Nobel furat... Nobel acordat

Nicolae C. Paulescu si George Emil Palade. Doi romani de exceptie, cu contributii remarcabile in beneficiul umanitatii, apreciate diferit de Academia din Suedia si Fundatia Nobel.

Ajunul Anului Nou 1920. Cu greu paraseste laboratorul Facultatii de Medicina. Tarziu se decide sa plece. Dar gandul lui era sa se intoarca in zori pentru a constata starea cainelui diabetic. De mai multe zile, Nicolae C. Paulescu tinea sub observatie un caine caruia ii administrase extract de pancreas. Obsesia hormonului antidiabetic il stapanea din 1916 si avea sa-i aduca deopotriva satisfactie si deziluzie. La 31 august 1921, Paulescu face publice in Archives Internationale de Physiologie concluziile care atesta existenta in pancreas a hormonului antidiabetic pe care el l-a numit Pancreanina.

BREVET. "Aceasta substanta are proprietatea remarcabila ca - atunci cand e injectabila la un animal diabetic, prin extirparea pancreasului, sa produca: a) o diminuare sau chiar o suprimare trecatoare a hiperglicemiei si a glicosuriei; b) o diminuare a ureei din sange si din urina; c) o diminuare a acetonei din sange si din urina." Sunt cateva argumente extrase din textul de inventie "Pancreanina si procedeul fabricatiei ei", semnat de Paulescu si inaintat, la inceputul anului 1922, Ministerului Industriilor din Romania. La 5 noiembrie 1922, cercetatorul american Ernest L. Scott ii trimite savantului roman o scrisoare de felicitare care mai continea si o propunere uimitoare. Scott i-ar fi lansat lui Paulescu brevetarea impreuna in SUA a inventiei. Paulescu nu a dat curs propunerii, apreciind ca inventia lui trebuie aplicata mai in intai in Romania.

Din pacate, peste Ocean, Best si Banting vor repeta practic experimentele lui Paulescu. Iar cei doi vor fi recompensati cu Premiul Nobel pentru "descoperirea insulinei". Un premiu furat lui Paulescu, adevaratul inventator al hormonului pancreatic. Recunoasterea meritelor incontestabile ale savantului roman vine tocmai din indepartata Scotie, de la Jan Murray (1899-1974), diabetolog si istoriograf. El se angajeaza in nobila lucrare de repunere in adevarata lumina a contributiei lui Paulescu in descoperirea insulinei. Cu un fair-play exemplar, Murray va nota la 17 decembrie 1971: "Nu exista nici o indoiala ca numele lui Paulescu nu va mai putea fi uitat". Revine autorilor mult asteptatei istorii a medicinei romanesti sa stearga straturile de uitare care s-au pus peste valoroasa opera a lui Paulescu, sacrificata aidoma Christului cu cununa de spini facut de Paciurea, care strajuieste mormantul savantului din cimitirul Bellu".

"Astfel, in timp ce unii m-au devalizat, altii cauta sa-mi inabuse plangerile. Si aceasta se petrece in sanul cinstitei familii a Oamenilor de Stiinta... Din nefericire, azi sunt silit sa marturisesc ca m-am inselat cu desavarsire. Cer deci cu insistenta sa fie creat un Tribunal International, impartial, care sa judece fraudele stiintifice, dupa cum exista unul care lupta contra fraudelor literare." - Nicolae C. Paulescu

SIMPLITATEA UNUI SAVANT

La 12 martie 1986, Ronald Reagan, presedinte al Statelor Unite ale Americii, i-a decernat savantului roman Medalia Nationala pentru merite deosebite. In 2002, la implinirea varstei de 90 de ani, Academia Romana i-a consacrat o sesiune speciala.

Dupa 1990, mai multi romani, personalitati remarcabile, au revenit in tara. Dintre acestia doi mi-au daruit bucuria intalnirii cu zeii: Sergiu Celibidache si George Emil Palade. Ambii moldoveni. O repetitie, avandu-l la pupitru pe maestrul Celibidache, intr-un Ateneu plin ochi cu instrumentisti si studenti la Conservator, e un spectacol unic si de neuitat. Acelasi sentiment de apropiere de un zeu am avut-o in amfiteatrul Universitatii de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti, la prima vizita, dupa 1989, a savantului George Emil Palade. Dupa discurs, a coborat printre studenti si confrati de breasla. Un barbat inalt, cu ochi negri, extrem de patrunzatori, cu o fata luminoasa si vesela. Era impresionanta acuratetea limbii romane pastrate chiar dupa atatia ani de la plecarea din tara. Dar mai umitoare, simplitatea acestui om ilustru. Simplitatea singurului roman recompensat cu Premiul Nobel.

Profesorul doctor C. Dimoftache Zeletin, presedintele Societatii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania, ruda cu savantul George Emil Palade, marturisea intr-un interviu publicat in urma cu cativa ani: "George Emil Palade e un om fermecator. Natura l-a inzestrat cu multe daruri: in primul rand, frumusete fizica, echilibru sufletesc si o curiozitate stiintifica de exceptie. Apoi i-a dat darul de a intui, cu mult inaintea altora, directiile in care trebuie sa se indrepte cercetarea stiintifica. Aceasta este, intr-un fel, o vocatie mesianica. In sfarsit, Dumnezeu l-a mai harazit cu o colosala putere si disciplina a muncii, cu bucuria muncii si, de asemenea, cu gratia de a nu arata nici cat de mult munceste si nici cat este de erudit".

Dumnezeu l-a daruit intr-o familie deosebita. Mediul familiei l-a incurajat pe viitorul savant in formatia sa intelectuala. Tatal sau, Emil Palade, era profesor de filozofie, iar mama lui era de asemenea profesoara. In 1930 este admis la Facultatea de Medicina a Universitatii din Bucuresti. Dupa terminarea studiilor, a fost cercetator, iar in timpul razboiului a facut parte din corpul medical al armatei romane. In 1946, dupa casatoria cu fiica cunoscutului industrias Malaxa, pleaca in SUA, devenind, din 1952, cetatean american, cercetator la New York University.

Acolo l-a intalnit pe Albert Claude, omul de stiinta care i-a devenit mentor. In 1974 a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina, pe care l-a impartit cu Albert Claude si cu Christian Duve.