Betia pe natii de la Venetia

Un cuplu de italieni face dirty-dancing pe muzica clasica. Un altul, de ame-ricani, vorbeste o engleza putin mai buna decat a politicienilor nostri. Niste basarabeni hahaie nevoie mare pe strazile Venetiei. Ce au ei in comun? Alcoolul. Un reportaj despre cum se face la bautura noaptea in orasul indragostitilor.

Alcool si muzica clasica. Numarul cazurilor de turisti cu capul limpede si cu o harta in mana, forfotind pe strazile Venetiei, s-a redus vertiginos o data cu aparitia primelor semne de lasarea serii. Acum se bea la greu. Dar diferit. Intr-un fel o fac italienii, intr-altul americanii. Si-ntr-un cu totul alt fel romanii...

E noapte, e racoare si de prisos sa cutreieri aleile in cautarea mirosului descris si des amintit de Thomas Mann in "Moarte la Venetia". Nu pute. In San Marco, grupurile de muzicanti din fata cafenelelor inca mai canta valsuri vieneze, imbiind turistii sa se invarteasca cu miscari dansante prin mijlocul pietei. Un cuplu de italieni, incurajat de privirile unui auditoriu format ad-hoc in jurul lui, incearca prin eforturi sustinute un dirty-dancing amestecat cu intorsaturi bruste, tipice tangoului. Ea-i blonda, inalta, obraznica in miscari, grasa in regiunea taliei si imbracata cu o rochie neagra, asemanatoare in stil cu ale Elenei Udrea. El e la fel de inalt, are ciocate voluminoase, colorate si camasa inflorata ai carei nasturi descheiati lasa sa se intrevada mult din parul de pe piept. O priveste cu ochi sticlosi, o priveste foarte, foarte erotic, ea se unduieste mai abitir in bratele lui. Isi arunca un picior in aer, coapsa-i ramane dezgolita. El i-l prinde numaidecat si, in pozitia asta, stau incremeniti timp de cateva secunde. Apoi, nasul ei atinge usor nasul lui, Dumnezeule!, mai au putin si... "Hm-mmm!",o mirare in crescendo ajunge pana la ei. Rad strident. Ea intra intr-o pasa de proasta inspiratie in sincronizarea miscarilor, el reimpune imediat ritmul initial. Si initiatic. Se aud viorile si sunetele pe cat de asurzitoare, pe atat de solemn-hieratice ale clopotnitelor, uau!, ei isi continua si mai cu foc jocul. Lumea-i in extaz.

MAI INCOLO. La cativa metri de ei, zece italieni dubleaza cu versuri linia melodica raspandita de orchestra. Sunt galagiosi si la al nu stiu catelea pahar. Un baiat si un alt baiat, aflati la o masa alaturata, trag cu spor de cele trei guri de cafea existente in ceasca in timp ce se uita jinduitor la petrecareti. Mormaie la venirea notei de plata, scot repede-repejor zece euro de caciula si dusi sunt. In mijlocul pietei, doi proaspat insuratei, veniti taman din New Jersey ca sa-si puna verighetele, "sa simta intr-o atmosfera mult mai romantica evenimentul", gangavesc ceva inaudibil, sorbind cand din sticle de bere, cand din cupe de sampanie. Stau tepeni, ca statuile din jurul lor, doar mina fetelor li se transforma intr-un mare si surd zambet in momentul impactului cu altii care au un comportament geaman cu al lor. La intrebarea cum se simt, rad. La intrebarea daca sunt singuri aici sau daca si-au adus si familiile cu ei, reusesc performanta de a raspunde intr-o engleza usor mai buna decat cea a politicienilor nostri. Ceea ce e bine. E foarte bine.

O STRADA. Cu tineri italieni chefuind la adapostul semiobscuritatii

SI MAI INCOLO. Daca aici, in San Marco, exaltarea, betia de simturi au o tenta contemplativa, pe alocuri sentimental-molesitoare, pe strazile laturalnice, cu felinar rosu si dughene ale caror usi larg deschise invita la exces, se observa altceva. Vilegiaturistii, majoritatea italieni cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, participa la betia colectiva doar cu spiritul, nu si cu trupul. Prefera solitudinea. Nu putini sunt cei vazuti singuri cuc, cu o mana pe sticla, iar cu alta bajbaind dupa un punct de sprijin, ceva. Cu cat te distantezi de zona centrala, in zonele periferice la ale caror geamuri venetienii isi intind cu nonsalanta mai toata rufaria, o liniste apasatoare, ca in filmele cu actiunea in Evul Mediu, pune stapanire peste noapte. Tipenie. Noapte. Tipenie. Pana la o rascruce de drumuri. Unde... o harmalaie hahaitoare, compusa din barbati de nationalitate romana, cu varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani, cu muschi bine antrenati la sala si tricouri mulate pe ei, band la comun o sticla cu whisky: "Hai, baaa, mai vrei!?". O mare harmalaie. Unul dintre ei, impleticindu-si picioarele: "Am venit sa ne distram si noi in Venetia, am gasit whisky la 30 de euro, superieftin! Si o camera la un hotel cu 130, dormim toti, la gramada in ea!". Sunt basarabeni si de "cativa ani buni" stau in Treviso. Le place "tare mult" in Venetia, iar o data la cateva saptamani vin, "uite, la o bauta, aici!". Un altul, mai prietenos cu exteriorul, isi spune numele: "Ghena!". Ceilalti topaie ca apucatii pe strazi, in jos. In timp ce grupul merge cu alai si facand ca un buhai spre San Marco, Ghena explica diferenta majora dintre romani si basarabeni: "Romanul fura, atat. Dar basarabeanu’, daca ii faci ceva... iti pune pistolul la tampla si te-mpusca, nu mai sta la discutii", spune el pe un ton mandru. Toti sunt beti turta. Odata dand coltul spre piata venetiana, cea cu valsuri vieneze si fastu-i binecunoscut, mai exact odata pasind in ea, stomacul nu-i mai tine si, ca la un semnal, doi dintre ei varsa. Sau, altfel spus, vomita. Sau altfel spus: "Le e rau! Si borasc, trai-ti-ar neamul tau!".

Venetia, Caravana presei romanesti