Executivul urmează să dea în curând undă verde acestui proiect care va asigura un control sporit al exploatărilor forestiere.
Concret, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor propune dezvoltarea unui sistem național de monitorizare video, prin intermediul căruia să se genereze alerte în cazul unor transporturi ilegale de materiale lemnoase și implementarea unui sistem de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare, ce va avea ca scop îmbunătățirea capacității autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în gestionarea exploatării vegetației forestiere. Acest sistem, asemănător celui pentru verificarea valabilității rovinietei, va cuprinde și o rețea de camere video amplasate pe întregul teritoriu național. El va fi interconectat cu sistemul de trasabilitate a materialelor lemnoase SUMAL 2.0 (Sistemul Informatic Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase), care a fost dezvoltat împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și este funcțional în prezent.
Imaginile vor fi comparate periodic
Pe baza imaginilor satelitare vor putea fi identificate periodic zonele cu goluri în vegetația forestieră, iar prin analiza și compararea cu datele referitoare la tăierile legal aprobate (extrase din SUMAL 2.0) și cu zonele în care au avut loc calamități naturale se pot semnala alerte zonale în care dispariția vegetației nu este justificată (tăieri ilegale), inclusiv cu identificarea zonelor de risc. Finanțarea acestor echipamente se va asigura în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență 2020 – 2026, „Componenta C7. Digitalizare în domeniul mediului - Investiția I5. Capacitate sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat”.
Pentru creșterea capacității de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat, între Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost încheiat anul trecut un contract de finanțare în valoarea totală de 229.080.000 de lei (46 de milioane de euro), fără TVA. Valoarea totală a proiectului este de 272.605.200 de lei (inclusiv TVA).
Se va reduce timpul de reacție al autorităților
Prin monitorizarea video a transporturilor de material lemnos pe toate categoriile de drumuri, autoritățile urmăresc reducerea timpului de reacție și intervenție, optimizând astfel resursele de control existente, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Prin realizarea unei platforme de analiză geospațială avansată a imaginilor satelitare, dezvoltarea unei aplicații mobile de verificare pe teren a alertelor și a unui portal webGIS se urmărește, printre altele, automatizarea detectării modificărilor în coronamentul arboretelor din România. Pe de altă parte, achiziția de imagini satelitare, cu diverse rezoluții, cu o frecvență lunară, va permite realizarea unei analize comparative în aplicația informatică și generarea de alerte aferente zonelor în care există diferențe în coronamentul vegetației forestiere. Se vor genera automat hărți cu rezoluție spațială de minimum 10 m, actualizate lunar, care vor scoate în evidență modificările de vegetației. Ele urmează să fie puse în mod gratuit la dispoziția celor interesați.
„Pe baza imaginilor satelitare vor putea fi identificate periodic zonele cu goluri în vegetația forestieră, iar prin analiza și compararea cu datele referitoare la tăierile legal aprobate (extrase din SUMAL 2.0) și cu zonele în care au avut loc calamități naturale, se pot semnala alerte zonale în care dispariția vegetației nu este justificată (tăieri ilegale), inclusiv cu identificarea zonelor de risc”.
Din nota de fundamentare a proiectului
Noul sistem va asigura furnizarea unor instrumente avansate de analiză și procesare a datelor provenite de la senzori optici sau radar, în scopul localizării și caracterizării pierderilor de vegetație forestieră.
Va fi ușurat schimbul internațional de date
Exploatarea imaginilor satelitare va fi folosită pentru genera date de referință și informații esențiale pentru monitorizarea vegetației forestiere de pe întreg teritoriul țării. Proiectul prevede și implementarea unor mecanisme automate de schimb de date cu sisteme și instituții externe pentru a controla traficul internațional de material lemnos.
500 km pătrați pe an va fi suprafața maximă care va putea fi scanată din satelit odată cu implementarea noului sistem de supraveghere a pădurilor din România
Avem și o nouă strategie forestieră
În luna octombrie a anului trecut, Executivul a adoptat Strategia Națională pentru Păduri 2030, un document care transpune în sectorul silvic din țara noastră strategia UE în domeniu. România are printre cele mai sănătoase și valoroase păduri din Europa, dar pentru a le conserva și proteja este nevoie de măsuri ferme de control al exploatării fondului forestier. „În România, se colectează și procesează un volum semnificativ de date privitoare la pădure (...) de către un număr mare de instituții, dar utilizarea lor în procesul de fundamentare a deciziilor, este redusă”, se precizează în noua strategie forestieră a României. Măsurile luate în ultimii ani de către autorități pentru a combate tăierile ilegale erau absolut necesare, după ce între 2001 și 2021 am pierdut circa 5% din suprafață împădurită, ceea ce înseamnă 391.000 de hectare, potrivit Global Forest Watch.
Au fost înăsprite și sancțiunile
În 2021 au fost majorate sancțiunile aplicate celor care agresează personalul silvic, după ce în ultimii ani mai mulți pădurari au fost uciși și peste 700 suferiseră agresiuni și vătămări corporale. Măsura a venit după ce în 2020 fuseseră majorate și sancțiunile aplicate în cazul tăierii ilegale a arborilor sau furtul de material lemnos căzut la pământ în urma unor fenomene naturale. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului silvic, tăierea, fără drept, de arbori este pedepsită cu închisoare de la doi la şapte ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării infracţiunii. De asemenea, transportul de lemn fără documente este considerat acum infracţiune, dacă volumul de material lemnos depăşeşte 10 metri cubi. Pedeapsa poate ajunge până la până la şapte ani de închisoare, iar mijlocul de transport folosit de infractori este confiscat.