Onoruri militare pentru Colea Răutu

FINAL ● Pe Aleea artiştilor din cimitirul Bellu odihneşte încă un actor
Colea Răutu a fost înmormîntat ieri cu onoruri militare. A impus acest lucru Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, acordat pentru meritele sale în artă de Administraţia prezidenţială în 2002. Îşi găseşte deja odihna pe veci pe Aleea Artiştilor, din Cimitirul Bellu. Totuşi, pe Aleea Artiştilor...

FINAL ● Pe Aleea artiştilor din cimitirul Bellu odihneşte încă un actor
Colea Răutu a fost înmormîntat ieri cu onoruri militare. A impus acest lucru Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, acordat pentru meritele sale în artă de Administraţia prezidenţială în 2002. Îşi găseşte deja odihna pe veci pe Aleea Artiştilor, din Cimitirul Bellu. Totuşi, pe Aleea Artiştilor...

După ce mass-media a semnalat că popularul actor va fi înhumat în cripta familiei de la Bellu, şi nu alături de actori, cineva de la Primăria Municipiului Bucureşti a sunat în seara de dinaintea zilei funeraliilor, anunţînd familia că el poate fi înmormîntat pe "rîvnita" alee a monştrilor sacri din Cimitirul Bellu – acest panteon naţional.

A FOST... Coşciugul cu trupul neînsufleţit al celui rămas în memoria publicului ca un mare actor a fost scos din capela cimitirului pe umerii soldaţilor în miezul zilei. Soarele strălucea darnic, semn – cum şuşoteau nişte femei – că răposatului i-a fost dragă viaţa.

Au venit să-l petreacă actori, regizori, admiratori, dar şi cîţiva politicieni. Nu a fost foarte multă lume. Jurnaliştii au tot căutat să ia "declaraţii" de la diverse personalităţi despre cel care acestea tot spuneau că a fost un "mare artist", un "actor autentic şi simplu", un "bun prieten", un "om plin de poveşti", un "om de omenie" sau chiar un "dulce, care avea har". Unii şi-au amintit momente de la filmări, de la repetiţii sau din timpul unor spectacole. Alţii au tăcut, refuzîndu-i pe reporteri cu modestie şi delicateţe. Poate se gîndeau, ca mulţi alţii, că ziarele, radiourile şi televiziunile îşi trimit oamenii să relateze de la evenimentul plecării artistului de pe acest pămînt. De ce nu s-ar scrie, nu s-ar vorbi, nu s-ar arăta mai mult despre el cînd este în viaţă? De ce i se văd meritele abia cînd pleacă?

Au venit la această ultimă întîlnire cu Colea Răutu, parcă meditînd asupra acestei vieţi atît de fragile, actorii Ştefan Iordache, Mitică Popescu, Ion Besoiu, Sebastian Papaiani, Nicu Constantin, Horaţiu Mălăele, Irina Petrescu, Valentin Teodosiu, Monica Ghiuţă, Ruxandra Sireteanu, Ioana Pavelescu, dar şi regizori, printre care Sergiu Nicolaescu sau Dinu Cocea – cel care a avut o prietenie lungă cu Răutu.

Ei şi alţii au stat lîngă catafalc, aducînd condoleanţe soţiei, fiicei şi celor doi nepoţi foarte dragi lui Colea Răutu, dar care au fost departe de bunic – tocmai la Paris.

ÎN CAPELĂ. Actorul a murit marţi, 13 mai, în jurul orei 16:00, la Spitalul Municipal. Fusese internat chiar în duminica Paştelui, cînd starea i s-a agravat, avînd o suferinţă hepatică mai veche. Împlinise la 27 noiembrie 95 de ani.
Joi, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în capela Cimitirului Bellu. La priveghi nu prea a venit lume. Tot rudele au stat... şi cîţiva actori şi admiratori ai artei lui. Vineri, în jurul orei 12:30, a început slujba de înmormîntare, care a durat aproape o oră.

În interviurile pe care le acorda în ultimii ani, Colea Răutu ducea "dorul de neam", căci în copilăria sa îşi sărbătorea zilele de naştere cu neamurile. Acestea s-au petrecut din astă lume, precum el acum.

AMINTIRI. "În copilarie îmi serbam ziua de naştere alături de alte trei familii şi alea rude. Pe vremea cînd eram actor şi mă prindea ziua mea la filmări, mergeam cu colegii într-o cîrciumă, lîngă Buftea. Îmi plăcea să fie oameni cît mai mulţi, dar cît mai restrîns. Am avut foarte multe aniversări speciale, încît nu mai ţin minte să spun una anume. Îmi plac surprizele atît de ziua mea, cît şi pe scenă. Acum, de ziua mea, vor veni prietenii la mine. La vîrsta asta îmi dau seama prin cîte am trecut şi cîte am văzut. Nu ştiu dacă e un privilegiu faptul că am ajuns la vîrsta de 94 de ani, dar deocamdată nu mi-a stricat. Nu am trecut prin lume degeaba. Ceva, ceva a rămas în urma mea. Am muncit mult şi pot să spun că nicăieri nu m-am făcut de rîs. Sînt mulţumit că măcar 1% din ţara asta mă ştie. Eu zic că este bine şi atît. Totul este cum te ştie lumea", spunea pentru Jurnalul Naţional cînd împlinise 94 de ani.

N-a regretat viaţa. I-a plăcut să trăiască frumos, să aibă prieteni, să-i invite la el. A iubit ceea ce a făcut în teatru şi film, pentru că şi-a făcut cu drag meseria, lăsînd pe altarul artei o galerie de personaje cum poate nici nu visase. Nenumăratele roluri în teatru şi film au reprezentat izbînda pe care a purtat-o semeţ.

La o altă aniversare – 92 de ani – îi trecuseră reporterii pragul: "Sînt aşa de mulţi ani, că nici nu mai simt dacă mai este unul în plus. Acum 20-30 de ani mă gîndeam: «Băi, a mai trecut un an!». Acum, vin anii... M-am împăcat cu acest gînd, asta este soarta fiecărui om. Mi-am petrecut ziua de naştere în familie, cu rude. De altfel, şi de ziua onomastică (n.r. – Sf. Nicolae, Colea în ruseşte înseamnă Nicolae) va fi la fel. Nu că nu aş avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb în faţă, înţelegeţi ce vreau să spun... La 20 de ani era altă comedie, eram tineri, petreceam, ieşeam noaptea... Fiind în floarea vîrstei, petreceam în oraş. Acum, normal că nici resursele nu sînt aceleaşi, deşi nu ne plîngem, dar totuşi, a ieşi în oraş acum te scoate la cinci, şapte milioane, şi atunci... Nu am simţit cum a trecut timpul pînă acum, dar ceva mă deranjează: există acest stat degeaba care pe mine mă omoară. Nepetrecîndu-se nimic, îmi taie aşa din elan, parcă mi-ar ciunti cineva vîrfurile penelor de la aripi. O aniversare specială a fost o dată, cînd a venit fiică-mea şi mi-a făcut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris", declara actorul pentru Jurnalul Naţional. Irina a venit şi de data aceasta de la Paris, dar, din păcate, tatăl nu mai era.

ULTIMUL SPECTACOL. Colea Răutu a avut ultimul rol pe scenă în spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti, "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Juca alături de Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Mircea Rusu, Tania Popa ş.a. Astfel au avut prilejul şi spectatorii mai tineri să-l vadă jucînd în scenă. Avea un rol mic, dar memorabil. Cojar preţuia la Colea Răutu "farmecul şi marea sa înzestrare artistică".

"Este un actor cu totul şi cu totul ieşit din comun, o apariţie bărbătească dură, puternic marcată de fizionomia sa, cu trăsăturile unui om care ascunde multe surprize. Cînd îl cunoşti, în ciuda durităţii sale la apariţie, descoperi că are un suflet de copil", mărturisea Ion Cojar, pentru Jurnalul Naţional, la o aniversare a lui Colea Răutu.

Fidelitate

Soţia lui Colea Răutu, Magda, care i-a stat alături pînă la ultima suflare, l-a descris pe "omul Colea Răutu" ca pe un "om cald, iubitor, gospodar, un tată şi un soţ extraordinar". "A fost un om care iubea caii, florile şi femeile, exact în ordinea asta", a mărturisit pentru Rompres Magda Răutu, care a adăugat că era şi un perfecţionist. Ea şi-a amintit de perioada cînd, nevoit să joace rolul unui cizmar în filmul "Domnişoara Nastasia", actorul a stat o lună alături de un cizmar, pentru a învăţa ce trebuie să facă. Îşi spunea mereu: "Dacă între spectatori e unul mai bun decît mine?".

Activitate

Colea Răutu s-a născut la 28 noiembrie 1912, la Bălţi, în Basarabia. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. La început a fost corist la Opera din Cluj. În 1934 a devenit actor, jucînd de-a lungul anilor în mai multe teatre din ţară şi din Bucureşti. Primul său film a fost "Desfăşurarea" (1954). A colaborat cu majoritatea regizorilor de film care au creat din anii ’50, jucînd în peste 80 de filme, dintre care "La Moara cu noroc" (1956), "Setea" (1960, "Răscoala" (1965), "Vremea zăpezilor" (1966), "Haiducii lui şaptecai" şi "Mihai Viteazul" (1970), "Toate pînzele sus!" (serial TV, 1976), "Războiul de Independenţă" (1977), "Ultima noapte de dragoste" (1979), "Chira Chiralina" (1993), "Triunghiul morţii" (1999).