A inventat hârtia lavabilă, dar şi o tehnică prin care ea devine mai rezistentă decât lemnul.
Pe Răzvan Supuran îl cunoşti abia după ce deschizi uşa atelierului său de hârtie. Nu-i place să vorbească mult. Deşi o grămadă de timp a fost ziarist şi meseria l-a forţat să intre în contact cu o lume pestriţă. Nu-i place să piardă vremea fără ca măcar să iasă ceva din visarea sa. Este într-o permanentă căutare. Aşa se face că, după mai bine de şapte ani de lucrat în televiziune, după ce viaţa lui părea că este bine conturată, bărbatul care avea vreo 29 de ani pe atunci şi-a spus că are nevoie de alte surse capabile să-i genereze starea de bine.
Se întâmpla în urmă cu vreo patru-cinci ani. A renunţat la meseria sa şi, după trei luni în care a stat închis în casă, a mâncat coji de pâine muiată în apă, a fumat chiştoace de ţigări aruncate pe stradă, şi-a adus aminte de cele două luni în care tot foamea l-a îndemnat să muncească în atelierul "unuia dintre cei mai buni hârtieri din lume, Mathyas Laszlo din Cluj. Un coleg de facultate, pe vremea aia eram studinte la Filozofie, mi-a zis că omul avea nevoie de ucenici. Eu am participat doar la o singură etapă din tot procesul acela. Presam hârtia. La început nu am dat atenţie şi nici prin minte nu mi-a trecut că asta o să fac la un moment dat. În lunile în care am stat acasă am realizat că există o întreagă istorie în spatele foii de hârtie, care merită să fie explorată".
De la hârtia simplă pe care o făcea în garsoniera închiriată, în care locuia, cu ajutorul unei site şi a unei cădiţe improvizate, şi din care vreme îndelungată nu a reuşit să vândă nici o bucăţică, Răzvan a ajuns acum să creeze, cu ajutorul mâinilor şi a imaginaţiei sale, adevărate minunăţii. Aşa se face că rafturile din încăperea mare şi răcoroasă din subsolul Muzeului Ţăranului Român, locul în care creează, sunt acum înţesate cu nenumărate tipuri de hârtie, ba simple, ba cu inserţii de petale de trandafiri, cu făină, cu nisip, cu frunze, cu fire de mătase, cu cafea, mălai, cu orice îţi trece prin minte.
Cel care îşi doreşte ca Răzvan să-i facă hârtie trebuie musai să aibă răbdare să-i povestească de-a fir a păr la ce-i foloseşte hârtia manuală şi mai cu seama cui îi este destinat produsul lui. Răzvan ţine cu tot dinadinsul să facă obiecte unicat. Aşa că ajunge să stea şi zile întregi până potriveşte reţeta cea mai bună pentru ca dorinţele clienţilor să prindă contur aşa cum ei au visat.
Cântăreşte cu grijă care să fie densitatea hârtiei. "Dacă este folosită la scris, avem nevoie de o suprafaţă lucioasă, puţin absorbantă, dacă vrem o hârtie pentru împachetat, ea trebuie să fie mai dură", ne explică Răzvan. Îi place să lucreze cu răşină naturală de brad, pentru că rămâne elastică, este rezistentă la umiditate, dar, din păcate, este foarte acidă, iar durata sa de viaţă nu este atât de îndelungată ca a hârtiei cu ph neutru.
Ca materie primă foloseşte ba celuloza industrială - şi-mi arată, pe mesele din lemn, teancuri de cartoane pe care le cumpără din comerţ -, ba hârtie reciclată sau chiar celuloză făcută de el din "tot ce este vegetal, tulpini uscate de plante, de scoarţă de copac, care se mărunţesc, se bat, se umezesc, şi tot aşa de câteva ori. Durează cam trei zile, dacă tulpinile sunt deja uscate", spune Răzvan şi se apucă să meşterească o coală de hârtie.
În câteva lighene, hârtia mărunţită era pusă în apă, la macerat, de câteva zile. Cu un soi de mixer le învârte bine până când bucăţile de hârtie se defibrilează şi se fac ca o vată umedă. Compoziţia se toarnă într-o altă cadă plină cu apă şi, cu ajutorul unei site, mai mică sau mai mare, în funcţie de cum a stabilit dimensiunile paginii, se vântură un pic, până când tocătura din hârtie se aşază pe sită. Încă de când se formează pasta de hârtie se pot adăuga şi alte elemente: petale, fire de mătase etc. Ele se pot pune şi cu mâna de-ndată ce pasta s-a fixat pe suprafaţa sitei.
După ce sita s-a scurs bine, umplutura se răstoarnă pe o bucată de pânză pe care se apasă bine până când apa iese din ea. Pânza este foarte importantă, pentru că textura ei va fi şi textura viitoarei foi de hârtii. Răzvan îndepărtează sita, aşterne peste hârtie o altă pânză şi răstoarnă o altă viitoare filă. Şi tot aşa până se formează un teanc. Mormanul de coli se aşază apoi în presă, se apasă bine, până când nu mai este nici un strop de apă în ele. Apoi se iau pe rând şi se pun la uscat ca rufele, agăţate pe o sârmă cu cârlige din lemn.
I s-a întâmplat de câteva ori să întâlnească şi oameni care să-i ceară lucruri nemaiîntâlnite. Răzvan a simţit provocarea meşteşugului pe care şi l-a ales de acum să-i fie mod de viaţă. Aşa că nu a spus nu când un muşteriu i-a cerut să-i facă nişte invitaţii pentru un concert hard-rock cu inserţii de pete roşii. Putea să facă o hârtie albă şi să o coloreze, după cum ne spune, dar asta ar fi fost, chiar dacă doar pentru mintea lui, o înşelătorie. Aşa că a renunţat la ideea compromisului şi vreo lună a căutat neîncetat reţete, coloranţi, substanţe pe care să le insereze în hârtie şi care să-i dea rezultatul mult aşteptat.
Soluţia a venit când "hârtierul", cum îşi spune el, a vărsat în compoziţia sa, fără să vrea, o vopsea aflată pe o bucată de scândură. În jurul uleiului s-a coagulat vopseaua şi aşa au ieşit petele cerute de client, iar hârtia a devenit automat mai dură, aşa cum trebuia. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, Răzvan a observat că hârtia aceasta se şi spală. Poţi să desenezi pe ea, să o pătezi cu mâncare, nu-i bai! Cu puţină apă este ca nouă. La fel de mândru este şi de hârtia pe care a realizat-o în urma discuţiei cu un pictor umblat prin toată lumea. "A intrat la mine în atelier şi mi-a spus că, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani în cadrul unei expoziţii cu gravuri renascentiste de la New York, a văzut o hârtie care i-a rămas în minte. Era gri şi de o fineţe cum nu mai întâlnise niciodată. Mi-a povestit îndelung tot ce îşi mai amintea legat de acea hârtie, ca să pot deduce compoziţia ei." După ore întregi de zbucium, Răzvan şi-a spus, radiind de bucurie, că numai praful de cenuşă ar putea să îi ofere culoarea gri, dar şi acea delicateţe despre care îi vorbise pictorul. A avut dreptate.
Datorită realizărilor sale expuse peste tot prin ţară, Răzvan a fost invitat la Londra pentru a susţine traininguri două săptămâni. A refuzat. Încă mai are de studiat, spune el. Şi privirea sa albastră cade în pământ. Deocamdată, în fiecare miercuri îi învaţă pe copii cum să obţină cea mai simplă hârtie. Şi-ar dori să existe printre ei tineri care să dorească să muncească cot la cot cu el, care să vină cu entuziasm şi ingeniozitate şi să creeze împreună fel de fel de tipuri de hârtie.
Munca este extrem de grea şi de migăloasă, iar banii vin foarte greu şi foarte rar. "De la stat nu primim nici un ban. În Canada, ştiu că există un astfel de atelier, dar unde nu se inovează nici pe jumătate din ceea ce facem noi. Statul alocă 12.000 sau 20.000 euro pe an, nu mai ştiu sigur suma, dar, oricum, bani foarte mulţi. Nouă nu ni se dă nici un ban, suntem, cred, singurii din Europa care facem tipar, gravură şi legătorie manuală, practic cartea manuală", spune Răzvan şi dezamăgirea i se simte din voce.
"Mi-aş fi dorit să avem puterea să facem, pe de o parte, lucruri comerciale, cum sunt invitaţiile de nuntă, broşuri etc., din care să câştigăm banii cu care să susţinem proiecte ingenioase, îndrăzneţe, care nu s-au mai făcut. Din păcate, nu se poate. Eu lucrez singur, şi este foarte greu cu doar câţiva voluntari care vin când şi când. Tot ce am adus aici e pe banii mei. Acum lucrez la o casă din hârtie, de un metru şi ceva înălţime şi 1,70 lungime. Stâlpii o să fie din hârtie presată. Trebuie să fac peste o sută, iar casa trebuie să fie gata până în septembrie. Îmi doresc să creez o reţetă de hârtie care să fie lucrată ca şi piatra. Am realizat mulaje din hârtie, am turnat hârtie pe pânză de sac, hârtie cu inserţii pe plasă de sârmă, hârtie cu faţă dublă, hârtie portocalie cu orez, cu alge, cu ghimbir pe care am numit-o «sushi paper», hârtie din foi de ceapă, hârtie cu seminţe de flori, pe care, dacă o introduci în apă, după un timp răsar plantele, statui din hârtie manuală", enumeră Răzvan invenţiile sale. Doar o parte. Idei are multe... Pentru el, hârtia a devenit un mod de a se elibera, un mod de a-şi imagina lucrurile, un loc în care poate să îşi insereze visele.
SCHIMB PE SCHIMB
Colaborarea cu Muzeul Ţăranului Român a început acum trei ani, munca sa fiind observată în cadrul diferitelor expoziţii la care a participat. În schimbul încăperii în care Răzvan îşi desfăşoară activitatea, artistul susţine cursuri de hârtie manuală, de legătorie şi de tipar manual şi participă la expoziţiile muzeului. Preţul pentru o hârtie manuală depinde de grosime, suprafaţă, dar şi de materia primă folosită, unii aditivi fiind foarte scumpi. De obicei, o coală A4 simplă costă un euro. "Din păcate, profit nu există deocamdată, pentru că nu sunt foarte multe comenzi şi nu există un rulaj financiar", spune Răzvan, conştient că "nefiind o breaslă a hârtierilor, este mai greu să explici oamenilor cât de important este să existe pe piaţă şi un alt fel de hârtie. Cea manuală".
Citește pe Antena3.ro