Cardon este un satuc inconjurat de ape, la vreo 9 kilometri de Sulina si tot atatia de C.A. Rosetti, comuna-mama. Cele sapte suflete care au mai ramas in el sunt spectatori la campania electorala. La poarta lor nu a batut nici un candidat. Iar cand au vazut un afis stingher pe un gard si-au amintit-o pe aia cu numele prostilor... Lipovenii de pe aici nu mai cred ca li se va face si lor vreodata drumul care sa-i scoata din izolare. Pe agenda cetateanului e o singura solicitare: peste pentru hrana de zi cu zi!

"Ce vor cu noi? Vor sa murim?"

Pentru cei care-si duc zilele in Delta Dunarii, campania electorala nu aduce nici drumuri noi, nici salarii, nici macar siguranta pestelui pe masa, in loc de traditionalii prin alte locuri mici cu bere. “Da, am votat, da’ la ce imi trebuie?“, ma intreaba un necajit din C.A. Rosetti, o comuna cu cinci sate si vreo mie de votanti chemati sa aleaga intre actualul primar si contracandidatul lui din opozitie.

Pe masura ce salupa taie mai adanc apele, nuferii isi ascund capetele cu teama si brazdele de stuf se tanguie mai ceva ca o bocitoare, aplecandu-si varfurile pana ce si le inmoaie in valurile care le-au tulburat linistea. Dunarea inghite toate sunetele care mai razbat de pe mal sau din minte-mi. Cutare candidat e penal. La Bacau, Sechelariu a intrat in turul doi, ce jale! Nastase a zis, Iliescu a facut si a dres... Pe toate le inghite ploaia marunta pe care o nasc, in cardasie, Dunarea si salupa. Ne departam de Tulcea, alunecand pe canal spre Sulina. Cerul coboara mai aproape aducand cu el pelicani care se invart in aer pana ce doi dintre ei, plecati in recunoastere, vor veni cu informatii proaspete: unde e peste mai mult? Apoi iau cu ei un cormoran si-i promit ca daca va scormoni mai iute adancurile, in timp cei ei dau tarcoale pe deasupra luciului, pestele nu va mai judeca. Se va sufoca, va vrea sa iasa la aer si uite asa sa pescuiesti 35 de kilograme de peste pentru o singura gura e floare la ureche. Pentru pelican. Ca pentru om...

Vorba asta imi sparge linistea. Cum adica in Delta Dunarii oamenii nu mananca peste? Asta-i culmea! Da’ ce mananca? Ochii mi-au coborat din cerul pelicanilor in cei albastri ai unui lipovean. Un amestec taios cu resemnare ce da o durere surda. “Ce vor cu noi? Vor sa murim?“, loveste intrebarea in obrazul meu rosu si plecat a neraspuns.

Cardon, satul cu sapte suflete

Piciorul gusta uscatul dupa vreo trei ore in care s-a jucat cu ploia din valuri. Cu sufletul ii simt gustul amar.

Am ajuns la Cardon, un satuc uitat de lume. Noua kilometri il despart de Sulina si tot noua de C.A. Rosetti. Sapte suflete mai stau in nisipul asta care cu ani in urma era gradina de zarzavat care aproviziona orasul. “Toni, Vasilica, Sandu – trei. Eu, tanti Sanda – cinci. Baba Lecara – sase, Platovica – sapte“, mi-i numara cat ai zice peste (ham! de zis poti zice cuvantul asta, ca nu te doare gura, doar sufletul!) nea Nicu Vaciu, dupa ce s-a lamurit ca nu suntem de la Politia de Frontiera si de la noi nu va lua amenda pentru trei babuste pe care sa le inghita dupa 12 ore de dat cu sapa. “Cum, domn’e, vine asta ca armata platita de popor sa pazeasca bunurile particulare!?“, se revolta retoric.

Suparare mare pe mai-marii care au concesionat Delta, deputatul Verbina ar fi luat un brat intreg – Sulina – “pe la Crisan isi are cartierul general, pe unde ati vazut dumneavoastra vilele acelea luxoase si umbrelutele de paie de la porti si unde era cabara aceea cu nisip, ca ei pot construi, au apa, le vine usor transportul, nu-i costa ca la noi, de trei ori mai scump decat l-am luat din Tulcea“ – ca pe Chilia ar fi Robert Raduta, “finul lui Nastase“, “da’ unii se dau asa si ca sa fie lasati in pace, sa nu-i intrebe nimeni nimic“, iar la Sfantu Gheorghe ar fi Bitner (Alexandru Bitner, cunoscut om de afaceri). “Aici nu poti pescui, ca e concesionat, sunt locuri in care te impusca daca te prind cu barca, ca e a lor, dincolo vine Politia de Frontiera si-ti da amenda 500.000 de lei pentru doua babuste. Pai, daca nu am, de unde sa-i dau? Doua zile de puscarie in hainele tale, te tunde si gata! Lasa-ma, ma, ca vreau sa mananc si eu o saramura, nu sa fac bisnita!“, se tanguie nea Vaciu legat cu ochii de barca pe care a abandonat-o pentru a vorbi cu noi.

“La noi saracia e la pamant!“

Cei noua kilometri anuntati de nea Vaciu ne asteapta pregatiti sa ne inghita in nisipul taios pe care ni-l arunca in nari, in ochi, in fiecare por. Arbustii maniosi ca “facem curent“ care-i poate rupe in uscatimea lor sunt decisi sa ne ia scalpul, care li se ofera generos din remorca “autobuzului de Letea“ – tractorul cu care ne-au sarit in cale ajutoarele noastre.

Nea Savele lasa negociatul cu nisipul pentru a-i primi rasadurile si iese mirat la poarta cand aude huruitul de pe drum. “S-o fi intamplat ceva...“ “Pfiuuu...“, scoate cu bucurie sa vada chip de om si vorbele ii pleaca multe, multe ca nea Savele sta la Sulina, aici vine doar vara la munca in gradina, ca stie si de Basescu, dar nu ii place, “domn’e, ca e antipatic rau, ca Nastase a inceput sa s-o ia si el intr-o parte...“ A fost 16 ani primar la C.A. Rosetti. Cel mai bun primar, zic oamenii despre el, care nu intra in cotet sa-ti numere cate oua au facut gainile... Acum scoatem cu greu de la el cateva sfaturi pentru viitorul primar. “Sa se ocupe de oameni, sa le dea posibilitatea sa creasca un animal si sa le dea masina inapoi copiilor sa se duca la scoala, sa nu mai fie taximetru pentru el“. Si ma gandesc cu tristete ca nu pot numara nici o asfaltare de drum, reparatie de scoala, alimentare cu apa. In nisipurile astea oamenii sunt resemnati sa aiba si la fantana apa tot sarata. Nisipul a fost facut sa accepte o vita-de-vie, un pepene, un porumb, o fasole, dar speranta nu poate creste pe el. “La noi saracia e la pamant!“, aud de la nea Savele.

Casa Domnului, intre serpi si termopane

Norii de praf ne poarta mai departe, la Schitul Buna Vestire, unde un preot si doi calugari imping la maximum supravietuirea departe de lume. “Slava Domnului ca nu avem nevoie de primar! Ce ar putea sa faca pentru noi? Curent nu avem, casa sta sa cada peste noi, ne mananca serpii si sobolanii, dar ne apara Dumnezeu!“, imi testeaza gustul pentru ironie preotul venit doar de vreo doua luni pe meleagurile astea. Predecesorul sau a inceput insa o manastire care zace acum in nisip, fara usi, dar cu termopane in ferestre mai lungi decat generozitatea sponsorului.

“Daca mancam peste o data la o luna!...“

Ajungem la Sfistofca, unde huruiala tractorului zapaceste doua lipovence iesite la poarta si un vitel priponit fix pe marginea drumului, semn ca pe aici chiar nu circula nimic care sa-i ameninte siguranta. La Sfistofca sunt semne ca ar fi ceva cu alegerile astea. Pe stalpii de la scoala sunt afise ale celor doi candidati: Antonel Pacora (PSD) si Aurel Dumitrov (PUR). Pe ultimul il gasim chiar “la talpa“ prin sat pentru a convinge alegatorii, spre supararea unei lipovence care inecase deja in rachiu suparari mai vechi si care il umple de ocara ca-i “mai mare rusinea sa mergi din poarta in poarta“. La nea Vanea insa, poarta e deschisa dezbaterilor politice. “Domnita, murim, nu intereseaza pe nimeni. Nici la judet, nici la Bucuresti. Daca mai mancam peste o data la o luna... Eram obisnuiti sa mancam si noi aici o babusca. E, nu se poate, ca nu poti intra. Cherhanalele iau peste de la oameni, dar nu oricare, doar salau, stiuca, somn, crap. Si pe asta cu 15.000 kilu’, dupa care il dau cu 80. Fermierii astia s-au imbogatit pe nimic“, iese durerea din batranul din fata mea. Fost functionar, cititor de jurnale, nea Vanea ar vrea ca PSD sa-si “schimbe firma“ ca de unde atata social in denumirea lui. “Socialul lor sugruma“, cracneste batranul, mai galben decat moartea acestor locuri.

Avere – trei remorci de fiare

Idee care clar trebuie dezbatuta cu primarul PSD in a carui cautare pornim din nou tractorul. Antonel Pacora e de gasit la Letea, in satul lui. Bea o bere cu un fost contracandidat, Ghiocel de la PNL, care nu a prins turul doi. Nu fac fata tirului la care ma supun cei doi. “Nu promit nimic, domnisoara! Ce sa le promit? Luna de pe cer? Nu fac decat sa supravietuiesc ca primar cu un buget de doua miliarde, din care un miliard si ceva sunt doar salariile de la invatamant si transportul scolar. Aici la noi nu se pune problema de dezvoltare, ci de supravietuire. O luna supravietuim si 11 luni intindem mana.“ La fel de repede imi turuie si declaratia de avere, neintrebat: “trei remorci de fiare si doua dulapuri“.

Dupa ce se domoleste, vorbim despre ce e de facut. 50.000 de dolari ar fi partea pe care comuna ar trebui s-o asigure unui proiect finantat de Banca Mondiala pentru constructia unui drum Letea-Rosetti. 50.000 de la vreo mie de suflete, cand doar 60 dintre ei sunt salariati.

Turism? Intervine Ghiocel: “Ce sa-i dau eu turistului aluia? Apa de baut, nu. De spalat, nu. Case nu, ca materialul costa triplu sa-l aduc de la Tulcea. Peste nu. Daca omul ala vine aici, vrea sa dea cu undita. Unde?“.

Ghiocel tipa, primarul da din cap si eu oftez. “Ce vor cu noi? Vor sa murim?“. Nici nu mai stiu daca din gura unui batran care s-a asezat in fata mea a iesit din nou strigatul asta sau din gura nisipului asta adus in stare sa strige si el pentru sufletele care-l calca. Simt ca fug mancand pamantul, nisipul, apa... Salupa taie din nou Dunarea in valuri, pelicanii fac din nou intelegeri cu cormoranii, nuferii isi ascund iar potirele, carduri de pestisori danseaza prin adancuri... cineva sa-mi ia gustul asta amar!

PROGRAM POLITIC

Stau la masa cu trei adversari politici si nu se cearta. Problemele sunt aceleasi dinspre orice culoare politica le-ai privi.

Dumitrov are platforma-program: Soseaua Cardon-Sulina, alimentarea cu apa, transport local, puncte sanitare... etc. Ii fuge mintea in cautarea a orice ar putea sa aduca bani: duzi, viermi de matase, catina, ateliere mestesugaresti. Si iar liniste policolora politic cand vine vorba de bani.

O solutie se naste totusi in discutia cu pesimistul primar, revoltatul Ghiocel si dinamicul Aurica, convins ca daca ar sta pe capul celor de la judet sau de la guvern nu ar pleca cu mana goala. Trecerea apelor si dreptului de concesiune la administratia locala, pentru a castiga si oamenii de pe urma locurilor in care au trait toata viata.

Primarul PSD e certat de Dumitrov ca nu se lupta cu sefii sai de partid. Ca sa se apere, scoate memoriile facute catre administratia Deltei. “S-a ajuns la o situatie disperata si umilitoare care poate genera conflicte intre concesionari si locuitori“, scrie primarul.

Aflam despre amenzi pentru cei care au avut nenorocul sa prinda un singur peste mai greu de 3 kilograme, cat au voie sa pescuiasca cei cu permise familiale, carora in mod ciudat li se spune asa, pentru ca daca titularul lor se imbolnaveste nici un alt membru al familiei nu-l poate folosi pentru a hrani familia si pe bolnav.

“Exista unele opinii in randul locuitorilor ca probabil se urmareste depopularea Deltei, factorul uman fiind dusmanul numarul 1 care trebuie eliminat din zona. Nu credem ca populatia Deltei a distrus ecosistemele, ea fiind prezenta aici de sute de ani si nu a creat cine stie ce catastrofe ecologice“, scrie primarul.

“L-am votat, da’ la ce-mi trebuie?“

Nea Vaciu stie ca sunt alegeri, ca au fost sase candidati si au ramas doi: primarul si Aurica Dumitrov, dar nu pentru ca ar fi batut la poarta lui, ca n-o fi fost acasa. A vazut un afis pe un gard. Si nu i-a placut; i-a amintit de vorba aceea cu numele prostilor pe toate gardurile.

Apoi a venit preotul de la C.A. Rosetti si i-a luat cu masina sa-i duca la vot. Asta pentru ca nu au sectie de votare aici. Si aceea e tot la 9 kilometri departare, ca si doctorul, ca si biserica, si cimitirul.

Nea Nicu Vaciu are mortii ingropati la Sulina, dar nu se duce sa taie buruienile de pe groapa. “Daca te duci, trebuie sa si ramai peste noapte. Asta nu-mi convine. Dau 100 de lei (de mii de lei) pe vapor. Nici asta nu imi place, ca eu nu sunt nici macar somer, nu am nici un venit. Asa am o sora care vede de parinti“, zice multumit ca macar la asta are o solutie.

De primar spune ca nu are nevoie. “L-am votat, da’ la ce-mi trebuie? A adus un vecin vreo doua neoane, nici pe alea nu le-a pus. Am o veioza mica in casa si o aprind pe aia. Iar cand e luna, e luna... Noroc ca avem lumina asta ca altfel ne lua gaia. Primarul nu face nimic, ce sa faca? Podul asta ne trebuia sa ne lege de soseaua care duce la Sulina. De prin ’94 l-au inceput. Aaai, o cabara de nisip si o salupa erau de ajuns. Daca era Ceausescu, cu roabele carau si faceau“, isi spune naduful pe care il inchide doar “internationala“ de 15.000 de lei pachetul.

A auzit ca primarul a dat bere ca sa-l voteze oamenii, dar lui nu de-o bere ii e pofta. S-ar multumi cu Mona. “Mona, a, nu stiti de Mona... Spirtul medicinal... Face ochii albastri“, se uita in ochii mei cascati care inteleg mai tarziu ca mai rau decat Mona este rachiul ala facut de un vecin de a bagat trei oameni in pamant acum doua luni.

A baut bere si a mancat mici la Tulcea, acu’ vreun an, si i-a luat pe ei 100.000. Nu i-a mai trebuit.

Nici prin cap nu-i trece sa mai ajunga vreodata pe la Capitala. Inainte, cand era berea 7 lei, venea. Traia si sotia si se imprietenisera cu o ziarista de la Bucuresti care venea in vacanta la ei. Apoi mergeau si ei la ea, la Capitala. “Acum, e viata scumpa. Rapida de la Sulina la Tulcea e 200.000 de lei. Da’ mancare? Da’ o tigara?“.

Nea Vaciu nu a vazut la fata nici un parlamentar de Tulcea. Mai asculta la radio din cand in cand ce se petrece prin Bucuresti si stie ca Iliescu “nu mai vrea sa candideze“.

“Nu se mai poate cumpara la negru“

Guvernatorul Deltei, Virgil Munteanu, ne ofera si cealalta fata a povestii. Braconajul a dus la scaderea resurselor piscicole. Iar oamenii ar fi nemultumiti nu ca nu au ce manca, ci ca nu au ce vinde.

Jurnalul National: Domnule guvernator, nu se mai poate pescui in Delta?

Virgil Munteanu: Nu asta e problema, ci ca in loc sa se pescuiasca in disperare, haotic, cum s-a intamplat vreme de ani si ani, iar pestele sa se vanda la negru, acum situatia este cu totul alta. Oamenii pot pescui. Acum e o perioada putin mai deosebita din cauza nivelului cam mare al apelor in Delta si intr-adevar capturile pot fi mai mici decat de obicei.

Care sunt conditiile in care pot pescui localnicii?

Fie sunt pescari profesionisti, autorizati de noi, si obtin venituri de pe urma pescuitului, fie pescuiesc pentru consum familial. Au dreptul sa pescuiasca trei kg de peste pe zi.

Ei se plang ca au aceste permise pentru anumite zone, care se dovedesc sarace in peste.

Nu prea este asa. Aceste zone au fost stabilite in anul 2000 de noi impreuna cu Primaria din C.A. Rosetti. Ei pescuiau cantitati mai mari pe care le vindeau. Aici a aparut nemultumirea. Nu au dreptul sa vanda acest peste.

Si ce se intampla daca prind un peste de cinci kg?

E ok, nici o problema, pot sa-l ia.

Oamenii spun ca primesc amenzi sau ca este confiscat pestele.

Nu e adevarat. Eu am tot ce inseamna amenzi si sanctiuni care au fost date in rezervatie, catre toata lumea, si nu e adevarat.

Asta spune chiar primarul intr-un memoriu pe care vi l-a adresat.

Eu va pot certifica faptul ca acest lucru nu se intampla. Acel memoriu este vechi, primarul l-a trimis ca sa se puna bine cu oamenii. Ca zonele de pescuit sunt sarace, le-am modificat in urma solicitarilor primariei. Multe din aspectele din acel memoriu s-au rezolvat. Mie imi pare rau ca primarul din C.A. Rosetti care probabil ca este mai mult preocupat de campania electorala nu v-a spus asta.

Pana la urma cum de nu am gasit peste sa mancam in Delta, la o pensiune turistica?

Pentru ca aceasta pensiune nu a cumparat dreptul de a pescui. Nu se mai poate cumpara peste la negru sau se poate cumpara foarte greu. Pensiunile trebuie sa invete sa functioneze pe un principiu legal si sa cumpere peste. Pensiunile de la munte vaneaza cerbi sau mistreti pe care sa-i serveasca turistilor?

Dar localnicii? Ei din asta traiesc.

Foarte adevarat. Au posibilitatea sa-si procure pentru hrana lor.

E legal, dar este moral ca localnicul sa nu poata pescui oriunde?

Concesionarul a concesionat o activitate: cea de valorificare a resurselor piscicole. Pescarul din Periprava nu se duce sa pescuiasca la Uzlina, ci in zonele lui traditionale, iar acestea au ramas la pescuit. A, e alta problema: ca acest concesionar ii controleaza foarte tare sa nu foloseasca scule nepermise si de aici incep si sanctiunile.

IN LOC DE EPILOG

Cineva spunea ca este si vina pescarilor din Delta ca nu s-au asociat intre ei atunci cand li s-a propus asta. Ca sunt si ei aserviti unor interese ale unui concesionar sau altul si ca mint cand spun ca nu pot pescui. Au permise familiale, ce-i drept, pentru anumite locuri de pescuit. Braconeaza, si asta e adevarat, din nefericire unii chiar cu curent electric, ucigand mai mult decat iese la suprafata in momentul acela si sterilizand tot in jur. Realitatea palpabila pe care am trait-o atat in C.A. Rosetti, cat si in amonte, la Maliuc, este ca greu am putut gasi peste de mancat, iar atunci cand am incropit o masa, aceea a fost cu carasi, zece bucati de-o palma la sapte oameni, nici vorba de un crap sau o stiuca. Gazda de la pensiunea la care am innoptat s-a oferit sa ne puna pe masa ciorba de gaina si tochitura de porc. A fost ingrozita sa auda ca vrem peste si nu a avut de unde sa ni-l scoata. Cei de acasa isi faceau iluzii ca vom veni din Delta macar cu un borcan de icre.