Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă prezentăm în serial „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe” (Editura „Universul” 1941), lucrare de amploare premiată de Academia Română. Autorul, scriitorul Constantin Gane, este unul dintre puţinii care cred în refacerea imaginii trecutului, prin concentrarea asupra figurilor încântătoare ale doamnelor remarcabile din centrul epocilor respective. Farmecul curţilor domneşti de altădată şi parfumul unei epoci trecute vă vor înmiresma timpul acordat parcurgerii operei. Este în acelaşi timp parfumul ceasurilor duse pentru totdeauna care, chiar dacă s-ar repeta, n-ar mai putea fi ce au fost...
„Muşata, fiind fata catolicei Maria, a fost catolică şi ea. Purta chiar, prin străini, numele de Margareta. Totuşi, fiii ei au rămas în credinţa tatălui lor, voevodul Ştefan, ortodocşi. Aceşti fii au domnit tus-trei: Petru, şaisprezece, ani, frate-său Roman, trei ani, şi cel mai mic Ştefan, şase ani (de la 1357 până la 1400). Alexandru cel Bun, care, după scurta domnia a unui al doilea Iuga, neidentificat până astăzi, a urmat lui Ştefan în scaunul Moldovei, era fiul lui Roman şi al Anastasiei. Aşadar, într-o vreme când viaţa patriarhală avea altă însemnătate decât azi, Muşata noastră era fată de Domn, a lui Bogdan, soră de domn, a lui Laţco, nevastă de domn, a lui Ştefan din Şepeniţ, mamă a trei domni, Petru, Roman şi Ştefan, bunica lui Alexandru cel Bun, răsbunica lui Ştefan cel Mare şi strămoaşa tuturor celorlalţi domni, Ştefăniţă, Petru Rareş, Lăpuşneanu etc. Iată pentru ce numele ei de botez a rămas în istoria noastră un nume patrimonial cunoscut de toată românimea timp de aproape 600 de ani.
Amănuntele vieţii ei nu se cunosc. Dar puţinul cât ştim ajunge pentru a-i da o faimă care merită să fie reamintită. Ca mamă de domni, ea a locuit în Siret, unde catolicii o numeau Doamna Marghita, şi unde a clădit o biserică, Sf. Ioan Botezătorul, pe care a încredinţat-o călugărilor dominicani. Atât această biserică, cât şi aceea a călugărilor Franciscani s-au năruit şi nu rămâne astăzi din ele nimic.
Şi sub Alexandru cel Bun, deşi intrăm în secolul al XV-lea, lupta pentru catolicism a urmat a se da cu înverşunare. Acest domn, una din cele mai deosebite figuri ale istoriei noastre, a fost însurat de patru ori. Cea dintâi soţie, pe care o avea încă înainte de a urca treptele tronului, se chema Margareta şi era catolică, fiica palatinului Ştefan din Losontz, din Transilvania. Ea făcu biserica papistaşă de la Baia, unde şi fu îngropată. Celebrul călător Bandini, trimisul Papei, a văzut, în anul 1646, mormântul ei acolo, astăzi dispărut, atunci însă întreg şi în bună stare. Strădaniile Margaretei de a-şi converti soţul la catolicism rămaseră ca şi ale Clarei în Muntenia, zadarnice.Dupa moartea ei, Alexandru Vodă se însură din nou, cu o Româncă de data aceasta, Neacşa sau, cum îi zic autorii străini, nu se ştie de ce, Ana. D. Iorga ne spune că această Doamnă pare a fi fost fata lui Mircea cel Bătrân. Ceea ce este sigur e că ea muri, scurtă vreme după cununie, şi că Alexandru cel Bun, căruia nu-i plăcea văduvia, se însură a treia oară, luând de soţie iar pe o catolică, însă de neam mare de tot. Anume pe Ringala, vara regelui Vladislav al Poloniei (sora lui Vitold). Ringala era de astfel vară de a treia cu Alexandru cel Bun, Muşata, a cărei mamă, Maria, era polonă, după cum ştim”.
(Continuarea în numărul următor)
