Nicolae Ceaușescu, „Bancherul roșu”

În 12 aprilie 1989, în urma unei plenare CC, românul de rând a aflat (oficial) că țara tocmai achitase, după ani de zbateri și sacrificii, o datorie externă de 11 miliarde de dolari! Hodoronc-tronc, fără ca oamenii să știe prea bine când, de ce și cum fuseseră contractate și folosite acele credite. „Zilele de 12-14 aprilie marchează o deplină independență economică și politică a României” - a tunat Ceaușescu din înaltul tribunei, în fața viclenilor tovarăși care n-au ezitat să aplaude până li s-au înroșit palmele. „Pentru prima dată în istoria sa îndelungată - a continuat satisfăcut bătrânelul bâlbâit măcinat de diabet -, România nu mai are nicio datorie externă, nu mai plătește tribut nimănui și este cu adevărat independentă - și economic, și politic”. Uralele și scandările „Ceaușescu, România - stima noastră și mândria!” sau „Ceaușescu și poporul” l-au amețit pe bărbatul de 71 de ani ca un vin tare. „La sfârșitul lunii martie - a strigat din nou, aproape răgușit - am lichidat datoria externă a țării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 de miliarde de dolari, din care dobânda reprezenta peste 7 miliarde de dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost de mult achitate. În prezent, țara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde de dolari”. În continuare, liderul comunist a oferit - potrivit unui articol publicat de „Jurnalul Național” la 31 martie 2009 și citat de cercetătoarea Lavinia Betea în volumul „Ceaușescu și epoca sa” (Corint, 2021) - amănunte senzaționale legate de situația financiară a României în ultimul an în care familia Ceaușescu s-a aflat la cârma patriei: „Deci acum avem 2,5 miliarde de dolari de încasat (n. m. - oare cine o fi pus mâna pe acești bani după decembrie 1989?). Avem o situație bună din punctul nostru de vedere și trebuie să subliniem că am realizat aceasta asigurând dezvoltarea. Am făcut investiții de peste 200 de miliarde de lei, ceea ce este echivalent, la  cursul necomercial, cu 215 miliarde de dolari”. 

80 de tone de aur vândute, doar 21 de tone recuperate

Cifre și numere amețitoare, nu?, mai ales dacă ținem seama de datoriile de astăzi ale României. Dar să nu divagăm, ci să facem, mai bine, loc discursului lui Ceaușescu, discurs îngropat după ’89 de febra postcomunismului: „N-am renunțat la dezvoltare, am făcut investiții, am realizat creșterea de două ori a veniturilor la retribuții și economia a crescut cu circa 60% în acești zece ani. Deci am plătit datoria, am asigurat dezvoltarea construcțiilor de locuințe și ridicarea nivelului de trai și avem un excedent de aproape 300 de miliarde de dolari”. Excedent clădit totuși pe scăderea nivelului de trai, nu pe ridicarea lui (să nu ne amăgim măcar noi, cei care și-au făcut temele și la lumina lămpii și s-au spălat cu apă încălzită în cea mai mare oală din casă, pe aragaz). Unde au fost pompate aceste sume exorbitante? Ceaușescu a explicat calm: „O parte sunt date sub formă de credite întreprinderilor”. Neperformante, evident! Unde a fost direcționat restul sumelor, Ceaușescu n-a mai specificat. Cert e că în cadrul aceleiași ședințe a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, el a ținut să sublinieze: „Vreau să atrag atenția ca nu cumva cineva să-și închipuie că am plătit datoria și acum să lucrăm mai prost! Aceasta să ne facă să lucrăm mai bine! Pentru că vom avea în vedere, în primul rând, să cumpărăm în acest an întreaga cantitate de aur pe care am aprobat-o în 1987 s-o vindem. (…) Trebuie să dezvoltăm exportul, trebuie să dezvoltăm cooperarea și în mod corespunzător totul”. La ce făcea referire mai exact? Istoricul Lavinia Betea are cuvântul: „Se referea la vânzarea celor 80 de tone de aur din tezaurul Băncii Naționale a României (BNR), în 1987, vândute pentru a achita integral datoria externă. Tot în 1987, conducerea Băncii Reglementelor Internaționale de la Basel, a cărei membră era și România, i-a sfătuit pe reprezentanții români să nu mai facă plăți anticipate - după mărturia lui Florea Dumitrescu. Forurile bancare internaționale consiliau conducerea țării să utilizeze creditele avansate anticipat pentru dotarea întreprinderilor, în vederea creșterii exportului”. Reacția lui Ceaușescu la aceste sfaturi? „A luat-o ca pe un afront și un amestec în treburile interne ale României”. Până la urmă, aurul a fost vândut la prețul total de 1.040 de milioane de dolari. „S-au «economisit» astfel - mai aprecia cercetătoarea Lavinia Betea - peste 200 de milioane de dolari din dobânzile aferente. După declarațiile unor oficiali, în decembrie 1989, România avea capacitatea răscumpărării întregii cantități de aur înstrăinate din tezaurul BNR. Recuperase până atunci dintre cele 80 de tone doar 21, păstrând o rezervă de devize convertibile și monedă națională”. 

Propunerea arabilor

Curată nebunie (financiară)! „Proiectele acestea n-au fost cunoscute detaliat decât de echipa finanțiștilor care raportau plățile direct lui Ceaușescu. Nici demnitarii, cu atât mai puțin cetățenii de rând, n-au înțeles de ce, după plata datoriei externe, a continuat strânsul curelei. Și până când”, mai releva Lavinia Betea în biografia dedicată celui mai iubit fiu al poporului. Sau poate că exista totuși o explicație - un plan ultrasecret urzit de  cel care avea să fie poreclit în cercurile subțiri ale nomenclaturii de partid „Bancherul roșu”. „S-a zvonit că Ceaușescu plănuia o acumulare de capital pentru fondarea unei bănci internaționale împreună cu arabii. Un zvon ce pare a se confirma”, opina Lavinia Betea în studiul menționat anterior. Mai precis? „În vizita oficială din primăvara lui 1976, efectuată în Kuweit, lui Ceaușescu i s-a propus fondarea unei bănci. Gazda a promis să mai aducă și alte țări arabe printre fondatori, după mărturia lui Ștefan Andrei, fost înalt demnitar comunist. Ar fi fost una cu dobândă scăzută, destinată exclusiv investițiilor din țările în curs de dezvoltare”. În continuare: „O astfel de intenție se regăsește și în documente. În martie 1982, CPEx a aprobat tratativele de negociere cu Libanul pentru înființarea unei bănci mixte româno-arabe. Libanezii se angajau să atragă și alți parteneri din lumea arabă. Propunerea venea de la ei, via ambasadorul român. De altfel, afacerile României în zonă, prin societăți mixte, păreau că prosperă atunci. Existau trei societăți mixte în Liban, patru în Libia și una în Abu Dhabi. Activitatea băncii s-ar fi concentrat pe derularea operațiilor de comerț exterior româno-arabe, înregistrată sub formă de holding, cu sediul în Luxemburg”. S-a concretizat acest proiect? Din nou Lavinia Betea: „Ce s-a întâmplat mai departe ține iarăși de practicile lui Ceaușescu de a discuta cu ușile închise. După mărturiile unor apropiați, intenționa să devină «bancher roșu». În toamna lui 1989, cu prilejul unei discuții informale, Ceaușescu a refuzat creșterea agentului termic, devoalând următoarele planuri - după mărturia lui Ion Coman, secretarul CC cu probleme militare și de securitate: «Avem acum două miliarde de dolari aici, în țară. Mai avem vreo 7-8 miliarde de dolari în creanțe. Luăm aceste creanțe și cu 2-3 miliarde facem o bancă cu care să împrumutăm țările în curs de dezvoltare cu dobândă mică». Surprinsă de Tovarășa, conversația s-ar fi încheiat în acest punct”. 

Șoapte la urechea surdă a rusului Gorbaciov

De remarcat că visul lui Nicolae Ceaușescu de a deveni „bancher roșu” i-a fost împărtășit, cel puțin parțial, și liderului sovietic Mihail Gorbaciov, la ultima vizită pe care acesta a onorat-o în România, în decembrie 1989. Potrivit stenogramei întâlnirii celor doi conducători comuniști, nea Nicu i-ar fi dezvăluit „tăticului” venit de la Moscova următoarele: „Noi lucrăm mult cu țările în curs de dezvoltare și vrem să accentuăm această tendință. Avem posibilitatea să le acordăm chiar și ceva credite. De altfel, acum avem de încasat 2,7 miliarde de dolari de la aceste țări”. Să-i fi povestit Ceaușescu despre planurile sale lui Gorbaciov? „Acesta a fost unul dintre secretele duse de Ceaușești în mormânt. Oricum, după încheierea plății datoriei externe, Tovarășul a continuat nebunia restricțiilor și a proiectelor fanteziste. În pragul iernii 1989-1990, a redus iarăși consumul casnic de energie electrică. Situația țării era incomparabilă cu tot ceea ce a cunoscut un popor european în contemporaneitate, și-a amintit Jean-Marie Le Breton, ambasadorul Franței la București din acea vreme. «Nici măcar în anii războiului francezii n-au îndurat asemenea lipsuri», conchidea Le Breton”. Continuarea, sângeroasă, e cunoscută. A fost numită revoluție.

Misterul probei de urină de la Moscova

Fără îndoială că la ultima întâlnire de la București Mihail Gorbaciov nu l-a mai luat în serios pe Nicolae Ceaușescu. Jocurile fuseseră deja făcute. În plus, rușii dețineau informații prețioase despre starea de sănătate a conducătorului român. „Figura tot mai îmbătrânită și împuținată a Tovarășului nu scăpa partenerilor de dialog - nota biografa Lavinia Betea. Noi știam că Ceaușescu e grav bolnav, va mărturisi Aleksandr Iakovlev, fost secretar al CC al PCUS însărcinat cu probleme internaționale și apropiat al lui Gorbaciov. Pe chestiunea apropiatei sale morți - cel târziu în 1990! - sovieticii au încercat să exercite influență în nucleul decizional de la București”, aprecia cercetătoarea Lavinia Betea. Pe ce se bazau rușii? „Invocau rezultatul unei analize de urină recoltată lui Ceaușescu fără știrea lui, în timpul unei vizite la Moscova - după mărturia lui Ștefan Andrei. Ca și lui Iuri Andropov (n. m. - fost președinte al PCUS și șef KGB), diabetul îi afectase grav rinichii, ar fi fost concluzia lor”.  

Ce salariu avea Tovarășul?

Nicolae Ceaușescu încasa lună de lună, grație funcției de președinte al României, 18.000 de lei (aproximativ 1.200 de dolari la cursul oficial de schimb din 1989, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioadă). Un salariu frumușel, mai ales că soții Ceaușescu nu cheltuiau niciun leu pe întreținere, mâncare, băutură, haine, deplasări etc. Aproape toate cheltuielile cuplului dictatorial erau suportate de Gospodăria de Partid, adică de români.

Știați că?

Ceaușescu juca șah, biliard și volei;

A descoperit filmele la 35 de ani și era fan „Kojak”;

Tovarășul purta șepci „Lenin”, jachete „Mao” și paltoane de stofă englezească;

Era obsedat de punctualitate;

Folosea gel de duș „Badedas” și se rădea cu „Gillette”;

Îi plăceau „Galbena de Odobești” și șampania rozé;

Adora muzica Ioanei Radu și a Miei Braia;

Se delecta cu poeziile lui Eminescu.

104 ani s-au împlinit la 26 ianuarie 2022 de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu (1918-1989), cel care a condus România ca președinte între 29 aprilie 1974 și 25 decembrie 1989

În vizita efectuată în Kuweit, în 1976, lui Ceaușescu i s-a propus fondarea unei bănci. Ar fi fost una cu dobândă scăzută, destinată exclusiv investițiilor din țările în curs de dezvoltare”, Lavinia Betea, istoric

După ultimele date, datoria externă a României se apropie de 130 miliarde de euro. Iar aprobarea fiecărei noi tranșe de împrumuturi este prezentată ca o victorie de către partidul/ partidele de la guvernare”, Lavinia Betea, istoric