PERSONALITATE SFÂNTĂ / Sfântul Vasile, ierarhul desăvârşit

Anul nou laic începe cu praznicul Tăierii Împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi cu ziua Sfântului Vasile cel Mare.

Ierarhul care ne-a învăţat să avem grijă de semenii noştri bolnavi şi singuri, creând acele aşezăminte numite ulterior Vasilade, sfântul care a alcătuit slujba Sfintei Liturghii, care ne-a lăsat regulile vieţuirii monastice, Sfântul Vasile,  a rămas în istoria creştinismului drept un exemplu de vieţuitoare cu adevărat creştină.

PĂRINTE AL BISERICII ŞI MARE DASCĂL
Personalitatea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în contextul epocii în care a trăit este pusă în evidenţă de teologul Mihai Apostolescu: "Sf. Vasile, numit pe bună dreptate «cel Mare» şi «Părinte şi învăţător al Bisericii», a excelat prin profunzimea teologică, caracterul puternic, echilibrul şi pragmatismul său în toate domeniile vieţii bisericeşti, pe plan dogmatic, cultic, canonic, social, ascetic şi misionar, fiind un model pentru toţi urmaşii săi. În troparul închinat Sf. Vasile, Biserica a cinstit toate aceste calităţi: «În tot pământul a ieşit vestirea ta, că acesta a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor le-ai împodobit, împărătească preoţie». Sfântul Vasile a vieţuit în secolul al IV-lea, într-o perioadă în care Biserica trecea prin mari transformări. O dată cu Edictul de la Milan din anul 313, prin care creştinismul devenea religie licită în Imperiul Roman, Biserica a depăşit perioada prigoanelor sistematice la care fusese supusă până atunci de către împăraţii romani păgâni, chiar dacă au mai existat două episoade tragice chiar şi după 313, persecuţiile împăraţilor Licinius (320-323) şi Iulian Apostatul (361-363). Convertirea Sfântului Constantin cel Mare la creştinism a inaugurat o nouă eră în relaţia dintre Biserică şi statul roman, ridicată mai târziu la rangul de alianţă prin proclamarea religiei creştine ca religie oficială a Imperiului Roman în timpul împăratului Teodosie cel Mare, în 381".

PRIETEN CU SFÂNTUL GRIGORE TEOLOGUL
În Biserica Ortodoxă, Sfântul Vasile este numit şi "Părinte, mare dascăl al Bisericii şi ierarh", fiind prăznuit atât la 1 ianuarie, ziua trecerii sale la Domnul, cât şi împreună cu alţi doi mari sfinţi ierarhi, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, la 30 ianuarie (Sfinţii Trei Ierarhi). Mihai Apostolescu, despre viaţa şi activitatea marelui ierarh Vasile: "Născut în Cezareea Capadociei în jurul anului 330, s-a bucurat de convieţuirea într-o familie de vază, renumită pentru spiritul său creştin, care a dat Bisericii mai multe personalităţi, printre care şi sfinţi. şi-a început instruirea în oraşul natal sub îndrumarea tatălui său, Vasile, un faimos retor, fiu al Sf. Macrina cea Bătrână şi ucenic al Sf. Grigorie Taumaturgul. Mama sa, Emilia, fiica unui martir creştin, a dat naştere la zece copii, din care trei au devenit episcopi (Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Petru al Sevastei), iar fiica cea mare, Sf. Macrina cea Tânără, un model de vieţuire ascetică. După studiile de retorică din Cezareea, a mers apoi în Constantinopol şi după 351 la Atena, unde l-a întâlnit pe Sf. Grigorie Teologul, cu care a legat o prietenie de-o viaţă. În 356 s-a întors în oraşul natal, unde a început o carieră de retor, ca tatăl său, pe care însă o părăseşte în scurt timp pentru a se dedica unei vieţi închinate lui Dumnezeu, convins fiind de «minunata lumină a adevărului evanghelic» şi de «zădărnicia înţelepciunii lumeşti şi a măririlor trecătoare», cum avea să mărturisească mai târziu (Epistola 223). A făcut o călătorie în Egipt, Palestina, Siria şi Mesopotamia pentru a-i întâlni pe cei mai renumiţi asceţi din vremea sa, de care este profund impresionat, hotărând să le urmeze viaţa. şi-a vândut averile, împărţind banii săracilor, după care a dus o viaţă sihăstrească în apropiere de Neocezareea Pontului, alăturându-i-se şi alţi creştini, între care şi prietenul său, Sf. Grigorie Teologul. Cei doi prieteni au elaborat Filocalia, o antologie din lucrările lui Origen dedicate desăvârşirii creştine. Sfântul Vasile a scris în această perioadă Regulile morale, Regulile mari, Regulile mici, Constituţiile ascetice, prin care a devenit cunoscut drept unul dintre întemeietorii monahismului de obşte, Regulile sale fiind şi astăzi la baza vieţuirii călugăreşti în Biserica Ortodoxă. S-a dovedit a fi un om al echilibrului, bun cunoscător al naturii omeneşti, regulile sale descurajând extravaganţele ascetice în favoarea ascultării, a statorniciei, a îmbinării rugăciunii cu munca (ora et labora). El însuşi a întemeiat câteva mănăstiri după regulile sale".

EPISCOP, MITROPOLIT, FILANTROP
"Impresionat de talentul organizatoric al Sf. Vasile şi de angajarea sa totală în slujba Evangheliei, mitropolitul Eusebiu al Cezareei l-a convins în 364 să primească preoţia şi să-i devină principal colaborator. După moartea lui Eusebiu în 370, Sf. Vasile i-a urmat la tron, devenind episcop al Cezareei, mitropolit al Capadociei şi exarh al Pontului. În cei nouă ani de episcopat el a desfăşurat o înfloritoare activitate filantropică, întemeind spitale, case pentru săraci, cămine pentru călători şi străini, câştigând astfel iubirea şi respectul tuturor. Ca alcătuitor de slujbe bisericeşti, Sfântul Vasile a compus Liturghia care îi poartă numele, precum şi numeroase rugăciuni, inclusiv cunoscutele Molitve. Preocupat de propovăduirea creştinismului în ţinuturile păgâne şi de păstrarea rânduielilor fără pată, el a scris 92 de canoane cu obligativitate generală în Biserica Ortodoxă", a mai spus Mihai Apostolescu.

LUPTĂTOR ÎMPOTRIVA EREZIILOR
"Ceea ce a adus însă respectul deosebit de care s-a bucurat Sf. Vasile a fost poziţia sa de neclintit de partea Ortodoxiei în tulburările care au cuprins Biserica în perioada dintre primele două sinoade ecumenice. La începutul secolului al IV-lea a apărut erezia ariană, care punea în discuţie temelia credinţei creştine, dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Prin convocarea sinodului ecumenic de la Niceea din 325 şi stabilirea învăţăturii despre «deofiinţimea» Fiului şi Tatălui s-a crezut că s-a pus capăt definitiv ereziei ariene.

Din nefericire însă, aceasta a renăscut sub diverse forme, reuşind să atragă de partea sa pe unii dintre împăraţi şi să obţină sprijinul politic al acestora. Sf. Vasile şi cei apropiaţi lui au jucat un rol important în această mărturisire. Statornicia şi fermitatea sa în dreapta credinţă l-au impresionat până şi pe împăratul Valens, aderent la arianism, care intenţionase să-l alunge pe Sf. Vasile din scaunul episcopal, dar până la urmă, învins fiind de argumentele şi verticalitatea Sf. Vasile, a renunţat. Împotriva învăţăturilor greşite ale ereticilor, Sf. Vasile a scris tratatele Împotriva lui Eunomiu şi Despre Duhul Sfânt, lucrări de referinţă ce au făcut lumină în aceste capitole ale teologiei creştine, înlăturând confuziile de termeni şi logica strâmbă. Scrierile lui au constituit baza doctrinară pentru sinodul al II-lea ecumenic, ţinut la doi ani după moartea
Sf. Vasile, la Constantinopol în 381, în timpul împăratului ortodox Teodosie cel Mare, atunci când s-a adoptat formularea completă a Simbolului de credinţă. Multe învăţături dogmatice ale Sf. Vasile se află presărate în omiliile, comentariile şi epistolele sale", a conchis Mihai Apostolescu, teolog.

Din bogata activitate epistolară a ierarhului capadocian reiese marea diplomaţie şi deosebitul rol coagulator pe care le-a avut sfântul în lupta de rezistenţă a ortodoxiei în faţa atacurilor eretice, în condiţiile în care alţii, printre care şi un episcop al Romei, Papa Liberiu, cedaseră în faţa presiunilor exercitate de împăraţii eretici.

În epistola către Paladiu, Sfântul Atanasie cel Mare, un alt ales trăitor al veacului de aur al creştinismului, scria astfel: "Vasile este gloria Bisericii. El se luptă vitejeşte pentru adevăr şi învaţă pe cei care au nevoie de aceasta", rezumând în puţine cuvinte ceea ce am putea spune despre Sfântul Vasile cel Mare.

Anul Sfinţilor Capadocieni
Sintagma Sfinţii Capadocieni îi reuneşte pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nissa şi Sfântul Grigore Teologul. Toţi trei au trăit în secolul al IV-lea, cunoscut drept "veacul de aur al teologiei", ei având un rol deosebit în apărarea dreptei credinţe. Doar un alt ierarh, Sfântul Atanasie cel Mare, mare apărător al ortodoxiei în faţa ereziei ariene, a mai primit acest apelativ de "cel Mare", cu care sunt numiţi cei care s-au dovedit a fi tari ca nişte stânci în mărturisirea credinţei. Pentru că se împlinesc 1.630 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2009 drept An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Pe întreg parcursul acestui an se vor organiza diverse manifestări menite să evidenţieze rolul sfinţilor capadocieni în viaţa Bisericii şi vor fi traduse în limba română noi scrieri ale lor.

2009 an omagial al Sfinţilor Capadocieni: Vasile cel Mare, Grigore de Nissa, Grigore Teologul

330 cu aproximaţie anul în care s-a născut Sfântul Vasile cel Mare într-o familie cu 10 copii, dintre care trei au ajuns episcopi

92 de canoane a elaborat erarhul capadocian, conform cărora creştinii, inclusiv cei de astăzi, pot fi călăuziţi spiritual de către duhovnicii lor