x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Ne-a furat curentul!"

"Ne-a furat curentul!"

de Veronica Micu    |    05 Iul 2004   •   00:00
"Ne-a furat curentul!"

Noaptea de luni, 7 iulie 2003, a fost, la Suhaia, pana la un moment dat, una normala pentru acea vara arsa de seceta. Evenimentul s-a produs imediat dupa miezul noptii.

Undeva pe cer, pe ulita lui nea Gheorghe Gioanta, chiar deasupra transformatorului electric, s-a aratat farfuria zburatoare. Aparitia avea sapte norisori ce se invarteau in jurul ei, de la dreapta la stanga, luminand din cand in cand si aruncand un fel de sageti in sus. "Era strada plina de copii. Pa mine m-a sculat nepotu’: "Vino, tataie, sa vezi ce n-ai mai vazut!", mi-a zis Ionut. Cand, afara, ce sa vezi: un cerc mare, ca la 50 de metri, si altii mai mici in juru’ lui, care se plimba, uite asa se plimba - ne arata Gheorghe, invartindu-se ca un aeroplan - in jurul alui mare! Alea mici era luminate galbui. Ca un bec. Obiectu’ ala mare statea pa loc, intelegi, mata? Statea pa loc, numa’ cele mici sa misca! Era sus, cred, ca mult mai sus decat un bloc cu zece etaje. Vinise la transformatoru’ asta, d-aci. M-am minunat si io, dupa care, la vreo zece minute, m-am dus si m-am culcat", ne-a povestit nea Gioanta.

 

ENERGIA TRANSFORMATORULUI. Primul care a dat alarma a fost Ionut Gargu, un tanar de 21 de ani. "Pe la 12:30, ma intorceam de la discoteca. Pe ulita era un grup de copii. Cineva mi-a spus ce a vazut pe cer. La inceput, nu am crezut. Apoi, cand m-am uitat si eu... Erau ca niste norisori-bulgarasi, in numar de sapte, care se invarteau in cerc, de la dreapta la stanga. Cand ajungeau in partea de nord, se aprindeau niste luminite rosii. Asa ceva nu am mai vazut. Nu era elicopter, nici avion. Se deplasa incet, foarte incet, spre nord. Numai cand ma uitam la ceas, imi dadeam seama ca se deplasa. De la o jumatate de ora la alta se schimba distanta fata de stalpul de curent electric". Cativa sateni erau de parere ca "bazaconia" venise sa se alimenteze cu curent de la transformatorul satului. Altii, care nu au aflat de aparitie decat dimineata, nu credeau ca a fost vorba despre OZN-uri, ci despre niste fulgere. "Sa-i intrebati pa’ia de la IREB, daca au avut variatii la curent", ne sugereaza un barbat. Ionut Draghici a vazut OZN-ul inca de la inceput. "Era un cerc mare, cu mai multe obiecte care se invarteau in jurul lui. Era argintiu, asa, iar cele sapte cerculete care se roteau erau si ele argintii, putin mai luminoase. In mijlocul cercului mare era un fel de bila, putin mai intunecata. Era perfect rotund si nu scotea nici un sunet. Am vazut foarte bine cum din bila din mijlocul cercului iesea un firicel subtire de lumina, care se legase la transformator", ne-a povestit Ionut Draghici. OZN-ul s-a aratat chiar deasupra transformatorului de curent electric, ceea ce a pricinuit suhaienilor o temere naprasnica ca vor suporta la factura consumul pricinuit de vizita extraterestrilor. Madalina Titu, functionara la primaria comunei, ne-a marturisit ca Suhaia a inceput sa fie survolata de extraterestri inca din 1999, cand ea a vazut pe cer o alta "minune luminoasa".
 

ET

Intalniri de gradul III In opinia lui J. Allen Hynek, acest tip de intalnire este "cel mai bizar si aparent incredibil aspect al intregului fenomen OZN". Este vorba despre intalnirile de aproape in care se raporteaza prezenta unor creaturi "animate". "Isi face aparitia spectrul luptei pentru teritorii, al pierderii hegemoniei planetare. Ne deranjeaza si altceva: umanoizii par sa fie capabili sa respire aerul nostru si sa se adapteze cu destula usurinta presiunii atmosferice si gravitatiei noastre." Intr-un catalog intocmit de Jacques Vallee, care contine 1.247 de cazuri de intalniri de aproape, 750 sunt cele in care se relateaza aterizarea unei nave. In mai mult de 300 dintre acestea, deci aproape 40%, s-a raportat ca au fost vazuti umanoizi in nava sau in preajma ei. In ambele categorii - aterizari cu sau fara umanoizi - aproximativ o treime au fost cazuri cu mai multi martori. Potrivit rapoartelor, umanoizii mai mari au talia unui om sau putin mai mare si, in general, sunt bine proportionati. Uneori s-a spus ca sunt chiar frumosi. Cei mai mici au fost descrisi ca avand o inaltime de circa trei picioare si jumatate.

×
Subiecte în articol: special