Tiiinc-taaaanc-tiiinc-taaanc... De undeva din marginea satului, dintre valatucii de ceata, care acopereau casele ca o panza de paianjen, se auzea un tanguit rece.

Iubirea si sacrificiul unei copile au fost rasplatite. Tiiinc-taaaanc-tiiinc-taaanc... De undeva din marginea satului, dintre valatucii de ceata, care acopereau casele ca o panza de paianjen, se auzea un tanguit rece.

In curtea ultimei casute - cocosata de batranete - langa o vatra lucrau de zor un batran si o fetita. Fetita sa fi avut vreo 13-14 ani. Avea parul negru. Trupul firav, in contradictie cu bratele foarte puternice. Fata ii era acoperita de funingine. Dar cum ridica ochii sa se uite spre drum, doua albastrele rasareau de sub gene. Si totul se lumina.

Ileana isi sterse sudoarea de pe frunte cu maneca bluzei. Avea un nod in gat si parca niste lacrimi tot vroiau sa se nasca. Dar printr-o vointa de fier, alunga lacrimile. Se uita la bunicul ei, asa cum statea acolo cu picioarele in groapa aceea. Sarmanul era prea batran si nu mai avea putere sa stea in picioare. A sapat o groapa, cam pana la genunchi, si se aseza pe pamant. Asa putea sa-si foloseasca puterea bratelor si nu-i mai tremurau picioarele. Ea tinea fierul strans cu un cleste. Fierul acela, pe care il scosese din carbuni, avea culorile soarelui la apus. Si rosu, si galben si portocaliu. Fierbinte, dar pe duca. Bunicul sau ofta. Stiau amandoi de ce sunt atat de tacuti. Se auzea doar vaietul fierului zdrobit de baros, obligat sa ia o anumita forma. Dupa ce bunicul il batea bine pe toate partile, Ileana il arunca repede intr-o galetusa cu apa. Se nascuse o noua potcoava. Se topisera zapezile, si oamenii se pregateau sa mearga la camp. Ileana si Bunicul se trezisera de dimineata, chiar daca ieri muncisera pana ii lasase puterile, ca sa faca mai multe potcoave. Erau potcovari.

La Targ. Astazi, intr-un sat apropiat de-al lor, era targ. Sperau sa vanda multe perechi de potcoave. Dar nu mai era ca altadata. Altadata insemna tineretea Bunicului. Atunci, lumea se ruga de ei sa faca multe potcoave. Ba chiar unii veneau direct la poarta cu caii, si ii potcoveau acolo, pe loc. In timp, insa, mestesugul lor a fost dat la o parte de masini. Ca si caii. Se cereau din ce in ce mai putine potcoave.

Gandurile zburau spre alte vremuri. Cand curtea casei era plina de rasete, cand mama si tata, tineri, plini de putere, se harjoneau cu ea. Cand parintii erau plecati, Ileana statea prin padure, aduna pietricele la rau, sau, cand era sezonul, fructe de padure. Uneori mai venea si bunica, si atunci aveau mai mult spor. Adunau fructe si mergeau cu ele la sosea, la capul satului celorlalti. Era un copil fericit. A mai crescut putin, a mers la scoala. Bunicii i-au tot indemnat pe parinti sa o trimita sa invete. "Niciodata nu strica sa stie omul sa scrie si sa citeasca!" Dar intr-o zi lumea toata s-a prabusit. Parintii sai nu s-au mai intors niciodata acasa.

Ileana isi scutura capul ca pentru a arunca gandurile triste si ii zambi bunicului. Tocmai terminase de modelat o noua potcoava. Si ultima, de altfel. Acum, repejor, trebuia sa inhame magarusul si sa porneasca spre oras, daca voiau sa prinda primii musterii. Rica, magarusul, venise pe lume in aceeasi zi cu Ileana. Si de atunci erau nedespartiti. Uneori, vara, Ileana dormea cu magarusul. Ii povestea tot ce i se intampla peste zi. Ii povestea toate visele si dorintele ei. I se parea ca intelegea totul. Cand ea mai plangea de dorul parintilor, lui Rica ii curgeau lacrimi. Alteori se luau la intrecere prin padure, sau se jucau de-a v-ati-ascunselea. Se distrau de minune! Uite, astazi, de exemplu, Rica intelesese ca trebuie sa plece si a venit singur la caleasca. Asa spuneau ei amaratelor de scanduri asezate pe oiste - gata oricand sa se destrame. Ileana s-a curatat de funinginea care ii acoperise si parul si fata, a inhamat magarusul si impreuna cu Bunicul au plecat spre targ.

Au ajuns cand soarele de abia indraznea sa-si arate primele raze si au prins un loc bun. Incet-incet, locul a inceput sa geama de atata lume. Pentru ca dintre potcovari - cati mai erau si prin alte sate, caci peste tot era aceeasi problema, lumea cam renuntase la cai si luase tractoare - ajunsesera primii, au avut noroc si au vandut cateva perechi de potcoave. Acum parca lumea nu mai era asa de trista! Ileana uitase de gandurile negre, iar Bunicul mustacea si din cand in cand ochii ii scapau cate un zambet. Dar norocul este schimbator. Peste zi nu au reusit sa mai vanda decat o pereche de potcoave. Au plecat amarati si cu umerii lasati, apasati de o mare povara: saracia. Banii luati pe cele cateva potcoave, abia le acopereau painea pe cateva saptamani. In rest, nimic. Pamant nu avea, caci ei, cei de la margine, nu avusesera vreodata dreptul la pamant, singura speranta ramaneau fructele de padure.

Au luat drumul spre casa. Au incercat sa se minta ca nu a fost o zi chiar atat de rea. Dar parca nici magarusul Rica nu era in apele lui. Simtea ca vor urma zile grele. Vara a venit ca gandul. La toate targurile la care au fost, Bunicul si Ileana nu au reusit sa vanda decat cateva perechi de potcoave. Toamna nu a fost mai buna in ceea ce priveste vanzarea potcoavelor. In prag de iarna, erau mai saraci ca in primavara. Bunicuta s-a intremat. Aceasta a fost cea mai mare bucurie a Ilenei.

EXCURSIA. Cand au inceput copacii sa ramana fara frunze, Ileana si Rica au plecat in padure sa adune lemne. Iernile pe aici, pe unde traiau ei, erau destul de lungi, si trebuia sa faca provizii bune. Amandoi au facut o stiva mare de lemne pentru iarna.

Intr-o sambata l-a luat pe Rica, l-a dezlegat de la caleasca, l-a incalecat, si s-au afundat in padure. La un moment dat, Rica si-a ciulit urechile. Fata s-a speriat, a crezut ca este vreun animal salbatic. La asta nu se gandise cand mersese asa de mult prin padure. Si a inceput sa-i fie teama. I-a facut semn lu Rica sa nu faca vreun zgomot si a ascultat mai cu atentie zgomotele padurii. De undeva, din apropiere, se auzea ca un scancet, si atunci Ileana a descalecat, l-a luat pe Rica de capastru si a inaintat. La poalele unui copac era cazut un cerb. La inceput, fata s-a speriat, si ar fi vrut sa fuga. Sarmanul plangea si incerca sa opreasca sangerarea unei rani pe care o avea la un picior. Fetei i s-a facut mila, dar tot se temea sa se apropie de cerb. S-a uitat la Rica, de parca l-ar fi intrebat ce sa faca, si magarusul a impins-o cu boticul spre cerb. Ileana si-a dat seama ca Rica ar fi avertizat-o daca ar fi fost vreun pericol. S-a dus la cerb, l-a mangaiat incetisor intre coarne. Ileana a suportat cu greu sa priveasca in ochii aceia mari, catifelati, plini de durere. Cerbul fusese impuscat, dar glontele doar il zgariase; era rau, dar nu atat de rau daca glontele ar fi ramas infipt acolo.
- Sa stai cumintel Cerbule! Te ajut. Rica, unde gasim niste apa?

AJUTORUL. Si de parca Rica ar fi inteles, i-a facut semn cu capul in directia in care trebuia sa caute. A adus apa de mai multe ori, apoi si-a rupt o fasie din rochita l-a pansat cu grija pe sarmanul cerb. A stat langa el multa vreme. L-a mangaiat, la sarutat, i-a cantat. La un moment dat, Rica a venit la ea si a lovit-o usor cu boticul. ca si cum ar fi spus "E tarziu, trebuie sa plecam!"
- Ai dreptate Rica, trebuie sa plecam, si nici lemne nu am strans.

Apoi a mai mangaiat o data cerbul, i-a spus sa fie cuminte si sa aiba grija de el, sa se fereasca de vanatori, si a plecat. Ii parea rau ca parasise cerbul. L-ar fi luat acasa, sa-l ingrijeasca, sa il faca prietenul ei. S-au intors acasa tarziu, cand se facuse noapte.

Noaptea, Ileana a adormit cu greu, se tot gandea la sarmanul cerb. "Lasa, cunoaste padurea, si poate nu e singur pe lume. Poate are si el frati, copii. Cine stie..." A doua zi de dimineata l-a luat pe Rica si au mers repede-repede in padure. Au gasit copacul sub care fusese cerbul, dar cerbul nu era nicaieri. Dezamagita, dar si multumita ca animalutul se putuse misca, Ileana s-a intors acasa mai repede, ca sa nu dea de banuit. Apoi, toata saptamana zi de zi cat a fost la scoala numai la cerb se gandea. Si astepta cu nerabdare ziua de sambata ca sa mearga iar in padure in cautarea lui.

Sambata, nici nu se luminase bine de ziua si Ileana era in picioare.
- Buni, vezi ca eu il iau pe Rica si ma duc sa ma plimb cu el
- Unde sa te duci? Te-ai uitat pe fereastra?

Ileana a dat perdeluta la o parte si, ce sa vezi, pamantul tot era acoperit de zapada, fulgi mari cat un banut cadeau in continuare din cer, iar nebunul de Rica incerca sa ii prinda si topaia prin toata curtea.
- Bunico, acum chiar ca plec sa ma plimb!

S-a imbracat repede, a luat un codru de paine si a fugit. Rica a simtit ce se va intampla. Au mers pe cararea stiuta, spre copacul stiut. Si, surpriza, Cerbul era acolo! Ileana s-a dus spre el, iar cerbul a venit si el incetisor spre ea. A mirosit-o, si-a pus boticul pe mainile ei. Iar privirea lui cea frumoasa nu mai avea acum nici un nor. Apoi, a lovit cu coarnele intr-un copac si peste putin timp, din spatele unor copaci au aparut o caprioara si un pui de caprioara. Ileana a asteptat sa vina spre ea. I-a luat in brate, i-a sarutat, i-a mangaiat. Si Rica, nebunul, topaia pe langa ei, se juca ba cu puiul, ba cu caprioara, ba parca ii spunea ceva la ureche cerbului. Dar, ca de obicei, atunci cand te simti bine, timpul trece prea repede, Ileana si Rica a trebuit sa plece pentru ca seara era aproape. A vrut sa-si ia la revedere de la cerb si familia lui, dar ei mergeau alaturi de cei doi prieteni. Si i-au condus pana la marginea padurii.

VIS. De acum, toata iarna, in fiecare sambata, Ileana si Rica aveau intalnire cu familia cerbului. Prietenia pe care o legase cu cerbul si cu prietenii si familia lui o mai facuse sa uite de grijile care o trezeau din somn dimineata: Bunicul nu mai reusise sa vanda nici macar o potcoava. Iarna se instalase cu toate puterile. Mai erau cateva zile pana la Craciun. S-a trezit de dimineata, s-a uitat prin casa. Era trist. Nu aveau nimic. Apoi gandurile i-au luat-o putin razna. Ar fi vrut sa se trezeasca in ziua de Craciun, in casa sa miroasa a cozonaci, a bunatati, sa fie casa impodobita si parintii ei sa o ia in brate si sa-i spuna "Hai sa vedem ce cadouri ti-a adus Mosul!". Si bunica sa fi primit o bundita, iar bunicul niste sosoni caldurosi, ca prea il dureau picioarele, saracul. Iar ea? Ea sa primeasca niste papusi si cateva carti cu povesti. Grozav ii mai placeau povestile! Dar...". Ileana, e cazul sa-ti revii! isi spunea singura. Cu un gest a alungat toate vedeniile acelea. "Ia sa vedem de unde facem noi rost de tot ce ne trebuie pentru cozonaci?!" Se gandea ca va merge prin satul cel mare si va indupleca pe cineva sa o lase sa ajute la munca si sa-i dea si ei cateva ciure de faina. Poate capata si putin lapte si... Asa ca s-a dat repede jos din pat, s-a spalat pe fata si i-a spus bunicii din usa ca pleaca prin sat.

S-a intors spre seara, trista si invinsa. Nimic... Nimeni nu avea nevoie de ajutorul ei, asa cum nimeni nu mai avea nevoie de potcoave. In seara aceea Ileana s-a dus la culcare plangand si tarziu de tot a reusit sa adoarma suspinand.

Fierul Ileana ii fura focului o noua bucata de fier. Ii placeau mult culorile fierului tinut in foc. Bunicul parca vrajea bucata de fier. In mainile si sub vointa lui, fierul devenea ca o bucata de lut, si lua forma care trebuia, cand trebuia. In timp ce Bunicul subtia fierul, il rotunjea, ii facea potcoava, ea il intorcea, instinctiv, pe toate partile. Pasiune Mai lucrau potcoave doar pentru ca potcoava era in sangele lor. Bunicul, intr-o zi, cu lacrimi in ochi, a aruncat bucatile de fier intr-un colt, a stins focul si a spus ca din acel moment nu mai face nici o potcoava. - Nimeni nu mai are nevoie de potcoave! De ce sa mai fac?! Cine sa le mai poarte?

Minunea din Ajun

- Ileana, Ileana, vino repede in curte! Trezeste-te! Iesi la fereastra macar! Ileana s-a frecat la ochi, s-a ridicat in capul oaselor si a privit speriata pe fereastra. Nu stia cine o striga, nu recunostea vocea. La fereastra era magarusul Rica!
- Rica, poti sa vorbesti!
- Pot Ileana, dar pana acum nu ai stiut tu sa ma asculti. Vino te rog afara sa vezi cine a venit la tine in vizita!

Fata s-a dat repede jos din pat si a iesit in picioarele goale afara. Ningea frumos, asa cum ninge doar in povesti, cu fulgi mari si pufosi, si parca era cald. Si toata curtea era plina de cerbi!
Rica, spune-mi ce cauta cerbii aici?
- Ileana nu te bucuri ca ne vezi?
Cine vorbea? Era cerbul pe care Ileana il ingrijise toata vara.
- Cerbisorule, si tu vorbesti!
- Da, Ileana.
- Ileana, afla ca noi nu suntem niste cerbi obisnuiti. Noi suntem Cerbii lui Mos Craciun. Si pentru ca la fiecare Craciun facem calatorii lungi... am venit sa cumparam potcoave de la voi!
- Potcoavele? Va trebuie potcoavele mele?
- Sigur ca da! Si avem nevoie de multe potcoave, ca noi alergam iute-iute si se tocesc repede. Ce zici, Ileana, ne vinzi potcoavele tale?
- Cerbisorule, ti le-as putea da pe toate fara nici un ban!
- Nu, de Craciun noi ducem cadourile, nu primim cadouri.
- Veniti si luati-le pe toate!

Pe obrajii Ilenei au inceput sa curga lacrimi. Nu mai spera sa vanda vreodata vreo potcoava. Ar fi vrut sa se duca la Bunicul si la Bunica sa le spuna si lor. Dar Cerbii au oprit-o.
- Ileana, stai! Noi ne grabim. Da-ne potcoavele!
- Uitati, sunt toate aici, va rog sa le luati.
Ileana sa ne astepti de Craciun. Vei primi multe cadouri, ai sa vezi!
- Cerbisorilor, dar unde este Mos Craciun? Cine va pune potcoavele? Vreti sa-l chem pe Bunicul?
Numai ca Ileana nu a mai primit nici un raspuns. Si s-a uitat speriata in jur. Se trezise din somn! - Nu se poate sa fi fost doar un vis!
- Buniculeeee! Bunicoooo!

Dar nimeni nu-i raspundea. S-a linistit putin. S-a uitat pe fereastra. In curte nu era decat Rica, se plimba linistit si mai rontaia cate un fir de trifoi. Pana la urma, dezamagita ca totul fusese doar un vis, Ileana s-a hotarat sa iasa din camera. Tocmai atunci, a auzit-o pe Bunica:
- Ileana, mai trezeste-te ca este pranzul si am nevoie sa ma ajuti!
Cum adica este pranzul? Si la ce sa o ajut?
Cand a ajuns in bucatarie, Ileana a ramas trasnita: Bunica tocmai aseza in tavi cozonaci!
- Cozonaci, Buni? De unde cozonaci?
- Hai, Ileana, lasa vorba, vino aici si ajuta-ma, ca acum vine Bunicul din sat, unde s-a dus sa cumpere niste carne si ce ne trebuie ca sa intampinam cum trebuie Craciunul!
Ileana nu-si putea reveni, dar s-a repezit sa o ajute pe bunica, sa bage cozonacii la cuptor. Tot atunci a sosit si Bunicul incarcat cu toate bunatatile.
- Va rog sa-mi spuneti de unde ati avut bani? Cum s-a putut...?
- Ileana, sa stii ca s-a intamplat o minune, spuse Bunicul. De dimineata, cand inca nu se luminase bine de ziua, a batut la poarta un batran. M-am dus sa vad ce este. M-am gandit ca poate era bolnav, poate avea nevoie de ceva. Cand colo, batranul mi-a spus ca are nevoie sa cumpere potcoave! Auzi, Ileana, potcoave! Si nu o pereche - doua, multe! Ca, spunea el, are nevoie pentru niste armasari speciali, cu care face calatorii multe. Si potcoavele se tocesc repede. Asa ca l-am dus la magazie si fara sa stea pe ganduri a luat toate potcoavele. Si ni le-a platit pe toate. La un pret pe care nu l-am fi obtinut niciodata la targ. Ce zici de asta?
Ileana a ramas uimita. Apoi si-a adus aminte de visul ei. "Sa fie posibil?" S-a dus la Rica, a inceput sa vorbeasca cu el, sa-l intrebe diverse. Dar Rica nu zicea nimic.
- Rica, acum nu mai poti sa vorbesti? Hai sa mergem in padure, sa-i cautam pe cerbi.

Rica s-a conformat, au mers in padure, dar nu au gasit nici un cerb. Nici macar zapada nu era atinsa. Ileana nu stia ce sa mai creada. S-a intors acasa si pe drum tot il ispitea pe Rica. Dar magarusul nu zicea nimic. Ziua de Ajun a trecut repede, cu pregatiri, cu multa treaba pe langa cuptor. Era multa caldura si multumire in casa! Seara a venit, iar Ileana a trebuit sa mearga la culcare. Dupa miezul noptii s-a trezit. Cineva ii batea usor in geam. S-a uitat. Rica!
- Rica, ce vrei acum noaptea?
- Iesi afara, Ileana!
Ileana nu a stat pe ganduri, nu-i venea sa creada ca Rica vorbeste din nou cu ea. A iesit si afara surpriza era mai mare decat ar fi putut spera sau visa vreodata.
- Uita-te deasupra casei, Ileana!
Si s-a uitat. Sus, pe cer, aproape de luna, se vedea o caleasca frumoasa, mare, aurita, la care erau inhamati mai multi cerbi. Iar cerbii erau condusi de...
- Cerbisorule! Cerbisorule!
- Craciun fericit, Ileana!

Si caleasca aurita a disparut ca si cum nu ar fi fost vreodata acolo. Ileana a mai stat putin si s-a uitat dupa ea, l-a sarutat pe Rica, apoi s-a intors acasa. Si in camera ei, pe patut, erau cateva cadouri. Le-a desfacut si a gasit ceea ce isi dorea mai mult: o papusa, doua carti de povesti si un frumos tablou, o fotografie in care apareau parintii ei. Ileana le-a strans in brate si a adormit fericita. Dupa multi ani. Nu inainte de a mai spune o data, parca pentru ca urarea ei sa ajunga acolo, departe, "Craciun fericit!".

Tristete

"S-a intors spre seara, trista si invinsa. Nimic... Nimeni nu avea nevoie de ajutorul ei, asa cum nimeni nu mai avea nevoie de potcoave. In seara aceea Ileana s-a dus la culcare plangand si tarziu de tot a reusit sa adoarma suspinand"