Popor increstinat timpuriu si aparat de Dumnezeu prin harul credintei de o aproape doua mii de ani, romanii si-au creat un univers de valori impregnat cu semne de cult pe care multi dintre noi, cei de azi, le trecem, de obicei, cu vederea, in amalgamul de sintagme tot mai neologizate ale limbii contemporane.
Cine mai are timp sa observe ca nenumarate plante si flori sau de gaze si animale poarta denumiri venite din vocabularul bisericesc? Ca numele noastre de familie au radacini paleocrestine? Iata cateva exemple la care ma opresc mai mult pentru curiozitatea denumirii. 'Boul lui Dumnezeu' (numit si 'Boul Popii') si 'Vaca lui Dumnezeu' (sau 'Vaca Domnului') sunt insecte mici despre care legenda spune ca existau inca de pe vremea cand Dumnezeu umbla pe pamant, motiv pentru care ar fi pacat sa le omoram. 'Calugarita' e un fluture. Cand atinge cineva aceasta insecta, ea isi trage picioarele dinainte la un loc, ca mainile spre rugaciune. Tot un fluture este 'Capul lui Adam', dar avem si 'Fluturul Cerului', 'Mironosita' ori 'Pirpiruna', ultima dintre gaze purtand numele unei fete care executa dansuri rituale.
Pasarile au si ele denumiri din registrul bisericesc: 'Mitropolitul' este numele dialectal al barbatusului dropiei. Mersului incet si demn al acestei pasari, care traieste in Baragan, i se datoreaza acest nume. 'Gaina lui Dumnezeu' e o randunica, 'Pasarea lui Hristos' mai poarta si numele de 'Forfecuta randunica' si este cunoscuta si ca 'Pasarea Domnului'.
Mii de plante fac trimitere la dictionarul bisericesc si in minte imi vin acuma 'Braul Sfantului Ilie', 'Busuiocul', 'Cadelinta', 'Capul Calugarului', 'Casul Popii', 'Ciucurele Maicii Domnului', 'Coltunii Popii', 'Masa Raiului', 'Parul Maicii Domnului', 'Pastele Cailor' etc. etc.
In ce priveste numele de persoane romanesti, se deosebeste o epoca straromana, care merge pana prin secolele 6 si 7 si in care numele de familie deriva din denumirile de animale si plante (Capra, Cucu, Ursu, Cerbu, Lupu, Paun, Brad, Trandafir etc.), o perioada crestina, cu nume grecesti si slave, pana in secolul al XVIII-lea, si una noua, moderna, cand se introduc definitiv si numele de familie.
Printre cele mai vechi nume de botez la romani gasim Albu, Aldea, Barbu, dar si Craciun, Domnica (cea nascuta intr-o duminica). Sunt apoi numele de sfinti, predominand la romani Ion, Vasile, Gheorghe, Mihai, Petru, dar si Maria sau Elena. Intre numele de familie intalnim insa frecvent: Popa, Preutu, Diaconu, Calugaru.
Romanii mai aveau obiceiul de a-i denumi pe copii cu numere de la unu pan' la zece, obicei care nu s-a continuat. Chiar daca unele dintre aceste nume au ramas, intelesul lor primordial s-a pierdut. Astfel, exista Sixt, Septimiu, Octav, Octavian. S-a pastrat si Parvu (primul, in slava) sau Oprea (de la 'a opri', ceea ce insemna ca acel copil trebuia sa fie ultimul, cu cheita). Un caz interesant este cel al senatorului Mircea Ionescu Quintus. Numele sau inseamna 'al cincilea'. Doar ca in familia sa, el nu e singurul al cincilea fiu, mai mult, el este nume de familie, nu de botez, fiind purtat si de tatal si bunicul sau, semn al deprecierii, in timp, a semanticii si al renuntarii la riguroasa numerotare a ramurilor arborelui genealogic.