Pentru ca nu dorea ca Bucurestiul sa fie condamnat la "banalitatea eterna", Dem I. Dobrescu, primar al Capitalei in anii ‘30, a gandit un program de modernizare a orasului care i-a atras porecla de "primarul-tarnacop". Programul de modernizare a Capitalei, pus in practica pe perioada mandatului sau, (februarie1929 - ianuarie 1934), i-a atras lui Dem I. Dobrescu porecla de "primarul tarnacop". Revolutia pe care a adus-o in Bucuresti prin masivele lucrari intreprinse a fost dusa sub auspiciile luptei "impotriva condamnarii Bucurestilor la banalitate eterna", asa cum el insusi recunoaste in scrierile ce s-au pastrat din 1934.

"De cateva ori s-a hotarat ca n-avem alta solutie pentru capitala noastra decat sa o mutam in alta parte. Va amintiti ca toate formele erau facute ca sa mutam capitala la Brasov si ca n-a lipsit decat semnatura defunctului Vintila Bratianu (primar al Bucurestilor intre 1907-1910 - n.r.), pentru ca sa incercam cea mai riscanta aventura nationala", scria Dem I. Dobrescu la sfarsitul mandatului sau, despre situatiile cu care se confruntase. Iar naduful fostului primar impotriva asa-zisilor specialisti cu idei aventuroase inca nu trecuse: "Mai intalnim inca urbanisti improvizati, care recomanda sa facem un oras nou la Baneasa. (....) Am ajunge sa avem doua sate, in loc de unul".

Impotriva acestor tendinte de a lasa balta locatia de pe malul Dambovitei si a muta capitala aiurea, Dobrescu a lansat o serie de propuneri pentru modernizarea orasului in ton cu celelalte orase din Europa. Astfel, el scria ca "un oras fara ape mari, oricat ar fi el de mare, este un oras mort. Iar capitala noastra poate sa aiba foarte usor apele sale mari, pe care noi, pana astazi, le-am nesocotit". Primarul de acum 70 de ani credea ca "lacurile din jurul capitalei, pe care noi le-am lasat, prea multa vreme, sa fie niste centre pestilentiale, pot sa devina atatea centre pitoresti si datatoare e viata", si era mandru ca ramasesera in picioare contractele incheiate de el pentru asanarea lacurilor.

Propuneri de la capitalisti englezi

"Avem gata studiile si planurile necesare pentru ca, cu o cheltuiala foarte mica, pana la 10 milioane, sa legam lacul Snagov si Caldarusani si sa putem pluti de la Tancabesti pana la 18 kilometri de Bucuresti", spera Dobrescu, ale carui vise depaseau aspiratiile momentului. "In propunerile pe care le primeam de la un grup de capitalisti englezi, ca sa facem la Snagov o mare statiune climaterica, el se obliga sa faca aceste legaturi", aflam de la Dem I. Dobrescu, care avea in parte dreptate in privinta evolutiei Snagovului. "Primisem propunerea aceluiasi grup englez ca sa fac din Snagov un centru climateric interbalcanic, pentru care se obliga sa investeasca pana la cinci sute de milioane de lei. Dupa modul febril cu care a inceput sa se construiasca, in curand Snagovul va fi un orasel pitoresc", scria fostul primar.

Hidroavioane pentru bucuresteni

Tinand pasul cu evolutia tehnicii, in special cu progresele din aviatie, Dobrescu propunea ca "unul dintre lacurile din jurul Bucurestilor trebuie preparat pentru primirea hidroavioanelor". De ce? Fiindca "principiul in aviatie cere ca avionul sa ajunga direct la destinatie, pentru ca pasagerii sa nu mai aiba nevoie sa se serveasca de teren. Este un castig de timp si o economie de bani. Acelasi principiu trebuie sa fie si pentru hidroavioane si trebuie sa cautam sa raspundem acestui principiu rational", sugera primarul.

Atacat ca a vrut sa faca stranduri

Primarul "Tarnacop" s-a luptat cu moravurile zilei pentru a suplini nevoia bucurestenilor de a se scalda in ape curgatoare, compensandu-le cu stranduri. "Am incurajat facerea primelor stranduri, care trebuie sa ia un mare avant. Nimeni nu-si inchipuie atacurile pe care a trebuit sa le infruntam, pentru ca sa putem aproba facerea strandurilor. Toate prejudecatile trecutului se ridicau contra lor si am fost atacat cu o salbateca violenta ca corupator al moravurilor orasului nostru, de oameni de mare valoare", marturiseste Dobrescu.

Solutia scaldatului in Dambovita si a apei potabile din aceeasi sursa era de pe atunci exclusa. "Dambovita noastra pe care au cantat-o toti poetii din faza noastra ruralista, trebuie acoperita, pentru ca s-o transformam intr-un canal. Dambovita nu poate fi apa dulce decat pentru un popor care vrea sa moara cu mijloace naturale si nationale. Dambovita e mai mult moarte dulce, decat apa dulce", recunostea primarul de pe atunci.

Suparat din cauza defrisarilor

Edilul bucurestean de acum 70 de ani era constient si de nevoia de a avea paduri langa oras, pe care "le-am neglijat pana la distrugere", sustinea el. "Cine face cheltuieli pentru parcuri, face economii de spitale. Bucurestii, care la inceput au fost asezati in mijlocul codrilor celor mai mari, au ajuns astazi sa nu mai aiba paduri. S-a dat dreptul proprietarului sa defriseze padurea Baneasa, pe motiv ca el ar fi avut nevoie de lemne de foc la fabrica sa de caramida. De jur imprejur se defriseaza cu indarjire", se semnala cu aproape un secol in urma o problema care si astazi preseaza serios asupra orasului.

"Meschinarie de sat pretentios"

"Meschinul oraselor arata meschinul sufletelor. Trebuie sa dam Capitalei noastre monumentalitatea marilor orase, in locul meschinariei actuale de sat pretentios. Meschinul Bucurestilor se explica prin originea sa modesta. La inceput a fost desigur un punct de intalnire intre producatorii barbari, ale caror drumuri se intalneau acolo, pentru a schimba produsele lor. Orasele cu origina militara, ca cetati fortificate, sau cu origina religioasa, ca resedinte ale sefilor religiosi, au fost de le inceput mai ordonate si mai infrumusetate. Bucurestenii nu au avut nici mijloace, nici priceperea necesara ca sa puna ordine in targul lor, care la inceput se facea sub corturile negustorilor trecatori. Potecile serpuite ale oamenilor si drumurile intortocheate ale vitelor au fost inceputul strazilor noastre. Pe ele s-au facut bordeiele si colibele. Mai tarziu, potecile s-au facut drumuri, ulite, strazi si bulevarde, iar bordeiele si colibele au devenit case si palate. Dar strazile au ramas pana tarziu, si multe dintre ele chiar pana astazi, tot cu alinierile si cu proportiile potecilor de oameni si drumurilor de vite. Calea Victoriei este fostul drum la vii si Palatul Stirbei este construit pe locul vechii crame. Gusturile noastre ruraliste ne-au pastrat aceleasi proportii meschine si alinieri intortocheate in strazi si in piete, pana in zilele noastre".

"Sa facem bucuresteanul sa iubeasca Bucurestiul"

"Vrem sa facem pe bucurestean sa-si iubeasca Bucurestiul". Asta si-a propus Dobrescu sa realizeze atunci cand a depus juramantul ca primar al Capitalei, la 8 februarie 1929, la Palatul Sutu. Primul pas, spre a le oferi bucurestenilor un oras mai confortabil, a fost amenajarea Dealului Patriarhiei. Au urmat largirea strazilor si sistematizarea unor artere, mai ales cele marginase: Soseaua Dudesti, Strada Colentinei, Calea Grivitei, Calea Rahovei, Pantelimon, Calea Vacaresti, 13 Septembrie. Piata Universitatii si Piata Cercului Militar au fost modernizate. In timpul primariatului sau au luat amploare lucrarile edilitare de pavaj, apa, lumina electrica si canalizare. A luat masuri pentru organizarea de cantine unde cetatenii nevoiasi primeau o masa gratuita sau la pret redus si unde se dadea gratuit lapte si untura de peste, a sprijinit asistenta medicala si miscarea culturala prin infiintarea de atenee populare, muzee, pinacoteci. A fixat preturi accesibile la marfuri si alimente si a eradicat specula prin amenzi usturatoare. Bucurestenii au rasuflat usurati cand au vazut ca isi pot cumpara hrana la preturi accesibile si, in semn de recunostinta, au inceput sa ceara "o dobrescana neagra" in loc de paine neagra si o "dobrescana de vin" in loc de un litru de vin, asta insemnand ca erau bine cantarite si masurate, ieftine si bune. (Sursa: Magazin Istoric, martie 2003)

"Mi s-a spus ca daca ma ating de unul din lacurile Colentinei comit un sacrilegiu, pentru ca in acel lac se scaldase Mihai Viteazu. Mi s-a obiectat ca lucrarile de asanare sunt tichie de margaritar si ca opera mea este opera de bolsevic. Unul din proprietari m-a amenintat ca ma impusca daca nu renunt la lucrare". Dem. I. Dobrescu

"Motorul" modernizarii Capitalei

Dem I. Dobrescu, "primarul tarnacop", a dat tonul, cu brutalitate chiar, intre 1929 si 1934, modernizarii Bucurestilor. Dupa proiectele edilitare pe care Dobrescu le-a impus comunitatii reticente, a urmat o prolifica perioada, intre 1933-1940, cand s-a realizat actuala configuratie a centrului bucurestean: bulevardele pe axa nord-sud si est-vest, strajuite de hoteluri moderne, precum Ambasador, cinematografe, magazine, birouri de firme, cafenele, bufeturi si restaurante. Iar daca proiectele propuse de "primarul tarnacop" ar fi fost primite cu mai multa bunavointa, Capitala noastra ar fi aratat acum, poate, cu totul altfel.

Doua parcuri in trei luni

Un proiect de succes al primariei a inceput in 1930, iar in doar trei luni au fost amenajate doua parcuri noi: Snagovul, "cu 3.000 pogoane padure seculara, si Baneasa, cu 250 de pogoane", precum si centrele de recreere din padurea Pustnicul, de langa Cernica, definitivandu-se si proiectul unui parc in Valea Plangerii (astazi Parcul Tineretului). Pentru a mari centura de parcuri, arata Dem I. Dobrescu intr-un memoriu, "am incheiat cu statul conventia prin care se puneau la dispozitia Capitalei toate masivele paduroase pana la 40 de km imprejur", dandu-se aprobarile cuvenite pentru "a face toate amenajarile necesare si toate constructiunile pentru agrementul cetatenilor si salubritatea orasului". Intrau in aceasta categorie padurile Cernica, Comana, Plumbuita, Tiganesti, Caldarusani, Gruiu si altele.

A ramas neterminat planul care urma sa devieze circulatia "de la bufet (azi restaurantul Doina), spre Soseaua Jianu (azi Aviatorilor) si Soseaua colonel Ghica" (azi I. Mihalache) pentru a lasa Soseaua Kiseleff la dispozitia pietonilor. De-a lungul acestei artere a fost amenajat, in anii 1936-1940, Parcul National (astazi Parcul Herastrau), infrumusetat prin deschiderea in 1936 a Muzeului Satului, apoi a restaurantului Pescarus.

Ski la Bucuresti

Un alt proiect revolutionar viza unirea Gradinii Botanice (inaugurata in 1935) cu Parcul Palatului Cotroceni, in cadrul caruia, "sa facem gradina noastra zoologica", iar Palatul Regal de vara sa se ridice pe Dealul Piscului, "in partea cea mai pitoreasca a Bucurestilor" (astazi in zona Salii Polivalente). Pe Dealul Piscului, fusese amenajata si o "statiune de sky", ce "era vizitata cu pasiune de toata Capitala". A circulat si ideea opririi inmormantarilor la Bellu, cimitirul urmand a deveni muzeu. Era invocata "nevoia de pitoresc si de aer pentru cei vii". Cimitirul nu se mai afla in afara orasului si prezenta "un mare pericol pentru populatia atat de deasa" din vecinatate.

Campus universitar "antitentatii"

Pe de alta parte, "planul meu - arata Dem I. Dobrescu - fusese ca tot acolo pe Dealul Piscului, sa ridicam cetatea universitara, care izoleaza pe studenti si ii fereste de tentatiile vietii marilor orase". Cartierul universitar asezat "la Pisc" ar fi avut in vale "parcurile si lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare usurinta". S-a ales insa un alt loc, in oras, unde astazi se afla grupul de camine studentesti din vecinatatea Facultatii de Drept, ulterior aparand un nou proiect pentru zona Grozavesti.

"Vaticanul roman"

Dealul Patriarhiei a fost inclus si el in planurile edilitare. Fiind considerat "singura parte pitoreasca din mijlocul orasului", trebuia sa fie completat si transformat intr-un "mic Vatican roman". Incepusera lucrarile pe Strada 11 iunie, dar "imprejurarile le-au oprit", macheta ramanand la Patriarhie.

Dealul Patriarhiei "trebuia sa fie pus in axa unei esplanade, care ar fi continuat aleea actuala pana la biserica Sf. Vineri", Manastirea Vacaresti, "cu superba ei priveliste, cu frumosul Bulevard Vacaresti, ar putea fi destinata ca resedinta Patriarhiei noastre".

Metroul sau "metropolitanul"

Dar ceea ce urma sa devina "speranta orasului nostru" era "esplanada Dambovitei", care se va realiza prin acoperirea albiei sale. Vom realiza intr-adevar o esplanada monumentala, pe care n-o vor putea avea multe orase din lume. Ea va aerisi orasul, va ridica valoarea urbanistica si va usura imens circulatia Capitalei noastre. Sub Dambovita acoperita vom putea realiza metropolitanul orasului (metroul ), care va usura transporturile de marfuri si de persoane. Cu metropolitanul Dambovitei vom putea realiza garile in centrul orasului, facute sub pamant...; astfel am putea solutiona si chestiunea trecerilor la nivel, care incurca mult circulatia orasului nostru". Planul fusese aprobat, iar intr-o prima etapa urma sa se acopere Dambovita intre Str. Serban Voda si Palatul Justitiei, "cu compartimente provizorii sus si antrepozite jos. Lucrarea se platea singura in 15 ani si cu veniturile dupa expirarea acestui termen continua acoperirea treptat". In viziunea edililor interbelici, ingusta Cale a Victoriei ramasese "un punct degradant al Capitalei noastre", drept pentru care se fixase o largime de 22 de metri, iar sectorul cuprins intre Hotelul Continental, Piata Palatului si Strada Academiei era propus spre a fi daramat, "pentru a se face frumoasa esplanada".

"Pantheon national"

S-a avut in vedere chiar aducerea metopelor monumentului de la Adamclisi si reconstituirea lui pe dealul de la Arsenal, pe Strada Uranus, urmand a fi transformat in "Pantheon national", ce ar putea forma astfel "un punct de atractie pentru straini". Desi o parte din fragmentele monumentului au fost aduse la Bucuresti, proiectul nu a fost finalizat. Piata Universitatii urma sa fie transformata "intr-un Corso unde sa atragem populatia orasului, care se inghesuie pe celelalte strazi". Intre Piata Universitatii si Piata Mihail Kogalniceanu, s-au amenajat mai multe cinematografe, cafenele, berarii, restaurante (Corso, Gambrinus, Cismigiu etc.). Dar proiectul privind Lipscanii si imprejurimile este inedit. Aceasta veche artera urma sa fie largita si transformata in strada cu arcade, care "ar trebui sa fie acoperita sus cu sticla, astfel ca sa impiedice circulatia aerului. Ea trebuia transformata intr-un Corso al elegantei feminine. Eleganta naturala a doamnelor romane ar face in curand din Bucuresti un centru de propagare a elegantei in Balcani".

Cladiri de 20 de etaje

Catre 1940, proiectele urbanistice privind Bucurestii merg mai departe si sunt mult mai ambitioase. Se avea in vedere eliminarea totala a locurilor virane, inlocuite cu piete monumentale, gradini, scuaruri si parcuri, iar pe strazile Capitalei "nu se vor mai vedea carute, harabale sau trasuri". Liniile electrice urmau sa fie prelungite "pana la o raza de 30-40 km, in jurul Capitalei", iar in centrul acesteia, se va introduce metroul. Piata Mare (Unirii) urma sa fie desfiintata "complectamente" (alaturi de celelalte piete agroalimentare). In locul ei "se va deschide larg perspectiva Patriarhiei spre o mare piata pe care se va construi un mare monument (astazi se afla in derularea proiectului unui astfel de monument: Catedrala Mantuirii Neamului!); aprovizionarile "se vor face numai din antrepozite situate in diverse cartiere ale orasului", chioscurile, tarabele si baracile avand sa fie desfiintate. Interesant de amintit este ca zona Universitatii si cea a Casei de Depuneri (astazi CEC-ul), devenisera punctul unor proiecte privind construirea unor "centre de atractie", precum "blokhausuri monumentale de cate 14-20 de etaje", lucru uimitor pentru Bucurestiul interbelic, dar nu imposibil daca ne gandim la Palatul Telefoanelor. Astfel, cladiri precum Universitatea, Casa de Depuneri, Ateneul Roman, Cercul Militar "vor ramane modeste amintiri ale unui trecut indepartat si de mult uitat". Asemenea proiecte urmau a fi finalizate catre finele secolului XX.

Frica de schimbare a oprit proiectele

De ce aceste proiecte au fost in mare parte sortite esecului in urma cu aproape 80 de ani? Ne raspunde Dem I. Dobrescu in "Viitorul Bucurestilor", lucrare aparuta in 1934. Cea mai serioasa problema era aceea a mentalitatii bucurestenilor, care "au pastrat caracterul umil al taranului din care se recruteaza". Mentalitatea ostila schimbarilor mari se regaseste in randurile trimise de negustorii bucuresteni care au trebuit sa "suporte cu greu" curatenia frecventa din piete: "Ce este cu atata curatenie, domnule primar; noi am trait veacuri intregi in murdarie si am trait mai bine decat acum in curatenie". O alta problema era faptul ca "banul public nu a capatat inca disciplina necesara ca sa mearga la vistieria publica", Dem I. Dobrescu fiind adeseori nevoit sa intervina pentru a recupera mari datorii ale unor societati comerciale fata de primarie.

Articol si fotografii realizate cu sprijinul Municipiului Bucuresti.

Cititi luni! Printre generalii care au condus Capitala s-a numarat si Victor Dombrovski. Cititi luni despre el!