x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Paris Michael Katherine Jackson: "Cel mai bun tata"(VIDEO)

Paris Michael Katherine Jackson: "Cel mai bun tata"(VIDEO)

de Marina Constantinoiu    |    08 Iul 2009   •   00:00

"Vreau doar să spun că de când m-am născut, tata a fost cel mai bun tată din câte mi-aş fi putut imagina. Şi vreau să-ţi spun că te iubesc foarte mult (a spus-o, cu privirea aţintită spre sicriu - n.n)"




"Tatăl vostru nu avea nimic bizar"

Sunt vorbele, o parte dintre ele, rostite de Al Sharpton, reverend de culoare, celebru în Statele Unite, apropiat de-ai lui Michael Jackson. Sharpton a venit la Staples Center şi a vorbit despre Michael, adresându-li-se celor trei copii ai starului muzicii pop, care participau şi ei la ceremonia publică de omagiere a interpretului.

Cuvintele lui Sharpton au precedat cel mai dureros dintre speech-urile de la ceremonie, acela din încheierea spectacolului, rostit de fiica lui Michael, Paris Michael Katherine Jackson. Plângând în hohote, aceasta a avut totuşi puterea de a urca pe scenă şi de a spune lumii că a avut cel mai bun tată.

PRIMA OARA ÎN PUBLIC. Paris, în vârstă de 11 ani, care a vorbit pentru prima oară în public, a luat cuvântul pe scenă, înconjurată de membrii familiei Jackson, la încheierea ceremoniei de circa două ore desfăşurate în inima oraşului Los Angeles, la Staples Center şi redifuzată în lumea întreagă. "De când m-am născut, tata a fost cel mai bun tată care putea fi imaginat. Şi vreau să spun doar că îl iubesc enorm", a spus Paris, cu lacrimile împletindu-se pe figura sa de copil.

Al Sharpton şi-a calculat bine mesajul. Copiii lui Michael meritau cuvintele rostite de el la Staples Center. Cea mai bună dovadă sunt chiar vorbele rostite de Paris.

"Vreau să ştie ceva cei trei copii ai săi: tatăl vostru nu avea nimic bizar. Tatăl vostru a fost nevoit să gestioneze lucruri bizare, dar le-a gestionat", a declarat Sharpton, militant pentru drepturi civice, adresându-li-se celor trei copii ai lui Michael Jackson, aflaţi în primul rând la ceremonia publică de la Staples Center. "Michael a urcat pe firmament. De fiecare dată când a fost adus cu picioarele pe pământ, s-a ridicat. De fiecare dată când nu mai contam pe el, revenea. Michael nu s-a oprit niciodată, niciodată", a spus Sharpton, cu vocea sa puternică, în aplauzele mulţimii care-l aclama în picioare.

×
Subiecte în articol: special michael