ANCHETA
Din analiza locatiilor in care s-a aflat Mustafa Tartousi si a traficului de la si catre numerele de apel utilizate de cei doi frati Omar rezulta ca preluarea lui Hayssam
s-a realizat in noaptea de 29 spre 30 iunie a.c., cel mai probabil in intervalul orar 0:12-2:37, de la o locatie situata in afara portului (traseul catre sau dinspre respectiva locatie incluzand zona Strada Baba Novac - Aleea Nalbei), potrivit dosarului ce a ajuns, vremelnic, pe masa judecatorilor constanteni. In acea noapte, cei doi frati si armatorul s-au aflat impreuna in intervalul 0:20-2:15. Dupa plecarea navei din port, comunicatiile dintre Moukhles si Tartousi s-au intrerupt.
IN CALA SAU IN FARMACIE? Prezenta lui Hayssam la bordul navei Iman-T era cunoscuta numai de armatorul navei si de capitanul vasului, Yousef Tartousi. Trebuie precizat ca Mustafa Tartousi a negat vehement implicarea lui in acest caz si a solicitat instantei ridicarea sechestrului asigurator pus pe nava. Potrivit anchetatorilor insa, fugarul a stat ascuns "in cala vaporului sau in farmacia aflata pe Iman-T pe toata durata calatoriei de la Constanta la Alexandria". Prezenta lui Hayssam pe aceasta nava inca din Portul Constanta este confirmata de faptul ca "invinuitul a realizat comunicatii in roaming din Turcia catre numere din Romania, semnalul fiind reperat la data de 1 iulie 2006, in momentul in care nava Iman-T se afla in proximitatea zonei de coasta a Turciei, orele 7:41-8:00.
VIZIBIL DIN ALEXANDRIA. Potrivit mecanicului-sef de pe nava Iman-T, "in jurul datei de 16 iulie" (data la care vasul a parasit Portul Alexandria), la bordul navei au mai urcat trei persoane care au fost incluse in echipaj: doi marinari si un bucatar. Acestia sunt Ibrahim Assad, Mohamed Ahmed Mettwaly Mohamed si Mahmoud Ibrahim Kheder Owainat. Pe langa cei trei membri ai echipajului nou sositi, la bord a mai urcat o persoana cu numele de Samir, "care a primit acceptul de a calatori la bordul navei direct de la capitanul Yousef Tartousi". Mecanicul-sef al vasului l-a recunoscut in fata procurorilor pe Omar Hayssam, indicandu-l dupa fotografie. Alti doi membri ai echipajului au confirmat prezenta fugarului la bordul vasului, pe traseul Alexandria - Tartous (Siria). Comandantul vasului a coborat impreuna cu Omar Hayssam in Portul Tartous, data de la care Yousef Tartousi nu s-a mai aflat la comanda vasului. Punerea lui sub acuzatie nu este exclusa in acest caz.
TRASEUL, DUPA URMARIREA CARTELELOR PREPLATITE
|
In punerea la cale a plecarii lui Omar Hayssam au fost folosite foarte mult telefoanele mobile. Cei implicati au apelat insa la cartelele preplatite, despre care se spunea ca nu pot fi urmarite. Cazul Hayssam demonstreaza insa contrariul. Astfel, potrivit documentului detinut de JN, autoritatile le-au luat insa urma prin mijloace specifice, identificand nu doar numerele de telefon ori orele la care s-au efectuat apeluri telefonice, ci si locul de unde au fost facute acestea.
Omar Hayssam a folosit o astfel de cartela incepand cu doua zile inainte de ultima lui aparitie la instanta. In perioada 26 iunie-1 iulie, el a utilizat un terminal de mobil cu numarul de apel apartinand unei cartele preplatite din reteaua Orange. Pornind de la acest fir, prezenta lui Hayssam a fost semnalata astfel: pe traseul Voluntari - Slobozia - Tandarei - Stupina - Crucea, in ziua de 26 iunie a.c., in intervalul orar 14:43-18:24; pe raza municipiului Constanta si in proximitate (in seara zilei de 26 iunie si a doua zi, 27 iunie), inclusiv in zona portului (stabilit tehnic intre orele 21:28 si 23:10), respectiv in Mamaia si Ovidiu; in zona locuintei lui din Bucuresti, chiar in ziua procesului, seara intre orele 18:32 si 19:29. In cele trei zile, Hayssam a vorbit de pe acest numar, apeland tot utilizatori ai unor cartele preplatite "cel mai probabil cu unii membri ai familiei", precum si cu Mustafa Tartousi, localizat in Constanta, predominant in zona portului. Acesta folosea tot o cartela preplatita. In directia Constanta, pe traseul Voluntari - Lilieci - Ion Roata - Slobozia, la data de 29 iunie, intre orele 16:09 si 18:08, ultima semnalare tehnica a prezentei lui Omar pe acest traseu fiind la Slobozia. Sirianul si-a sunat de doua ori concubina si a trimis si doua mesaje (SMS). Plecarea spre Constanta a fost planuita pentru data de 29 iunie, zi cand a si fost executata, potrivit procurorilor. La 29 iunie, Moukhles a apelat la o a treia cartela preplatita, pe care a activat-o in Bucuresti, in zona City Center, la ora 15:13. La ora 15:50, Moukhles si Hayssam au plecat spre Constanta. Au fost localizati in zona Ovidiu la ora 20:37. Moment din care, pana pe la miezul noptii, de pe terminalul utilizat de Moukhles
s-au facut sapte apeluri catre armatorul Tartousi. In noaptea
de 29 spre 30 iunie, acelasi terminal telefonic (utilizat "posibil si de Omar Hayssam") este localizat in zona portului incepand cu ora 2:17. Interval de timp in care Moukhles il apeleaza nu doar pe Tartousi. Apelurile s-au realizat inclusiv din celula corespunzatoare antenei instalate la "Siloz Fosfati Chimpex incinta port, dana 54", care acopera si dana
46, de unde a plecat nava. Cei doi frati au ramas impreuna pana cand "pacientul" a parasit tara, ascuns la bordul navei Iman-T.
|
Citește pe Antena3.ro