Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Povestea lui Csaba Györffi ar putea deveni cu usurinta subiectul unui film de succes. Nascut in 1946, la Cristuru Secuiesc, judetul Harghita, de mic se indragosteste de balonul rotund si isi incearca norocul in fotbal. Cu junioratul facut pe maidan, Gyorffi ajunge in fotbalul profesionist in momentul in care este trimis la Targu-Mures. La varsta de 20 de ani, el ajunge sub Tampa, fiind remarcat de Meszaros la un trial, la Baia Mare. "Eram intr-o forma fantastica, marcam goluri incredibile. Gloria fotbalului brasovean, Meszaros, a venit dupa meci la mine si m-a convins sa vin la Brasov. Eu nu stiam nici doua cuvinte in limba romana. El mi-a zis ca o sa invat, important e ca stapanesc limbajul fotbalului. Am stat langa Szigeti care imi traducea tot ce ziceau antrenorii', isi aduce aminte cel poreclit "nea Buti'.
Dorit de Alfredo Di Stefano la Espanyol
In 1965, Csaba Györffi ajungea intr-o echipa a Brasovului, cotata printre cele mai bune din istoria fotbalului de sub Tampa. "Primul meu meci oficial pentru Steagul Rosu a fost la Barcelona. Echipa juca in Cupa Oraselor Targuri, actuala Europa League. Eliminasera NK Zagreb si in optimi intalneam Espanyol Barcelona. 80.000 de suporteri fanatici ii sustineau pe spanioli. Am facut un meci foarte bun, chiar daca am pierdut 3-1, dovada ca in retur i-am batut cu 4-2 si a urmat un meci decisiv pe care l-am pierdut, din pacate. Dupa meciul tur, la banchet, vizibil impresionati de posibilitatile mele fizice si de jocul meu, insusi Alfredo Di Stefano a venit la masa mea, sa ma convinga sa raman in Spania, sa nu ma mai intorc cu echipa in Romania. A venit si fostul jucator al Barcelonei, atunci in staff-ul lui Espanyol, Zoltan Czibor, care mi-a dat 100 de dolari si mi-a transmis ca usa lui Espanyol imi va fi mereu deschisa. Adevarul era ca am prins o forma senzationala, nu putea sa ma tina nimeni. Vazand ca nu ne intelegem, Di Stefano l-a sunat pe Puskas, care mai era la Real Madrid. Am vorbit la telefon cu el. I-am spus ca eu nu imi parasesc fratii si parintii din Romania, fiindca vor avea de suferit', spune Györffi.
Steaua a incercat sa il rapeasca
In 1967, Steaua a pus ochii pe tanarul Csaba Györffi, dar se lovea de refuzul sau constant de a parasi Brasovul. "Dupa ce s-a lasat Creiniceanu, Steaua cauta o extrema stanga. M-au curtat mult timp, dar nu am vrut sa merg. Intr-o zi au venit cu duba militiei sa ma rapeasca. Eu faceam armata la vanatorii de munte, langa Cinematograful Patria din Brasov si un colonel necunoscut mi-a dat ordin sa urc in duba. Cand am urcat, unul dintre soldati mi-a zis ca au ordin sa ma duca la Bucuresti la Steaua. In momentul acela am sarit din duba si am alergat cat am putut. Colonelul a scos pistolul si a strigat: "Soldat, stai ca trag!". Oamenii de pe strada m-au recunoscut si au inceput sa strige. Am fugit pana la biroul primului secretar de partid. Un om influent, care iubea echipa. I-a pedepsit crunt pe cei din Brasov, care au complotat sa ma rapeasca, in timp ce despre colonelul care venise din Bucuresti nu s-a mai auzit nimic', isi aduce aminte "nea Buti'.
Chiar daca este socotit o legenda vie a fotbalului brasovean, Csaba Györffi a ajuns sa regrete ca nu a dat curs ofertelor de la Steaua si Espanyol. "Mai mult regret ca n-am mers la Espanyol, o echipa de traditie, care si astazi dispune de jucatori de mare valoare. Regret, fiindca aceste doua cluburi stiu sa isi respecte gloriile, nu precum cei de la FC Brasov. Vorbeam cu Gica Hagi si imi spunea ca la fiecare El Clasico, cei de la Barcelona ii trimit o invitatie la meci, care include biletul de avion, invitatia in loja stadionului, cazarea la un hotel de lux si o masina cu sofer la dispozitia sa. Asta inseamna respect si recunostinta. Eu daca vreau sa merg la un meci la Brasov mi se spune: "Du-te, nene, si ia-ti bilet!".. "Amintirea mea preferata legata de Steaua dateaza din martie 1967. Jucam pe 23 august cu vreo 60.000 de oameni in tribuna. Aveam echipa buna, si noi, si ei. In poarta la Steaua era Haidu, fost portar la Steagul Rosu. Avea peste 2 metri si era cotat printre cei mai buni la ora aceea. In repriza secunda, am primit o pasa filtranta, cum se zice acum, de la Pescaru. Am plecat in viteza de la mijlocul terenului si am dat scarita peste Haidu. A fost singurul gol al meciului. Erau alte vremuri atunci. Daca imi cereti sa fac o comparatie intre atunci si acum, fara suparare, va spun ca in acest moment nu exista jucator de nivelul meu. De la Lacatus incoace, nu mai exista jucatori de viteza in fotbalul romanesc. Jucatorii de azi, de la ambele echipe, nu erau buni nici sa ne care noua bagajele. Ii tot lauda lumea pe Costea, pe Tanase, dar ei pe vremea aia, cu greu prindeau loc la vreo echipa in Divizia C. Noi ne antrenam ca sa nu ne facem de ras in fata stadioanelor pline. Ei, daca nu isi iau salariul o luna, nu mai au chef de antrenament', considera Györffi.
De la Montevideo, in galben-negru
Aflat in turneu cu lotul olimpic al Romaniei in America de Sud, Csaba Györffi se intoarce acasa cu un suvenir obtinut in urma unui amical jucat acolo cu Penarol Montevideo, campioana Uruguay-ului. Era tricoul de joc al capitanului Alberto Spencer. De ce era asa special tricoul? "In primul meci cu campioana Uruguayului, am reusit sa castigam. Nu ne-au dat drumul de acolo, pana nu le-am acordat revansa. La revansa, unul dintre jucatorii nostri i-a dat de doua ori consecutiv mingea printre picioarele lui Spencer. Suparat, Spencer i-a dat o palma peste cap si i-a aratat obrazul. Eu am sarit sa ii despart. La finalul meciului, Spencer mi-a adus un tricou. Era galben cu dungi negre verticale. Noi aveam culorile alb cu albastru. La venirea acasa, cand i-am aratat lui Silviu Ploiesteanu tricoul, a zis ca renuntam la tricourile albastre si facem comanda pentru modelul asta', explica Györffi.
deak.istvan@jurnalul.ro
Citește pe Antena3.ro
