O dragoste din 1828

In primavara lui 1828, muscalii veneau in Bucuresti. Domnitor era Grigore Ghica. La o soarea, adica la un bal, pe mahalaua Sf. Elefterie se adunasera boierii si duducutele. Era Banul Barbu Vacarescu, Alecu Ghica, Grigore Baleanu, Gheorghe Filipescu, Alecu Cretulescu – toata boierimea.

La balul asta, medelniceasa Zoita Arghilopolo s-a indragostit de un barbat tanar si frumos, dar a fost amor cu cel de alta lege. Da, da! Zoita, s-a jucat cu focul! Da' cum asa? Iaca-asa!

Zoita era o femeie din lumea mare bucuresteana, vaduva, in varsta de 20 de ani si frumoasa coz. Dar avere nu prea avea. Si-atunci isi inchiria casa mare si cu multe camere. Asa s-a intamplat ca un chirias a fost un albanez de religie mahomedana, cu bunic turc, frumos si el. Frumos si sangele tanar si napraznic a facut ca ei sa se iubeasca cu strasnicie. Crestina a uitat de biserica. Mahomedanul a uitat de Coran. Si, intr-o zi de 29 aprilie, junele arnaut a primit ordin de la serviciu, adica de la capetenia besliilor, sa se duca in goana calului la Giurgiu, caci urmeaza sa intre muscalii in Bucuresti.

– Nu pleca! Nu ma lasa!, striga Zoita de gatul lui, daca ma iubesti…

– Te iubesc, Zoita, dar daca muscalii ma prind in Bucuresti sunt un om pierdut. Ma impusca.

– Nu pleca! Parintele Evloghie de la Biserica Elefterie o sa te ascunda. Acolo nu o sa caute nimeni! Fara de tine nu am sa traiesc, Naima, iubitul meu.

Parintele Evloghie era tare cuvios, avea barba alba si era duhovnicul cucoanelor din inalta so­cietate bucuresteana. Stia despre Zoita si Naima, de la spovedanie. Si avea parintele o fata, si ea vaduva, si ea de 20 de ani, si ea frumoasa, prietena cu Zoita. Dar Marioara nu putea sa se impace cu iubirea asta a Zoitei - cum sa iubeasca ea un pagan? E mare pacat! Batranul preot nu banuia armeanul pacatos. L-a primit pe Naima, i-a dat haine de dascal si nu vorbea si se prefacea a fi mut. Si asa trecura mai multe zile de la intrarea rusilor in Bucuresti si lucrurile stateau bine ascunse cand, intr-o zi, Zoita n-o gasi pe Marioara.

– Bietul baiat e tare nenorocit, i-a spus Marioara, Zoitei. Parca ziceai ca-i de lege turceasca?

– Poate s-o boteza cu vremea!

Zoita il iubea din ce in ce mai tare pe Naima, albanezul, turcul, mahomedanul, si intr-o zi il astepta la ceas de taina sa vina si el nu venea. Cine sa fie cauza oare? Si se repede peste drum si acolo de nimeni oprita, de nimeni intampinata, Zoita trece dintr-o odaie in alta si-l afla pe Naima in bratele Marioarei. Si cand o vede, tanarul se smulge din bratele Marioarei si iese cu Zoita.

Peste vreo zece zile, in timp ce se tinea Diva­nul Tarii in scoala romaneasca a lui Gheorghe Lazar, usa se deschide si o frumoasa femeie, intr-o agitatie extrema, se apropie de proful Palin, presedinte pus de imparatul rusesc, ii da generalului o scrisoare, plangand in hohote. Ce scria acolo: "In casa preotului Evloghie de la Sf Elefterie s-a ascuns un besliu turc care a legat dragoste cu o crestina."

Cativa cazaci s-au dus sa-l aresteze pe turc. L-au gasit la cucoana Zoita.

Pe coana Zoita au dus-o in surghiun in Arges, la Bascovul de Sus, la schit, de unde n-avea voie sa iasa afara, nicicum.

Documentul se afla in Arhivele Statului. Naima a fost impuscat ca spion turc iar Marioara a innebunit de remuscare. Parintele Evloghie cazut la pat si a murit in cateva zile. Un pacat, o dragoste a unei crestine pagane. E mare pacat!