O viata, cadou de ziua lui

Vasile Andrii implinea 38 de ani in ziua fatala de 14 ianuarie. Sotia il astepta acasa cu tortul. Cand a detonat sub pamant, a intrat sa-si caute ortacii. A coborat in iad si l-a cules dintre morti pe Marcel Strachina. Cititi si... Casa cu sapte orfani

De ziua lui, Vasile Andrii, un miner de la Anina, a salvat viata unui tovaras pe care explozia l-a prins in adancuri. Nea Vasile a fost primul care a coborat in mina dupa explozie, in speranta ca isi va gasi tovarasii in viata.

La putin timp dupa explozia din mina de la Anina, un om a coborat sa-si caute prietenii ramasi in adancuri. Era chiar ziua lui de nastere. Implinea 38 de ani. Cu o seara inainte de explozie, inginerul Iepure l-a anuntat pe Vasile Andrii ca il schimba de la abatajul 686, acolo unde minerul lucra de mult timp, la 683. "Nu ma duc, domnule inginer, la alt abataj. Acolo e echipa mea, sunt tovarasii mei", i-a spus nea Vasile. Dar inginerul nu s-a lasat induplecat.

EXPLOZIA. Asa ca, de ziua sa, la 14 ianuarie, Vasile Andrii lucra la un abataj aflat la 50 de metri sub locul in care avea sa se produca explozia.

Dimineata, pe la cinci fara un sfert, o bubuitura puternica urmata de mult fum l-a trantit pe nea Vasile, care se aplecase sa dezlege carligele de la un vagon. "M-am gandit ca s-a prabusit vreun abataj deasupra mea", spune Vasile Andrii. Si-a luat masca si casca si a iesit. Pe unde trecea, nici tipenie de om. "Cum, tu ai scapat? Ca a fost explozie la 686", l-au intampinat ortacii cand a iesit din colivie. S-a gandit numai ca si el ar fi trebuit sa fie acolo, cu ei.

SUFERINTA. "Dati-mi o lampa, ca eu plec dupa tovarasii mei! Domnule inginer, poate mai gasim pe cineva in viata!"... A plecat impreuna cu inginerul si cu un coleg. La inceput n-au vrut sa le dea colivia, dar pana la urma tot au coborat, desi directorul le spusese ca nu au cum sa intre in mina. Pe galerie s-a mai intalnit cu cativa colegi si au plecat spre locul unde se produsese explozia. Prima data i-au gasit pe cei doi mineri care au suferit arsuri grave, insa au scapat cu viata. "Unul dintre ei era constient si facea numai: «Unde sunt, ce e cu mine»?", isi aminteste Vasile Andrii.

EROU. Vasile Andrii, salvatorul ranitilor, povesteste cu durere in glas despre explozie

FRATIE. Mai departe, spre locul de unde a pornit explozia, numai nea Vasile a mai cutezat sa mearga. "Am cerut un metanometru si m-am dus. Parca ma impingea ceva. Ma gandeam ca eu, daca mor, macar am copii mari si ei pot sa castige o pita. Dar tovarasii mei au copii mici si n-o sa aiba cine ii hrani", se incuraja minerul. Apoi a inceput sa ameteasca. Pe metanometru vedea numai cifra 8. In rest, numai negru. Apoi l-a auzit pe Piscot, colegul lui mai tanar, cum spunea in spatele lui: "Vin cu mata, nea Vasile! Nu te las!". De trei ori s-a prabusit, de trei ori s-a ridicat, cu gandul la copiii tovarasilor sai. "Cand am ajuns acolo unde s-a intamplat explozia, eram asa de ametit, ca ma uitam numai pe sus. Apoi l-am vazut pe primul intins la un metru, in fata mea. Era Schneider. Dupa aceea i-am zarit si pe alti trei. Artificierul era cu mana pe explozor. Toti erau desfigurati. De deznadejde, am inceput sa urlu si sa-mi rup hainele de pe mine. Atunci l-am calcat pe mana pe baiatul asta care e acum in spital la Resita", isi aminteste nea Vasile. Era viu. I-a scos carbunele din gura si din nas, l-a ridicat in picioare si a inceput sa-l frece, pentru ca era teapan. Celalalt miner si-a scos cojocul si l-au infasurat bine pe ranit. Se temeau sa nu aiba ceva rupt in el si sa nu cumva sa-i faca si mai rau, asa ca l-au purtat incet, mai bine de un kilometru. "Am picat de mai multe ori. Ma ridicam, mergeam mai departe. Vedeam in fata numai copii din astia mici care plangeau", spunea nea Vasile. Cand a ajuns la o "suflare", unde putea sa mai traga un pic de aer curat, au aparut si cei de la echipa de salvatori. "Asa ametit cum eram, am inceput sa tip la ei ca umbla numai dupa bani si, cand e nevoie de ei, lasa oamenii sa moara. Imi venea sa-i bat cu pietre", povesteste nea Vasile.

COSMARURI. Acasa, l-a asteptat sotia. Tricotase pana tarziu la un pulover pe care voia sa i-l dea cadou de ziua lui. Ii facuse si un tort, de care insa s-au atins numai dupa vreo trei zile. "Tipa si plangea ca au murit colegii lui", isi aminteste femeia. Nea Vasile inca nu poate dormi noaptea. Are cosmaruri. Viseaza numai cadavrele intinse in fata lui si copiii care plang prin galeriile minei. "Schneider nu-si manca niciodata pachetul de la mina. Pastra pentru copii. Eu aveam pachet si de acasa si-i dadeam lui ce primeam, dar se rusina. Atunci ziceam: «Nu-l iei? Eu il arunc!». Si atunci spunea: «Lasa, nea Vasile, daca e asa, da ca-l mananc eu»", isi aminteste ortacul.
"Stiti, eu ma vad in fiecare dintre sicriile in care sunt pusi tovarasii mei"...

OBLIGATI. Familia Andrii a venit de pe undeva de langa Bacau in 1990. Vasile Andrii a muncit vreo doi ani in Valea Jiului, dupa care s-au mutat la Anina. Au un apartament in ceea ce localnicii numesc Cartierul nou - un indraznet proiect al autoritatilor comuniste, care s-a transformat intr-un peisaj de cosmar. Multe dintre blocuri nu au mai fost terminate. Unele stau parca intr-o rana, dupa ce hotii le-au despuiat de tot ce au putut - de la caramizi pana la parchet si usi. Altele abia mai au doua-trei apartamente ocupate. Pana in acest moment, nici unul dintre anchetatori nu l-a intrebat pe Vasile Andrii ce a vazut in subteran cand a coborat la locul exploziei. Minerul spune ca el si colegii lui au fost de multe ori obligati sa lucreze, desi concentratia de metan trecea cu mult peste limita admisa.

DEZNADEJDE "Cand am ajuns acolo, eram asa de ametit, ca ma uitam numai pe sus. Apoi l-am vazut pe primul intins la un metru in fata mea. Era Schneider. Dupa aceea i-am zarit si pe alti trei. Artificierul era cu mana pe explozor. Toti erau desfigurati. De deznadejde, am inceput sa urlu si sa-mi rup hainele de pe mine" Vasile Andrii despre descoperirea ranitilor

RUSINE "Schneider nu-si manca niciodata pachetul de la mina. Pastra pentru copii. Eu aveam pachet si de acasa si-i dadeam lui ce primeam, dar se rusina. Atunci ziceam: «Nu-l iei? Eu il arunc!». Si atunci spunea:«Lasa, nea Vasile, daca e asa, da ca-l mananc eu»" Vasile Andrii despre ortacul sau

"NU MAI MUNCESC IN MINA..."

Prim-procurorul Teodor Iordache de la Parchetul Tribunalului Caras-Severin a declarat ieri-dimineata corespondentului Mediafax ca primele concluzii ale anchetei privind cauzele producerii accidentului vor fi comunicate doar dupa confruntarea datelor obtinute de la locul acccidentului cu cele obtinute dupa necropsie. Sapte mineri au murit, iar alti cinci au fost raniti, dintre care doi grav, intr-un accident de munca produs sambata dimineata la Mina Anina (judetul Caras-Severin), in urma unei explozii produse cel mai probabil din cauza unor acumulari de gaze. Starea lui Marian Minca (41 de ani) si Relu Dracea (35 de ani) - care sunt izolati intr-un salon steril la Clinica de Arsi, Chirurgie Plastica si Reparatorie a Spitalului Judetean din Timisoara - este stationara. Profesor dr. Gheorghe Nodici, specialist la Clinica de Arsi Timisoara, a declarat ieri ca Marian Minca - minerul care este mai grav ranit - a fost detubat, dar, in continuare, cei doi sunt monitorizati. Potrivit sursei citate, marti dimineata, cand vor trece cele 72 de ore de cand au fost adusi la Timisoara, medicii se vor putea pronunta in legatura cu evolutia starii lor de sanatate. Minerul intoxicat cu monoxid carbon, Marcel Strachina (34 de ani), ramas la Spitalul Judetean din Resita, era intr-o stare buna luni dimineata, evolutia acestuia fiind favorabila, potrivit medicilor. "Uneori, le mai spuneam la sefi: «Daca ne mai bagi acolo asa, o sa-ti dau o secure in cap. Mai bine sa moara unul singur, decat atatia»", spune nea Vasile. Minerul spune ca va mai cobori in mina doar daca va trebui sa salveze pe cineva. "De muncit acolo nu mai muncesc nici sa-mi faca pod de aur", spune Vasile Andrii, salvatorul ranitilor.