Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astazi, Florian Pittis implineste patru ani de nefiinta. Adica au trecut patru ani de cand a plecat dintre noi. Asa am putea spune, daca nu am sti ca nefiinta este un termen relativ si ca uneori se confunda cu eternitatea. Pentru unii. Pentru cei care traiesc "intru" ceva, nu doar "pentru" ceva. Florian Pittis a fost (este) unul dintre acestia. Disparitia sa este relativa, pentru ca mesajele lui au ramas incrustate in noi. Una dintre piesele lui Victor Socaciu ("Nucul") este innobilata, la sfarsit, de vocea lui Florian Pittis care rosteste: "Nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,/ nici de vremuri, nici de oameni. / Fara ura, fara regrete si fara resentimente,/ mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista, / eliberati-va de TOT si de TOATE,/ cu gandul ca trebuie sa traiti pentru si in Adevar,/ caci doar Adevarul va va face liberi./ Si numai liberi fiind, veti putea atinge in viata FERICIREA"...
Intreaga existenta a lui Florian Pittis s-a desfasurat in termeni rigurosi, de exigente profesionale pe de o parte (era actor) si nonconformism pe de alta parte (promotor al rockului si folkului in Romania). Uneori rigoarea si revolta, visul si realitatea se intalneau pe scena ("Scoica de lemn" de Fanus Neagu, "Cum se numeau cei patru Beatles" de Stephen Poljakoff, "Ancheta asupra unui tanar care nu a facut nimic" de Adrian Dohotaru, ca sa nu mai vorbim de celebrul Arlechino din "Mincinosul" lui Carlo Goldoni). Dupa 1990 existenta i s-a reimpartit intre scena si radio.
Si totusi, chiar daca anumite cuvinte, expresii sau versuri rostite de Florian Pittis au devenit emblematice, crescute parca din fiinta sa (desi, mai degraba, el a crescut din ele), exista inca multe, nenumarate, straluciri si profunzimi nestiute ale actorului care a fost (obisnuiti cu apostolatul sau pentru muzica uitam ca, de fapt, el a fost un mare actor). Cine-si mai aminteste, de pilda, de acest halucinant monolog din piesa lui Fanus Neagu, "Scoica de lemn", in care Motu interpreta rolul lui Mihai: "De o saptamana visez, in fiecare noapte, sase insi in smoching, care coboara de la un bal din Nordul continentului, insotiti de sase caini. Ajung in dreptul casei noastre... Au plecat de acolo iarna, ajung aici vara, si se apuca sa joace volei, o echipa de oameni, alta de caini. Patru oameni si doi caini se topesc chiar dupa primul schimb de mingi, fiindca toti sunt de gheata, iar ailalti pleaca mai departe si, pe masura ce merg, se topesc si ei, se fac papusoi de gheata". Acest monolog criptic, parte blestem, parte ghicitoare, parte exorcizare sau toate la un loc, a fost o performanta interpretativa pentru pletosul interpret Florian Pittis, care "canta", la vremea aceea, dupa o partitura aproape necunoscuta noua, astazi.
"Intrebari despre dragoste se pun numai vara, la mare" – indraznea sa rosteasca (asa era partitura!), pe scena Teatrului Nottara, acelasi Mihai, alias Motu. "Iarna, aici ni se ordona: intunecati Pamantul! Iar noi il intunecam, reparam mobila, busumam cai sau ne transformam in instructori de gimnastica medicala la bazinul clinicii balneare".
A indraznit multe, si inainte, si dupa... Se cunosc toate, dar nu in detaliu. De aceea ne-am oprit la "arhiva" unor replici peste care s-a asternut praful... Si mai este un motiv pentru care am ales tocmai "Scoica de lemn". Nici autorul piesei nu mai este. Nu mai este aici, dar este acolo, Dincolo, adica in Biserica Fantastica descrisa, in aceeasi piesa, de Motu Pittis: "Nimeni n-a vazut-o, dar exista, si inca de sute de ani. Peretii sunt facuti din miliarde de pesti zburatori si pesti-fluture care se rotesc necontenit, pe un traseu fix: praguri, ferestre, streasina, cupola si tot asa, la nesfarsit... A facut-o un preot batran, ca sa nu ne pierdem credinta si neamul sub navalirile turcesti... Traieste in ea o lebada care face oua de aur. Daca te duci la manastirile din Moldova si-l cunosti pe cineva care te cunoaste bine, roaga-l sa-ti arate un asemenea ou"...
Cum spuneam, Florian Pittis implineste patru ani de nefiinta, dar nefiinta este un termen relativ care, uneori, se confunda cu eternitatea.. In concluzie, "sfarsitul nu-i aici!"
Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.
Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul...
Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase...
Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar,
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar...
Celalt ochi (cel galben) il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ati sti cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.
Celalat ochi s-amuza si-l las sa s-amuze.
Radu Stanca
Corydon
Citește pe Antena3.ro
