Poliţistul care "te vede" bătrân

Subinspectorul Florin Lăzău, criminalist la IPJ Bihor este singurul poliţist român specializat în "age progression" (n.r. – îmbătrânirea imaginii).

Subinspectorul Florin Lăzău, din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Bihor este singurul poliţist român specializat în "age progression" (n.r. - îmbătrânirea imaginii). A fost invitat să se alăture echipei de criminalişti de la FBI şi a refuzat pentru că, spune el, ce poate face în SUA, poate face şi în România.

Holurile IPJ Bihor sunt decorate cu desene în creion făcute de el. În fiecare birou găseşti pe perete portretul celui care lucrează acolo. Să stai de vorbă cu Florin Lăzău despre meseria lui e o experienţă cel puţin interesantă. Pentru că, pe măsură ce-ţi dezvăluie tainele ei, îţi imaginezi că el ştie deja cum vei arăta peste 10 ani. Şi chiar ştie.


DE LA SECTORIST LA ARTIST CRIMINALIST
E poliţist din 1999. Spune că a început "cu munca de jos", la Ordine Publică şi la Furturi Auto. În 2004, a ajuns în compartimentul de criminalistică al IPJ Bihor, unde administra baza de date ImageTrack. "Iniţial, sistemul de realizare a portretelor robot pe calculator s-a implementat în 5 judeţe din ţară. Când a ajuns şi la noi, am fost numit să mă ocup eu de asta". A renunţat însă în curând la utilizarea softurilor, pentru că experienţa l-a învăţat că schiţa în creion e portretul robot ideal. "Când am primit prima dată softul, nu ştiam prea multe despre el, aşa că am încercat să aflu de la cei care îl mai folosiseră. Am sunat la IPJ Cluj, care fusese unul dintre centrele pilot, şi am vorbit cu cel care este acum şeful serviciului criminalistic Cluj, domnul Câmpeanu. L-am întrebat dacă a mai făcut vreodată portrete robot. Şi a început să râdă, pentru că el făcea deja asta de 15 ani... De la el am luat primele sfaturi şi îndrumări. Mi-a spus «Ca să faci o treabă bună, pune dom'ne mâna pe creion şi desenează! Pentru că în acest domeniu trebuie să cunoşti anumite date şi elemente ale fizionomiei umane. Totul se leagă. Dacă nu cunoşti anumite aspecte, poţi să ai 5 calculatoare şi 10 softuri, că nu te ajută să faci o treabă cum trebuie.»  Aşa că am început să desenez. Am urmat cursurile şcolii populare de artă de aici din Oradea, timp de 3 ani. După care a început să-mi placă şi am început să caut singur să învăţ".


AUTODIDACT
A experimentat, a încercat metode atestate, a improvizat, a citit sute de pagini de cursuri pe Internet şi a corespondat cu cei mai buni artişti criminalişti din lume. Acum, e singurul poliţist din judeţul Bihor care face portrete robot şi recunoaşte, fără falsă modestie, că "am desluşit secretele acestei meserii şi pot să spun că acum sunt specializat".

Încăperea în care lucrează subinspectorul Lăzău are vreo 4 metri pătraţi. Un birou pe care stau un calculator şi un laptop, un pupitru, pe care încă se mai află ultimul portret robot pe care l-a desenat, şi două scaune. Pe pereţi sunt diplomele primite la diverse cursuri, imagini etalon: chipul femeii perfecte, al bărbatului ideal, o serie care ilustrează înaintarea în vârstă a unei persoane - de la bebeluş la bătrân -, un panou cu fotografii ale unor infractori identificaţi, alături de portretele robot care au dus la găsirea lor, o icoană cu Fecioara Maria şi... un motto - "Ai grijă ce gândeşti, gândurile tale devin cuvinte. Ai grijă ce spui, cuvintele devin acţiuni. Ai grijă ce faci, acţiunile devin obiceiuri. Ai grijă ce obiceiuri ai, obişnuinţele devin caracter. Analizează-ţi caracterul, îţi devine destin" (Frank Outlaw). "L-am citit undeva... Şi mi-a plăcut. Mi se par nişte sfaturi foarte bune şi am vrut să le am mereu în faţa ochilor", povesteşte subinspectorul.

Îi cer să-mi spună povestea portretului robot pe care îl are încă pe pupitru. "Aaaa! A fost un caz de furt din mijloacele de transport în comun. Am făcut portretul robot în creion şi  l-am finisat puţin pe calculator. Apoi l-am verificat în baza de date Imagetrack şi l-am identificat. Mai fusese arestat, tot pentru furt din buzunare. Le-am comunicat celor de la Judiciar, iar acum suspectul este în arest". Pe panoul de pe perete e şi fotografia cu chipul real al hoţului. Asemănarea e incredibilă. Majoritatea portretelor afişate sunt la fel. "Ãsta e un caz interesant (n.r. - arată spre unul dintre desene). O femeie la vreo 50-60 de ani l-a surprins pe acest individ în casă, cu telefonul ei în mână. El a fugit, ea a anunţat poliţia şi a venit să-i facem protretul robot. După circa 6-7 luni, cei de la Investigaţii Criminale mi-au spus că, trecând pe hol, au văzut nişte persoane care aşteptau să fie interogate sau pentru martori asistenţi. Printre ei era şi acest băiat. Colegii mei şi-au dat seama că seamănă foarte bine cu portretul robot pe care îl aveau în birou, s-au dus la el şi l-au întrebat direct - «zi unde e telefonul!». Băiatul, luat prin surprindere, a început să spună tot".


EXPERIENŢA AMERICANĂ
În 2008, subinspectorul Florin Lăzău a primit titlul de "poliţistul anului" în judeţul Bihor. "Am primit 2.000 de dolari ca premiu, sumă care m-a ajutat să merg în SUA la un curs în urma căruia am primit atestatul de artist criminalist şi acum sunt mebru activ al IAI (International Association for Identification)". La cursul organizat de Northwestern University din Chicago, subinspectorul Lăzău a cunoscut-o pe Lois Gibson, unul dintre cei mai buni artişti criminalişti din lume. "A intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe identificări pe baza portretelor ei robot. Eu am văzut-o la Discovery şi am căutat-o pe internet. Am contactat-o, am discutat, ne-am înţeles foarte bine. Acum am şi cunoscut-o şi pot să spun că am învăţat multe de la ea. Am aprofundat toate cele trei metode ale artei criminalistice - portretul robot, îmbătrânirea facială şi reconstrucţia facială".

La început, povesteşte subinspectorul Lăzău, a fost surprins de dotările minime cu care lucrează artiştii criminalişti americani. Apoi, şi-a adus aminte de ce-i spusese poliţistul de la Cluj atunci când începuse să facă portrete - "Pune, dom'ne, mâna pe creion!". "La ei, totul se face în creion. Noi ne specializăm în softuri computerizate. Astea sunt de cele mai multe ori o capcană, pentru că portretul robot realizat pe calculator seamănă cu o fotografie. Dacă îl vede în ziar sau la televizor, omul îl ia ca pe o fotografie şi se aşteaptă să fie exact ca şi el. Pe când o schiţă în creion lărgeşte abordarea, pentru că aceea trebuie să semene cu persoana respectivă. Americanii sunt şi foarte deschişi la tot ce e nou. Nu sunt aşa de inhibaţi. De exemplu, de la ei am învăţat că omul care îţi descrie un suspect e inhibat de faptul că vine la poliţie. Şi atunci, biroul unui artist criminalist nu trebuie să arate ca un laborator de criminalistică. Omul trebuie să se simtă relaxat, ca acasă, să nu fie stresat. De aceea, când o să fie gata noul meu birou, o să-l amenajez ca atare".

Poliţistul povesteşte despre cum a refuzat o ofertă a FBI-ului de a face un schimb de experienţă, cu posibilitatea de a rămâne să lucreze pentru ei, şi râde de mirarea care ni se întipăreşte pe chip. "Cei de la FBI au şi ei o academie în care se fac cursuri de artă criminalistică. Am fost acolo şi mi-am prezentat metodele şi au fost foarte încântaţi, pentru că nu auziseră de metodele mele şi editorii grafici pe care îi foloseam. Şi apoi m-au contactat să mă duc la ei la cursuri, ca să facem un schimb de experienţă. Cu posibilitate de a rămâne pentru că mi-au spus că eu «nu sunt făcut pentru România». Dar mie atunci îmi expirase viza şi... a doua oară n-am mai vrut să plec. Nu că n-aş fi fost îndrumat sau chiar încurajat, dar am zis - dom'ne, pot să fac în ţara mea, pot să împărtăşesc celor de aici, practic eu nu mai am ce învăţa de la ei şi tot ce fac eu se poate face şi aici, la noi în ţară".


DIN SECRETELE MESERIEI
Îmbătrânirea facială i se pare subinspectorului Lăzău cea mai interesantă dintre părţile artei criminalistice. Povesteşte că atunci când a revenit de la cursul din SUA a început să facă portretele îmbătrânite ale copiilor dispăruţi. Printre cazurile la care a lucrat se numără cel al Andreei Simon, al Elvirei Ghioca şi al lui Laurenţiu Cristescu. Pe unul dintre pereţii biroului său, subinspectorul Lăzău are şi modele de îmbătrâniri. O fată şi un băiat la 12, 13 şi 15 ani. "După cursul din State am început să exersez mult această metodă. Iniţial, mă ghidam după oasele craniului. Am făcut rost de aceste fotografii cu copii, făcute în timp, pentru a vedea ce şi cum se modifică la fizionomia lor. Aşa se face perfecţionarea. Practic, înveţi tot timpul. Există internetul, am învăţat şi de la americani mult... Dacă îţi place şi vrei să ajuţi nu există să nu înveţi", spune artistul criminalist.

"Îmbătrânirile sunt relative. Depind de foarte mulţi factori şi, pentru o acurateţe cât mai mare, am nevoie de foarte multe date şi informaţii", dezvăluie el. "Fotografiile părinţilor naturali sunt indispensabile. Apoi, ideal ar fi să am şi fotografii ale fraţilor, surorilor, bunicilor... Atât recente, cât şi făcute la vârste apropiate de cea la care a dispărut copilul şi de la cea pe care ar avea-o la momentul la care fac îmbătrânirea. De regulă, îmbătrânirile le fac pe calculator, nu în creion, pentru că este mult mai uşor. Dacă nu am la dispoziţie fotografiile părinţilor, îmi folosesc imaginaţia şi cunoştinţele de criminalistică. În general, atunci când îmbătrânim se măresc oasele craniului, pupila se micşorează, intervine gravitaţia şi piele şi muşchii feţei se lasă, cu timpul apar riduri, linia părului se retrage, urechile cresc, apare bărbia dublă..."


SOLICITAT ÎN STRĂINĂTATE
Pe lângă cazurile din ţară, poliţistul a primit şi solicitări din afară. "Am primit o cerere de ajutor din Germania, de la familia unui băieţel (n.r. - Dirk Schiller) care a dispărut în 1979, la vârsta de 3 ani şi jumătate. Oamenii auziseră că ar exista o metodă de «îmbătrânire» a fotografiei băiatului şi au cerut ajutor de la experţi din Statele Unite, Canada şi România. Din imaginile primite, ei au selectat-o pe a mea. Fotografia a fost foarte mediatizată în Germania, pentru că acest caz încă face vâlvă în presă. A fost expusă şi într-un muzeu din Berlin, unde cazul băieţelului are un colţ special".


ÎN AŞTEPTAREA PRIMEI IDENTIFICĂRI
"Aş putea folosi îmbătrânirea facială şi la alte cazuri", e de părere poliţistul. "Eu le văd la televizor şi-mi zic - uite, aici ar fi mers o îmbătrânire. A fost, de exemplu, cazul acela cu mafiotul italian care se ascundea în România de 10 - 20 de ani... acolo ar fi mers foarte bine".

De când a venit din America primeşte solicitări şi din partea colegilor care vor să vadă cum vor arăta peste 10 sau 20 de ani. Nu refuză pe nimeni, pentru că exerciţiul îl ajută să se perfecţioneze. Spune, zâmbind, că nu a încercat să le facă nici unuia dintre cei trei copii ai săi portretele îmbătrânite dar că, atunci când se uită la ei, deja ştie cum vor arăta la maturitate.
Şi aşteaptă cu înfrigurare primul caz de copil dispărut care să fie identificat după un portret îmbătrânit realizat de el.


MUNCĂ ŞI PASIUNE
Florin Lăzău spune despre el însuşi că nu-i un "om de program". "Eu nu am concediu. Sunt solicitat şi de acasă... Dacă te preocupă, faci mai mult decât scrie în fişa postului. Asta e meseria mea. Eu nu ţin cont de program. La mine nu e cu «la ora 4:00 închid uşa şi pe mine nu mă mai cauţi, nu mă mai deranjezi. Mă găseşti la birou de la ora cutare la ora cutare». Eu îmi fac programul după ce e nevoie să fac. Dacă se întâmplă o tâlhărie noaptea la 12:00, eu noaptea la 12:00 vin şi fac portretul." Îşi aminteşte de un caz şi zâmbeşte. "Era o fată tânără, de 19 ani, de la ţară, care făcea naveta la Oradea. A fost urmărită pe un pod, la 6:00 dimineaţa, a fost atacată cu cuţitul, bătută, i s-a luat poşeta... Şi după ce am întocmit portretul robot cu ea, m-am dus acasă, dar nu puteam să-mi iau gândul de la acel chip. Mi se părea foarte cunoscut. Eu mai iau aşa, de multe ori, baza de date Imagetrack şi mă mai uit prin ea... Mai memorez chipuri. Şi pentru că n-aveam pace m-am întors noaptea la lucru şi am făcut căutări în baza de date. A doua zi dimineaţă le-am dat suspectul celor de la Judiciar. Îl găsisem".

Spune că, în medie, face 1-2 portrete pe zi, dar sunt perioade în care desenează şi mai mult. "Am făcut şi portrete după imagini de pe camere de supraveghere cu rezoluţie foarte mică. M-am străduit să iasă bine şi autorii au fost identificaţi. Era o grupare care fura laptopuri din magazine... Pentru mine, a doua pasiune, după familie, este munca. Arta criminalistică. Chiar pot să spun că sunt un norocos pentru că fac ceea ce îmi place. Îmi planific singur munca, nu sunt deranjat, sunt lăsat în pace şi sunt sprijinit în toate iniţiativele. Şi pentru asta trebuie să-i mulţumesc superiorului meu direct, comisar şef Nicolae Şerfezeu, şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Bihor. El e omul care mă sprijină enorm în ceea ce fac".

Cel mai tare îl deranjează pe subinspectorul Lăzău când cineva îi spune că "artist criminalist" nu-i tocmai o meserie. "Unora li se pare divertisment ceea ce fac eu. O moderatoare TV mi-a spus la un moment dat că «nu se poate numi meserie ce faceţi dvs». Lumea încă nu realizează cât este de importantă această parte a criminalisticii. Aşa că m-am hotărât să scriu o carte. Am contactat încă doi specialişti - unul de la Bucureşti şi unul de la Galaţi, specializaţi pe reconstrucţie facială, şi împreună vom scrie o carte despre aceste tehnici criminalistice. Pentru că sunt multe cazuri, mai ales la infracţiunile stradale, unde nu găseşti urme. Nu ai urme papilare, nu ai... decât «urma ideală» - ceea ce rămâne în memoria victimei. Aşa este denumită în toate lecturile de specialitate. Pentru că imaginea rămâne întipărită în timp şi poţi, şi după ani întregi, să recunoşti persoana care te-a atacat".


OFERTĂ DE SPECIALIZARE
Dacă cineva i-ar propune să-şi împărtăşească cunoştinţele colegilor lui din ţară, subinspectorul Lăzău spune că n-ar refuza. "De ce nu? Numai să se organizeze. Am fost la un curs la Bucureşti, unde au participat vreo 30 de judeţe din ţară şi unde am prezentat câteva metode de realizare a portretului robot, dar ca să faci o treabă bună asta nu e de ajuns. E prea puţin. În primul rând că nu pot lucra cu 30 sau 40 de oameni deodată pentru că sunt prea mulţi şi trebuie să le explici în detaliu, să lucrezi cu fiecare în parte... Ar trebui un curs cu mai puţini, în care să poţi arăta toate metodele. Să fie făcute cumva, lunar, să fie stabilite nişte termene... Luna asta cu 3 judeţe, luna viitoare cu alte 3 şi tot aşa... Nu-i chiar aşa de complicat de învăţat, dar trebuie organizare şi timp".