Peripeţiile părinţilor de supradotaţi. Cum te descurci cu o mogâldeaţă care gândeşte ca un adult

"Nu va uitati ca sunt atat de micute, tratati-le ca pe oamenii mari caci ele gandesc aproape ca un adult. Le jigniti daca le vorbiti ca unor copii", ne-a atentionat Miron Stratan cand le-am cunoscut pe cele trei fetite supradotate, Ana, Karina si Yasmin. Stie el ce spune – Ana, fiica lui, la 10 ani este o mogaldeata de copil, dar are o varsta mentala cu patru, cinci ani peste cea biologica. La 4 ani scria, la 6 ani rezolva fractii. "E foarte dificil sa relationezi cu un chistoc care are sub un metru, dar proiectia lui mentala este cat tine de mare. E al naibii de greu sa-l tratezi ca pe un egal", mai zice.

De cand a descoperit ca Ana lui e supradotata, Miron Stratan e "dublu tatic" caci trebuie sa-si faca timp sa se in­formeze, la randul lui, ca sa-i ras­punda copilului la toate in­trebarile. Pa­rintii fetei sunt oameni ci­titi – el este inginer si lucreaza in tele­co­mu­ni­catii, ea este asistent medical in sistemul scolar – dar chiar si asa de mul­te ori dau din umeri la intrebari de baraj. "Nu e deloc lejer sa ai un astfel de copil caci fiecare castig al lui adauga dificultate pentru tine", zic sotii.

De multe ori umbla amandoi din li­brarie in librarie, sa descopere ce en­ciclopedie noua a mai aparut. Nu­mai un joc logic complex poate sa ajunga pana la 200 de lei. Pe langa toa­te astea se adauga si costul scolii par­ticulare in Bucuresti: 2.300 de lei, de la 7 dimineata pana la 7 seara. Ar fi putut sa o lase si la scoala de stat, dar acolo fetita lui n-avea nici o san­sa sa se dezvolte.

Cea mai rapida solutie pentru un supradotat: scoala particulara?
"La noua scoala nu numai ca ac­celereaza materiile, dar face si pre­ga­tire suplimentara, cercuri de matema­tica, lectii de cor si multe altele. La scoala de stat ajunsese sa fie tratata rau de ceilalti colegi, fiindca raspunde la lectii inaintea lor", ne povestesc parintii.

Pana sa descopere ca fiica lor e supradotata, aveau o viata de parinti normali. Insa intr-o zi s-a schimbat totul, la 180 de grade. Ana avea 6 ani atunci. "Dupa ce deja se nascuse sora ei cea mica, Ana a desenat camera noastra cu patutul copilului, cu noi in­tinsi pe pat si zambind, iar be­be­lu­sul, de asemenea, zambind. Totul era de­­senat atat de inteligent, cu atatea de­­talii – cu manute, degete, iar perso­na­jele exprimau atat de multa veselie, in­­cat atunci am spus ca trebuie sa fa­cem ceva cu ea. Fiindca prin tot ce de­se­nase ea acolo ne arata noua ca e pre­gatita sa-si accepte sora. Si am zis: ok, copilul nostru e minunat ori­cum, ca e al nostru, dar hai sa vedem daca nu cumva tocmai din cauza asta nu cumva sarim noi calul", povestesc parintii.

Si s-au pus pe cautari. Intr-un final au descoperit pe internet cateva randuri despre IRSCA Gifted Education. Publicau acolo niste liste cu "ca­rac­te­risticile unui copil deosebit". Dupa ce au citit, sotii si-au dat seama ca deja pot raspunde afirmativ la 9 din 10 puncte. "I-am contactat si din momentul acela a inceput o noua era in viata noastra."

Cu supradotatul la psiholog
Au ajuns la profesorul Colceag, cunoscut ca "antrenorul de copii supradotati". Dupa ce a testat-o pe copila, le-a spus parintilor ca, daca vor ca fiica lor sa nu se rateze, trebu­ie sa-i puna la indemana cat mai mul­ta informatie ("toata informatia pe care are nevoie sa o absoarba pentru a trece la urmatorii pasi"), sa o in­curajeze si intotdeauna sa o trateze dupa varsta ei mentala, nu dupa cea biologica.

"Domnul profesor a intrebat-o pe Ana, printre altele, care e prima ei amintire si de aici a dedus care e directia ei sufleteasca. Prima ei amintire a fost aceea cand, la cresa, la 2 ani, educatoarea a batut-o fiindca s-a asezat pe locul altui copil. Prin urmare, ne-a spus domnul profesor, Ana isi doreste acum sa vrea sa faca bine tuturor, sa faca lumea un loc mai bun, pentru a repara prin asta nedreptatea aflata la scara intregii lumi", ne spune tatal.

Asadar, in loc sa-si ia un concediu de lenevit la mare, ca parintii de copii obis­nuiti, sotii s-au imbarcat spre... o ta­bara de excelenta, ca sa-si ajute co­pilul sa evolueze.

"La scoala de stat, cand se uitau urat colegii, Ana ajun­sese la o rascruce. Atunci sistemul ar fi putut sa o traga inapoi, asa cum li se intampla multor copii cu abilitati inal­te, care constata ca e rau sa iesi din pluton inainte fiindca ceilalti rad de tine. Ala e, de fapt, un moment in care multi copii cu daruri se pierd sau chiar devin submedio­cri, insa de fapt prin asta se ascund."

In tabara de excelenta au invatat ce sa faca exact ceea ce trebuie pentru ca fiica lor sa nu se piarda (ce carti sa citeasca, ce filme sa vada, ce jocuri sa foloseasca). Apoi, au cerut sa i se faca si profilul psihologic, pentru a ve­dea in ce directie sa o indrume si daca matematica este directia ei de excelenta sau nu.

"Atunci am inteles cat de important e contactul copiilor cu abilitati inalte cu alti copii asemenea lor, ca sa poata face schimb de idei. La fel, foarte important e si contactul intre pa­rintii cu copii supradotati. De ceva vre­me s-a format deja o comunitate de astfel de parinti. Ei vorbesc intre ei, isi pun intrebari si comunica."

Ce discuta, insa, astfel de parinti, atunci cand ies in parc cu copiii? Nu unde gasesc cea mai frumoasa jucarie, ci unde descopera cea mai relevanta informatie (despre dinozauri, delfini, continente, batalii istorice si te miri ce altceva). Nu cum fac sa-i trimita la teme, ci cum fac sa-i opreasca din studiu.