Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am in mana o carte din 1929 a unui doctor-profesor universitar, C.D. Severeanu, care se numeste “Din amintirile mele”. Adevarat document al vremilor trecute, n-o poti lasa din mana si afli lucruri care te intristeaza, te bucura, te amarasc, te uimesc.
Asa ca citesc si ma opresc la intamplare.
“Cum erau strazile altadata in Bucuresti 1850”
Pai, erau. Mersul pe strazile bucurestene era un adevarat calvar, pentru ca erau nepavate sau pavate prost. Si atunci cand era timp ploios erau noroi, baltoaca langa baltoaca, gropi. De aceea se puneau scanduri, ca sa treci pe punte. Asta cand ploua. Cand era arsita de vara, era praf. Doamne, ce praf! De te orbea.
Lucratorii pavagii erau asa de prosti, ca nu stiau sa aseze pietrele una langa alta, si atunci puneau podele de lemn. De aceea si numele Podul Mogosoaiei, Podul Targului de-afara, adica batrana Calea Mosilor, Podul Beilicului – Calea Serban Voda – numele venea de la un obicei. In acest loc venea turcul sa-ncaseze tributul pe care-l platea tarisoara nostra sultanului, si el se numea Beilic.
Dupa 1850, romanii s-au mai desteptat, au vazut ce greu se merge pe podurile de lemn, si-atunci au umplut santurile cu pamant si au pavat cu piatra. Povestea doctorului Severeanu, care de fapt e amintire, acum mi se pare amuzanta, dar atunci?
S-a pavat intai Podul Mogosoaiei, adica importanta Calea Victoriei de astazi.
Citește pe Antena3.ro
Santurile s-au umplut cu pamant. Pamantul s-a luat de pe Strada Sevastopol. De ce se numea asa? In 1855, cu ocazia razboiului din Crimeea, armatele aliate, trecand pe-acolo, s-au infundat in gropi cu noroi si apa si se luptau soldatii sa biruiasca, asa ca in gluma au numit Strada Sevastopol; cu timpul, primaria l-a acceptat ca nume oficial.
E vorba ca pe toate strazile s-au umplut santurile – cu pamant luat de la marginea orasului, unde au ramas celebrele gropi pana mai ieri. Dar intr-o zi ne-a ajutat Dumnezeu sa facem strazi pietruite. Piatra se aducea greu de pe Raul Prahova, cu carul cu boi. Nu le pavau romanii. Se aduceau specialisti. Ei erau machedoni si albanezi.
Dar sa vedeti ca tot “politica” era cea care dicta si atunci.
Strazile erau in seama celor de la putere, care aveau simpatii printre antreprenori.
In caietul de sarcini scria: cum sa fie nivelat pamantul; cum sa se aseze stratul de nisip de 10 cm – dar antreprenorii nostri puneau doar 2 cm; piatra trebuia sa se puna cu partea ascutita in jos, ca sa nu-i intepe pe trecatori, dar oamenii nostri o puneau invers, ca sa intre piatra putina.
Povestea e ca cel care pava cele mai multe strazi era favoritul partidului la putere si se numea Lazureanu.
Si cand a venit primar al Bucurestilor generalul Vladoianu, au inceput zilele grele pentru coruptul antreprenor. Numai ca Lazureanu era smecher si avea protectie si mai smechera.
– Ce sa fac? Cum sa scap?
–Trebuie sa faci o salba de 90 de lire turcesti si s-o duci la Sf. Varvara.
Sf. Varvara era porecla data noului primar. Asa a facut si asa a scapat de urmarire. Dar se pare ca nu e “dracul chiar asa de negru”, ca, uite, antreprenorul Lazureanu a dat o parte din banii castigati necinstit pentru ridicarea “Scolii pentru invatatura poporului” din Strada Sfanta Ecaterina. Dar strazile au ramas cum au ramas.
Cea dintai strada pavata cu piatra cubica de granit care s-a adus tocmai din Belgia a fost strada pe care statea primarul de atunci si care se numea Gradisteanu, si numele strazii de la el s-a dat. S-au mai pavat multe strazi pana s-a descoperit ca nu mai trebuie sa se aduca piatra din Belgia, ca avem si noi daca voim – s-a descoperit cariera Turcoaia din Dobrogea. Mai tarziu s-a infiintat Fabrica de bazalt din Cotroceni si fiecare guvernant a pavat, intai de toate, strada pe care locuia. (va urma)
