Pionul de Sah - Bunicul si discipolul

Colonelul Ioan Ratiu, zis "Bunicul", de la Serviciul Judiciar Cluj, s-a ocupat ani in sir si de mai tinerii lui colegi, invatandu-i tainele meseriei sale. Unul dintre acestia, capitanul Nona, se indreapta, alaturi de el, in masina militiei, spre locul savarsirii unei crime.

Satul Morlaca. 1973. Masina opri in fata scolii din sat. Coborara. Ii intampina seful de post, subofiterul Ioan Cora.

- Cam multi curiosi, privi Ratiu la multimea din apropiere.

- Aproape tot satul!, spuse seful de post.

- Cati ani avea batranul?

- Optzeci si patru. A fost un om de vaza al satului. Se numeste Traian Marele. Era pensionar si locuia singur.

- N-avea copii?

- Ba da: patru baieti, insa toti s-au stabilit la oras, pe la Brasov si pe la Deva.

- Si cine-i facea menajul, cine avea grija de el?

- Fosta lui nora, Ana, si cativa batrani mai… tineri decat el. Cainele nu mersese mai departe de prispa si cercetarea continua.

- Mosneagul n-apucase sa se culce, zise colonelul aratand sticla afumata a lampii de iluminat. Lampa a ars toata noaptea, s-a consumat tot gazul din ea.

Langa piciorul mesei, era un pion de sah. Cutia cu celelalte piese era pusa pe bufet.

- Batranul obisnuia sa joace sah?, intreaba Ratiu.

- Da, dar… nu prea avea parteneri.

- Si de cand credeti ca n-a mai jucat?

- Pai… de vreo saptamana.

- Ii placea sa bea?

- Da. Bere, vin si tuica.

- Lichior, nu?

- Nu l-am vazut niciodata.

Ratiu mirosi gura sticlei de lichior de pe masa. Parca fusese lichior in ea, dar parca mirosea a altceva…

- Ofiterul o chema si pe nora mosneagului.

- Cand ati facut curat in casa ultima data?, o intreba.

- Ieri, raspunse Ana.

- Ati observat cumva, pe jos, vreo piesa de sah?

- Nu. Am maturat bine… Cutia de sah era pe noptiera. Din casa nu lipsea nimic. Colonelul se-ntoarse din nou cu gandul la pionul acela de pe jos: "Cred ca ucigasul a jucat sah cu victima. Acesta, probabil foarte nervos, a trantit piesele de sah in cutie, fara sa observe ca un pion cazuse pe jos".

Urma de la bufet

- V-ati putea aminti daca cineva a cumparat ieri o sticla cu lichior de vanilie?

Gestionarul bufetului se framanta putin, apoi spuse:

- Nu, nimeni, dar am dat-o eu… Aseara a venit la bufet Gheorghe Andro, care a consumat sase sute de grame de rachiu cu sirop. Dupa zece, adica la ora inchiderii, a cumparat un sfert de litru de rachiu, tot cu sirop, pe care i l-am pus intr-o sticla goala de lichior de vanilie, din acelea cu eticheta verde…

- Ce dop ati pus la sticla, va amintiti?

- Da, un dop de pluta.

- Gestionarul bufetului mai relata ca paznicul cooperativei cumparase si el un sfert de litru de rachiu, dar fara sirop. I-l pusese tot intr-o sticla de lichior de vanilie.

- Si dopul?, intreba colonelul.

- I-am pus un dop de material plastic.

Sosi capitanul Nona. (…)

- Gheorghe Andro n-are o reputatie prea buna, mai spuse capitanul. Este betiv si nu lucreaza nicaieri. Avea doi prieteni, care i-au furat batranului, candva, niste bani…

- Si care jucau sah cu el, completa colonelul.

- Da, intelese aluzia Nona, si lui Andro ii place sa joace sah.

Marturisirea

Se inserase si Andro nu se mai intoarse acasa. Militienii il asteptau. Si iata-l, pe la ora patru dimineata, intrand tiptil in casa. Este luat pentru cercetari. Vazand incotro il conduceau militienii, Andro ingalbeni. Pana la casa lui Traian Marele nu scoase insa nici o vorba.

- Priveste!, ii arata Ratiu pionul de sah de langa piciorul mesei.

Andro privea insa la sticla. Ochii ii incremenisera pe eticheta verde cu inscriptia "Lichior de vanilie".

- Nu eu l-am ucis!, izbucni el.

- Nu mai are nici un rost, Andro, ii vorbi colonelul. Nu uita ca sticla aceea pe care o privesti o cunoaste si gestionarul bufetului…

- Gestionarul nu poate sa…, se incrunta Andro.

- Dar "semnatura" ta?

- Semnatura?

- N-ai auzit de amprente, Andro?

Gheorghe Andro se prabusi, parca, in el, apoi recunoscu.

- N-am vrut sa-l omor, credeti-ma… (…)

Declara ca il lovise pe batran, dupa o cearta care plecase de la jocul de sah.