Nebănuite sunt căile martirajului: Rafael face greva foamei

Cănd am fost chemat in sedinţa de sumar şI mi s-a trasat indicaţia preţioasă să trec pe la Universitate unde rapsodul Rafael făcea greva foamei incă de miercuri, m-au podidit cu drag aducerile aminte. Il cunoscusem pe cetăţean in urmă cu vreo doi ani, la un chef desfăşurat la o prietenă comună, unde binevoisem să ne imbătăm cleşte.

Cănd am fost chemat in sedinţa de sumar şI mi s-a trasat indicaţia preţioasă să trec pe la Universitate unde rapsodul Rafael făcea greva foamei incă de miercuri, m-au podidit cu drag aducerile aminte. Il cunoscusem pe cetăţean in urmă cu vreo doi ani, la un chef desfăşurat la o prietenă comună, unde binevoisem să ne imbătăm cleşte.

Atunci, l-am invidiat uşor, fiindcă se anturase cu două tipe inalte, cu craci pănă-n ochi, cărora le povestea cum a fost el călugăr. Nu părea in nici un caz un scoborător din Avrămuţ Iancu sau un om care ar vrea să impărtăşească soarta lui Horea, Cloşca şI Crişan.


FES, PANCARDE ŞI JANDARI. Cănd a parcat maşina redacţiei la Universitate, am văzut vreo patru jandarmi care se pregăteau să treacă stradă inspre Teatrul Naţional, nergulamentar şI la pas intins. Ne-am spus că au probabil aceeaşI destinaţie cu noi, aşa că ne-am ţinut după ei. Am ajuns lăngă borna cu "kilometrul zero" şI am văzut nişte colegi de-ai forţelor de ordine care parlamentau cu un cetăţean cu fes roşu şI nădragi albi. Era chiar Cătălin Paul Ciubotaru, pe numele de artist Rafael. Mai avea şI un susţinător, un tip echipat in ţoale verzi şI cu o şapcă, un fel de varinată dămboviţeană a lui Che Guevarra. Jandarmii spuneau că nu există autorizaţie pentru pentru protest, da’ Rafael şI compania de sunet ziceau ceva cu Legea 60 (parcă), Legea 14/1990, drepturile omului şI altele. Zburau prin aer articole şI noţiuni juridice, care m-au făcut să mă simt la un seminar ţinut de Monica macovei după ce a consumat alcool şI a devenit mai vocală ca de obicei. Intr-o primă fază amicul Rafael nici nu m-a văzut era prins de discuţie. Cănd a dat cu ochii de mine, s-a bucurat sincer: "Doamne’ ajută, frate! Cică-mi trebe’ aprobare de la primaru’ curului, da’ nu’I aşa!"

Văzănd că am şI fotograf, a scos rapid dintr-o traistă vreo trei pancarde, şI, ca un prestidigitator, a reuşit să le desfăşoare foarte rapid, pe una dintre ele ţinănd-o cu dinţii. A fost o victorie de scurtă, durată jandarmii incepănd să tragă de cartoanele care-l făceau pe rafael să semene cu un pom de crăciun. Am reuşit să imortalizăm momentul şI să citim la repezeală că una dintre inscripţii zicea că "Dispare Neamul romănesc?!"

M-am uitat in jur, am văzut că pe lăngă noi, cetăţenii care treceau nu se dezagregau fizic şI m-am mai liniştit puţin. A mai ieşit o mică busculadă cănd privighetorul blond a incercat să infigă in pămănt un steag revoluţionar prin a cărui gaură incerca să scotă un crucifix masiv, din lemn. După acest eveniment, Rafael a considerat că putem sta de vorbă liniştiţI, aşa că ne-am asezat pe o bancă.


DUO CU AUROLAC. Am incercat să pătrundem in esenţa trebii. Susţinătorul guevarrist s-a volatilizat, fiindcă ploua mărunt. Destul de calm, cantautorul s-a apucat să-mi explice că face greva foamei fiindcă "am ajuns sclavii Europei", că "nu aşa trebuia să se procedeze după porcăria din Italia" şI că "aia-I soluţie, să se trimită treizeci de poliţIşti?!"

Cănd imi explica mai cu foc, a apărut şI un aurolac de talie mare, cu pungă. De fiecare dată cănd făcea Rafael o pauză retorică, incepea să cănte aurolacul: "Am suferit persecutăăări. Nu ne lasă jandarmii in scări de bloooc, să cerşiiim, să munciiiim!"

Cum reincepea să vorbească fostul călugăr, copchilu’ stăzii mai trăgea satisfăcut din pungă. Rafael e supărat rău pe guvernul Tăriceanu şI vrea ca premierul să plece. Pe Băsescu nu e aşa de supărat, il intreabă numai : "Traiane, ce faci!? Te-am votat!". Cu noul patriarh, Daniel, lucrurile stau cam aşa: "Trebuie să ia poziţie la ce s-a intămplat in Italia, altfel se adeveresc zvonurile că a făcut poliţie politică Trebuie să se exprime despre ce se intămplă cu neamu’ lu’ Traian, Decebal şI Ţepeş." E supărat că, fiind student la drept, o să prindă o să prindă un regim rău cănd o să "impartă dreptatea".

Pe scurt, cu greva foamei vrea "trag un maximum de semnal, fiindcă mă doare sufletu’ că lumea reacţionează destul de amorf la ce se intămplă". Pe mine mă dureau niţel urechile, pentru că posesorul de pungă a zbierat iar cu "persecutările".


CĂPITANU’. Pe lăngă apelul către neam, ţară şI şefi, Rafael mai are o rugăminte către confraţii săI intru artă, in calitatea lui oficială de "căpitan al naţionalei de fotbal a artiştilor". Vrea să-I solidarizeze in jurul lui pe toţI actorii şI cătăreţii cu care a jucat sau nu fotbal.

L-am intrebat căt o să mai protesteze. Nu luasem in calcul că are antrenament de la mănăstire: "Căt am fost călugăr am ţinut post şI patruzeci de zile. Stau aşa căt rezist. O să stau aici şI doar cănd se face frig, noaptea, plec acasă."

Mi-a mai impărtăşit o mare taină: "de cănd am inceput greva, m-au contactat vicepreşedinţI şI membri importanţI din partide, să las baltă protestu’ şI să mă incadrez la ei, şef la tineret. Nu-s membru in nici un partid, n-am vrut!". Asupra indentităţii celor care vor să -l facă pe ex-călugărul, studentul, căntăreţul, căpitanul de echipă rafel şI politician, planează misterul. Nu avrut să spună cine-s vicepreşedinţii ăia, dar mi-a adus aminte de un strigăt din Piaţa Universităţii in 1990, "Noi nu suntem partide!".

Mi-a mai mărturisit că vrea să reia melodia lui Victor Socaciu "Mama lor de hoţi!", ba chiar că, pe nemăncate, i-a venit ideea să scoată un album cu căntece de protest social. ŞI eu m-am găndit că, in eventualitatea in care nu o să impiedice dispariţia neamului, Rafael macar o să-şI facă o bună promoţie la viitorul album.
Mi se făcuse frig şI voiam să plec. M-am ridicat şI m-am salutat cu Rafael care mi-a dat un brănci amical şI a zis: "trebuie să luptăm, frate!"

In timp ce mă duceam să lupt intr-o cărciumă călduroasă din zonă, am mai auzit in spate: " Domnu’ ne daţI şI pe noi la teveu, cu persecutările?!"