x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje "A trăi aceste timpuri este fabulos"

"A trăi aceste timpuri este fabulos"

de Loreta Popa    |    10 Iul 2010   •   00:00
"A trăi aceste timpuri este fabulos"

Între 25 şi 27 iunie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Jasmuheen, maestru spiritual contemporan, a avut întâlnire cu românii. Cel care o ascultă şi o vede pleacă schimbat, mândru posesor al răspunsurilor la nenumăratele întrebări pe care şi le-a pus de-a lungul vremii.



Are o căldură interioară copleşitoare şi radiază atât de multă iubire şi armonie încât e imposibil să nu simţi că şi tu te transformi într-un om mai bun doar pentru că te afli în prezenţa ei. Este cu adevărat o bucurie şi un privilegiu să o asculţi şi să beneficiezi de înţelepciunea lui Jasmuheen, "servant incoruptibil" în slujba iubirii, a celebrării vieţii pe planeta Pământ. A depăşit limitările planului fizic, hrănindu-se cu energie, comunicând cu entităţi înălţate, lucrând pentru o nouă conştiinţă pe pământ. Trecem prin vremuri de mari transformări. Corupţia, haosul nostru interior cauzează atât de multe dezechilibre celorlalţi, naturii, planetei în ansamblu. Suntem bombaraţi cu frică din toate părţile şi doar conectarea la sursa iubirii şi înţelepciunii ne poate oferi hrana după care tânjim. Nu e valabil pentru toţi. Calea e nesfârşită, cu nenumărate trepte. Fiecare e mai departe sau mai aproape de propriul suflet, de acea parte din noi care visează şi manifestă perfecţiunea noastră originară. Avem nevoie doar să-l ascultăm, să ne acordăm la frecvenţa compasiunii, cel mai nobil sentiment, şi să dăruim.  Toate acestea le spune Jasmuheen. "E interesant că mă întrebaţi când am simţit prima dată nevoia de schimbare, pentru că de obicei oamenii mă întreabă mereu acelaşi lucru, legat de cum pot trăi fără să mănânc. Eu am ales această cale pentru că am împărtăşit iubirea  cu oameni pe care i-am cunoscut şi mai înainte. Am ales o familie care mi-a oferit multă dragoste, un tată bun, o mamă bună. Ca în orice familie au fost mici probleme, diferite lucruri de rezolvat, dar frecvenţa cea mai obişnuită era iubirea. Din belşug. Tatăl meu m-a încurajat să-mi pun întrebări despre lume şi să fac cercetări la rândul meu. Ca şi copil, când ai un mediu bun, iubitor, pe care unii oameni îl au, iar alţii nu, îţi oferă libertatea pe care alte nevoi personale nu ţi le-ar putea oferi. Aceasta este de fapt şi problema cu care se confruntă copiii care vin în această lume astăzi, acum. Ei vin cu o anumită frecvenţă a realităţii, pe care o percep altfel. Se lovesc de multe probleme deoarece familiile lor nu înţeleg cine sunt ei. Aceleaşi probleme le-a avut şi generaţia mea. Aveam alte păreri despre cum trebuie să decurgă viaţa, despre cum trebuie private lucrurile şi respingeam ceea ce familiile noastre ne spuneau, era ceva normal. Mulţi oameni care au trăit în anii '60 sau '70, ca şi mine, au îmbrăţişat meditaţia foarte devreme deoarece părea potrivită pentru ei. Căutam metode să trăim paşnic alături de oamenii lumii noastre, aşa că protestam mereu faţă de războaie, asta era atunci. Suntem martori la multe lucruri ca fiinţe inteligente ce suntem şi credem că putem face multe lucruri în mod diferit. Cu siguranţă putem cânta împreună în loc să ne războim unii cu alţii sau toate lucrurile despre care se vorbea în acele marşuri ale păcii din anii '60. Nu ştiu ce m-a schimbat în totalitate, dar, când am învăţat să meditez, cea dintâi experienţă a mea a fost atât de profundă că am realizat ceva ce oamenii ar trebui cu siguranţă să ştie, în mod special adolescenţii. Când venim în această lume şi absorbim idelie despre atitudinea pe care ar trebui să o avem, egoismul, care caracterizează tineretul de astăzi, nu avem o înţelegere clară a ceea ce suntem dincolo de ego, dincolo de cultura din care provenim, dincolo de familiile noastre, de legăturile familiale. Aveam o foame naturală pentru asta. Aveam sentimentul că există mai mult decât aceste lucruri, de ceea ce societatea mă împingea să devin, să fiu. Când am mers la biserică şi am ascultat învăţăturile lui Iisus am crezut tot. Aşa că am cerut să am experienţele despre care vorbea El, ceea ce m-a îndreptat spre meditaţie. A fost deci un flux natural, când am descoperit meditaţia eram o adolescentă cu hormoni, cu emoţii puternice, ego, confuzii pe care le ai la acea vârstă despre viaţă. Mintea era plină de dorinţa de a salva lumea sau orice alte idealuri aveam şi le susţineam. Dar am mers dincolo de asta şi am experimentat ceea ce spunea Iisus despre împărăţia cerurilor dinlăuntru şi cred că acesta este punctul de răscruce pentru orice fiinţă umană. Când cunoşti adevărul scripturilor. Când experimentezi împărăţia cerurilor dinlăuntrul tău. Te înalţă energetic, iar când ai această revelaţie şi fluctuaţiile fiinţei care eşti în acele momente toată foamea pe care o simţi dispare. Ajungi la acea stare de pace interioară, te gândeşti cum este posibil ca aşa ceva să existe în tine. Nu-ţi vine să crezi. Te gândeşti, cum asta există în orice om? E acolo, aşteptând să-i dăm atenţie? Începem să ne iubim, să descoperim cine suntem cu adevărat, pentru că ceea ce suntem este atât de vrednic de iubire. Nimic nu merită mai multă atenţia ca descoperirea fiinţei interioare divine şi experimentarea tuturor darurilor pe care le are pentru noi.  

Nu am spus niciodată că nu mănânc nimic, pentru că fiecare dintre noi are undeva un copil rebel. De câte ori ne spune cineva să nu facem ceva, există în noi o părticică ce nu va face ceea ce i se spune. Mă trezesc de multe ori ca un alcoolic.  Iau fiecare zi pe rând. Îmi întreb corpul dacă îi este foame şi nu-i este niciodată. Câteodată are o emoţie de a încerca un gust, o savoare, o aromă.  Este un lucru de care m-am lovit, aşa că simt uneori această nevoie. Apă beau câteodată, dacă organismul are nevoie. Este greu pentru cei din Vest să creadă astfel de lucruri pentru că nu au fost educaţi astfel. Nu văd astfel de posibilităţi. În India, de exemplu, este distractiv, pentru că de fiecare dată sunt întrebată da, yoghinii fac asta, dar cum reuşeşti tu să o faci? Pentru că sistemul lor educaţional este altul. În India este natural pentru oameni să mediteze. Am cunoscut doctori sau oameni de ştiinţă, inteligenţi, educaţi, bine instruiţi, care proveneau din familii bogate, care meditau. Dar noi în Vest nu facem asta, nu face parte din stilul nostru de viaţă să stăm în linişte şi să fim instruiţi în arta meditaţiei şi să avem parte de beneficiile acestui lucru. Şcolile noastre nu oferă o astfel de educaţie, iar despre asta tot am discutat. Despre schimbările ce au loc astăzi, despre nevoia de schimbare, despre sisteme mai bune de educaţie holistică. Educaţia înlătură ignoranţa, iar când ignoranţa este înlăturată este înlăturată şi frica.

Atunci când a apărut acest zvon despre mine, Jasmuheen, femeia care nu mănâncă niciodată, am încercat să corectez şi să spun că nu este vorba despre a nu mânca niciodată, ci despre a avea libertatea completă de a alege. Nu există nici o celulă în corpul meu care să simtă nevoia de mâncare fizică, pentru că mă hrănesc cu prana de foarte multă vreme, iar corpul meu este sănătos. Dar oamenii care sunt crescuţi în această realitate spun că este imposibil să trăieşti fără să mănânci. Le spun că obişnuiam să spunem la un moment dat că Pământul e plat şi că dacă ajungem la capătul lui vom cădea, sau că la un moment dat în evoluţia noastră credeam că soarele se învârteşte în jurul Pământului, dar am aflat mai târziu, datorită astonomilor, că este de fapt invers. Indienii ştiu că prana te hrăneşte la multe niveluri, deci trebuie să ne educăm, să creăm programe care să arate că se poate şi altfel, mai ales în Vest, căci Estul ştie să facă aşa ceva. Parte din ceea ce trebuie să fac acum, ca misiune a mea, este să aduc în Vest ceea ce Estul are mai preţios din învăţăturile sale. Promovând meditaţia, care cred că ar fi bună într-un program de educaţie holistică, mergând dincolo de religie şi văzând corpul ca un sistem energetic, iar acest sistem energetic depinde de alegerile pe care le facem. Dacă hrănim biosistemul cu gândire toxică, negativă, limitată, mâncare toxică şi sentimente toxice, nu suntem în acord cu ceea ce sentimentele noastre ne spun, deci încet acest gen de negativism va pune corpul nostru la pământ. Îl va face să funcţioneze într-un mod diferit, care nu ne place şi care ne va costa, medical vorbind, enorm. Va aduce industriei farmaceutice miliarde de dolari, la fel şi societăţilor de asigurări care câştigă enorm pentru asigurările de sănătate. Nu este normal să tratezi corpul într-un fel care-l va pune jos la un moment dat. Boli precum cancerul sau altele, toate aceste lucruri se întâmplă din cauza a ceea ce mâncăm, gândim, simţim. Când avem astfel de gânduri e cumva ca şi alcoolul, ţigările, care iarăşi care au ramificaţii uriaşe asupra sistemului uman şi organismul are nevoie de multă muncă. Trebuie să fim educaţi şi să avem o gândire pozitivă. Puterea gândului în biosistemul corpului şi cercetările în domeniu au demonstrat că gândirea pozitivă te ajută să trăieşti cu 20 de ani peste cei care gândesc negativ. Dacă îţi uşurezi dieta, mănânci viu, corpul se bucură şi potenţialul ţi se dezvoltă. Când intri în meditaţie, ceea ce ar trebui să fie firesc, natural, depăşeşti religia. Nu se interpune nimic cu religia ta, dar respiri, înveţi să faci asta, îţi aduce mai mult oxigen în corp, reduce bătăile inimii, schimbă flutuaţiile sângelui, totul se schimbă în organismul tău. Pune creierul în frecvenţe alfa  şi devii mai creativ. Ai nevoie de mai puţin somn, deci devii mai eficient. Vegetarienii au un mare beneficiu în urma modului lor de viaţă. Aleg acest lucru din motive de sănătate, e mai bine pentru corp. Corpul uman nu este creat pentru a fi carnivor. Carnivorii au o digestie scurtă. S-a demonstrat că organismul uman este prin excelenţă vegetarian. Corpul trebuie hărnit corect şi astfel îşi poate mări potenţialul. Exerciţii fizice sunt de asemenea necesare. Priviţi copiii care se mişcă, sau dansează, spre deosebire de cei care stau acasă urmărind televizorul. Se vede cu ochiul liber câte incidente se leagă de sinuciderile tinerilor de astăzi care au mâncat hrană nesănătoasă şi au un stil de viaţă la fel. Prea multă violenţă, negativism , toate acestea influenţează, nu sunt bune. Mulţi dintre copiii care vin sunt déjà pregătiţi pentru ce urmează. Sunt deschişi către alte posibilităţi, dar părinţii trebuie să ştie la rândul lor să fie deschişi. Să-i ajute. Nepoţii mei de exemplu nu mai urmăresc televizorul. Am remarcat că fără televizor nu se mai bat între ei. Se joacă frumos împreună. Cu cât absorb energie negativă cu atât se luptă. Agresivitatea dispare în momentul în care nu mai urmăresc televizorul. Mulţi părinţi lasă televizorul să fie baby sitter pentru copiii lor, pentru că nu mai au timp, sunt obosiţi, stresaţi, ocupaţi. Ar avea nevoie de linişte şi de plimbări lungi cu copiii prin natură, prin munţi, pe plajă. Trebuie să ne facem timp pentru copiii noştri. Trebuie să facem din ei prioritatea noastră numărul 1. S-a mai vorbit despre asta, ştim cu toţii că problema numărul 1 în lume  o reprezintă traficul de carne vie, copii şi femei, pentru industria sexului.  Am fost oripilată de aceste statistici, pe care mi le-au adus la cunoştinţă Naţiunile Unite, am petrecut timp lucrând pentru ei,  iar pe locul 2 este industria armelor de război. Trăim în frică, iar următoarea pe listă este industria de medicamente. Miliarde de dolari intră în aceste industrii. Toate se dezvoltă, ţinându-i în teamă pe oameni, fără să li se dea posibilitatea de a provoca sistemul de învăţământ. Nu este holistic. Petrecând mai mult timp cu copiii, făcând din educaţia lor prioritatea noastră numărul 1, nelăsând televizorul să le fie baby sitter. Poate astfel se rezolvă mai uşor problemele.

Oamenii rămân uimiţi când le spun ce frumoasă este România, ce energie frumoasă aveţi şi ce frumos vă dezvoltaţi spiritual, la fel şi Rusia. Cred că un motiv este că v-a fost interzis timp îndelungat acest lucru, din cauza comunismului. Toate acestea au trebuit făcute pe ascuns, într-un mod liniştit. Dacă ceva nu este lăsat să fie practicat el mereu împins în subteran. Ce v-a adus bun comunismul a fost o puternică spiritualitate. O puternică credinţă. Aţi descoperit o metodă de a lucra împreună pentru ca lucrurile să decurgă într-un mod benefic pentru voi, românii. Aveţi o pură energie, oameni foarte deschişi, practici simple care funcţionează. Radarul meu se ghidează după energia iubirii, iar când descopăr iubire simt asta, aşa că mă simt răsfăţată. Eu am în jurul meu mereu oameni frumoşi în toată lumea. La seminariile noastre vin oameni dispuşi să împartă, deschişi, armonioşi, să creeze o lume mai bună pentru copiii noştri.

Se schimbă multe pe Pământ, apa spală acum totul. Planeta se schimbă. Mayaşii cred că nu este sfârşitul lumii. Lucrurile pot fi încetinite, pot fi mutate la un alt nivel de existenţă, nu vom mai cunoaşte frica şi separarea din nou. Mayaşii aduc aminte oamenilor că intrăm într-un alt nivel de potenţial. Dacă vrem. Nu cred că mai avem de ales. Inima umană a dorit atât de mult pacea încât am trimis acest semnal în Univers şi nu mai poate fi oprit. Acum suntem ghidaţi să facem asta, să aducem pacea pe planetă. Tot ce nu va emite pe frecvenţa iubirii şi a păcii va dispărea. Este natura noastră înălţată, natural, christică. Tot răul va fi dizolvat. Orice sistem ce nu va aduce servicii de iubire va dispărea. Copiii curcubeu susţin aceste schimbări, ei vin ca să ajute la îndeplinirea lor. Ei sunt perfect acordaţi la energia iubirii, la frecvenţa ei, ştiu perfect cine sunt şi ce au de făcut. Aţi observat, copiii de odinioară râdeau de câte ori râdea cineva la ei, cei nou veniţi nu fac aşa. Se uită la tine ca şi cum ţi-ar citi sufletul, când consideră că energia ta se potriveşte şi consideră că meriţi zâmbetul lor îţi zâmbesc înapoi. Complet diferiţi copii. Trebuie să ne ridicăm vibraţia, iar ei asta aşteaptă de la noi. Să fugim de limitările impuse de societate despre noi, de ceea ce nu este natural pentru fiinţa umană. Să fim iubire, să fim adevăr, să fim înţelepţi pentru ei. E un timp fabulos de trăit acum. Mulţi nu simt asta, mulţi se chinuie să supravieţuiască.  Se luptă. Mulţi şi-au pierdut casele, serviciile, nu au acea putere lăuntrică, nu şi-au mai găsit forţa. Energia pură din ei care să-i călăuzească în întuneric. Cu toţii avem călăuzire interioară, acea scânteie divină care ne poate apăra în timpuri de întuneric. E important să avem compasiune pentru ei, să-i călăuzim. Să nu judecăm, nici pe ei, nici pe noi. Cere să afli cine eşti cu adevărat, cu inimă pură, dincolo de superficialitatea lumii, cere să experimentezi împărăţia cerurilor dinlăuntrul tău, natura ta divină! Cere să te călăuzească în aceste timpuri! Ascultă-ţi vocea intuiţiei! Dacă ea ne călăuzeşte nu mai contează unde suntem. Cu cât lăsăm să ne călăuzească energia pură, hristică, trecerea va fi mai calmă".

Maestru spiritual contemporan, Jasmuheen s-a născut în 1957 în Australia,  sub numele de Ellen Greve. Din 1993, a renunţat la hrana obişnuită, trăind doar cu prana. E autoarea mai multor cărţi în care se referă la alimentaţia pranică, dar şi la unele evenimente din viitorul apropiat. Jasmuheen se îmbolnăveşte de cancer, boala fiind localizată la nivelul feţei. Reuşeşte să se vindece şi în acest caz, recurgand atât la chirurgie, cât şi la terapii tradiţionale. Anul 2012 e considerat momentul dintre inspiraţia şi expiraţia lui Dumnezeu. Jasmuheen spune că în perioada 2012-2020, planeta noastră va primi, din Univers, o cantitate imensă de energie. Pe baza acesteia, oamenii vor atinge un înalt nivel spiritual şi îşi vor recăpată capacităţile pierdute sau atenuate, pe care astăzi le considerăm paranormale. E vorba despre telepatie, telekinezie, clarviziune, teleportare. Are loc retrezirea divinităţii lăuntrice în fiecare fiinţa omenească. Următorii 40 de ani vor constitui o altă perioadă de evoluţie accelerată, în care omenirea va progresa mai mult decât în ultimele trei milioane de ani. Evoluţia omenirii este, în acest moment, ireversibilă. Oamenii care trăiesc astăzi pe Pământ sunt cei care au ales să trăiască aceste schimbări. Cei care nu sunt setaţi să le trăiască vor muri, până în 2012, de boală, accidente sau cataclisme. În perioada premergătoare anului 2012, Pământul primeşte din Univers mari cantităţi de energie. Preluarea acestora de către reţeaua energetică a planetei noastre nu se face întotdeauna în mod armonios, astfel apărând cutremurele. Jasmuheen ţine conferinţe şi seminarii în întreaga lume, în care îşi expune modul de a gândi şi, în acelaşi timp, colaborează cu medici şi oameni de ştiinţă care studiază fenomenul şi se străduiesc să-i dea o explicaţie ştiinţifică mulţumitoare. Oferă tehnici de meditaţie, moduri de gândire noi şi elevate şi ne întoarce spre divinitate, spre Divinul din noi, spre Acela care ne-a spus: "Acestea şi altele încă şi mai mari le veti face şi voi." (Ioan, 14,12)
Mulţumim d-nei Monica Vişan, coordonator al Editurii For You, pentru ajutorul acordat pentru realizarea acestui interviu

×
Subiecte în articol: alte orizonturi