x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special O nouă tentaţie

O nouă tentaţie

de Simona Chiriac    |    05 Sep 2010   •   00:00
O nouă tentaţie
Sursa foto: Jurnalul Foto/

Un condiment despre care se poate spune că stârneşte dependenţă. Un ingredient nelipsit al absintului – zâna verde a artiştilor porniţi în căutarea muzelor –, dar şi o promisiune pentru desfătări culinare.



Dacă vreţi să vizitaţi Florenţa, cel mai bine ar fi să ajungeţi chiar în primele zile de toamnă. Şi nu întâmplător, pentru că în fiecare an, la 7 septembrie, străzile oraşului se aprind. Începe sărbătoarea La Rificolona, în timpul căreia florentinii de azi colindă străzile vechiului oraş purtând felinare de hârtie, la fel cum făceau şi strămoşii lor atunci când se întorceau seara de la muncile câmpului. De asemenea, se decorează dovleci şi toată lumea trebuie să se înfrupte dintr-un salam special care se face numai în Toscana, numit Finocchiona. Numele îi vine chiar de la ingredientul care îi dă toată savoarea: seminţele de fenicul, folosite cu exuberanţă în întreaga bucătărie italiană.

De altfel feniculul a împânzit întreaga zonă mediterană (în Grecia, el poartă numele de "marathon", de unde şi numele celebrei bătălii, care se pare că s-ar fi dat în apropierea unui câmp cu fenicul), ajungând în Asia şi America. Încă sfios, încearcă să se strecoare şi în bucătăriile româneşti.

Feniculul este un condiment cu aromă proaspătă, ce se aseamănă foarte mult cu cea a anasonului. Frunzele se folosesc pentru a aroma preparatele pe bază de carne (inclusiv peşte) şi salatele. Bulbul poate fi gătit în mai multe feluri - fiert, sotat, prăjit pe grătar -, putând fi gândit drept garnitură pentru preparatele mediteraneene. Seminţele lungi de 5-10 mm se adaugă în copturi sau se pot usca, măcina şi apoi amesteca împreună cu alte condimente pentru a se crea un adaos special la mâncăruri. În Asia, ele se mănâncă crude, ca un fel de aperitiv, crezându-se că în felul acesta se măreşte capacitatea de concentrare. Şi tot din seminţele de fenicul se poate face ceai (în apa care fierbe se adaugă una-două linguriţe de seminţe de fenicul, se lasă la infuzat timp de câteva minute, iar pentru un gust mai interesant se poate presăra şi coajă de citrice), fiind sorbit de cei care vor să capete ochi de vultur.

Polenul, mai greu de găsit în rafturile magazinelor, este însă partea cea mai preţioasă. Pentru că este necesară o cantitate impresionantă de flori pentru a obţine chiar şi câteva grame de polen, preţul lui este destul de piperat (aproximativ 20 de dolari pentru
20 de grame de polen). Aroma intensă (este ca şi cum te-ai afla în faţa unui vin nobil lăsat la "învechit" în crame timp de zeci de ani) şi gustul uşor dulceag sunt perfecte pentru preparatele italiene pe bază de paste sau carne.

Uleiul esenţial de fenicul (se obţine prin distilarea seminţelor) este folosit în aromaterapie pentru că stimulează funcţiile cognitive şi oferă o porţie dublă de ... curaj. Aşa se face că este indicat persoanelor timide sau care trebuie să facă faţă unor provocări. Pentru că are o foarte puternică proprietate de mirodenie poate fi combinat cu lavandă, santal sau trandafiri. Se foloseşte şi în industria cosmetică, obţinându-se săpunuri, creme sau loţiuni pentru masaj cu totul speciale.

×
Subiecte în articol: esenţe tari