Muzică autentică, fără vărstă, fără ani

La Muzeul Satului, sămbătă şi duminică, bucureştenii care au acceptat invitaţia la "Tarafuri şi Fanfare" a Jurnalului Naţional au trăit revenirea la origini, au simţit bucuria jocului popular, a inimilor unite in iubire de folclor.

Special - "Tarafuri şi Fanfare", la Muzeul Satului

La Muzeul Satului, sămbătă şi duminică, bucureştenii care au acceptat invitaţia la "Tarafuri şi Fanfare" a Jurnalului Naţional au trăit revenirea la origini, au simţit bucuria jocului popular, a inimilor unite in iubire de folclor.

O vioară, un ţambal, o chitară,un contrabas, o trompetă şi-o gordună... Căntări "făcute" de moldoveni, de ardeleni, de olteni şi iar de moldoveni. A fost nevoie doar de o invitaţie la joc. Chemarea a echivalat insă cu scănteia de la care pleacă focul ce mistuie codrii. N-au mai ars păduri, au "ars" suflete romăneşti. Focul muzicii a făcut să se mistuie iarba, a dispărut pajiştea verde sub atacul pingelelor orăşeneşti. Orăşenii au revenit la origini. Oameni maturi şi-au descoperit gena jocului in sănge, tineri şi tinere in blugi şmecheroşi. Iar cei mai surprinşi au fost străinii veniţi in vizită la muzeu. I-au cunoscut pe romăni aşa cum nu se aşteptau.

SIMBOLURI ROMĂNEŞTI. Hora n-are vărstă, sărba nu are reumatism, iar ţambalul şi cu basul sunt parcă sperietori pentru snobi. Numai cei ce văd in doină paşaportul romănului spre veşnicie inţeleg că prin păstrarea tradiţiilor rămănem vii, ca oameni, ca popor, ca naţiune. Incălzirea şi-o făcuseră oamenii incă de sămbătă. In prima zi a festivalului au urcat pe scenă Fanfara lui Gălan, Taraful de la Ianca - Olt, Taraful din Săngiorz Băi, Taraful de la Goicea, Taraful Vlăscean.

Duminică, spectacolul a inceput pe muzica lăutarilor de geniu ai Fanfarei din Calafindeşti. Conduşi de un Leonard Zamă, in zi de glorie, lăutarii au ridicat la cote maxime pulsul celor prezenţi. Normală ca şi respiraţia a venit hora. Iarba incepea să dispară, praful şi pămăntul deveneau suportul ce legau primordialul de realitatea de azi. Jocurile romănilor nu s-au schimbat de generaţii intregi. Să vezi cum bătrăni de 70 de ani şi tineri aflaţi la vărsta in care trăiesc poveştile de dragoste spuse de genialii Iacob şi Dan Costache din Ostroveni, Dolj, se leagă in horă, in sărbă şi chiuie cum şi strămoşii o făceau; te inalţă, te face să simţi cum pe inimă, cu litere de foc nevăzute scrie "Romăn".

LĂUTARI DE SOI. Taraful Iedera din Carei a adus in faţa miilor de oameni strănşi la festival o muzică deosebită, cum rar ai ocazia să asculţi. Muzica "Codrului", o zonă etnografică puţin cunoscută. Veselia şi zvăcul ceterelor, a coantrei şi a gordunei s-au trasmis la oameni. Cei care mai păstrau ceva din timiditatea orăşeanului neobişnuit cu jocul popular ori din ruşinea celui ce işi uitase originile au lepădat toate acestea şi au devenit şi ei, chiar dacă doar pentru căteva ore, Săteni ai Marelui Sat.

După Taraful Iedera a urcat pe scenă Taraful "Rapsozii Gorjului". Doi olteni şi două oltence cu un repertoriu plin de căntece vesele, de hore, de melodii bătrăneşti, "aşa cum se făceau odată". După numărul celor ieşiţi la joc s-ar putea spune că destui olteni sau măcar descendenţi de-ai oltenilor au vizitat muzeul duminică, in zi de sărbătoare a Jurnalului Naţional. S-a hăulit şi s-a jucat ca-n vremuri străbune. Pentru unii, praful ridicat in aer a venit ca o a doua invitaţie de revenire la origini. Horele nu mai erau de ajuns, chiuiturile nici atăt, iar tocurile au devenit inamicii numărul unu ai femeilor ce au renunţat la statutul de doamne pentru cel de sătence dansatoare, desprinse parcă din tablourile artiştilor noştri de geniu. Pantofii au rămas lăngă băncuţe, iar piciorul liber, eliberat din frăurile modernităţii, s-a sărutat cu pămăntul colbuit. Mici şi mari, mai puternici ori mai slabi, oamenii au jucat, au jucat cum doar romănii ştiu să o facă.

DOUĂ RECITALURI CA PENTRU INGERI. ltimele două recitaluri ale zilei şi ale Festivalului "Tarafuri şi Fanfare" au aparţinut lui Iacob şi Dan Costache, mirifici lăutari din Ostroveni, şi Tarafului Bucovinean, condus de acelaşi om, in zi de graţie divină, Leonard Zamă.

Lăutar cu peste 500 de melodii in repertoriu, nea Iacob i-a invăţat pe cei prezenţi că balada nu inseamnă neapărat tristeţe şi că, pentru a cănta perfect, nu ai nevoie de studii, ci de chemare, de "dar de la Dumnezeu". Căci altfel nu poţi inţelege cum acest lăutar căntă din vioară "de te scoală din boală", după cum mustăcea un spectator... Ostrovenii au adus căntece de joc şi căntece de… joacă. Să joace cei prezenţi şi să le joace şi sufletele intr-o horă a sufletelor. Muzica autentică pe care o căntă aceşti doi lăutari este ca o ştampilă pe gena romănului. In metabolismul sufletului şi al inimii, muzica populară joacă un rol primordial.

Pe cănd spectatorii incă nu se dezmeticiseră din beţia oltenească dată de muzica lui nea Iacob şi a fiului său, Dan, pe scenă a urcat Taraful Bucovinean. Sărbe, hore, căntece de joc şi multă voie bună. Păcat că... s-a terminat. Rămăne insă amintirea a două zile in care la Satul din Capitală romănii şi-au reincărcat cu energie sufletele, cu romănism inimile. La mai mare!!! A fost Festivalul "Tarafuri şi Fanfare".

Viitor

"Atăta vreme căt poporul ăsta are muzica populară şi joacă după ea n-are cum să moară. Muzica populară şi jocul sunt ale noastre şi ne reprezintă. Cănd vezi cum tinerii duc mai departe tradiţia celor bătrăni, cum invaţă să cănte şi să joace, cum aleg să păstreze muzica populară şi instrumentele ei, ştii că neamul ăsta are un viitor, unul in care muzica autentică este la loc de cinste"

Mircea Miculescu profesor, spectator la Festival

VIDEO