Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ajungi să o iei razna, isterizezi lumea împrejur. Vecinii înroșesc centrala secției de poliție, devii pericol public: „Dacă uită gazele aprinse?”. Până la urmă soțul îți moare, stai cu el în casă până încep viermii să-i iasă din carne. Iar vecinii fac front comun să te evacueze cu forța. Caz real.
Mai în spate de Baba Novac, spre Piața Alba Iulia, adică în zonă curată a Capitalei, plictiseala e spartă de o sirenă de Poliție. Apare un echipaj, se oprește în fața unui bloc cu patru etaje. E imobil reabilitat, se vede că oamenii de acolo sunt și gospodari: au grădina îngrijită, scara unu este curată-bec. După prima mașină de la secție, apare încă una, alta cârâie din stație. E halimai mare, se strânge țigănimea din colț, din dosul Oncologicului, spital particular. Se îngroașă gluma când strada e blocată de pompieri și de roșul „Situațiilor de Urgență”, tremură mamaiele când dau de albastrul dubei de la Medicină Legală. În jurul locului duhnește greu, a mort, a carne putrezită. Apoi, mulțimea de curioși – și ăia de pe stradă, și ăia de pe geamurile de vizavi – parcă se zbârlește. Informațiile trec, rapid, din gură în gură: „L-a găsit pe unul mort”. „Stătea nevastă-sa cu el în casă”. „Cică a murit de zece zile”. „L-au găsit cu capul spart”. „Putrezise, l-a ținut în pături, au dat viermii din el”. Mortul a fost luat în pungă de plastic, nevastă-sa în duba de Poliție. La bloc a mai rămas duhoarea. Și vecinii, să comenteze.
„Ce? I-au dat drumul lui Chucky?”
Acum, lumea declară că locuiește în teroare. „Ce? I-au dat drumul lui Chucky?”. Chucky e personaj dintr-un film de groază, numele a devenit poreclă pentru Maria, femeia care a viețuit peste o săptămână cu cadavrul soțului în apartamentul de la etajul unu al blocului liniștit din zona Dristorului.
„După ce l-au dus pe bărba’su la IML, pe ea au trimis-o la Obregia. Au ținut-o o zi acolo și i-au dat drumul. Acum e acasă. Și noi suntem speriați. Teribil de speriați! Ce ne facem?”. Fata care povestește chiar nu mimează spaima. Locuiește trei etaje mai sus de bătrâna cu povestea, se jură că îi e frică să iasă din bloc. Imobilul nu are lift, drumul trece prin fața ușii Mariei și...„dacă iese cu șurubelnița la mine?”.
Locatarii au soluții: „Să-i facem vânt pe scări”, zice unul. Altul e mai ferm: „O prindem, îi dăm două bucăți în față și gata”. Scara și-a numit și un purtător de cuvânt care să prezinte ideile principale către media. „Știți, noi încercăm să facem presiuni cât mai multe. Să aducem presa, să dăm la televizor”, spune tânăra speriată rău de bătrâna de la etajul unu. „Pentru ce facem presiunile astea? Ca să o dăm afară!”. Front comun în fața unei bătrâne de 70 de ani? Explicația vine simplu, de la purtătorul de cuvânt: „Dânsa a fost lăsată liberă de către autorități. Indiferent ce spune raportul medico-legal, bunul simț ne spune că femeia e nebună. Iar noi nu avem nicio pârghie să o interzicem!”.
„A fost omor și i-au dat drumu’ de la Obregia!”
Citește pe Antena3.ro
Tragedia care a adunat poliție la ușa bătrânei a avut loc de Rusalii. Locatara de la parter a povestit: pe la miez de noapte au început bubuituri deasupra. Apartamentul de la etajul unu, unde stătea Maria cu soțul său, era cunoscut pentru scandaluri. Dar nu unul cu țipete ori înjurături. Doar bufneau, trânteau, bubuiau. Nimeni nu avea habar ce se întâmpla acolo, puțini aveau curaj să bată la ușa bătrânilor. „Aparținătorul” bătrânilor nu era de găsit, iar odată, când cineva a dat de el, respectivul a transmis că nu-l interesează reclamațiile. „Logic. Îl interesează doar apartamentul. Bate suta de mii de euro”, crede un vecin. „Aparținătorul”, totuși, și-a respectat o obligație – a plătit la timp întreținerea celor doi, lucru care a pus în dificultate strategia de evacuare a bătrânilor pe motiv de restanțe.
În noaptea de Rusalii, potrivit vecinei de la parter, după seria de bubuituri s-a mai auzit ceva, ca de corp căzut la dușumea. Apoi, o serie de hârșâituri, corp târât pe linoleu - traduc zgomotele vecinii. Pe urmă, liniște.
„Doamna de la parter nu a sunat la poliție. I-a fost frică”, spune cineva. Ca să dezlege acest mister, purtătorul de cuvânt adaugă: „Am sunat cu toții la secția de poliție până ne-au spus că dacă mai sunăm o dată pe acest caz ne vor da amendă”. „De ce sunasem până atunci? Fiindcă cei doi ne făceau probleme. Cu scandalurile și cu altele”, mai spune bărbatul.
După noaptea de pomină, din apartamentul de la etajul unu nu s-a mai auzit nimic. Peste București a venit căldura. Când se înregistrau peste 40 de grade Celsius, pe scara blocului a început să se ridice iz acru de descompunere. „Am zis că e de la subsol, am mers mai mulți să vedem ce e acolo. Nu era nimic. Cum am descoperit mortul? Păi în ziua aceea, a ieșit femeia din apartament. A plecat la piață, nu știu. Când a deschis ușa s-a împuțit și mai tare palierul. Atunci am știut! Și am chemat Poliția”.
Pompierii au trebuit să spargă ușa apartamentului de la etajul unu. Au dat peste decedat, intrase în putrefacție, cică. Vecinii povestesc că au fost și „de-ai lor”, de pe scară, ce s-au infiltrat printre pompierii și polițiștii intrați în zona groazei. „Domnule, a fost omor, ce mai”, zice, cu siguranță de pensionar-specialist, unul la vreo 30 de ani. „Cel de la 3 e doctor, a reușit să intre cu polițiștii. Ne-a zis pe urmă că moșul era învelit în pături, cu capul în jos. Și avea lovituri la cap. Și vecinul ăsta știe bine, clar erau lovituri cauzatoare de moarte. Omor, ce să mai discutăm”.
Mai toți locatarii au pus verdictul în cazul lui „Chucky”: crimă!. Sentința: „Să plece de aici!”. Despre protecția socială oferită de Primărie, răspunsul e unul singur: „Cum nu i-a interesat până acum, nici de acum nu o să-i intereseze. Dacă mai omoară pe cineva? Și cum, domnule, de i-au dat drumul de la Obregia?”. Ultima întrebare a născut mare vâlvă în cartier, lumea e oripilată: „Auzi, să-i dai drumul acasă nebunului!”.
Traiul cu mortul în casă – „un simplu necaz de familie”
S-a lăsat seara peste „blocul cu omorul”, țânțarii sunt strânși roiuri parcă mai ales la scara de unde a fost scos recent cadavrul. În bloc miroase ca la IML, sectorul autopsii. Ușa Mariei stă rezemată de toc, prinsă în nu se știe ce. Dinăuntru cineva scrijelește ceva pe ușă. Fier pe fier. De aici, poate, ideea vecinilor cu atacul cu șurubelnița. La ciocănit nu răspunde nimeni, scrijelitul contenește, se aude foșnet înăuntru. Lumina din casă proiectează o umbră prin deschizătura cât jumătate de palmă dintre toc și ușă. Cu cât îți apropii nasul de intrarea în apartament cu atât ficatul protestează mai tare. Se aude o voce firavă care încearcă să afle pentru ce atâta tevatură: „Soțul meu? A avut probleme. Ce probleme? De spitalizare”. Urmează o pauză lungă. „Ce să se întâmple aici? Ca în orice familie. Probleme. Doamne ferește! Eu... e adevărat.... am ajuns la spital. Dar, în orice caz, nu de bine am ajuns. Nu m-a dus nimeni cu forța.... nu știu de ce m-au trimis acasă”.
De după ușă, femeia încearcă să își arate viața. Zice că are 69 de ani, a lucrat la Metaloglobus. „Au fost supărări”, zice bătrâna. Despre cum stă în mijlocul duhorii, femeia nu zice nimic. Devine enigmatică: „Eu... nu sunt singură acum. Cu cine sunt? Acum să vă spun cu cine... Nu, nu pot să vă spun, e secret! Ce s-a întâmplat...se întâmplă necazuri. Ca la oricare”.
De jos, de la parter, liotă de lume trage cu urechea. De după ușă, „ucigașa ad hoc” recunoaște conflictele cu vecinii. A turnat urină amestecată cu motorină în fața ușii sale de mai multe ori. Să sperie moroii. Nu au reușit decât să-i enerveze pe cei de la etajele superioare unde a urcat mirosul. Femeia crede altceva: „A funcționat!”. Duhurile rele, cică, au ocolit apartamentul. Printre frânturi dezlânate, fără logică, definind continuu moartea și putrezirea soțului drept „un simplu necaz de familie”, femeia spune și un adevăr. Susținut de toți vecinii. Nimeni de la Protecția și Asistența Socială a Municipiului București sau a sectorului nu a venit vreodată să se intereseze de starea bătrânilor. „N-a venit niciun asistent social. Nu, niciodată”, zice Maria. „Nu am auzit așa ceva. La mine nu a sunat nimeni”, spune și vecinul de alături. În fața ușii sale se mai vede o pată albă de la amestecul antimoroi.
„Nu trebuie să trăiască printre oameni!”
După ce s-a reîntors de la Obregia, vecinii au ținut ședință. Au chemat din nou poliția, li s-a spus că baba nu prezintă pericol. „Indiferent ce zice Poliția, noi credem că ea l-a omorât pe bătrân. Ea nu trebiuie să trăiască printre oameni!”, hotărăște tânărul de la etajul patru. Alți vecini își aduc aminte de trecut.
Înainte-vreme, cei doi nu erau atât deosebiți. S-a aflat, apoi, că bătrânul fusese diagnosticat cu schizofrenie. Doi vecini înaintează o teorie sexuală: „Și schizofrenia asta, am citit eu, e cu disfuncții sexuale. Ea, femeia, a fost subjugată toată viața. A refulat când l-a omorât. Sigur ea l-a omorât”. „Și, spuneți-mi, ce om normal stă cu mortul în casă timp de zece zile. Când pute și e căldură?”, zice unul între două vârste – „nu înțeleg ce e cu ăia de la Obregia de i-au dat drumul. N-or mai fi având locuri”. Tânăra cu frică de șurubelnița babei îl înfioară pe un alt vecin mai în vârstă care trece spre apartament: „Ne e frică! Să nu mai ieșiți noaptea. Faceți cumpărăturile ziua!”. Nici ea, nici ceilalți nu știu prea bine cine dintre locatari a sunat la Protecția Socială. „Noi nu, dar e cineva care a sunat. I-au spus că nu au ce să-i facă”, dau din umeri oamenii. Potrivit poveștilor, mai des s-a sunat la Poliție, dar „nici de acolo nu am primit ajutor. Nu au făcut nimic, n-au transmis cazul mai departe”.
Isteria a luat amploare cam de pe la începutul acestui an. Treptat, bătrânii de la etajul unu au început să facă boacăne care i-au deranjat teribil pe locatari. „Și înainte aveau probleme. I-au spart capul unui copil, au aruncat de la balcon cu un fier. A trebuit să-i pună copilului placă”, zice cineva.
De la agresivitate s-a trecut la chestii mistice – „anul ăsta au explodat cu lucrurile rele. De la boala lor psihică, cine știe, că el era diagnosticat. Se pare că și bătrâna. Cei mai afectați au fost locatarii din apropiere, să vă spună ei”. Proprietarul apartamentului lipit de casa bătrânilor spune că Maria și soțul ei trăiau cam ca în anii ’70. „Am intrat la ei să le las niște mâncare. Erau decuplați de la căldură și de la apă caldă. Se încălzeau cu o cărămidă pusă pe aragaz. Nu aveau televizor, nu telefon, doar un radio, purtau haine de acum 50 de ani. Am intrat în bucătărie, mi s-a întors stomacul, mâncarea era stricată, mirosea rău”, povestește vecinul despre o vizită făcută, la începutul acestui an, în apartamentul celor doi. Omul repetă: „Chiar în condițiile astea, nimeni de la asistență sau de la protecție socială nu a venit. Aș fi aflat, dar nu a fost nicio anchetă socială, nu m-a întrebat nimeni nimic”.
Un geam scârțâie, lumea tace. Pe fereastra de la bucătărie, a apărut bătrâna. Nici nu zici că are spre 70 de ani. E îmbrăcată în ie, pare că e în altă lume. Un vecin vorbește despre cum să o debranșeze pe femeie de la coloana de gaze, altul povestește că după „eliberarea de la Obregia”, iar s-a sunat la secție, iar agentul care a venit le-a spus că femeia e „glumeață”. Damful de mort plutește, cineva zice că în bloc „e pericol de contaminare”. O mașină de la secția 12 dă ture blocului, bătrâna cu probleme psihice visează în ia ei. Doar cei plătiți să se ocupe de bătrâni, în astfel de cazuri, lipsesc.
