Prima delegaţie românească la Consiliul Europei

Cu pălăria în mână la Consiliul Europei, a titrat presa de opoziţie relatările despre respingerea statutului României de observator special.

"Moment istoric, a consemnat par­lamen­tarul ţărănist Ion Raţiu în în­­semnările sale din 26 septembrie 1990. Deschiderea «dimensiunii parlamentare» a celor 35 de state (semnatarele Textului de la Helsinki) o face Andreas Bjorck, preşedintele Con­siliului Europei. Vorbeşte italia­nul, după care Laptev (URSS) in­tro­duce secţia I, adică problemele po­litice şi de securitate. Timpul fiecăruia e limitat la 7 minute.

Din cei 41 de oratori înscrişi, vorbesc 28, mi se pare. Restul îşi vor depune cu­vân­tările ca să fie înscrise în regis­trul oficial. La ora 6:00 p.m. exact, se trece la Punctul II - Problemele econo­mice."

Delegaţia română, condusă de preşedintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, era alcătuită din 10 oameni, care reprezentau spectrul politic al Parlamentului, printre care Corneliu Mănescu, Dan Marţian, I.V. Săndulescu. Fuseseră invitaţi ca membri deplini ai "dimensiunii parlamentare", o viitoare Adunare a Europei. "Eu sunt singurul care declar că nu voi interveni în nici un fel pentru a fi primiţi în Consiliul Europei. Dar nu voi vorbi contra", îşi adjudecase Ion Raţiu locul de opozant la cauza comună.  

Înaintea deschiderii şedinţei ple­nare, delegaţii români au fost pri­miţi de Catherine Lalumiere, secretarul ge­neral al Consiliului Europei. Toţi au cerut ca România să fie invitată ca observator la şedinţele Consiliului Eu­ropei. Din Est, eram singura ţară ne­invitată, chiar Bulgaria şi Uniunea So­vietică obţinuseră acest sta­tut. Despre  întâlnirea cu Catheri­ne La­lu­mi­ere, Ion Raţiu a consemnat ur­mă­toarele: "Toţi cerem ca şi România să fie invitată ca observator la şe­din­ţele Consiliului. Eu nuanţez ati­tu­dinea mea. N-avem încă demo­craţie, dar vrem să fim acceptaţi, căci se va putea lucra mai bine dinăuntru decât din afară pentru a o împământeni în ţara noastră". Şi i-a povestit cum lo­cuinţa îi fusese vandalizată de mine­rii veniţi la Bucureşti în 13-15 iunie. "Cele întâmplate la 13-15 iunie au fost un şoc pentru noi", a spus Ca­theri­ne Lalumiere. Se vrea intrarea Ro­mâniei în Europa, dar aceasta va fi condiţionată de fapte şi dovezi ale democratizării.

"Eu sper că nu vom fi acceptaţi", notase după întâlnire Ion Raţiu. A stat - singurul dintre delegaţi - încă o dată de vorbă cu Catherine Lalumiere şi după şedinţa plenară din 26 sep­tembrie. "A înţeles perfect poziţia mea, scrie omul politic român după întrevederea între patru ochi cu se­cre­tarul general al Consiliului Eu­ro­pei. Posibilitatea ca România să fie şi ea invitată ca observator special la Con­siliul Europei nici nu se mai pune."

În după-amiaza zilei de 26 septembrie, delegaţii români au fost audiaţi 25 de minute de  Comitetul Consiliului. Au vorbit Alexandru Bârlădeanu şi liberalul I.V. Săndulescu. Bârlădeanu, bine, dar Săndulescu greşind prin adresarea de întrebări retorice. "Poate e mai bine aşa, nota sarcastic Raţiu. Ne va fi refuzat statutul de invitat special. La ieşire i-am vorbit deputatului englez Atkinson. Democraţie la noi încă nu există, i-am spus, după ce i-am dat amănunte."

Cum din culisele reuniunii singu­rele informaţii provin din însem­nă­rile lui Ion Raţiu, reiese că liderul opo­ziţiei depusese mai multe eforturi contra decât toţi ceilalţi delegaţi pro la un loc. Poziţia lui Raţiu exprima strategia generală a opoziţiei strivite de FSN în alegeri. Pe toate căile, cei care se considerau opozanţi ai parti­dului de guvernământ sau "repre­zen­tanţi ai societăţii civile" solicitau condiţionarea ajutoarelor economice şi politice de dovada democraţiei. Serveau în asemenea cazuri chiar rezultatele alegerilor din mai 1990 ca argument al  incapa­ci­tăţii româ­ni­lor de-a trăi democraţia. Prin aso­cierea ajutoarelor date de străinătate cu opoziţia, se sperau creşterea nu­mă­rului de adepţi ai ex-regelui Mihai şi partidelor istorice şi, implicit, po­la­rizarea forţelor politice în configuraţii favorabile alter­nan­ţelor de pu­tere. Altfel, cetăţenii trebu­iau penali­zaţi, inclusiv prin intervenţii care să îm­piedice acordarea Clauzei na­ţiunii celei mai favorizate. La sfâr­şitul lui au­gust, după întrevederea dintre re­prezentanţii opoziţiei şi o echi­pă de senatori americani sosiţi la Bucureşti, acelaşi Ion Raţiu nota: "Ne-au întrebat dacă am aproba statutul de na­ţiune cea mai favorizată dacă lu­crurile rămân cum sunt. Tot eu am răspuns. Noi am avea mare ne­voie de  ajutor economic umanitar, dar acordarea Clauzei ar consolida re­gimul. «Cine este de aceeaşi pă­rere?», a întrebat unul dintre senatori. Toţi au fost de acord. Doar Cunescu (liderul social-democraţilor, n.n.) a spus că  ar aproba acordarea Clauzei dacă s-ar declara public că se face mulţumită cererii făcute expres de opo­ziţie. Mi s-a părut o mare greşeală."