Regenerare prin educaţie

Nu e lucru uşor să fii om şi cu atât mai puţin creştin în ade­vă­ratul sens al cuvântului, când trăieşti într-o societate care te îmbie necontenit la a deveni imoral pentru a fi „în rând cu oamenii", a renunţa la principii pentru a trăi ca un om „normal".

Crize de tot felul lovesc tot mai mult din afară, dar cum ne rămâne interiorul? Cum trăieşti fără să fii un paria al societăţii, cum rămâi prieten cu propria conştiinţă? Soluţia vine din pridvorul bisericii, iar modelul este mereu Hristos, ne spune părintele Constantin Pătuleanu, parohul Bisericii Sf. Nicolae „Udricani" din Bucureşti.

„Aproape 50 de ani de comunism şi 20 de lungă tranziţie au lăsat urme adânci în conştiinţă, pustiu în suflete şi goluri, prea multe goluri, în inimi. Nu cred în condamnări publice şi solemne ale totalitarismului, ca şi a oricăror forme de devianţă comportamentală (deşi normale şi necesare, dar, din păcate, fără efecte). Cred însă în puterea de regenerare a unui popor în stare de pocăinţă, de smerenie şi sinceră mărturisire. Cred în puterea de introspecţie, de venire în sine, precum cea a Fiului risipitor.

Criza morală perpetuată de decenii pare a fi mai gravă decât criza economică de azi. Lipsa de modele şi repere morale a condus la goliciunea şi pustiirea sufletească de azi. O întoarcere la Evanghelie e necesară şi chiar obligatorie. Un părinte venerabil din Bucureşti spunea la o predică e plină lumea de isteţi, înţelepţi abia găseşti câte unul. Suntem copleşiţi de oportunişti, de descurcăreţi, de cei care îşi fac loc cu coatele pentru a ajunge în faţă", spune părintele Pătuleanu.

ŞCOLI DE CARACTERE
„Lumea valorilor s-a schimbat, balanţa înclină din ce în ce mai mult spre pseudo, spre kitsch, surogat, înlocuitori etc. Nimic nu mai e natural, artificialul a câştigat. Dacă nu ne vom întoarce faţa cu respect către valorile autentice, riscăm o prăbuşire în haos, în neant. În pragul secolului al XXI-lea şi mileniului 3, societatea românească se vede confruntată cu o serie de probleme, cărora trebuie, cu necesitate, să le răspundă. Lunga tranziţie românească spre normalitate a făcut şi face numeroase victime. Nu ne referim aici la cei care au căzut pradă refuzului de adaptare, ci la «victimele structurale» sau sistemice.

Din această ultimă categorie, cei mai expuşi sunt, bineînţeles, copiii şi tinerii. Ar trebui ca intelectualii responsabili de misiunea lor în lumea de azi să se alăture celor care fac eforturi deosebite pentru a limita consecinţele dezastruoase ale unei «socializări de stradă» asupra copiilor şi tinerilor, împiedicând transformarea lor în viitoare cazuri sociale.

Provocările actuale cer o acţiune susţinută nu numai din partea statului sau a instituţiilor sale abilitate pentru probleme socio-culturale şi educativ formative, ci şi din partea Bisericii, a societăţii civile. O implicare a tuturor factorilor responsabili până la dăruire în mi­siune şi slujire faţă de lume. Aceasta presupune, după atâtea decenii de comunism şi ateism militant, o adaptare din mers a tuturor instituţiilor, abilitate în educarea şi formarea caracterelor, la timpurile pe care le trăim, pentru a face faţă provocărilor unei lumi tot mai globalizate, bazată pe consumism, unei lumi tot mai secularizate şi despărţite de Dumnezeu.

Pe de altă parte, având în vedere că forurile instituţionalizate nu pot face faţă singure multitudinii de probleme legate de educaţie şi formare a tinerei ge­neraţii, considerăm că trebuie urgent angrenat în acest proces Biserica împreună cu un cerc cât mai larg de credincioşi şi voluntari, care doresc să se implice, în special în actele socio-culturale, educaţionale şi caritative cu adresabilitate către toate segmentele societăţii. Pentru toate acestea, considerăm binevenită iniţiativa de derulare prin parohii a unor programe care să se adreseze tuturor care, fie spiritual, fie material, vor avea nevoie de sprijinul lui Dumnezeu şi al oamenilor.

Având în vedere caracterul încă plastic al acestor copii şi tineri, eforturile ar trebui concentrate spre o socializare bazată pe valorile creştine şi pe valorile mo­derne de libertate, egalitatea şanselor, solidaritate. Important în demersul acesta educaţional este şi faptul că nu s-ar face un lucru nou, ci s-ar reînnoda o istorie mai veche, deoarece încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea în chiliile şi pridvoarele multor biserici şi mănăstiri funcţionau adevărate şcoli în care se formau valori şi mai ales caractere."

„Criza morală perpetuată de decenii pare a fi mai gravă decât criza economică. Lipsa de mo­dele şi repere morale a condus la goliciu­nea şi pustiirea sufletească. O întoarcere la Evanghelie e necesară şi obligatorie. Suntem copleşiţi de oportunişti, de descurcă­reţi, care îşi fac loc cu coatele pentru a ajunge în faţă"
pr. prof. Constantin Pătuleanu