Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Încurcate au fost căile Domnului în anul 1989, pentru Prea Fericitul Părinte Teoctist. Începuse anul cu urări de bine adresate cuplului Ceauşescu şi l-a încheiat cu rugi şi predici pentru susţinerea programului politic al FSN-ului revoluţionar.
La câteva zile după moartea lui Ceauşescu, patriarhul a lansat un apel pastoral către ierarhii, preoţii şi monahii Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Le cerea tuturor să oficieze slujbe de pomenire pentru cei căzuţi în timpul evenimentelor din decembrie şi să se roage pentru "unitate naţională şi biruinţă deplină a cauzei sfinte de libertate şi viaţă nouă". Le-a sugerat preoţilor să formeze în fiecare parohie comitete de sprijin al FSN şi să cotizeze la fondul de solidaritate creştină.
POCĂINŢĂ ŞI RECONCILIERE
La început de an, în 1990, Sfântul Sinod a îndemnat credincioşii la "pocăinţă şi reconciliere". La sfintele slujbe (Ectania mare, Ectania întreită, Ieşirea cu cinstitele daruri), s-au dat îndrumări liturgice pentru pomenire. "Binecredinciosului popor român de pretutindeni şi armatei ţării dă-le, Doamne, sănătate, pace, mântuire, întru toată bună spornicie şi îi păzeşte întru mulţi ani!", au cerut Domnului, de pildă, preoţii la Te Deum.
În toate vinerile de peste an, în cinstea zilei de 22 decembrie 1989, bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română urmau să ţină slujbe de pomenire a eroilor Revoluţiei.
Nu erau singurele griji ale BOR la început de drum în noua societate democratică. Prima şedinţă a Sfântului Sinod (3-4 ianuarie 1990), a trasat câteva dintre obiectivele înalţilor prelaţi ortodocşi. Printre altele, s-a hotărât completarea scaunului vacant de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, revizuirea statutului şi regulamentelor BOR, reconstruirea bisericilor demolate în timpul regimului comunist, catehizarea copiilor, tinerilor şi adulţilor, reînviorarea operei de caritate a Bisericii, reorganizarea învăţământului teologic, intensificarea activităţii misionare şi culturale a Bisericii, promovarea reconcilierii şi înfrăţirii românilor de pretutindeni.
GRUPUL DE REFLECŢIE PENTRU ÎNNOIREA BISERICII
Paralel cu instituţia oficială a Bisericii, acţionau şi "reformişti" cu iniţiativă. Bunăoară, la 9 ianuarie 1990 s-a înfiinţat Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alcătuit din arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania, profesorul Dumitru Stăniloae, Daniel Ciobotea (actualul Patriarh Daniel), ieromonahul Iustin Marchiş, preotul Toader Crâşmariu, pictorul Sorin Dumitrescu. Şi nu în cele din urmă actualul ministru de Externe al României, Teodor Baconsky (fiul poetului fost proletcultist Anatol E. Baconsky), recent promovat din postul de redactor la Editura BOR în funcţia de consilier la Ministerul Culturii. Mai târziu, li s-au alăturat şi profesorul Constantin Galeriu, preotul Constantin Voicescu, Octavian Ghibu (fiul pedagogului Onisifor Ghibu) şi pictorul Horia Bernea. Membrii grupului îşi propuneau "să iniţieze şi să determine un dialog" cu conducerea bisericii, dar mai ales să provoace schimbări ierarhice.
PATRIARHUL ŞI "LOCOTENENŢII"
Spre surprinderea multora, schimbarea s-a produs repede şi la cel mai înalt nivel. La 18 ianuarie 1990, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, de 75 de ani, se retrăgea la pensie, "din motive de sănătate şi vârstă înaintată". "Poate demisiona ÎPS?", se întrebau mirenii, dintre care unii îl atacaseră făţiş pe patriarh, prin publicaţiile "laice", că dăduse prea mult Cezarului, înainte de 1989. Unii îi reproşau uşurinţa cu care acceptase demolarea a 26 de biserici în Bucureşti. Alţii, că îi adresase mereu telegrame de felicitare fostului şef al statului. Ba că îi dăruise tipărituri valoroase şi obiecte de patrimoniu.
În baza sfântului canon universal, potrivit căruia un păstor ales pe viaţă nu trebuia să părăsească din proprie iniţiativă turma duhovnicească, Sfântul Sinod s-a opus, la început, deciziei. Dar a acceptat-o, invocând tratamentul urmat de patriarh. În zilele următoare, cinci membri ai înaltului for bisericesc au alcătuit o locotenenţă colectivă, prin care fiecare conducea BOR, prin rotaţie, la o săptămână.
Vremuri grele au urmat pentru Teoctist. În "Vestitorul ortodoxiei româneşti", periodicul Patriarhiei române, Bartolomeu Anania i-a dedicat un articol intitulat "O retragere demnă". "Şi-a anunţat retragerea liniştit şi ferm, fără patetismele cu care m-au obişnuit actorii fără talent, scria arhimandritul. Fireşte, nu se poate ca în sufletul său să nu se fi consumat o dramă, dar a avut curajul şi bărbăţia de a şi-o stăpâni. Nu a admis proteste şi lacrimi inutile, zgomotul pieţei nu l-a impresionat. La masa de seară a conversat gospodăreşte, subliniind problemele mai importante pe care locotenenţa va trebui să le preia şi să le rezolve. (...) Indiferent de câte s-au spus - şi poate se vor mai spune - despre Patriarhul Teoctist, pare limpede că în acele zile de cumpănă şi-a iubit Biserica mai mult decât pe sine."
Şi alţii i-au cântat atunci "prohodul" celui retras. Prin ziare şi reviste, diverse nume erau vehiculate pentru cea mai înaltă funcţie a BOR. Teologii D. Stăniloaie şi B. Anania îl propuneau pe părintele Ilie Cleopa, duhovnic la Mănăstirea Sihăstria. Clerul şi enoriaşii s-au împărţit în diferite tabere, pro şi contra Teoctist. Studenţii Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, de pildă, şi unii profesori se opuneau întâistătătorului aflat în "repaus".
INTRĂ ÎN SCENĂ DANIEL CIOBOTEA
În absenţa patriarhului, retras la Mănăstirea Sinaia, locotenenţa a restructurat episcopii, institute teologice, a ales episcopi şi arhierei vicari. La jumătatea lunii februarie, Sfântul Sinod, întrunit în şedinţă de lucru, a hotărât reînfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului (cu sediul la Constanţa), a Episcopiilor Argeşului (Curtea de Argeş) şi Maramureşului, şi a Vicariatului Ortodox Ucrainean (Sighetu Marmaţiei). Primul ierarh numit a fost Ioan Mihălţan Bihoreanul, arhiereu-vicar la Episcopia Oradiei. Apoi, în posturi vacante, au fost aleşi Romul Joantă (episcop-vicar la eparhia Sibiului), Casian Crăciun (arhiereu vicar la eparhia Galaţilor), Ioan Andreicuţ (arhiereu-vicar la eparhia Alba-Iulia) şi Daniel Ciobotea (episcop-vicar la eparhia Timişoara).
Ultimul, hirotonit cu titlul Daniel Lugojanul, era nimeni altul decât unul dintre iniţiatorii Grupului de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii şi actualul Patriarh român, întronizat în 2007. În tinereţe absolvise cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1974). A beneficiat apoi de o bursă de studii în Franţa (1976-1978), unde a obţinut titlul de "doctor în teologie" cu o teză de doctorat despre viaţa creştină. A fost numit lector la Institutul Ecumenic de la Bossey, din Elveţia (1980-1988). Între timp, într-o scurtă vizită în ţară, a fost tuns la monahism la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Daniel. A fost repede hirotonit ierodiacon şi, apoi, ieromonah. S-a întors definitiv în ţară la 1 septembrie 1988, în funcţia de Consilier în cadrul Administraţiei Patriarhale, ca specialist în "teologie contemporană şi dialoguri ecumenice". Preda şi la Catedra de misiune creştină şi ecumenism a Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi călăuzea delegaţii străine de oameni ai bisericii în vizită în România. Din 4 martie 1990, Daniel Ciobotea a devenit episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului. Încă de la începutul lui 1990, Daniel Ciobotea începuse să se manifeste public prin luări de poziţie în ziarul Adevărul.
Şi organele deliberative ale BOR s-au "primenit". Adunarea Naţională Bisericească şi Colegiul Electoral Bisericesc au fost dizolvate, în aşteptarea alegerilor. Urmând parcă modelul politic al comitetelor provizorii, s-a înfiinţat şi un Consiliu Naţional Bisericesc Provizoriu, format din 3 clerici şi 6 mireni şi din membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.
PAROHIA ÎN RESTRUCTURARE
În atmosfera de provizorat ce domnea în interiorul Bisericii, au decis şi preoţii să-şi manifeste doleanţele. Evenimentul, uitat de presa bisericească, a fost consemnat într-un colţ de pagină a unui cotidian "laic", România Liberă. Din paginile ziarului, aflăm că la 6 martie 1990, la Bucureşti, la Institutul Teologic s-a desfăşurat prima Conferinţă Naţională a Preoţilor din BOR. Organisme cu tradiţie în viaţa religioasă românească, conferinţele clerului erau menţionate în statutele BOR adoptate în 1925 şi 1948. Erau alcătuite de jos în sus, de la nivelul protoieriilor la cel al eparhiilor, de unde erau aleşi participanţii. Dacă în timpul regimului comunist avuseseră un rol informal, la prima întrunire din 1990, conferinţele sperau să formuleze chiar şi deziderate privind Biserica şi clerul. Se putea discuta despre orice, cu obligaţia respectării solidarităţii cu Sfântul Sinod a unităţii dogmatice, cultice şi canonice.
Pe lângă cei 300 de delegaţi sosiţi din toată ţara, la manifestare au participat şi câteva înalte feţe bisericeşti, precum Nestor (Mitropolitul Olteniei), Roman Ialomiţeanul (Vicarul Arhiepiscopiei Bucureşti), Vasile Târgovişteanul, dar şi Nicolae Stoicescu, ministrul Cultelor. S-a dezbătut pe tema "reînvierii vieţii bisericeşti în parohia ortodoxă". Au prezentat referate preotul Adrian Niculcea şi Ion Bria. La microfon, 60 de preoţi şi-au spus apoi păsurile. La sfârşit, cu vot unanim, s-a decis constituirea conferinţei ca "forum preoţesc consultativ în interiorul BOR", cu recunoaşterea autorităţii Sfântului Sinod ca for decizional. O nouă conferinţă s-a anunţat pentru zilele 8-9 mai 1990, la care participanţii solicitau imperios şi prezenţa patriarhului. În încheiere, preoţii au adresat un "apel frăţesc tuturor preoţilor de a sesiza cu maximă promptitudine şi responsabilitate toate problemele stringente cu care sunt confruntaţi în parohii şi a le înainta spre dezbatere."
Citește pe Antena3.ro
