CONCURS • FRUMOASELE LUMII LUPTĂ...
În această seară, în oraşul Zabrze din Polonia, în Domul Festivalurilor
şi Muzicii se desfăşoară a 37-a Finală Mondială a concursului Miss
Intercontinental 2008.
Gazda evenimentului – care reuneşte la start peste 60 de frumuseţi din întreaga lume, printre care şi românca Loredana Barbu, este puternica zonă economică Silezia Superioară (reprezentată prin oraşele Katowice, Gliwice şi Zabrze). Organizatorii WBO (World Beauty Organisation) Germania – condusă de Detlef Tursieis şi Miss Land din Polonia – condusă de Gerhard Partzuka von Lipinschi, au invitat la gală nume mari ale scenei mondiale. Coroana pusă în joc la Finala Mondială se numeşte "Oriental Holy Water" şi valorează peste 350.000 de dolari, fiind considerată cea mai scumpă oferită până acum "frumoasei lumii". Designul este inspirat de apă – sursa vieţii, şi reprezintă frumuseţea naturală şi puritatea femeii. Valoarea premiilor puse în joc depăşeşte 50.000 de euro.
VICTORIOASE. Loredana Barbu (foto jos, stânga), reprezentanta României în această seară, a câştigat Finala Naţională a Miss Intercontinental la Piteşti, pe scena Teatrului "Alexandru Davila". Originară din Ploieşti, Loredana a făcut primii paşi în modeling sub îndrumarea Evei Neagoe, tânăr designer de succes. Practică volei de performanţă, dar e pasionată de desen, arte plastice (decoraţiuni interioare) şi îşi doreşte să devină arhitect. Ea va purta la Gală o rochie de seară semnată de Cătălin Botezatu, iar celelalte ţinute aparţin Evei Neagoe. Loredana nu este singura "victorioasă" din ultima vreme: la 19 octombrie a avut loc în Albania şi Macedonia ediţia 35 a Finalei Mondiale a Miss Globe International 2008, unde Laura Bârzoiu (20 de ani, foto jos dreapta) a reuşit să aducă un plus de imagine României, obţinând titlul de Miss la trei categorii. Desigur, nu trebuie uitat oraşul Zabrze, un loc care pe lângă faptul că găzduieşte un asemenea eveniment este considerat centrul metropolitan al Uniunii Silezia de Sus. Aici se află una dintre cele mai mari entităţi urbane din Polonia, cu o populaţie de peste 2 milioane de persoane, iar obiectivele cele mai vizitate sunt vechile mine de cărbune şi de metal. Plimbându-te pe străzile oraşului, nu poţi să nu observi cum clădirile de secol XVIII-XIX perfect conservate şi restaurate se îmbină perfect cu clădirile şi construcţiile moderne. Diversitatea stilurilor arhitecturale care dau identitate oraşului şi catedralele încântă pe oricine, Zabrze fiind un oraş care există de peste 700 de ani.
Citește pe Antena3.ro