Ajutoarele umanitare au devenit subiect de
disputa in satul Foeni. Fiecare dintre localnici il acuza pe ceilalti din jurul lui, incepand cu
primarul si terminand cu popa satului, ca au luat o parte mai mare si mai buna decat a reusit el sa apuce. Satenii ameninta ca se vor rascula impotriva autoritatilor.
|
DURERE. Sinistratii din comuna Foeni nu stiu ce sa-si recupereze mai intai: animalele sau lucrurile agonisite intr-o viata
|
FURIE. Necazul inundatiilor si presupunerea ca sunt furati s-au adunat in sufletul sinistratilor ca un balon pe cale sa explodeze, iar furia lor e gata-gata sa reverse asa cum s-au revarsat apele Timisului in satul lor. "Daca nu iese cu bataie intr-o zi-doua, uite-te-ncoa la mine, de numaâ-numaâ...", se jura un barbat din sat. "Au furat, mafiotii. Ei au luat ce-i mai bun, au luat haine noi... noi nu am vazut nici o haina noua, numai zdrente-zdrente. Trebuia sa vina ajutoarele si sa le imparta in strada, sa nu le dea la Primarie", ne zice un alt satean, care elaboreaza si o teorie: "Fiecare se agata de haine pana sa ajunga la noi, le "triaza" si, acolo unde sunt maini multe, se scurg printre degete si noi p..a vedem", injura ciobanul satului. Oamenii zic ca se ia, dar cand le ceri exemple concrete se cam fastacesc, nu prea stiu sa ne dea. Dar stiu una si buna: "Mafiotii ne fura".
SINISTRATII ACUZA. Unul dintre localnici il paraste pe un consilier, care, zice el, a luat "o caruta de haine noi". Ne prezinta cazul ca intr-un proces-verbal: "Marti, la ora 8:30, el a plecat cu o caruta plina cu haine din spatele Caminului cultural si le-a dus la socrul sau". Mergem la consilierul cu pricina, care imparte localnicilor ajutoare umanitare de dimineata pana seara. Omul, cand aude una ca asta, se intristeaza. Si lui apa i-a distrus casa si a luat zice, ca toti oamenii, ajutoare. Patru saci de haine, apa de baut, cateva pachete de faina, ulei. Adica exact cat au luat si ceilalti. Pentru a fi si mai convingator, ne duce acasa la el si ne pune sa rascolim prin casa lui. In camara are mancare cat sa-i ajunga o saptamana, iar in sufragerie, pe jos, este un morman de haine rufoase, second-hand. Sotia celui acuzat mai are putin si plange cand aude ce vorbesc oamenii: "Cata rautate, eu acum iau toate hainele si le duc la Primarie, acum ma imbrac", striga femeia la noi. "Nu mai am nevoie de nici un ajutor, casa mi-a luat-o apa, eu cu ce sa ma imbrac?... Eu ce sa mananc?" Consilierul invinuit vorbeste cu un nod in gat. E trist: "Dintotdeauna au fost ura si invidie in satul asta. De asta ne-a batut si Dumnezeu! Cand construiai ceva, oamenii ziceau ca ai furat". Fiecare dintre acuzatiile satenilor este contrata de consilieri: oamenii zic ca s-au adus saltele noi si ei dorm pe saltele vechi, "cu purici", si ar vrea din celelalte, dar "le-au furat" altii. Consilierii dezmint: exista intr-adevar saltele noi, dar acelea sunt tinute in magazie pentru zilele in care o parte din localnicii fugiti la rude se va intoarce in sat si va sta in corturi. Oamenii povestesc despre sase covoare persane, iar autoritatile zic ca sunt inventii: "Auziti?! Am primit niste elicoptere, oare pe alea cine le-o luat?", glumeste un functionar de la Primarie.
"Dar nici preoteasa nu-i curata-curata! Lasâ ca stiu eu... Au fost saltele impartite in strada si feciorul meu a apucat una si, cand sa plece, preoteasa i-a luat salteaua!", zice nervoasa o femeie care doarme in Caminul cultural.
RESEMNARE. Tristetea se poate citi si in ochii copiilor
|
Citește pe Antena3.ro
LA FOENI. Asa ca hainele sunt pastrate afara, cladite intr-un munte inalt de cinci metri. Sunt mii de bluze, blugi, pantofi, chiloti pe care nimeni nu le vrea. "Alea sunt zdrente", zic aproape in cor satenii. Iar consilierii raspund tot in cor: "Oamenii astia au primit mai mult decat au reusit ei sa stranga o viata intreaga!".
BLESTEM
Ion Mihaila a fost lovit de inundatii pentru a doua oara. Il intalnim in remorca unui tractor care transporta in satul lor o mana de localnici din Foeni instalati in satul invecinat. Mihaila a locuit in anul 2000 in satul Graniceri, cand apa a intrat in curtea lui. Nu i-a luat casa, dar i-a devastat gospodaria. Si omul s-a mutat la Foeni dupa tragedie. Parca blestemat, nu a scapat de apa nici aici. In momentul in care am vorbit cu el, venea la Foeni dupa trei saptamani de cand isi parasise casa si nici nu stia daca mai era sau nu in picioare. Avea sa vada cu ochii lui mai apoi ca locuinta lui fusese inghitita de ape. |
BATAIE
Culuta e primul taran din sat care s-a revoltat fata de autoritati. Omul a venit cu doi saci la Caminul cultural, unde sunt depozitate alimentele, si a zis ca el vrea sa ia cat doreste. Cei doi jandarmi care pazeau au zis sa nu ia. S-au aprins spiritele si omul era gata sa sara la gatul militarilor. Jandarmii l-au lasat sa incarce conserve, de frica sa nu iasa bataie, dar au anuntat Politia. Culuta a plecat cu cat a vrut de acolo, cu doi saci de alimente, dar consilierii l-au lasat, consolandu-se cu ideea ca era totusi portia lui. |
DORINTA. Taranii spera sa paraseasca adaposturile cat mai repede. Depinde de vreme si de autoritati
|
EFORTURI. Localnicii incearca sa-si salveze animalele
|