x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaj - Acasa la Curtile Gojdu

Reportaj - Acasa la Curtile Gojdu

de Aniela Nine    |    30 Mar 2006   •   00:00
Reportaj - Acasa la Curtile Gojdu

In mijlocul cartierului evreiesc, intre Kiraly utca si Dob utca, cateva ziduri zdrelite si innegrite de ani, cu ferestre oarbe, acoperite de folii negre de plastic. In jurul lor, civilizatia moderna cucereste teren cu fiecare centimetru patrat de sticla si otel cu care le insemneaza. Sunt ceea ce a mai ramas din Curtile Gojdu.

Ne strecuram cu rapiditate pe stradutele inguste, aproape pustii in ciuda orei destul de tarzii, si, pana sa apuc sa mai intreb cate ceva, insotitoarea mea imi face semn sa cobor. Fac pasul si, fara avertisment, ma trezesc intre moloz, ciment, schele. Privirea reuseste sa strabata aerul greu, intesat de praf si, lacoma, alearga peste ziduri, le atinge, le pipaie, incearca sa sechestreze totul, dupa care, ca un bumerang, imi trimite informatia: decadere si uitare. Daca nu ar fi schelele sprijinite de ziduri, ai putea crede ca te afli intr-un cimitir al caselor. Undeva la etaj, din spatele unei ferestre isi anunta insa prezenta, prin fluieraturi si clantanitul aparatului foto, unul dintre muncitorii care se ocupa cu restaurarea cladirilor. Pe stradutele din jur, traficul este blocat, cu exceptia masinilor firmei de constructii. Firma care apartine unui evreu, ca de altfel si cladirile care au alcatuit candva Curtile Emanuil Gojdu. Partea romana a reusit sa obtina doar ca singurei cladiri din intregul complex, restituita de statul maghiar Bisericii Ortodoxe Romane, sa i se pastreze stilul arhitectural original. In rest, vechile cladiri, din care o parte a fost de altfel demolata, vor primi o noua infatisare, demna de contemporaneitate. Si, ca in orice oras modern, in ansamblul final, un loc de cinste il va ocupa un centru comercial aflat acum aproape de finalizare.

UNIC. In singura cladire restituita BOR se gaseste capela ortodoxa

SCARI SPRE CER. Undeva, in zidul zdrentuit se ascunde o usa. Impinsa cu scartaieli, lasa sa se intrevada o scara in spirala care, dupa felul in care lumina binecuvanteaza treptele jerpelite, pare sa duca spre cer. De fapt, un intermezzo intre pamant si lacasul divinitatii - capela ortodoxa in care romanii din Budapesta vin sa asculte cuvantul Domnului. Acum e ingrijita, proaspat renovata, cu catapeteasma noua, chiar daca e neterminata, caci inca mai lipsesc icoanele sfintilor din dantelaria de lemn. "Sunt din Cugir, Alba, daca vreti sa scrieti. Am venit sa muncesc aici ca sa pot sa-mi tin copiii in facultate, ca am doi. Si mai am alti doi, mai mici." Povestea, inceputa de omuletul pe care l-am intrerupt din scrierea acatistelor, nu e mult diferita de cea a altor romani din Budapesta. Norocul lui insa, spune el, e ca ii place ce face, a facut si acasa acelasi lucru: cantaret la strana. Si tot asta o sa mai faca inca cinci-sase ani, pana o sa iasa la pensie si o sa se intoarca la Cugir. In capela rasuna vocea molcoma a preotului. Incepe slujba. Apar si enoriasii, batrani cu copii de mana, tineri care gasesc timp sa se inchine la icoane, desi e zi de lucru. Se strang crestinii, e Buna Vestire.

MODIFICAREA ACORDULUI CU UNGARIA
Ordonanta de ratificare a Acordului romano-ungar de infiintare la Budapesta a Fundatiei Publice Gojdu ar trebui discutata azi in plenul Camerei Deputatilor, in prezenta ministrului de Externe, Mihai Ungureanu, altfel, actul normativ ar fi adoptat tacit. Acordul prevede infiintarea unei fundatii publice romano-ungare Gojdu, cu sediul in Budapesta, la Curtile Gojdu. Fundatia se supune legislatiei ungare, iar Romania si Ungaria vor aloca anual de la bugetele de stat minimum 200.000 de euro, in functie de proiectele discutate si aprobate. In urma scandalului declansat in presa pe tema acestui acord prin care statul roman incalca testamentul lui Emanuil Gojdu, Ministerul de Externe a propus deputatilor sa preia, intr-un amendament, o declaratie interpretativa unilaterala, in care se precizeaza ca "textul Acordului nu aduce in nici un fel atingere existentei, functionarii si obiectivelor Fundatiei non-profit Gojdu, cu sediul la Sibiu (...) si nici drepturilor acesteia, in calitate de continuatoare a Fundatiei Gojdu, creata in baza Testamentului lui Emanuil Gojdu, asupra bunurilor mobile si imobile din Budapesta, care au apartinut inainte de nationalizare Fundatiei Gojdu".

TERMEN. Lucrarile ar trebui finalizate in toamna
ANSAMBLU. Vechiul si noul, intr-o alaturare fortata
×
Subiecte în articol: special gojdu