Jurnalul Naţional vă propune, începând de astăzi, un serial din culisele Poliţiei Capitalei. Vă vom “plimba” prin 26 de secţii care deservesc peste două milioane de locuitori din cele şase sectoare ale Bucureştiului. Primul pe listă este Sectorul 1, unul de lux, după cum consideră atât hoţii, cât şi oamenii legii.
“E foarte tentant să încerci să furi din Sectorul 1”, spune chiar şeful Poliţiei acestei zone administrative, comisarul-şef Paraschiv Dumitrache. El vorbeşte cu mândrie despre “teritoriul” pe care îl are în grijă, deşi nu locuieşte aici: “Sectorul 1 este sectorul de lux şi este cel în care locuiesc sau şi-ar dori să locuiască cei mai potenţi bucureşteni, din punct de vedere financiar”.
Nu este doar cea mai întinsă zonă administrativă a Capitalei, dar are şi cele mai multe cartiere de vile. Tentaţia e mare şi atrage infractori din toate celelalte sectoare, dar şi din comunele limitrofe. Circa 400.000 de cetăţeni stau cu forme legale în Sectorul 1. Aici îşi au sediile cele mai importante instituţii din Bucureşti şi din ţară, iar numărul persoanelor care tranzitează zilnic centrul oraşului se ridică la câteva zeci de mii. În plus, în zone ca Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei sau Romexpo au loc cele mai mari manifestări de stradă. Aria de competenţă a Poliţiei de sector cuprinde, la nivel centralizat, serviciile de investigare a fraudelor şi de investigaţii criminale, dar şi biroul de combatere a crimei organizate şi antidrog. La nivel de secţii, cele mai importante servicii sunt siguranţa şi ordinea publică şi poliţia de proximitate.
CONDICA DE RECLAMAŢII. Cea mai mare problemă cu care s-au confruntat oamenii legii anul trecut, ca număr de sesizări, a fost cea a furturilor din autoturisme. “Reacţia noastră nu e operativă, pentru că fapta se săvârşeşte foarte repede şi pentru că cei mai mulţi hoţi sunt minori”, spune comisarul-şef Dumitrache. La nivelul sectorului sunt înregistrate în jur de 10 de astfel de reclamaţii în fiecare zi. În această categorie intră şi furturile de pe autoturisme – oglinzi, capace de roţi, ştergătoare. Punctele “fierbinţi” din sector, cu cele mai mari riscuri de furt din auto, sunt Dorobanţi, Băneasa, Titulescu, Bucureştii Noi şi străzile limitrofe Gării de Nord. “Se fură cel mai mult aparatele GPS şi antiradarele”, spune comandantul Secţiei 5, comisarul-şef Gheorghe Pană.
O altă infracţiune frecvent întâlnită o constituie furturile din buzunare, din poşete, din mijloacele de transport în comun, iar victime sunt în special bătrânii şi copiii. Oamenii legii spun că în aceste cazuri este destul de greu de probat fapta, pentru că, de cele mai multe ori, autorul nu este prins în flagrant. Pe lângă infracţiuni, poliţiştii au de lucru şi cu sesizări mai puţin obişnuite. Ei spun că cetăţenii vin la secţie pentru orice problemă, iar în multe cazuri nu au competenţe. Adjunctul şefului Secţiei 1, inspectorul principal Sorin Dragomir, aminteşte un caz când Poliţia a fost sesizată pentru că doi preoţi nu se înţelegeau pe o cameră din casa parohială. În Sectorul 1 se află şi cel mai mare complex comercial din Bucureşti, Băneasa Shopping City. Pe lângă numărul mare de cumpărători, acest obiectiv atrage şi hoţii. Ei folosesc tactici în permanentă schimbare şi profită de faptul că parcările nu sunt supravegheate video decât într-o proporţie mică, spune şeful Secţiei 2, comisarul Mihai Voicu.
COOPERARE ZERO. Numărul infracţiunilor ar fi cu mult redus dacă cetăţenii ar fi mai cooperanţi, spun oamenii legii. “Am avut de Sărbători cele mai multe spargeri de locuinţe din Bucureşti din ultimii ani pentru că oamenii sunt neglijenţi”, susţine şeful Secţiei 5, comisarul-şef Gheorghe Pană. El are în grijă cartierul Bucureştii Noi şi toată regiunea de până la Şoseaua de Centură, o zonă în care se construieşte foarte mult şi există deja numeroase vile. În Occident, fiecare îşi apără bunul său, al vecinului şi al comunităţii, spun poliţiştii. La noi însă, cei mai mulţi abia au grijă de portofelul din buzunar. “Am avut un caz când hoţii au intrat peste cineva în casă şi i-au luat geanta de sub cap în timp ce dormea”, spune comisarul-şef Pană. În plus, deşi cetăţenii se plâng de activitatea Poliţiei, de cele mai multe ori aceştia refuză să ajute în mersul anchetelor. “Nimeni nu a auzit şi nu a văzut nimic. Fiecare îşi apără bunul lui, fără să-i pese ce se întâmplă cu cel de lângă el. Dacă Poliţia cere sprijinul cuiva se loveşte involuntar de aceleaşi răspunsuri: «Nu pot», «Nu am timp», «Nu vreau să fiu târât prin tribunale»“, povesteşte bossul de la Secţia 5.
“Poliţiştii de proximitate sunt ambasadorii noştri în stradă. Ne dorim o comunicare mai activă. Am avut o tentativă să ne întâlnim, conducerea poliţiei de sector cu cetăţenii, dar lumea a fost dezinteresată.” Aşa descrie şeful poliţiştilor din Sectorul 1, comisarul Dumitrache, relaţia cu comunitatea.
DEFILĂM CU CE AVEM. Care sunt însă resursele cu care Poliţia Sectorului 1 trebuie să-şi facă treaba? “Din punct de vedere logistic, suntem de invidiat. Stăm bine”, spune adjunctul Secţiei 1, inspectorul principal Sorin Dragomir. Într-adevăr, această secţie beneficiază de un sediu nou, conform cu standardele europene. Mai puţin liftul, care are nevoie de un dispozitiv special pentru a funcţiona. Lucrurile nu stau la fel de bine peste tot. “Oamenii mei au parte în birouri de un spaţiu cu doi metri cubi mai mic decât un deţinut din penitenciar”, estimează comisarul Voicu. Secţiile 2 şi 3 funcţionează în clădiri aflate în litigiu, lucru care blochează orice investiţie în infrastructură. Chiar dacă s-au făcut renovări în compartimentele de lucru cu publicul, condiţiile sunt departe de a fi mulţumitoare.
La secţiile 4 şi 5 există şi arest. În zilele “de pachet”, adică atunci când arestaţii preventiv îşi primesc tot clanul în vizită, spaţiile de la intrare arată ca un târg. De la haine până la mâncare, pachetele stau întinse pe jos, iar printre picioare ţi se strecoară puradei de diferite culori şi dimensiuni.
S-a investit însă, încet-încet, şi s-a acoperit o mare parte din nevoile semnalate în anii anteriori. Există suficiente calculatoare, s-au cumpărat maşini noi pentru patrulare, nu mai sunt probleme cu combustibilul. Mai mult, unele echipaje sunt acum dotate cu GPS pentru a eficientiza intervenţia în caz de urgenţă.
Resurse umane deficitare
Deşi în ultimii ani s-a îmbunătăţit situaţia înzestrării materiale, Poliţia Capitalei se confruntă cu deficitul de personal. Secţiile Sectorului 1 au între 150 şi 180 de angajaţi, iar posturile neocupate reprezintă 10%-15%. Dacă în cazuri cum este cel al Secţiei 5, în care scandalul benzinarilor de acum câţiva ani a decimat efectivele de lucru, în alte situaţii s-au înregistrat pensionări masive. Avantajul este că media de vârstă a scăzut, este acum de circa 30 de ani, dar în acelaşi timp scade şi ponderea oamenilor cu experienţă. “Trei sferturi din lucrători au vechime de cel mult doi ani”, spune comisarul Voicu. De altfel, meseria de poliţist nu mai atrage prea mult tinerii. Banii nu sunt suficienţi, încât să tenteze, munca de stradă implică riscuri, iar statutul omului legii nu mai impune prea multă autoritate. “Orice om de afaceri te tratează «cu respect». Nu poţi să-i dai decât maximum o amendă pe care o poate anulaîn instanţă”, spune adjunctul Secţiei 4, Olimpiu Ghinulescu.
Mândrie
“Aici locuiesc sau şi-ar dori să locuiască cei mai potenţi bucureşteni din punct de vedere financiar”
Paraschiv Dumitrache, şeful Poliţiei Sectorului 1
Sectorul 1, în cifre:
Numărul de străzi: 1.100
Locuitori cu forme legale: 400.000
Maşini de poliţie: 110
Numărul agenţilor: 600
Suprafaţa în kilometri pătraţi: 67
Maşini înmatriculate: 750.000
Numărul secţiilor arondate: 5