-mi-se in proiectul de a infiinta la Paris VII o facultate unde etnologia si epistemologia naturii sa ocupe locul pe care il merita. Cam in aceeasi perioada, am participat la crearea a ceea ce mai tarziu avea sa se impuna sub numele de miscarea ecologista. Nimeni nu-si inchipuia atunci cat de influenta urma sa devina. Intr-o prima faza, nu exista nici un fel de implicare politic, dar, impreuna cu Dumont, Brice, Lalande etc., i-am imprimat si un astfel de caracter. Am candidat chiar si la alegeri, inclusiv pentru Primaria Parisului. Eram insa pe deplin constient ca nu puteam sa fac si politica, si stiinta".
DISCRIMINAT
"Traiam... la marginea unei societati al carei sens ne lasa indiferenti si care nu ne dorea. Sciziunea dintre doua suflete, doua credinte, doua forte, a evreului si a romanului care trebuia sa fiu in acelasi timp. Sa te simti discriminat nu inseamna sa te simti umilit sau exclus, ci sa fii taiat in doua"
TRAIRI
"Sunt episoade care mi-au marcat viata, deci nu pot sa le dau asa, pur si simplu uitarii. Nu pot sa uit ca am avut prieteni, tovarasi de joaca la Galati, la Cahul, la Bucuresti, care nu erau evrei. Dar nu pot sa uit nici ca prin anii â40 a fost un pogrom la Dorohoi, unde erau destul de multi evrei, nici faptul ca Garda de Fier a fost o miscare cat se poate de "populara", care si-a gasit adeptii, liderii ei..." - Serge Moscovici
La Paris, fara un franc in buzunar
"Tin sa va marturisesc un amanunt, anume acela ca in Romania nici macar nu auzisem sa se vorbeasca de psihologie", spune Serge Moscovici in interviul cu Adrian Neculau. "In ceea ce ma priveste, pot spune ca am ajuns la psihologie parcurgand o serie de etape. Cand am venit la Paris, nu stiam, de fapt, sa fac nimic, sau aproape nimic, abia daca aveam un franc in buzunar si nu cunosteam pe nimeni. Prin urmare, intrebarea la care trebuia sa caut un raspuns asta era: cum as putea, plecand de la datele de mai sus, sa-mi construiesc o viata?"Fabuloasa istorie a tanarului sosit la Paris fara bani ori prieteni, fara nici un fel de resurse de existenta, contine episoade ce par de factura livresca. Dar "oamenii sunt totdeauna ceea ce se straduiesc sa fie" este concluzia sa despre efectele trecutului. Zile de munca - printre alte munci ocazionale si acelea de ajutor de vanzator si croitor - si nopti de studiu. Ceasuri de refugiu in caldura metroului parizian unde putea citi.
MUNCA SI IAR MUNCA. "Cariera se construieste pas cu pas, munca este elementul care conteaza enorm" ar putea fi o expresie a insasi existentei sale. In reusita aceasta insa, afirma el, "mai importanta decat competenta cognitiva este capacitatea de a pune in practica, de a valorifica acea competenta". Acestea si alte reflectii despre a face stiinta pot fi socotite un cod deontologic al cercetatorului in socio-uman. "Sunt un admirator neconditionat al epistemologiei lui Einstein", afirma Moscovici, "de unde mi-am asumat ca juste doua principii, alegand sa le urmez toata viata: primul ca ideile stiintifice sunt o creatie libera care trebuie pusa in acord cu fenomenele reale; si al doilea, dificil de acceptat pentru multi ca, din punct de vedere filozofic, cercetatorul trebuie sa fie un oportunist, adica poate fi de acord cu o filozofie intr-un domeniu anume, cu o alta, intr-altul s.a.m.d.(...) Scopul meu nu este sistemul filozofic, ci inventarea a ceva. Si cum ideile reprezinta o creatie libera, nu putem spune nimanui ce poate si ce nu poate sa faca. Singurul lucru pe care-l putem face e sa-l initiem in aceasta munca ciudata, cercetarea, tot asa cum un mester artizan il initiaza pe ucenic invatandu-l ce material sa aleaga pentru ca obiectul produs sa fie frumos. Iata de ce nu cred ca in cercetare se poate avansa in baza nu stiu carui concept combinatoric, criticand ceea ce au facut ceilalti, cautand neincetat defecte in orice teorie. Ai dreptul sa critici si sa cauti defecte numai dupa ce ai propus tu insuti o idee, o teorie (dar una indeajuns de raissonable incat sa poata fi adevarata, dupa cum spunea Bohr)".
Punti vechi si noi catre tara natala
L-am cunoscut pe Serge Moscovici datorita unei burse de studiu, jurizata la Praga. Laboratorul European de Psihologie, al carui director este, conteaza acum ca un centru de referinta in extinderea sferei de cercetari psihosociologice in Est.INTALNIREA. "Sa studiez, sa traiesc in mijlocul unor carti care sa-mi tina loc de pamantul natal..." e fraza sa despre visul din tinerete, rasarita involuntar in mintea mea cand ne-am intalnit. Ridicandu-se in intampinarea mea, fiinta sa paruse a se decupa din fundalul miilor de carti asezate in rafturile care imbracau peretii biroului de la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Si-a implinit visul - mi-am spus in acele clipe.
CERCETARE. Ca si ceilalti cercetatori romani inclusi in reteaua multiculturala a grupurilor de cercetare din laboratorul sau - profesorii Adrian Neculau si Luminita Iacob de la Universitatea Iasi, doctorand la Sorbona Luciana Raduta - , am continuat sa-l revad cu o anume regularitate.
FORTA DESTINULUI. Ce viata ar fi avut in Romania? - ma intrebasem deseori. Amintirea unui fost prieten revenise de cateva ori in discutii. Gheorghe Craciun, prietenul sau, altruist si curajos, din tinerete. Mobilizat pe front, a cazut prizonier la sovietici. A revenit in tara cu Divizia "Tudor Vladimirescu". Cu trecutul de ilegalist si, desigur, propria-i dorinta de urcus social, a fost avansat intr-un post de mare raspundere al vremii - directorul Penitenciarului Aiud. Dupa 1990, Craciun a intrat in atentia publica drept "tortionarul de la Aiud". "La forza del destino" - a comentat psihosociologul acele imprejurari de viata.
"Forta destinului" poate fiinta si ca sintagma a miraculoasei biografii a savantului francez de origine romana Serge Moscovici. Un destin care a inceput, desigur, cu darul innascut al inteligentei, creativitatii si puterii sale de munca. Nu s-ar fi implinit insa fara supunerea oarba a tanarului la glasul interior al vocatiei de-a vietui printre carti, asumandu-si riscul pribegiei din tara natala.
Amintiri despre Romania interbelica
Iata cateva dintre amintirile lui Serge Moscovici despre tara sa natala din perioada dintre cele doua razboaie mondiale:"Incerc acum sa-mi amintesc cum imi aparea Romania pe-atunci. In exterior: prinsa intre tari neprietenoase, care-i cedasera teritorii la sud si la vest, ce traia intre frontierele desemnate de Aliati, pentru a putea face parte din zidul de aparare impotriva Revolutiei bolsevice la est.
Toate amenintarile veneau dintr-acolo, aceasta era convingerea cea mai raspandita. Era astfel desemnat cu claritate pericolul care pandea existenta Romaniei, iar comunismul, dusmanul natiunii, era denuntat cu asupra de masura.
Asa se spunea la scoala, asa scriau ziarele, asa se predica in biserica. Acesta a fost, fara indoiala, nu numai motivul care a determinat nasterea fascismului romanesc, dar el explica si de ce a fost cea mai mare miscare fascista din Europa de Est. Toate miturile sale s-au intemeiat pe lupta anticomunista ca o lupa care concentreaza razele si aprinde focul ce trosnea in Romania anilor â30.
In interior: o societate sectionata in doua despre care se spunea ca este administrata de o Constitutie democratica. Or, doar o fractiune din fiecare strat social se bucura de dreptul de vot si de o oarecare libertate (â¦). Desigur, tara era bogata, teribil de imbelsugata si se voia o copie a Occidentului. Toata lumea stia insa ca era dezorganizata si administrata dupa obiceiuri corupte si arbitrare mostenite de la Imperiul Otoman, a carui colonie fusese candva. Orice se putea cumpara si vinde, pana pe treptele tronului.
Mai bine de o jumatate de secol dupa proclamatia de independenta, Romania continua sa fie o tara ramasa in urma, paralizata de traditii din alte vremuri. Apasarea unui cler atotputernic ii limita orizonturile intelectuale si sociale, o birocratie incompetenta punea piedici in calea economiei, iar viata politica se sufoca sub greutatea unei monarhii afaceriste, sustinuta de marile familii.
Din Bucuresti, capitala rafinata, vesela, cultivata, toate acestea nu se puteau nici vedea, nici banui. Mai ales taranii erau la cheremul marilor proprietari si al calamitatilor naturale, al mizeriei si al bolilor - ceea ce, intr-o tara agricola, lovea in multa lume.
Daca n-ar fi domnit o anumita nepasare, o bucurie de a trai, favorizata de generozitatea incredibila a na-turii, aceste nedreptati, fara ratiune si fara speranta ar fi fost intolerabile"
FOTO
