Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Românii au cântat de-a lungul istoriei lor zbuciumate mai multe bucăți muzicale create special pentru a insufla curaj, determinare și demnitate. Unele, răspândite și prizate la scară mai mare, au căpătat la un moment dat eticheta pompoasă de imn, imn oficial, de stat etc. Fără ca aceasta să reflecte pe de-a întregul voința poporului. Dimpotrivă! Au fost, în istoria noastră, imnuri impuse, sugerate, agreate, apoi respinse... Odă domnitorului ori primului rege, plecăciune bolșevicilor sau imbold de redeșteptare a celor mulți, imnul, ca să-i fixăm o dată numele, ne-a ajutat să ne legitimăm și să strângem rândurile, să contestăm, să trăim în genunchi sau să murim cu fruntea sus.
Primul cântec de slavă, al doilea cântec de slavă...
Primul imn, pentru care s-a organizat și un concurs de creație, undeva prin 1862, firitisea juna România, alcătuită din principatele Țara Românească și Moldova. „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor” s-a numit piesa câștigătoare, semnată de Eduard Hübsch. A fost urmat, douăzeci de ani mai târziu, de elogiul scris de poetul Vasile Alecsandri cu prilejul încoronării lui Carol I - „Imnul regal român”. A fost intonat în premieră în 1884 și a rezistat până în 1947, când România, cu tot cu românii din ea, a alunecat nefericit spre Est. Instantaneu, ne-a fost impus un alt imn, mai degrabă o plecăciune roșie îndreptată spre Moscova, „Zdrobite cătușe”, pe numele ei (cu versuri scornite de Aurel Baranga).
Cătușe sparte în trei culori (cunosc pe lume)
După nici cinci ani de cântare, „cătușele” au fost pur și simplu sparte și înlocuite cu un alt cor pro-soviete: „Te slăvim, Românie”, versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Logoreea leninistă din 1953 s-a stins abia în 1977, când am început să mârâim surd înspre Marele U.R.S. Am cotit-o spre cromatică, „Trei culori cunosc pe lume” fiind, se spune, varianta unui cântec patriotic marca Ciprian Porumbescu, modificată, pe ici, pe colo la intervenția celui mai iubit fiu al poporului (Nicolae Ceaușescu). Așa am ajuns la „Deșteaptă-te, române!” și la momentul 1989, când prima etapă a comunismului s-a fâsâit, făcând loc comunismului cu față umană asumat de Ion Iliescu. Tot aici e musai de amintit că versurile lui Andrei Mureșanu erau recitate și cântate la Brașov încă din 1987, la primele semne de clătinare a puterii ceaușiste…
Mari patrioți strânși sub Postăvaru
Și-așa am ajuns cu firul poveștii la imnul în vigoare și astăzi: „Deșteaptă-te, române!”. Poezioara lui Andrei Mureșanu (1816-1863) - Un răsunet - a fost scrisă în primăvara anului revoluționar 1848 și a fost cântată pentru prima oară, după toate probabilitățile, în orașul de sub Tâmpa. Iată ce nota Susana Mureșanu, soția patriotului ardelean: „Prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte”.
Într-o noapte de mai...
În completare, urmând explicațiile profesorului Moroianu: „În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. (…) De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române»!”.
Stihuri citite în pădure
Memoriile lui Gheorghe Barițiu (păstrate la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov), prieten de suflet al lui Andrei Mureșeanu, evocă la rândul lor contextul istoric în care au fost conturate strofele: „După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă-dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române!”. Odată creat mesajul (scris), au urmat frământările, pentru că difuzarea acestuia nu era tocmai floare la ureche: „Oare cenzura ce va zice?”, se perpelea Mureșanu. Barițiu încerca să-i potolească neliniștile: „Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm”. „Până atunci doară îi voi afla şi o arie”, se încuraja Andrei.
21 iunie 1848: sub lumina tiparului
La o lună de la citirea ei în buza pădurii de sub Tâmpa, la 21 iunie 1848 mai precis, „Resunetu” lui Andrei Mureșanu era publicată în numărul 25 al suplimentului literar al Gazetei Transilvaniei - Foaie pentru minte, inimă și literatură -, ziar la care lucra ca redactor inclusiv autorul poemului. Primul vers al compoziției - „Deșteaptă-te, române!” - avea să devină, peste ani, mai cunoscut decât titlul ales de Mureșanu pentru propria creație.
Prima cântare oficială
După încă o lună de la publicarea versurilor lui Andrei Mureșanu în gazetă și alegerea unei linii melodice, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima oară într-un spațiu deschis: Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea. Actul a fost asumat de un grup de tineri revoluționari pașoptiști care au intonat notele mobilizatoare sub comanda maestrului Anton Pann. „La data de 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului, adunaţi în grădina Zăvoiului de la poalele Capelei, au cântat pentru prima dată în mod oficial actualul imn naţional «Deşteaptă-te, române!»”, informa comisarul D. Zăgănescu în raportul remis către Ministrul Trebilor din Lăuntru al Ţărilor Românești.
Înregistrat în America
Prima înregistrare a melodiei „Deșteaptă-te, române!” s-a făcut pe disc de vinilin, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
Interzis după 1947
Imediat după instaurarea dictaturii comuniste, la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis, intonarea sau fredonarea fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Abia după 1970 cenzura a fost relaxată. Cu toate acestea nu era permisă redarea integrală a cântării patriotice, ci doar anumite versuri.
Preluat și-n Basarabia
„Deşteaptă-te, române!” a devenit imnul naţional al României după Revoluţia din 1989, prin care a fost înlăturat regimul comunist amprentat de Nicolae Ceauşescu. Cântecul, a cărui compoziţie îi este atribuită lui Anton Pann, a fost și imnul Republicii Moldova, imediat după câştigarea independenţei, fiind înlocuit în 1994 cu „piesa” „Limba noastră”.
Dicționar: de la „hymnos”, la „imn”
Cuvântul „imn” a fost împrumutat la noi din limba franceză („hymne”), dar își trage rădăcinile din grecescul „hymnos” - cântec de glorie, sau de biruinţă. Specie solemnă a genului liric, înrudit cu oda, imnul a fost cunoscut și cultivat încă din Antichitate, (și) ca formă de incantație religioasă (adresată zeilor, divinităţilor, eroilor legendari etc.).
1848 (luna mai) a fost anul în care Andrei Mureșanu a creat, la Brașov, versurile poeziei „Unu resunetu”, ulterior imn național sub numele „Deșteaptă-te, române!”
11 strofe are imnul național „Deșteaptă-te, române!”. De remarcat că la ocazii festive se intonează doar strofele 1, 2, 4 și 11
În patrimoniul Muzeului „Casa Mureşenilor” din Braşov se află o transcriere a imnului național al României „Unu resunetu” („Deșteaptă-te, Române!”)
„Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat prima oară la Brașov, în curtea unui paroh, de Gheorghe Ucenescu, muzician foarte apreciat în epocă
29 iulie 1848 a fost ziua în care imnul „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima oară într-un spațiu public, la Râmnicu Vâlcea
