Primul expulzat politic din România postcomunistă

Anul 1989 se încheiase cumplit, scăldat în sângele Revoluţiei. Abia început, 1990 ne promitea libertate şi o democraţie despre care nu ştiam mare lucru. Atunci, într-o vreme a speranţei s-a petrecut însă un eveniment pe care nu îl mai credeam posibil: expulzarea politică a unui cetăţean român.

Ianuarie 1990: România se bucura de simpatia întregii lumi. Presa străină ne privea cu respect, convoaiele cu ajutoare soseau de peste tot. Iar mulţi români trăitori prin ţări străine îşi doreau să revină acasă. Unii, deprinşi cu eficienţa muncii capitaliste voiau să o aducă şi aici. Alţii, cunoscători ai regulilor democraţiei occidentale, visau să le aplice şi la noi. Unul dintre aceştia a fost Doru Braia. Dar, la fel ca în cazurile lui Ion Raţiu ori Radu Câmpeanu, nici ideile lui "de import" n-au fost agreate de noua putere de la Bucureşti. Cu seniorii, autorităţile au procedat subtil: i-au asmuţit contra lor pe "oamenii muncii" care le strigau, de la obraz, că "n-au mâncat salam cu soia". Lui Braia i-au închis gura mult mai simplu: l-au făcut pachet şi l-au urcat cu forţa într-un avion.


ORI NEBUN, ORI SPION!
Acum, după 20 de ani, Braia priveşte cu detaşare acel episod: "Niciodată n-am plecat de bunăvoie, ci doar obligat. Prima dată am fost expulzat de regimul comunist. A doua oară, de cel postcomunist. Am intrat în atenţia Securităţii în 1975, după ce am împrăştiat nişte manifeste prin Capitală". A fost arestat şi anchetat doi ani şi şapte luni. Timp în care a fost interogat dur de Nicolae Pleşiţă şi Ristea Priboi. De ce de Priboi, care era de la DIE? "Simplu. Opozanţii regimului erau consideraţi fie nebuni, fie spioni. Şi pentru că tatăl meu vitreg era etnic german, au decis ei că trebuie să fiu spion al nemţilor." Totul s-a încheiat la 21 septembrie 1978 când un personaj care îşi spunea "locotenent Dumitrescu" i-a spus clar: "Tu ştii că noi ştim. Până mâine eşti ori în Rapidul de Viena, ori în duba de Jilava". În câteva ore, Braia era în tren. Până la Curtici a mers cu cătuşele la mâini. Abia acolo l-au lăsat liber cu un paşaport în buzunar şi bilet de tren până la Koln.  


TRENUL CURVELOR
Drumul lui Braia spre libertate a fost pavat cu ciudăţenii. "Mi-am dat seama rapid că trenul era plin de curve şi borfaşi. Aia mai târziu am înţeles de ce. În '78 fugise Pacepa. Convinşi că vor fi arestaţi, agenţii acoperiţi ai Securităţii au fugit intempestiv din Occident. Unul, fratele unei şahiste celebre, a fost  atât de speriat încât, în graba fugii, şi-a uitat mâncarea pe aragazul aprins. Şi uite aşa a provocat un incendiu devastator. A fost un val masiv de "reveniţi" pe care regimul l-a mascat lăsând câteva mii de români să plece în Vest, hoarde de prostituate şi infractori "exportaţi" la grămadă. De fapt era o lovitură cu ţinte multiple. Pe de o parte, arăta că România respectă principiul "liberei circulaţii". Dar se miza şi pe faptul că, pus în faţa unui exod de interlopi, Occidentul se va sătura de noi şi nu va mai acuza Bucureştiul că încalcă drepturile omului. Iar celor de acasă li se putea spune că doar curvele şi hoţii fug din raiul comunist".
"MULŢUMESC POPORULUI GERMAN"
Arhitect de meserie, Doru Braia s-a integrat relativ uşor în societatea germană. "Am plecat cu gândul că ies dintr-o puşcărie cu 23 de milioane de deţinuţi. Totuşi, niciodată n-am renunţat la cetăţenia română. Şi totdeauna m-am considerat un soi de avocat al celor rămaşi acasă". Motiv pentru care, în deceniul de exil, Braia a organizat nenumărate proteste contra regimului de la Bucureşti, acţiuni care l-au făcut celebru în RFG. Iar atunci când autorităţile germane au aflat că Securitatea vrea să-l lichideze, i-au asigurat un regim de protecţie similar rangului de ministru. În ianuarie 1990, Doru Braia a revenit în ţară. Înainte de a pleca, s-a dus televiziune şi a mulţumit Germaniei pentru cei zece ani de găzduire. A sosit acasă pe 20 ianuarie 1990, cu avionul oficial care îl aducea pe vicecancelarul Hans Dietrich Genscher în vizită la Bucureşti.


VREMURI TULBURI
Momentul întoarcerii lui Braia era extrem de tulbure. Transformarea FSN într-un partid considerat a fi moştenitorul fostului PCR provoca mişcări de protest, mitinguri, pro sau contra, care scoteau în stradă sute şi mii de oameni. Vremuri "fluide" în care, după cum îşi aminteşte Braia, "cei din stradă găureau drapelul comunist, iar băieţii deştepţi găureau seifurile statului". În lunile care au urmat, Braia a participat la proteste atât în Bucureşti, cât şi în ţară. "Am luat parte la multe mitinguri, dar eu personal n-am organizat niciunul. Venit din Germania, le vorbeam oamenilor despre cum se trăieşte într-o ţară liberă". Asta i-a şi atras mânia autorităţilor. Conform propriei mărturii, Braia a luat parte la înfiinţarea Institutului Gauk, cel care avea să preia arhivele Stasi, sora din RDG a Securităţii noastre. De acolo ştia cât de important este accesul la propriul dosar secret. Prezent la mitinguri, el a început să ceară tot mai insistent accesul la arhivele Securităţii, aflate încă în custodia Armatei. În aprilie '90, a fost căutat de gen. Ghe. Logofătu, care i-a comunicat că ministrului Apărării Naţionale, gen. V.A. Stănculescu este de acord cu această revendicare. Dar că, pentru evitarea unor posibile dezordini, ar fi bine să vină la sediul MApN, unde se vor analiza detaliile tehnice ale predării dosarelor.  
"PERSONA NON GRATA"
Întâlnirea de la  MApN a avut loc la 2 aprilie 1990, orele 11, când Braia a şi fost primit de câţiva generali. Au urmat discuţii care au degenerat rapid când "gazdele" l-au întrebat dur cu ce drept se amestecă într-o problemă internă a României. Le-a răspuns că în calitatea sa de cetăţean român, pe care a demonstrat-o cu paşaportul şi cu actul de naştere. Replica generalilor a fost că "Preşedintele a hotărât amânarea realizării acestui deziderat". Apoi, lucrurile s-au calmat, iar în jurul orei 15:00 părea să se fi căzut de acord asupra predării dosarelor în ordine alfabetică. Bucuros de succes, Braia a plecat din minister. Dar n-a ajuns decât până la poartă. Unde a fost oprit de trei ofiţeri de la UM 0215, care i-au spus că şefii lor vor să-i vorbească şi că ar fi bine să nu-i refuze. Având deja un alt program, Braia a încercat să amâne "întâlnirea". Moment în care cei trei au "schimbat foaia": au devenit violenţi şi, după alt schimb de replici, i-au sucit mâinile la spate şi l-au înghesuit într-o Dacie. Braia îşi aminteşte şi acum fiecare minut al acelei "aventuri". "Aveam o geantă diplomat în care, printre altele, aveam şi 21.000 de mărci. Mi-au luat-o şi prima lor grijă a fost să-mi fure banii, pe care nu i-am mai văzut niciodată. Maşina a pornit în trombă spre Otopeni şi, până acolo, cei trei m-au lovit cu pumnii şi picioarele. Ajunşi la Aeroport, m-au dus într-o încăpere izolată. La un moment dat, acolo a apărut un personaj care s-a recomandat "Ionescu" şi mi-a comunicat că am fost declarat "Persona non grata". Ştii ceva? Aştia erau clar securişti, dar nişte securişti proşti. Pentru că, dacă erau deştepţi ar fi ştiut că plecam oricum a doua zi, la 3 aprilie. Aşa planificasem, îmi cumpărasem deja bilet de avion. I-am zis acelui Ionescu anonim că sunt cetăţean român şi se comite o gravă ilegalitate. Dar, până la urmă, ăla mi-a explicat că de fapt este doar executantul unui ordin venit direct de la Ion Iliescu şi Petre Roman.


AVERTISMENTUL
Braia relatează că a fost iarăşi bătut până a leşinat. S-a trezit târziu, aşezat în genunchi pe podeaua unui microbuz răpciugos. Aşa a ajuns în spatele unui avion unde a fost târât până la jumătatea scării. Acolo "Ionescu" i-a spus că dacă are tupeul să se întoarcă, îl va împuşca ca pe un câine. Urcând sara, Braia a mai apucat doar să le spună câtorva stewardese aflate încă la sol: Eu sunt primul. Vor urma evenimente cu mult mai grave". Şi, într-adevăr, după două luni, a urmat "Mineriada din 13-15 iunie 1990".