Nicu Alifantis: cântăreţ de şemineu, cu album cu tot!

Cantautorul, poetul, toji-baladistul, tâmplarul (a fost angajat, pe vremuri, pe post de tâmplar la Teatrul Mic), Elefantul şi grecul Nicu Alifantis îşi încep(e) anul cu un parteneriat... de mare tiraj: "Cântece de şemineu & Jurnalul Naţional".

Este aproape inutil să-l mai prezentăm. El este Nicu Alifantis. Dacă e să-i facem "rezumatul", ne mărginim la atât: 56 de ani, 19 albume, 37 de turnee în 17 ţări, 4.400 de concerte (până în 2009), două roluri în filme, şapte roluri în teatru, o carte publicată, o Ediţie de Colecţie Jurnalul Naţional. Mai sunt şi altele, dar nu le mai menţionăm... Dar, apropo de Jurnalul, iată că Alifantis inaugurează împreună cu noi un nou concept de promovare (în unele cazuri de resuscitare) a unui artist: lansarea albumelor muzicale cu un cotidian de calitate şi de mare tiraj. Ca să fim mai expliciţi, este vorba de piese noi, neimprimate pe album, adică lansare-lansare, nu remixuri, best-of-uri şi alte reciclări. În cazul lui Nicu Alifantis, albumul se numeşte "Cântece de şemineu" şi cuprinde 18 piese absolut noi. Adică nu numai că n-au fost imprimate niciodată până acum, dar nici n-au fost cântate în public. Vor putea fi ascultate, aşadar, în primă audiţie pe albumul "Cântece de şemineu". Albumul va apărea şi va fi difuzat doar cu Jurnalul Naţional din 25 ianuarie. Nicu Alifantis: voce, chitare acustice, dobro, ukulele, kazoo. Muzicieni: Berti Barbera - muzicuţă & percuţii; Mihai Neniţă - vioară; Adrian Flautistu - contrabass; Marcel Moldovan - tobe & percuţii; voci: Mediana Vlad - soprană de coloratură, Mircea Ciurez - tenor; Virgil Ianţu - bariton (şi aranjamente vocale); Bogdan Tudor - bass; înregistrări, mixaje&mastering - Victor Panfilov; concepţie grafică Q-T-RAZ; fotografii: Răzvan Voiculescu.

"Cu patru ani în urmă, un drag prieten de suflet îmi destăinuia, la un moment dat, cum că lui îi place să mă asculte iarna, ca şi cum că aş fi un cântăreţ de şemineu! - mărturiseşte Grecul. Mi-a plăcut mult asta şi aşa s-a copt în mine ideea acestui album. Recunosc că am momente, din ce în ce mai des, când mă apucă nostalgia acelor cântece simple, cu vorbe frumoase, care spun atât de multe; mai ales poveşti tandre, calde, sensibile, născute din suflet ca o răsuflare...

Toţi cei care-au fost alături de mine la facerea acestui album - şi cărora le mulţumesc pentru asta - mi-au înţeles exact intenţia şi au reuşit să creioneze exact acel spaţiu pe care mi-l doream, atât prin sunet, cât şi prin imagine... Un spaţiu extrem de uman, natural, prietenos, cald şi sensibil, făcând din această înşiruire de cântece o poveste ce se lasă spusă şi auzită de câţiva oameni adunaţi undeva, în faţa unui şemineu, la o ceaşcă de ceai bun englezesc, cu o ţigară de foi şi cu un whisky malt scoţian, vechi de când lumea".

Apariţia "Cântecelor de şemineu" este o premieră pentru noi, pentru Jurnalul Naţional. Dacă până acum am editat doar muzică validată de public, veche sau mai puţin veche, dar reeditată într-o formulă de Colecţie, începând cu Nicu Alifantis vă propunem editarea unor albume (tot de Colecţie) care conţin piese noi şi care merită să intre în patrimoniul naţional.

Cântec pentru ea
Povestea cântecelor de şemineu spusă "pe şleau" chiar de Nicu Alifantis. Începem astăzi cu prima piesă de pe album - "Cântec pentru ea". Până la 25 ianuarie, vă vom prezenta, în fiecare zi, naşterea - cu dureri sau nu - a melodiilor pe care artistul Nicu Alifantis le-a adus până în faza de maturitate a albumului.

"Textul a fost scris de regizorul Alexandru Tocilescu în 1978, pe când ne aflam la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului, unde lucram la spectacolul «Nevestele vesele din Windsor» şi era o invocaţie declamată de actorii din distribuţie, drept prolog al piesei. Nu am idee cum a ajuns poezia lui Toca în mapa mea cu textele cântecelor acestui album. Probabil am printat-o din greşeală. Într-una din pauzele de înregistrare, răsfoiam textele să mă hotărăsc cu ce continuu. Trăgeam piesele sub formă de ghid, adică voce şi chitară, peste care urmau de suprapus celelalte instrumente. Cu chitara în mână am început să mă joc cu textul şi, după ce l-am parcurs, era foarte scurt, l-am mai trecut o dată, şi încă o dată, m-am poticnit de câteva ori la partea a doua, apoi am rezolvat şi această parte şi l-am rugat pe Victor Panfilov - maestrul de sunet cu care lucram - să înregistreze. După ce a fost gata, l-am ascultat şi mi-am zis că e o tâmpenie, aşa că am renunţat şi mi-am continuat treaba. Odată ajuns acasă după înregistrare, am realizat că mă urmăreşte tema din cântecul cu pricina. M-am enervat, am luat chitara şi, după un timp, l-am terminat. Îmi plăcea ce ieşise. A doua zi, la studio, l-am înregistrat. Victor nu a fost în continuare entuziasmat şi cu cât încerca mai mult să mă convingă că nu-i de pus pe acest album, cu-atât mă înverşunam mai tare. Mi se lipise de suflet. După un timp a fost gata, cu toate instrumentele şi vocile trase şi tot mă luptam cu Victor.

El nu, eu da! Şi tot aşa, până într-o bună zi, când mi-a venit ideea să-l dublez, iar trupa să intre mult mai târziu, iar vocile spre final! Aşa Moşule, aşa da! «Ăsta-i cântecul», a zis Victor, şi am răsuflat uşurat..."

"Virgil Ianţu este un foarte bun muzician pe care sincer mi l-aş fi dorit angajat"

Jurnalul Naţional: "Cântece de şemineu", în luna ianuarie? A înnebunit... Elefantul?

Nicu Alifantis: Cred că e ca-n bancul ăla vechi: unii zic că da, alţii că nu... Dacă ne gândim că ianuarie şi februarie sunt încă luni de iarnă, atunci nu văd de ce să nu te aşezi în faţa şemineului într-o seară cu prietenii, să bei un ceai sau un whisky şi să asculţi o muzică bună... Pentru mine, iarna nu înseamnă neapărat decembrie cu Moş Nicolae, Crăciun şi colinde.

Ai renunţat la ZAN pentru o nouă echipă. De ce?

Mă aşteptam la această întrebare, cum mă aştept în perioada următoare la tot felul de speculaţii pe tema Alifantis - ZAN. Nu, n-am renunţat la ZAN, ci pur şi simplu mi-am dorit un alt sound, integral acustic, pe care nu-l puteam obţine decât cu o altă echipă. Este un proiect de sine stătător, nu e nici singurul şi, sper, nici ultimul, dar colaborarea cu ZAN va continua.

Virgil Ianţu este bariton angajat de tine cu normă întreagă?

Domnul Virgil Ianţu este un foarte bun muzician şi un foarte talentat aranjor vocal, pe care sincer mi l-aş fi dorit angajat, chiar şi cu jumătate de normă. Din păcate nu e posibil, el fiind angrenat în multe alte proiecte. A fost un mare câştig pentru mine însă de a-l avea alături la înregistrările acestui album, deoarece grupul vocal - vocile, în general - joacă un rol deosebit.

"Cântec pentru ea", "Cântec de grădinar", "Cântec cu marinar", "Cântec de cowboy", "Cântec de iubire" etc. 18 cântece cu... cântec. Alifantis are obsesia cântecului?

Posibil. Sper să fie doar obsesia mea şi să nu devină un album... cu cântec! M-am gândit că, dacă tot se cheamă "CĂNTECE DE ŞEMINEU", atunci toate piesele de pe acest album să poarte titlul de cântec...
E o joacă şi-atât.

După câţi ani scoţi un album cu piese în primă audiţie? Cât de mare este riscul?

După aproape 8 ani, de la "Neuitatele femei", apărut în 2002. O doză de risc există la fiecare album scos, pentru că orice produs nou necesită o perioadă de acomodare cu publicul. Iar în cazul unui album ce conţine piese noi apare riscul de a fi judecat în comparaţie cu celelalte piese vechi pe care le-ai făcut, care au fost difuzate, acceptate şi plăcute de public. Şi-atunci - ce să faci? Ori să nu mai scoţi cântece noi şi să te mulţumeşti cu ce-ai făcut, ori să propui publicului noi provocări. Eu prefer această a doua variantă.

Spectacolul de la Cinema Patria din 26 ianuarie va fi şi el cu... cântec?

Spectacolul de la Patria va conţine piesele de pe albumul nou, "CĂNTECE DE ŞEMINEU", interpretate în formula completă a muzicienilor ce au participat la acest proiect şi va mai conţine câteva din cântecele mele vechi, pe care probabil publicul doreşte să le asculte.

Cum s-a descurcat Nicu Alifantis în studio? Ce părere ţi-a făcut?

E greu de spus. Vrând-nevrând sunt subiectiv, n-am cum să fiu altfel.
Una peste alta sunt mulţumit, pentru că a ieşit ceea ce mi-am dorit: am avut lângă mine o trupă valoroasă de muzicieni, sunetul e cel la care speram, prezentarea grafică e de excepţie, iar creditul moral pe care l-am primit din partea Jurnalului Naţional, respectiv a domnului Marius Tucă, e de-a dreptul flatant. Mai am o mică emoţie - reacţia publicului!