x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Palatul Victoria se reabilitează energetic cu fonduri PNRR. Lucrările se ridică la 76 de milioane de euro

Palatul Victoria se reabilitează energetic cu fonduri PNRR. Lucrările se ridică la 76 de milioane de euro

de Ion Alexandru    |    19 Iun 2024   •   08:00
Palatul Victoria se reabilitează energetic cu fonduri PNRR. Lucrările se ridică la 76 de milioane de euro

Una dintre instituțiile care apelează la fondurile PNRR, pentru a-și reabilita din punct de vedere energetic clădirea în care își desfășoară activitatea este chiar Guvernul României. Palatul Victoria va intra în reparații capitale, iar suma aprobată prin HG pentru acest obiectiv se ridică la 377.478.000 de lei cu tot cu TVA.

Lucrările urmează să fie finalizate în 30 de luni. De asemenea, Guvernul Ciolacu a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea noului sediu al serviciului secret al MAI, celebrul „Doi și-un sfert”. Dacă în 2021, Cabinetul Cîțu aproba un buget de 108 milioane de lei pentru acest sediu, Guvernul Ciolacu a majorat această sumă la 202.498.000 de lei. În acest ultim caz, finanțarea este asigurată de la bugetul de stat.

Executivul condus de Marcel Ciolacu a adoptat, recent, o hotărâre de Guvern care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Eficientizarea energetică a clădirii Guvernului – Palatul Victoria”.

Conform acestui act administrativ, acești indicatori tehnico-economici au fost adoptați, iar „finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 - «Valul renovării», axa 2 – «Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice»”, conform contractului de finanțare, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

În documentul citat, se precizează că, în primul an de execuție, valoarea de finanțare a investiției este de 140 de milioane de lei, cu tot cu TVA, din care construcțiile și montajul reprezintă 100 de milioane de lei. 

Titularul proiectului este Secretariatul General al Guvernului.

140 de milioane pe an

Astfel, valoarea totală a investiției aprobate, cu tot cu TVA, exprimată în prețuri valabile la data de 18 martie 2024, se ridică la 377.478.000 de lei, cu taxe incluse, ceea ce, la un curs de schimb valutar de 4,975 de lei pentru un euro, înseamnă 75.879.974,9 euro.

Din acești bani, suma de 271.634.000 de lei cu TVA, adică 55.600.000 de euro, reprezintă valoarea construcțiilor și montajului, potrivit anexei care face parte integrantă din hotărârea de guvern adoptată. 

În acest sens, investiția este defalcată pe trei ani. În primul an, proiectul va înghiți 140 de milioane de lei, din care construcțiile și montajul înseamnă 100 de milioane de lei cu TVA. În anul al doilea, sunt alocați, de asemenea, 140 de milioane de lei, din care tot 100 de milioane de lei reprezintă construcțiile și montajul, iar, în cel de-al treilea an, investiția va mai înghiți încă 97.478.000 de lei cu TVA, din care construcțiile și montajul vor însemna 71.634.000 de lei cu tot cu TVA.

De asemenea, în aceeași anexă se mai precizează că durata de execuție a lucrărilor este de 30 de luni (doi ani și jumătate), subliniindu-se și faptul că obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementărilor tehnice.

Această hotărâre de guvern este semnată de Marcel Ciolacu, în calitate de premier, și contrasemnată de viceprim-ministrul Marian Neacșu, de secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, precum și de ministrul Finanțelor, Ioan Marcel Botoș.

22.624 de metri pătrați

Din nota de fundamentare a acestei hotărâri de guvern rezultă că proiectul beneficiază de un certificat de urbanism, emis la data de 7 februarie 2023 de către Primăria Capitalei. Clădirea, care se află în domeniul public al statului, aparține patrimoniului național. Aceste imobile au suferit, în 80 de ani de funcționare, etape de uzură fizică, care au condus la deteriorarea majoră a finisajelor, a unor elemente constructive, dar și a stării tehnice a instalațiilor.

Secretariatul General al Guvernului fundamentează că „pentru buna funcționare a întregului ansamblu, dar și pentru reducerea cheltuielilor de întreținere și pentru eficientizarea energetică a clădirii, se impune ca aceste lucrări de intervenții și modernizare să fie continuate, astfel încât să nu prezinte pericol în exploatare, iar noile instalații realizate, moderne, să nu rămână racordate la vechea instalație realizată în urmă cu 80 de ani”.

Sediul din Piața Victoriei reprezintă o construcție administrativă și social-culturală, dispusă pe subsol, parter, mansardă și patru etaje, la care se adaugă terasa. Suprafața totală construită este de 4.224 metru pătrați, suprafața desfășurată este de 22.624 de metri pătrați, iar suprafața terenului are 11.492 de metri pătrați.

Inițial, imobilul a fost construit ca sediu al Ministerului Afacerilor Externe. Construcția a început în anul 1937, pe locul unde s-a aflat vechiul palat al prințului Grigore Sturdza. Lucrările s-au finalizat în 1944, însă clădirea a fost bombardată de aviația germană în august 1944, fiind grav avariată. Reconstrucția a fost finalizată în anul 1952, clădirea devenind sediul Consiliului de Miniștri. După 1970, o aripă a imobilului a devenit sediul Ministerului Afacerilor Externe. Palatul Victoria a fost înscris pe lista monumentelor istorice în anul 2004 și funcționează, începând cu anul 1990, drept sediu al Guvernului României.

Bugetul pentru noul sediu al serviciului secret al MAI a fost dublat

În aceeași zi în care Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea energetică a Palatului Victoria, a mai fost emisă o hotărâre de guvern privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții denumit „Construirea și dotarea sediului Direcției Generale de Protecție Internă (serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, celebrul «Doi și-un sfert» - n.red.), din Strada Răzoare, la numărul 5, din Sectorul 6”, realizat de către Compania Națională de Investiții.

În acest caz, finanțarea este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Ministerului Afacerilor Interne, precum și „din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate, potrivit legii”.

Investiția a fost, astfel, majorată de la 1,8 milioane de lei, cât fusese aprobată, în anul 2022, de Guvernul Cîțu, la 202.498.000 de lei cu tot cu TVA (40.706.388,5 euro). Conform noii hotărâri de guvern, valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltări, prin Compania Națională de Investiții, se ridică la 197.109.000 de lei cu TVA, în timp ce valoarea finanțată de Ministerul Afacerilor Interne, prin DGPI, este de 5.389.000 de lei cu TVA. 

În acest sens, se arată că au mai rămas de executat doi ani din aceste lucrări, din care, în primul an, valoarea se va ridica la 125.913.000 de lei, iar în anul al doilea va fi de 31.978.000 de lei. Suprafața desfășurată a noului sediu al serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne este de 15.684 de metri pătrați.

×